Tristeţea unei stele

Mi se ivi Minerva drept fie-mea din ţeastă
O stea însângerată de-a pururi mă-ncunună
Stă în adânc raţiunea iar cerul e pe creastă
Unde-ncepu zeiţa demult arme să-şi pună

Dar dintre rele-acesta nu este cel mai mare
Că am în cap spărtură mortală şi-nstelată
Durerea tăinuită ce-o port în aiurare
Mai mare-i decât fost-a-n vreun suflet vreodată
Ea arde-n mine-ntr-una şi fără de speranţă
Ca-n licurici lumina din trupu-i luminat
Ca la soldatul nostru în piept slăvita Franţă
Şi ca la crin în cupă polenul parfumat

poezie clasică de Guillaume Apollinaire din Caligrame (1918)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea tăinuită

arde în mine fără speranţă
într-una e alimentată
cu zâmbete aiuritoare rostite
de buze de femeie tânără
care mi-au făcut o spărtură
adâncă în raţiunea de bătrân
soldat în slujba cuvintelor
mă simt cucerit de durerea
de îndrăgostit cuibărită în adn

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Franţei burgheze

Unde este marea Franţă?
Ce văd ochii, te sfâşie.
Oh! neroada burghezie,
Şi trufaşa ignoranţă.

Cerul este de leşie.
Un linţol pentru speranţă,
Unde este marea Franţă?
Ce văd ochii, te sfâşie.

Între minte şi prostie
S-a scurtat orice distanţă. --
Vrut-au toţi egali să fie,
Şi sunt toţi, cu siguranţă. --
Unde este marea Franţă?

rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl văd

pe apollinarie cu minerva
zeiţa drept fiica lui
cum îi umblă pe scoarţa cerebrală
e raţiunea omului rău
tămăduit cu metaforele netrăite
din unghiul optuz îi văd
spărtura din cap şi dinţii prin nisip
e destinul lui zăbovind
în universul uman
muzele îl fac să scoată poezii
din întunecata zare
până la tomurile frumos aliniate

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea mea mare ce inima cântă

iubito, luasem urma stelei scânteietoare
şi trăiam de-a pururi starea de graţie
hoinăream pe cerul imaginaţiei visătoare
însoţit de himera gloriei înşelătoare.
eram tânăr, iubito şi mă-ntâlnisem cu îngeri
pe cărare, băusem stele din coapse de sâmburi
eram însetat de ninsorile celeste, mi-era drag
un zbor de-a pururi reverberat în larg
şi chemările zborului înalt în spirală.
până când m-am ars în durerea albastră
suferinţa aruncând chipuri străine, iubito
pe bolta mea frumoasă şi focuri curgeau din soare
şi dureroasele ninsori ale femeii imaginare
sculptate în relieful lichid cu o absenţă
şi tu mi-erai inelul ce rotea planetele toate,
şi rană veche fără pricină şi neruşinare sfântă
şi tunel de carne pe os în spirală şi poate
dintre toate, durerea mea mare ce inima cântă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare la piramide

Ce albastru este cerul
Ce frumoasă este marea
Ce adânc este misterul
Ce acut simţim chemarea.

Piramidele ne-aşteaptă
De mai multe mii de ani
În deşert, cu fruntea dreaptă,
Fără teamă de duşmani.

Le privim cu încântare
Şi ne căţărăm pe ele;
Eşti un pic cam temătoare
Şi-ai picioarele cam grele.

Precaut, te ţin de mână
Nu cumva să te împiedici
Şi mă uit ca într-o fântână
Drept în ochii tăi magnetici.

Sfinxul vrea să se întoarcă
Însă piatra gâtu-i strânge
Şi oricât de mult încearcă
Cu privirea nu te-ajunge.

Sus pe boltă, mândrul Soare
În trăsura lui de foc
Uluit de-a ta splendoare
S-a oprit puţin în loc.

Tot Egiptul se frământă
Parcă eşti a sa regină
Sau zeiţa Isis sfântă
Coborâtă din lumină.

Dar ce mare-i bucuria
Că Egiptul, chiar de-ar vrea
Să te ia din România
Tu nu pleci, că eşti a mea.

poezie de Octavian Cocoş (17 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rolul vieţii

Se joacă astăzi comedie,
În rolul principal eu sunt;
Jucând scena cea mai hazlie,
Nicicum n-am ultimul cuvânt.

Joc dramă, însă, de o viaţă,
Interpretez totul sublim -
Romeo fără de speranţă
Sau vreun ibovnic anonim.

Nu mi-e străină acţiunea -
Necazul îl strivesc în piept;
Mi-e dificilă misiunea
De-a fi pus strâmb şi-a pune drept...

Suspansul e, de bunăseamă,
Un rol rostit silabisit
Când aşteptările mă-ndeamnă,
Dar nu primesc ce mi-am dorit.

A fi actor îmi e menirea,
În serialul intrigant
Ce nu-mi serveşte fericirea
De-a fi vreodată premiant...

S-a ridicat cândva cortina
Şi-n rolul vieţii am păşit;
Se va topi însăşi lumina
De-atâtea lacrimi la sfârşit...

Când va cădea, bat-o-ar vina,
Nimeni nu va aplauda...
Eu sunt actorul cu pricina
Şi rolul trist ce-i viaţa mea.

Va fi - poate - un covor roşu,
Un premiu se va decerna
Când îngerii vor umple coşul
Cu laurii de stinsă stea...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (7 mai 2014)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi
din lumina aceea-nsetată adânc de
vieaţă?
Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-n întuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul.
"Să fie lumină!"
O mare
şi-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă:
o sete era de păcate, de doruri
de-avânturi, de patimi,
o sete de lume şi soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci-cine ştie?

Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te văd-minunato,
e poate că ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea îndepărtată

În Carul Mare e o stea
Pe care noaptea o privesc,
Acolo-mi este dragostea
Pe care atâta mi-o doresc.

Ca orice stea din depărtare
Ea rămâne mereu rece,
Am obosit în căutare
De la mine vrea să plece.

De ce steluţa mea iubită
Te-ascunzi în nori de fum?
Mi-e inima atât de obosită
Căci nu avem acelaşi drum.

Fără tine mi-este greu
Nu ştiu cât o să rezist?
Te port în suflet mereu
Care este tot mai trist.

Nu am iubit nicicând tăcerea
Voiam să fiu tot optimist,
Dar m-a cotropit durerea
Fără tine parcă nu exist.

poezie de Mihai Leonte (august 1964)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb de crin

Cu ochi negri şi haină,
Fără nicio rădăcină,
Stă invidia la poarta,
Se învârte ca o roată.

Nu mă poate-ndupleca
S-o primesc în casa mea.
Vreau doar zâmbet şi lumină,
Îmi vreau inima senină...

Arde-n colţ uitat pe raft,
Glasul gândului ciudat
Că singurătatea nu-i
Soră bună nimănui...

Adevăr... cu siguranţă,
Însă eu păstrez distanţă
De-orice cupă cu venin,
Vreau doar albul de la crin!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia atunci...

S-a luminat de licurici grădina
Şi florile din iarbă s-au aprins,
Din cerul tot se prăbuşea lumina
Când au venit, Isuse şi Te-au prins.
S-a-ntins tăcerea, s-a făcut mai mare
Năuca lună a căzut de sus
S-a risipit în cioburi pe cărare
Când a au venit, Isuse şi Te-au dus.

Ca pe-un tâlhar au vrut să Te lovească,
Ca pe-un tâlhar cu funii Te-au legat,
Te-au dezbrăcat de slava Ta cerească
Când Te-au hulit şi-apoi Te-au renegat.

Am fost şi eu acolo în gradină,
Cu Petru-odată am fugit şi eu
Ştiam că eşti Mesia ce-o să vină,
Ştiam că Tu eşti Fiu de Dumnezeu.

Credeam că toate-n lume Ţi-s supuse,
Dar viaţa mea a cântărit mai mult
Şi m-am ascuns să nu mă vezi, Isuse
Şi m-am ascuns să nu Te mai ascult.

S-a luminat de licurici grădina
Şi-n mii de lumânări pe fruntea Ta
Se unduia şi pâlpâia lumina
Când Te-au ucis apoi pe Golgata.

Când inima în cioburi mi-a fost spartă
Şi n-am putut în faţa să mai ies
Te-am auzit strigând la ceruri: Iartă!
Şi-abia atuncea, Doamne-am înţeles...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demult pierdut

Demult un suflet pierdut în adânc
Oamenii i-au şi făcut mormânt
Nu se aude nimic, e doar vânt
S-a pierdut un om în adânc

Printre crengi se abate o trist-adiere
În aer se pierde o altă suflare
Tu porţi în suflet mare durere
Te pierzi şi tu în marea tăcere

Unde e amintirea
Unde s-a pierdut iubirea
De ce oameni-au uitat
De toţi cei care-au plecat

Când pleacă unii dintre noi
Chiar dacă nu sunt eroi
Amintiţi-vă c-au fost cu noi
Aprindeţi o lumânare şi voi

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul unu

Frumuseţii îi dorim copii
chipului ce-o poartă dăinuire,
trezită-n primăveri târzii
de-a pururi gata-i de iubire.

O flacără ţi-e mic dejun
foamea în rucsac rămâne,
şi fumul arată că eşti bun-
în suflet se coace-o pâine.

Eşti astrul din întuneric,
pe buze-i chiar primăvara,
iar binele, de-a pururi sferic,
începe când se rupe sfoara!

Mai crud e cuvântul decât cuţitul
ce-ţi sfârtecă iubirea cu infinitul!

poezie celebră de William Shakespeare din Sonete, traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licurici

Licurici, gâze mici
cu văpaie sub tunici,
de la cine-aveţi lumină,
fără bec, fără uzină?
De la cine-aveţi neon,
fără tub, fără buton?

Licurici, gâze mici,
pui de stele prin urzici ;
Dumnezeu v-a dat din zare
candele cu aripioare ;
Dumnezeu v-a dat din Cer
lampioane de străjer,
licurici, licurici!

Licurici, gâze mici!...
Fă-ne, Doamne, licurici.
Ca şi noi să fim lanterne
pe cărările eterne,
ca şi noi să fim lumini
pe cărările cu spini,
licurici, licurici!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să insişti asupra purităţii este să botezi instinctul, să umanizezi arta şi să sfidezi personalitatea.

citat din Guillaume Apollinaire
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt polenul din cuvinte...

1. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împraştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.

Eu sunt polenul din cuvinte.

5. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi îmbrăţişez amintirile ca pe un trup.

citat din Guillaume Apollinaire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi exista de-a pururi

Ca amintire dulce sărutu-ţi va rămâne,
De cad zăpezi în noaptea amorului nebun
Şi vântul prinde-n braţe tăcerile păgâne,
Tot răvaşind nimicuri... la margini de cătun.

Îţi las şi-o-mbrăţişare la cumpănă de stele,
Când fulgii în fereastră... se vor izbi... uşor,
Să pună flori de gheaţă în umbra de perdele
Şi fire de mătase... luceferi de cobor.

Când dimineaţa vine... mă vei uita, se poate,
Dar în adânc, fierbinte, mă vei simţi mereu
Şi-n sânul ce tresaltă şi încă, se mai zbate,
Voi exista de-a pururi, iubito, numai eu.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În piept, amorul...

Fără tine-n ochii mei
Stinsă-i în visări lumina,
Ostenit de paşii grei
Mă sugrumă rădăcina.

Din izvoarele adânci
Seva nu se mai arată,
În istov, şezând pe brânci
Sorb o lacrimă şireată.

Strâns frumos într-un buchet,
Parfumat, se-nfoacă dorul ;
Numai vântul violet
Răcoreşte-n piept amorul.

Câmpul dogorit de maci
Lumea pare c-o apasă,
Cerul îndesat în saci
Fericire nu mai lasă...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare

Mă iartă între braţele tale
de toată neputinţa
de a te iubi mai mult
ca azi şi mai presus de mâine.
Mă iartă de toate păcatele
cele de voie şi cele fără de voie
săvârşite când nu ne-am fost
decât Crez şi speranţă.
Mă iartă
încă o dată
că te port
în piept
fără să-ţi fi cerut voie...
Purta-voi acest păcat
până când
voi fi una cu Cerul...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ploaie violentă piaptănă fumul.

citat clasic din Guillaume Apollinaire
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!