Sonetul unu
Frumuseții îi dorim copii
chipului ce-o poartă dăinuire,
trezită-n primăveri târzii
de-a pururi gata-i de iubire.
O flacără ți-e mic dejun
foamea în rucsac rămâne,
și fumul arată că ești bun-
în suflet se coace-o pâine.
Ești astrul din întuneric,
pe buze-i chiar primăvara,
iar binele, de-a pururi sferic,
începe când se rupe sfoara!
Mai crud e cuvântul decât cuțitul
ce-ți sfârtecă iubirea cu infinitul!
poezie celebră de William Shakespeare din Sonete, traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.