S.O.S., România!

S-a vrut, mai mereu, să se piardă
O ţară, la margini de lume,
Istoria-i toată să ardă,
Să nu-şi mai găsească un nume!

S-a vrut să-i dispară eroii
Otravă sub brazde să fie,
S-o sfâşie-n taină vulpoii,
S-o-nghită pământul de vie.

S-a vrut sărăcie şi ură,
Un plâns înnodat în batiste,
Căluşul ce strânge în gură
Cuvinte rănite şi triste.

S-a vrut, mai mereu, cu durerea
S-adoarmă românul sub pleoape,
Gustând întru totul căderea,
Să nu-i fie nimeni aproape.

S-a vrut să se fure o ţară
Cu tot ce primise de veacuri,
Să-i ducă tot auru-afară,
S-o lase cu răni, fără leacuri.

S-a vrut ca pământul în care
Copacii au prins rădăcina,
Să-l vândă la prima strigare
Să-şi plângă o ţară ruina.

S-a vrut şi se vrea nebunia,
Cu legea în mână să moară
Ţăranul, privind ironia
Politic ce-n tihnă măsoară

Un rest nemilos ce-l jucară
Mai marii ce nu gustă greul,
S-a vrut şi se vrea dat afară
De-aici, de la noi, Dumnezeul!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!