Rugul lui Zamolxe
S-aprindem rugul lui Zamolxe
și să vorbim cu Dumnezeu.
Și ale noastre vreri și vise,
să fie duse sus, la zeu.
Când zeii noștri-or reveni,
în vetre, temple și altare,
ne-om vindeca și ne-om zidi.
Vom ști că sufletul nu moare.
Să încetăm cu-a crucii jale,
ce ne-a ținut în jug de veacuri.
Noi vom aprinde torța-n vale
și-om împlânta-o sus, pe vârfuri.
Din ale dacilor sanctuare,
privim la cer să ne-mplinească.
Nu mai vărsăm lacrimi amare.
Vom urma legea strămoșească!
Că Dumnezeu este tot zeu.
Spuneți-I vreri, spuneți-I vise!
De-acum încolo tot mereu,
s-aprindem rugul lui Zamolxe!
poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.