Măi bunule
Măi bunule, nu fi rău,
Ce-i al nostru nu-i al tău,
Te rugăm n-o fă pe prostul,
Ce e-al tău de-acum e-al nostru.
epigramă de Victor Ion Ghilaș din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Trecut în viitor
E-o pagină din cele ce vor fi
Și nu pot, ce-i acolo, să citesc.
Tu poți citi? E scris că te iubesc?
Nu poți vedea nici peste, doar, o zi?
Ei, lasă, nu-i nimic, citim ce-a fost!
Vezi? E frumos, e-al nostru, bine scris,
Și e adevărat, nu e un vis
Cu întâmplări ce-n viață nu-și au rost.
Am o idee: ce ar fi ca noi,
Din ce s-a scris, din tot ce am trăit,
Să ne alegem doar ce ne-a unit?
Vom retrăi ce-a fost și... mai apoi!
Iubita mea, să scriem, amândoi,
În viitor, trecutul cu noi doi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea-n simțire e-al nostru pilastru
În zori de zi, al meu suflet de dor mânat,
Și-a pus în tolbă ca și merinde de drum,
File de istorie culese din scrum
Și din ochiul destinului încercănat.
Fruntea-mi obosită cu drag mi-a sărutat
Și mi-a promis că-n curând se va întoarce,
Lâna din caier nu va-nceta a toarce
Cât încă mai e sânul ce l-a alăptat.
Năpasta se abătu peste-omenire,
Îmbrățișări jerfim pe altarul vieții,
În mășți se prelinge roua dimineții,
Celor vii le facem sfânta pomenire.
Doar sufletul se mișcă în libertate,
Nu te întrista când corpu-ți părăsește,
Pâinea iubirii în frații tăi dospește,
Apoi se întoarnă cu acuitate.
Lăsăți așadar sufletele să vină
În cetatea Unirii și mână-n mână,
Doar o simțire să ne fie cunună,
Din Cer să coboare pronia divină.
În străzile pustii deschide-ți chakrele
Și vei vedea uimit noian de suflete,
Venite de-aiurea în complicitate,
Rescriind Unirea cu roșii cernele.
La Alba v-așteptă sufletu-mi albastru
Născut și crescut sub cerul României,
Deși-s departe cânt Oda Bucuriei,
Unirea-n simțire e-al nostru pilastru.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

"Clientul nostru, prostul nostru".
aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Fiecare avem cerul nostru
În zborul tău, către înalt, poete,
Salcâmii-și scutur lacrima de ceară
Pe groapa despărțirii-n prag de vară,
În vremuri de război, vremuri nedrepte.
Ți-ai ucis singur pământeana teamă
Fără să vezi cum semenul te plânge,
Că-n vene, răsculat e-al nostru sânge...
Doar mama ți-ai simțit-o cum te chiamă.
Dar fiecare avem cerul nostru
Cu iazuri ce răsar în colțul lunii
Unde poeme scriu numai nebunii
Nemuritori. Acolo-și găsesc rostul.
Acolo-n Edenul închipuirii,
Spații selenare fără de sfârșit,
Vei fi poetul-rege, pe pământ un mit,
Că-i legea noastră-a tuturor, a firii.
Drum lin către stele, poete!
Drum lin, Ionel Aradoaie!
poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca prostul
Vai de suflețelul nostru
care - când să fie mare
ni se cocoșă ca prostul
proștilor dând ascultare.
epigramă de Eugen Jebeleanu din Hanibal (1972)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul înțelepciunii
Înțelepciunea nu încolțește în teren fertil,
Născută-i din geamătul mării, în durere și chin.
Aprinde cu grijă, al tinereții noastre fitil,
Rodind în boabe de iubire pe ramuri de afin.
Iubirea și durerea o cântă în vers alb dactil,
Mereu împreună pe al sufletului baldachin.
Înțelepciunea nu încolțește în teren fertil,
Născută-i din geamătul mării, în durere și chin.
Înțelepciunea-i zămislită în gândul erectil,
E prezicere, regenerare, e-al nostru delfin.
Sămânță păzită abil de al nostru cleoptil,
Sentiment și gând împletite-ntr-un inel blilantin.
rondel de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Președintelui nostru
Cum l-am ales a ordonat:
De-acum "Să trăți bine!"
Și pensionarii-au ascultat,
Servesc doar ceai și pâine.
epigramă de Paul Constantin (25 aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce avem noi cu adevărat de fapt? Nimic... trupul nu-i al nostru - aparține Pământului, duhul nu-i al nostru, ci al Cerului. Mormintele stau mărturie pentru asta!
citat din Oreste Teodorescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca prostul...
Vai de suflețelul nostru
care când să fie mare
ni se cocoșă ca prostul
proștilor dând ascultare.
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi, vechii daci...
Noi stăm de veghe-n umbră, prin lanul tiraniei,
Și așteptăm în pripă a neamului voință,
De-a alunga moroii de pe comoara gliei,
Să pună la bătaie a dacilor credință!
Grămezi de ochi în plânset cu inimi sfărâmate,
Se văd pe cerul țării, se-aud din piatră-n piatră,
Căci porcii de pe tronuri, ne-au dus soră și frate,
Ne-au despărțit părinții de sfânta noastră vatră!
Dar nu mă duce capul cât poate să îndure
Aceasta descendență cu sângele albastru,
S-a spălăcit în vreme și stă să i se fure,
Inconștienți de faptul că-i la un pas dezastru'...
Căci felu-ntâi ca hrană va fi amărăciunea,
Iar felul doi risipa și-un vis va fi desertul,
Vă va-mpăca fiorul cel greu cu plecăciunea
Iar fauna și flora va fi-ncurând deșertul!...
Veghem din umbră dară, răgazul stă pe lamă,
O lamă șlefuită prin ale vremuri crampe,
Călită-n Kogaionon din preasfințita flamă,
Pândind momentu-n care vom fi chemați la rampe!
Armează-te națiune cu vechile ei doxe,
Căci ce-i în hat e-al nostru și-al nostru n-are cost,
Îmbrățișează legea, străbuna-a lui Zamolxe,
Nu-i un păcat rațiunea, păcat e să fi prost!...
Noi, vechii daci, din umbră, din Apuseni, Bucegi, Ceahlău,
Ținem o vorbă bună, o libertate, zău, zău!!!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (9 decembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când te uiți ce-i viața
Când te uiți ce-i viața, pe-a toamnei crude bolți,
Observi că-i un Mordor cu uriașe porți!
Când te uiți ce-i viața, privind cum timpul trece,
Sa știi că viitorul e-al dracului de rece!
Când te uiți ce-i viața, în prag de Anul Nou,
Vezi cum se-nvârte roata, ca la un cazinou!
Când te uiți ce-i viața la un televizor,
O parte-i comedie, iar restul film horror!
Când te uiți ce-i viața-n al soarelui apus,
Tânjești după cei dragi, care demult s-au dus!
Când te uiți ce-i viața, nu fi pesimist,
E câte-un happy-end ce se termină trist!
Când te uiți ce-i viața, privind marea-nspumată,
E valul care nu se va-ntoarce niciodată!
poezie de Alex Dospian, după Mihail Lermontov (decembrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec Gotic
Mireasă dulce,
Te-ador când plângi,
Cum roua curge
Pe flori adânci!
Cu-o primavară
Ce-i bun s-a scurs,
Dar roze-apară
Pe-al Vremii curs!
Bălaia, bruna
De-ales e greu?
Plăcere-ntruna
E-al lumii Zeu.
poezie clasică de Gerard de Nerval
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui Victor Hugo al lirismului nostru
Când domnul Fagure proclamă
Glumeț, în stilul lui perfid,
Că-n dramă ești Euripid...
Ce sângeroasă epigramă!
epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tatăl nostru care ești în cer...
Tatăl nostru care ești în cer
A Ta voie vrem să se-mplinească,
Precum în cer și pe pământ,
Împărăția Ta să se adeverească.
A noastră pâinea din fiecare zi,
O cerem de la Tine cu umilință,
Ne-credem în Tine, suntem ai Tăi copii
Îngrijește Tu de tot ce avem trebuință.
A noastre greșeli te rugăm Tu le iartă
Și fă-ne să-țelegem pe deplin,
C-ai noștri greșiți ne stau la poartă,
Când cerem iertare, dar noi nu iubim.
De ceasul ispitei Te rugăm ne păzește,
Și de-om ajunge acolo cu noi să fii.
A Ta împărăție prin noi o dovedește,
Căci Tu puterea și slava în veci o deții.
Amin
poezie de Viorica Graf
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui soț gelos. Poetul Victor Eftimiu vizita des orașul nostru
De mult Mefisto îți prezice,
Că, noaptea-n loc de serenadă,
Îți va cânta, de-acum, amice,
"Cocoșul negru" în ogradă!
epigramă de Octavian Moșescu din Epigramiști Râmniceni (1977)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Viața e-al naibii de scumpă!
Paul Feval în Misterele Londrei
Adăugat de scofieldutza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Soarele a fost părintele nostru, este prietenul nostru și va fi dușmanul nostru.
aforism de Mihail Mataringa (25 octombrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu n-ai nimic
Tu n-ai nimic în lume,
nimic din tot ce-i rău,
nici bogății, nici nume,
nici desfătări, nici glume,
dar ceru-ntreg e-al tău.
Tu n-ai nimic în viață,
nimic pe-acest pământ,
nici vinul ce răsfață,
nici haina cea măreață,
dar tot ce ai e sfânt!
Tu n-ai nimic ce leagă,
ca cei ce totul vor.
A lor e clipa dragă,
a lor e lumea-ntreagă,
dar cerul nu-i al lor.
Tu n-ai nimic sub soare
și toți te râd mereu.
A lor e-a vieții floare
și cupa-mbietoare.
Al lor e tot ce moare.
Al tău e Dumnezeu.
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

În gândire există voință, dar nu și în visare. Visul, care e spontan, păstrează, chiar în ceea ce e uriaș și ideal, chipul nostru spiritual: nimic nu-i este mai de-a dreptul și mai sincer sufletului nostru decât năzuințele necugetate și nemăsurate spre frumusețile destinului. În aceste năzuințe, mai mult decât în ideile ticluite, raționale și rânduite, poți găsi caracterul adevărat al fiecărui om.
citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de adrina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Plagiatorul
E-al lui mormântul... Pot să jur pe cer!
Prea seamănă cu-al lui Voltaire!
distih de Aurel Iordache din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!