În piept, amorul...

Fără tine-n ochii mei
Stinsă-i în visări lumina,
Ostenit de paşii grei
Mă sugrumă rădăcina.

Din izvoarele adânci
Seva nu se mai arată,
În istov, şezând pe brânci
Sorb o lacrimă şireată.

Strâns frumos într-un buchet,
Parfumat, se-nfoacă dorul ;
Numai vântul violet
Răcoreşte-n piept amorul.

Câmpul dogorit de maci
Lumea pare c-o apasă,
Cerul îndesat în saci
Fericire nu mai lasă...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată cum trec

Şi iată cum trec anii,
Priveşte cum se duc,
Lăsându-mă sărmanii
Stăpân în cuib de cuc...

Se-mprăştie pe dealuri,
Se spulberă-n văzduh,
Furaţi de idealuri
De trup fără de duh.

Mi-s paşii fără urmă
Şi glasul fără cânt,
Zâmbirea mi se curmâ
La capăt de pământ

Şi mi se uscă dorul
De vifor şi stihii
Că, sugrumând amorul
Uitai mereu să vii.

Desprindă-se din soare
Un înger temerar,
S-aprind-o lumânare
În sufletu-mi amar

Când noaptea mă apasă
Din margini de nimic...
Că eşti aşa frumoasă
Eu nu o să-ţi mai zic.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (10 noiembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică privirea

Sunt ploi care cad pe suflet şi ard
Dulceaţa de blânde poeme,
Desprinsă-i speranţa de chip, ca un fard,
De doruri în jertfe supreme.

Se-aşează durere în cearcăne-adânci
Şi inima-i grea ca o dală,
Pe cuget apasă mormane de stânci
Şi ele devin catedrală,

Dar stele pe cerul iubirii mai sânt,
Din toate-i vreuna rămasă ;
Ridică privirea strivită-n pământ
Să guste lumina ce-o lasă!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (19 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă seacă

De prin ceruri eunuce
Nu-i omăt a se mai cerne ;
Nu am şarmul de-a seduce
Doamna viselor eterne.

Noaptea pare tot mai seacă
( Lasă vinul care-i dulce! ),
Dorul vine, dorul pleacă
De bărbie să te-apuce.

Nu e iarnă - nu-i năpastă,
Fierbe caltaboşu-n tuci!
Un Adam fără de coastă
M-ai lăsat să mă usuci.

De ce nu priveşti în urmă,
De ce ştii numai să taci?
Pare-a mă strivi o turmă
De netrenici draci gonaci.

Mă îneacă iarna seacă
A dilemelor de cuci....
Chem sărutul tău, să-mi treacă
Dar nu vrei să mi-l aduci.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme fără vină

Peniţa-i ştirbă de demult
De scris în febra nopţii
Nu-i stânjenea atât de mult
Nu-l da de ceasul morţii.

Era livid cu ochii goi
Şi frunte-nnegurată,
Parcă din lumea de apoi
Venise dintr-o dată.

Cu of-uri smulse din adânc
De inimă-nspumată
Părea că plânge ca un ţânc
Iubire-ndurerată.

Poet al lacrimii târzii
În revărsat de lună
Spunea numai în poezii
Iubitei, "noapte bună".

S-a dus ca îngerul curat
La Cerul de lumină...
De-atunci el scrie ne-ncetat
Poeme fără vină.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă apasă

Când multe mă apasă mai strâns ca într-un cleşte
Mai am neruşinarea de-a fi tot visător;
Neauzind iubirea ce nu se vestejeşte
Tăiatu-mi-aţi aripa să nu mai pot să zbor.

Cât încă mai răsare prin plopi luna amară
De doruri istovite fără de vreun folos
Voi mai lăsa ispite în inimă să-mi piară
Cât cântă ciocârlia atâta de duios!

Nu am aflat crezare la inime sărace,
Prea multă suferinţă călcat-au sub picior
C-un suflet, biet, pe tavă, nu au avut ce face
Şi viaţa mi-au topit-o necugetând să mor.

E tristă seara iară şi-ndeamnă către noapte,
Stau stele să răsară în luna lui cuptor,
Prin creier îmi aleargă străfulgerări de şoapte
Şi toate-s de iubire şi doruri ce mă dor.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii tăi

din glezna ta răsare codrul,
din ochii tăi nemărginitul,
din sânii tăi răsare dorul,
din inimă răsare mitul.

pasul tău e printre ierburi
un şarpesc dor legănat,
pasul tău de domnişoară,
ce se lasă greu vânat.

trupul tău de argint viu
pare-o aură cerească,
l-aş fura pe-un bidiviu
în caleaşcă împăratească.

din văzduh îţi fur privirea,
ochii cu lumina lor
şi cu ei nemărginirea
şi-aş fugi cu tine-n zbor...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (18 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caritate

Şi lumea m-ar putea repudia
Şi poate-ar fi un act de caritate ;
Mi-aş pune-atunci la suflet geamuri mate
Şi uşă din bazalt de catifea.

Oricum, e doar o lume surogat
Cu tâmplele cărunte prespălate
Sub care stau relicve de păcate
De Evă ori Adam necugetat.

Cedez acum secunda cea câinoasă
Din pieptul meu cu sufletul muşcat
În veacul cel atât de bucălat
Ce numai pe blândeţe mă apasă!

Să facă lumea orişice ar vrea
Căci toate stau la voia ei sub masă!
Nu pot să mă încrunt că... nu îmi pasă,
Dar n-o repudiez şi eu pe ea!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perdele de iubire... şi de ură

Am ascuns sub pleoapă gândul care te-a furat aseară,
Şi l-am aşternut pe rândul ce-mi aduce primăvară,
Am strâns braţele-ncordate într-un nod de fericire
Că mi-ai pus pe frunte toate versurile de iubire.

Încă ştiu şi simt căldura mâinii tale tremurată,
Gustul dulce dat de gura poate azi nesărutată,
Ochii tăi văpăi de stele, rătăcind în aventură
Mă învăluie-n perdele de iubire... şi de ură.

Am venit fără chemare, pe la geamul dumitale
Te-am văzut, stând în picioare, ostenit de-atâta jale,
Şi te-am mângâiat cu geana, şi ţi-am strâns în braţe dorul,
Mâzgălind astăzi cu pana... poeziei dându-i zborul.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele parfumat

Miresme de salcam
Albastre – violet
Sub cerul azuriu,
maiestru alambicate
cu fin parfum de roze,
intens imbratrisate
de-arome tari de pini,
ce-acopera versantii
cu dure pete verzi
zgariate-n chip grotesc
de grele urme negre
de moarte sau vii crengi.
Astfel imi pare chipul
Tradus pe romaneste,
al tainicului nume
de “Munte parfumat”.

poezie de Constantin Enache
Adăugat de Laurentia Paun Taban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa vetrei strămoşeşti

Mătăsuri de lumini se lasă
Şi zarea-i floare de cireşi,
Mă-ntorc copil, măntorc acasă,
În lumea noastrăde poveşti.
E cerul literă-ncrustată
În sufletul şi-n viaţa mea,
Te-aştept cu inima curată,
În veci eu te voi aştepta.

Mătăsuri de lumini se lasă
Şi umbre-mi joacă în priviri,
Am scris, plângând, din viaţa noastră,
De lacrimi şi dezamăgiri.
Şi cerul şi-a deschis corola
Şi pleoapa, în vulcani si-a stins
Întâia literă din hora
Ce ca o torţă s-a aprins.

Şi zarea-i floare de cireşi
Cuvânt de miere şi lumină.
În ochii tăi atât de trişti,
Eu sunt o lacrimă virgină.
Să-ţi sorb cu sărutarea mea
Durerea vieţii-ngenunchiate,
Că am plecat, mă poţi ierta...
Dar nu atâta de departe...

Mă-ntorc copil, mă-ntorc acasă,
Ispitele se risipesc,
Aici e viaţa mai frumoasă
Şi plaiul rai dumnezeiesc.
Aici sunt îngeri... Şi lumina
Se-mparte în felii de vis,
Aici ni-i litera şi tihna,
Aici să mă întorc mi-i scris.

În lumea noastră de poveşti
Trec iarăşi cete de copii.
Pe cer, copile,-ai să citeşti!
Pe cer, copile, ai să scrii!
Să plângi cu lacrimă de jar
Iubiri pe pita românească.
Străbunii te aşteaptă iar,
Căci multe au să-ţi povestească...

E cerul literă-ncrustată
Şi-n stele – muguri aurii
Luceşte mierea adunată...
Eu te aştept, tu nu mai vii.
Clepsidra,-n A. D. N-ul clipei
A stins şi ultima speranţă
Şi fâlfâirile aripei,
În vise dulci, s-a-ntors la viaţă.

În sufletul şi-n viaţa mea,
În timp şi-n cumpăna fântânii,
Am strâns ciorchini iubirea mea,
Am strâns alături toţi românii.
Şi pas cu pas, către strămoşi,
Am adunat lumini şi datini
Şi anii mei cei mai frumoşi
Şi taina nerostitei patimi.

Te-aştept cu inima curată,
Cu vin, cu pâine şi cu sare,
Cu dor de mamă şi de tată,
În zilele de sărbătoare...
Te-aştept, român din alte zări!
Mi-e astăzi ia-nsângerată...
La tâmple mi-au căzut ninsori
Şi rădăcina mi-e tăiată.

În veci eu te voi aştepta –
O candelă arzând în noapte,
Peşchiru-n care mama mea
Ne învelea pâinile coapte.
Să fi icoana lui Iisus
Şi-ngenuncherea celui care,
De dorul ţării sale-a plâns
Bocet prelung de-nmormântare!

În veci eu te voi aştepta!
Te-aştept cu inima curată.
În sufletul şi-n viaţa mea,
E ceru literă-ncrustată.
În lumea noastră de poveşti
Mă-ntorc copil, mă-ntorc acasă
Şi zarea-i flaore de cireşi...
Mătăsuri de lumini se lasă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cocoşat...

Ceru-i peticit de stele,
Luna prinde a căsca,
Ispitit aşa de ele
Tare-aş vrea a mă culca.

Patul urlă a pustie,
Parcă e un catafalc.
Îi voi sta ca pe tipsie
De îndată ce îl calc.

Doru-n mine dogoreşte,
Draga mea s-a măritat ;
Strâns de gât ca de un cleşte -
Un chiabur de... cocoşat.

Dac-o fi să odrăslească,
Să nu fie cu bănat,
Frumusetea-i îngerească
Purtând prunc tot cocoşat!

Uite, Doamne, blestematul
Dromader schimonosit...
Dac-ar fi luat-o altul
Dar nu unul ne-murit!

Apără-ne şi păzeşte
De acolo sus, din Rai,
Lumea azi înnebuneşte
Că rămâi fără de grai!

Ţeapăn stând pe duşumele
Patul urlă disperat,
Eu de dorul dragei mele
Stau cârlig, nu cocoşat!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept

Şi iarăşi e târziu şi te aştept
Sub mărul înflorit - a câta oară...?
Îmi ticăie iubirea-ncet în piept,
Că toată-a mea fiinţă te adoară.

Atâtea stele au mai răsărit
Să-mi lumineze noaptea înc-o dată...
Luceafărul o clipă a zâmbit,
Zărindu-mi fruntea în visări scăldată.

Îşi ninge mărul floarea liniştit
Pe creştetul ce-mi odihneai în poală...
Eu te aştept ca Sfinxu-ncremenit,
Să-mpodobim iubirea-n strai de gală.

Te-aştept să-mi dai iar fructul otrăvit,
Ca Eva, lui Adam, în Rai, odată,
Cu dragoste fierbinte îndulcit
De dorul ce mi-a ars fiinţa toată.

Te-aştept oftând uşor şi e târziu
Sub mărul înflorit a sărbătoare,
Ca Sfinxul împietrit, dar încă viu,
Să-mi dăruieşti iubire ce nu doare.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (21 aprilie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau luna

Şi luna mai tare se coace
În pomul cu trunchiul ceresc,
De n-am s-o culeg, nu am pace,
Doar stau necăjit s-o privesc.

E plină de seva divină
La care de mult jinduiesc;
Să fie ca ramul s-o ţină
Căci aripi de doruri îmi cresc!

Aroma de lună mă-mbată
În pârgul cel pur îngeresc,
Beţie cât noaptea de lată
Pe care-aş tot vrea s-o lungesc!

Fereastra şi ea mă apasă
Pe ochiul cu care poftesc;
Vreau luna pe buza mea arsă
De pofte cu gust omenesc!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde bate vântul

ai putea să-mi spui
de ce porţi pe umeri întunericul
şi nu-l fugăreşti călcându-l în picioare

el se loveşte de ochii fiecăruia
cu o furie oarbă
pe care nu pot să o înţeleg

lumina îmi curge din ei
fără lacrimi
şi nu pot să-i opresc să privească departele

de unde bate vântul
vine praful şi ierburile îl subţiază
oamenii îi întorc spatele
şi nu se lasă orbiţi

poţi neglija întunericul din tine
dar nu neglija lumina
care îţi călăuzeşte paşii.

drumul pe care mergi
nu-i numai al tău
dar vei ajunge singur unde trebuie
şi eşti aşteptat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mică lacrimă

Eu am o lacrimă în ochii mei,
Cu mâna vreau să o pot şterge,
Că vreau să te păstrez în ei
Şi dorul meu de tine ar plânge.

Cu tine-n ochi şi chear în suflet
Iubirea ta n-o pot atinge,
Iar ochii mei vor fi mai trişti
Şi-n veci nu vor mai plânge.

O lacrimă de-a ta de-ar fi,
Acolo gândul meu l-aş ţine
Şi-un gând în inimă ar înflori
Ca atunci când eram cu tine.

Ţi-aş da căldură, dacă vrei,
Că am sufletul fierbinte
Şi dor cu linişte în ochii tăi
Aşa ca tu să mă ţii minte.

poezie de Eugenia Calancea (24 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză în vânt

Ce verde-ai fost, frunză în vânt...
Rugina te-a cuprins a toamnă.
Azi dai cu fruntea de pământ,
Viaţa, nimic nu-ţi mai înseamnă.

Pluteşti spre ultimul popas
Al celei izbăviri depline,
Spunând la toate "bun rămas"
În drum spre viaţa care vine.

Nici nu mai fluieri ca odat'
Când mi te alintai la soare,
În tril de păsări, minunat
Şi-a ploii sfântă sărutare.

O brumă crudă te-a răpus
Când te-mbătai de fericire
Privindu-ne pe toţi de sus,
Căci ramu-ţi dăruia iubire.

Şezând acuma în genunchi
Între surate deja moarte,
Nu mai cunoşti bătrânul trunchi.
Din seva lui ţi-a făcut parte.

Ce verde-ai fost la vremea ta...
Dar când visai a fi mireasă,
Blestemul toamnei secera
Mlădiu-ţi trup din umbra deasă.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (11 ianuarie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O dramă sau un nonsens: să mori fără a fi trăit...

citat din Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuferi violet...

Nuferi violet ai pus la macerat
Într-o cupă cu îngheţată
Ai admirat ikebana creată...
Nuferi violet stropiţi cu cerneală de caracatiţă
Ai prins în postavul din geam
Şi i-ai dirijat pe tapetul de fum...
Nuferi violet mi-au umplut saci de gânduri
Nuferi violet s-au pitit printre rânduri...

poezie de Silvia Filip (11 martie 2020)
Adăugat de Silvia Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un succes adevărat nu se prefigurează fără o determinare pe măsură.

Ioan Ciprian Moroşanu (27 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un succes adevărat nu se prefigurează fără o determinare pe măsură.

Ioan Ciprian Moroşanu (27 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!