Noi, vechii daci...
Noi stăm de veghe-n umbră, prin lanul tiraniei,
Și așteptăm în pripă a neamului voință,
De-a alunga moroii de pe comoara gliei,
Să pună la bătaie a dacilor credință!
Grămezi de ochi în plânset cu inimi sfărâmate,
Se văd pe cerul țării, se-aud din piatră-n piatră,
Căci porcii de pe tronuri, ne-au dus soră și frate,
Ne-au despărțit părinții de sfânta noastră vatră!
Dar nu mă duce capul cât poate să îndure
Aceasta descendență cu sângele albastru,
S-a spălăcit în vreme și stă să i se fure,
Inconștienți de faptul că-i la un pas dezastru'...
Căci felu-ntâi ca hrană va fi amărăciunea,
Iar felul doi risipa și-un vis va fi desertul,
Vă va-mpăca fiorul cel greu cu plecăciunea
Iar fauna și flora va fi-ncurând deșertul!...
Veghem din umbră dară, răgazul stă pe lamă,
O lamă șlefuită prin ale vremuri crampe,
Călită-n Kogaionon din preasfințita flamă,
Pândind momentu-n care vom fi chemați la rampe!
Armează-te națiune cu vechile ei doxe,
Căci ce-i în hat e-al nostru și-al nostru n-are cost,
Îmbrățișează legea, străbuna-a lui Zamolxe,
Nu-i un păcat rațiunea, păcat e să fi prost!...
Noi, vechii daci, din umbră, din Apuseni, Bucegi, Ceahlău,
Ținem o vorbă bună, o libertate, zău, zău!!!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (9 decembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Zicere...
Limba noastră-i poezie,
Vers ce schimbă-a lumii notă,
Rima ce o-mbracă-n ie,
Strofa de o mare cotă...
Limba noastră e mai veche
Decât spun multe istorii,
Are punct, n-are pereche,
Tăinuită prin memorii...
Limba noastră-i arta pură,
Șlefuită printre stele,
Ocrotită-n scriitură
Cu tăișul penei mele...
Limba noastră-a fost stâlcită,
Pusă-n jug de rase-avare,
Insa-a rezistat rănită
Și rezistă-n continuare!...
Limba noastră-i cer albastru,
E stindardul nostru laic,
E și hrană, e și astru
Și e sângele arhaic...
Limba noastră e D'acia,
Le dă sufletelor leacuri,
Chiar de-i zice România,
Ea va dăinui în veacuri!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (30 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbra
Sunt doar o umbră pe pămînt
Sunt adierea caldă de la mare
Îmi plimbă umbra pe pămînt
Ce așteaptă luna pe înserare
Frunză verde cândva am fost
Si umbră eu făceam la umbră
Căci toate-n viață au un cost
Azi ferice mâine poate sumbră
Ieri mi-a fost dor de tine suflet, da
Azi, ziua-n care te doresc doar eu
Mine o să-mi fie dor de umbra ta
De umbra pașilor călcând mereu
Spun înălțimii cerului si sufletului
Pe umbră acum nu o mai doare
Este puternică, rezistă vântului
Ea poate să privească si la soare
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imn lui Zamolxe
Aprindem rugul sacru, vorbim cu Dumnezeu.
La focul lui Zamolxe, s-or aduna mereu,
în nemurirea lor, străbunii daci eroi,
își vor găsi sălașuri de suflete în noi.
(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova și Țara Românească.
Stăpâne Doamne, stăpâne, noi ne gândim la tine,
punând la cruce soare, scăpat-am de suspine.
Și falnic stirpea noastră, așa o să rodească,
din rug sacru ne-ntoarcem la legea strămoșească.
(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova și Țara Românească.
Când soarele răsare pe creste în Carpați,
nemuritorii daci în noi sunt întrupați.
Avem inimi de foc căci stirpea strămoșească,
a înviat acuma în stirpea românească.
(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova și Țara Românească.
Dușmanii să se teamă de focul din cuvinte.
Cine suntem? Le spunem să ia acum aminte
că lunga asuprire de-acuma s-a-ncheiat,
străbunii daco-geți în noi au înviat.
(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova și Țara Românească.
Vom înălța altare și temple, sanctuare,
în cele patru colțuri, din munte pân-la mare.
Așa Îl vom cunoaște din nou pe Dumnezeu,
din ceruri ne-o privi bătrânul Deceneu.
(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, așa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.
Poporul nostru-i mândru, suntem un neam de soi,
cu toții luați aminte, e stirpe de eroi.
Zamolxe ține treaz al zeilor popor,
nemuritor ne este scutul Carpaților.
(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, așa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.
(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova și Țara Românească.
(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova și Țara Românească.
(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova și Țara Românească.
Ardealul, Moldova și Țara Românească.
Ardealul, Moldova și Țara Românească.
cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai moare o umbră
Un brad stă să cadă în codrul de-argint
Sub zgomot bizar al drujbei hapsâne,
Mai moare o umbră și-i plânset în vânt
Iar lupii flămânzi, coboară la stâne!
Scârțâie-a jale cumpăna fântânii,
Nu-i prima și nu-i nici ultima oară,
Prin sat, călări sunt pe cai toți nebunii,
Cu vârful din bradul ce îl taiară!
De veghe-i va face fumul rășinii
Și stele aprinse pe drumul cu Magi
Și-n case, departe, unde creștinii
Copii-și închină, icoanelor dragi!
Un brad a murit, dar nu arde-n vatră,
Ochi rătăciți, privesc prin garduri de șipci,
În gerul cumplit mai crapă o piatră,
Colinde răsună din gâturi de scripci.
poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fii, Doamne, bun!
Români adevărați, la noi în țară
Ne-au pus străinii jugul pe grumaz
Și ne-am făcut în lume de ocară,
Uitând c-am fost cândva popor viteaz.
Ne-au confiscat ce-am dobândit cu sânge,
Istoria și trupul țării mici,
Iar graiul nostru suferă și plânge,
Când e vorbit de niște venetici.
Ne-au interzis și sfinții-n calendare,
Să fim atei și să ne pierdem seva,
Căci spiritul ar vrea să ni-l omoare,
Să nu mai știm de Sfânta Parascheva.
Iar pe alt sfânt, care ne-a fost aproape,
Dimitrie cel Nou din București,
Ar vrea-n uitare-adâncă să-l îngroape,
Ca și pe fețele bisericești.
Fii, Doamne, bun și arată-ți Tu puterea
Și fă-ne iar de glorii s-avem parte,
Nu trece toate-acestea cu vederea,
Deșteaptă-ne din somnul greu de moarte!
poezie de Octavian Cocoș (11 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Casa sufletului tău
Să nu te temi când treci prin astă viață
Fără să înțelegi de ce te-ai fi născut,
Căci ți-ai pierdut carnetul tău de sarcini
În era când erai un simplu lut.
Când toți îți țipă "nu mai ești al nostru"
Pe drumul care duce nicăieri
Să nu te pierzi nicicând în necredință,
Căci libertatea ți-o trăiești în cer.
Acolo lângă stelele surate
Unde te-așteaptă vechii tăi strămoși
Când treci prin ceea ce îi spunem moarte
În Univers e casa sufletului tău.
poezie de Vasile Șerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Șerban
Comentează! | Votează! | Copiază!
Absolut toate religiile sunt doar desert la masa timpului, dar doar EU, Absolutul, Dumnezeu servesc dintotdeauna și pentru totdeauna timpul drept desert la masa mea! Vai de cel/cea ce nu vede că adevărata lui identitate nu e decât Libertate! Atât de frumos spune Preaiubitul: "Căci umbră și vis este lumea aceasta, deșertăciune a tuturor deșertăciunilor!" Dacă "sfânta "Biserică" are nevoie să fie apărata atunci nu e deloc sfântă, ci o pacoste care a pierdut Adevărul pentru câteva palme de pământ și câțiva zloți de aur, pentru urzeala deșartă a tronurilor bisericești. Tot Preaiubitul spune: "Nu-L căutați pe Dumnezeu în Biserici/sinagoge în clădiri din lemn sau din piatră, căci el se tăinuiește adânc în tăcerea profundă a inimilor voastre. Vai de cel/cea ce nu vede că adevărata lui identitate nu e decât Libertate. "PÂNĂ NU VĂ VEȚI REÎNTOARCE ȘI VEȚI FI AIDOMA UNUI PRUNC nu o să puteți intra în împărăția cerurilor." Ce avea fetița ta la o lună și nu avea lumea, era ea monopolul vreunei religii? Este Dumnezeu monopolul celor 5 mari religii ale lumii? Firește că nu. Pentru că Absolut toate religiile sunt doar desert la masa timpului. Sunt o "mulțime" care vorbesc de identitatea lor de daci liberi... Ce mai știm cu adevărat acum despre zamolxism? Peste 10000, peste un milion de ani cine își va mai aminti de religia creștină? Căci umbră și vis este lumea acesta.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima zi... de toamnă... din gând
Aș scrie fără de cuvinte
Căci ele mă dor
și sufletu-mi moare
și tomna mă-ngroapă
în frunzele tâmpe
și lacrimi șiroaie
îmi curg pe pămant.
De-a dorului dor
m-aș duce să mor
să uit de vânt rece
și geruri ce-mi vin
prin gânduri de frig
mă-ncing dintr-o dat
căci tu ești plecat
și vorba se-nșiră
pe fir de uitare.
Nu-i oare păcat?
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reproș
Divulgă-mă iubire, căci nu mai cred în tine,
Separă mă de toate în cele patru puncte,
Și lasă să ne spele cu lacrimi cristaline
Imaginile vremii dorințele defuncte.
O, tu, iubire arsă, și arsă rău de soare,
Tu nu mai ai rațiune, tu nu te mai amesteci,
Mă lași în frig la umbră, nădejdea-n mine moare
Și mă curtează ura pe care tu o mesteci.
În câmp deschis e jocul, e jocul de cuvinte,
Și patima-nfruntării din dragostea carnală,
Dar cât e ea de joacă în plus mă mai și minte;
Zadarnică așteptare, săgeata cea banală
Mi e destinată dară, înfiptă prin morminte.
poezie de Vasile Zamolxeanu (25 iunie 2008)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre calambururi
Reproș
Divulgă-mă iubire, căci nu mai cred în tine,
Separă mă de toate în cele patru puncte,
Și lasă să ne spele cu lacrimi cristaline
Imaginile vremii dorințele defuncte.
O, tu, iubire arsă, și arsă rău de soare,
Tu nu mai ai rațiune, tu nu te mai amesteci,
Mă lași în frig la umbră, nădejdea-n mine moare
Și mă curtează ura pe care tu o mesteci.
În câmp deschis e jocul, e jocul de cuvinte,
Și patima-nfruntării din dragostea carnală,
Dar cât e ea de joacă în plus mă mai și minte;
Zadarnică așteptare, săgeata cea banală
Mi e destinată dară, înfiptă prin morminte.
poezie de Vasile Zamolxeanu (29 septembrie 2010)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă și rouă
O stea rămâne fără umbră
și nu e noapte să-nțeleagă
că luna-mi trece fără urmă
semirotundă și întreagă
Nu e asfalt și nu e cale
în pașii care vor să-ntoarcă
străzile noastre verticale
și cârmele fără de barcă
De pleci în vremurile toate
prin cerul care te privește
să nu-mi uiți ploile legate
de ochiul care mă lovește
Să-mi lași sângele ce îmi ține
zăpadă-n vena care trece
căci în fiorul lor de tine
mi-e cald și iară îmi e rece
poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea
Ce sfântă icoană, iubirea de mamă!
Ca un Sfânt Dumnezeu,
Chipul tatălui meu.
Și ce sfântă minune
Un prieten pe lume.
O lumină în noapte
E iubirea de frate.
Și iubirea de soră
Este blând lampadar,
O scânteie de aur
Pe tărâmul de jar.
Și ce blândă lumină
Pentru pruncul din pântec,
Viața-ți este deodată
Și miraj, dar și cântec.
Dar ce sfântă iubire pentru pruncul născut
O suflare de viață
Într-un pumn de pământ.
Ce creații divine!
Dumnezeu e stăpân
Peste toate acestea...
Slavă Lui de acum!
Căci ce sfinte biserici ne-au unit cu Hristot,
Și în rugi și-nchinare
Ne-au hrănit voluptos
Cu aleasă credință...
Drumul nostru spre cer
Peste crucea purtată,
Este parte din El.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea
Ce sfântă icoană, iubirea de mamă!
Ca un Sfânt Dumnezeu,
Chipul tatălui meu.
Și ce sfântă minune
Un prieten pe lume.
O lumină în noapte
E iubirea de frate.
Și iubirea de soră
Este blând lampadar,
O scânteie de aur
Pe tărâmul de jar.
Și ce blândă lumină
Pentru pruncul din pântec,
Viața-ți este deodată
Și miraj, dar și cântec.
Dar ce sfântă iubire pentru pruncul născut
O suflare de viață
Într-un pumn de pământ.
Ce creații divine!
Dumnezeu e stăpân
Peste toate acestea...
Slavă Lui de acum!
Căci ce sfinte biserici ne-au unit cu Hristot,
Și în rugi și-nchinare
Ne-au hrănit voluptos
Cu aleasă credință...
Drumul nostru spre cer
Peste crucea purtată,
Este parte din El.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plâns de Românie
Mustește sângele pe glie. Tu, țară, ca un munte cazi,
Căci scumpa noastră Românie, rămâne-ndată fără brazi.
Se sting izvoarele sub lacrimi, bisericile plâng și dor,
Căci ne-au luat de la icoane și mântuirea pruncilor.
Ne-au risipit în umilință, ei nu mai au nimic al lor,
Ne-au luat și neam și port, credință, nu mai avem nici sărbători.
Plecat genunchi, cu umilință, din ochii noștri plâng ninsori.
Să plângi cu litere strămoșii și tricolorul fluturând!
Căci România-i numai una și sfântă pe acest pământ.
Unește-ți grânele cu brazii și apele cu libertatea,
Românii frați cu toți românii, spre a putea învinge moartea.
Unește litera cu gândul, soarbe din apa de izvor,
Udă cu sângele-ți pământul și dă-l să bea urmașilor.
Frământă pâinea cu cenușa eroilor ce au luptat.
Liberi să fiți! Nu fiți povară! Nimic din cer nu a picat...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce-am făcut?
Am intrat și noi în UE,
Este lucru cunoscut,
Dar mai bine astăzi nu e,
Și cu asta ce-am făcut?
Ne-au luat străinii totul
Bani, resurse - ce-am avut
Pe labe ne-au pus cu botul,
Și cu asta ce-am făcut?
Ne-au trimis numai deșeuri,
Ne-au mințit cât au putut,
Mâncăm fel de fel de E-uri,
Și cu asta ce-am făcut?
Nu mai stăm să facem glume,
N-avem vreme de pierdut,
Umblăm peste tot prin lume,
Și cu asta ce-am făcut?
Unde sunt seninătatea
Și mândria ce-am avut?
Azi domnește lașitatea,
Și cu asta ce-am făcut?
Și-uite așa, zic într-o doară,
Sper că nu am decăzut
Să rămânem fără țară,
Căci cu asta ce-am făcut?
poezie de Octavian Cocoș (1 septembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbra
Eu umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu
Cu milă si tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu
Voi duce-o cu mine mereu
Și-apoi într-o zi oarecare
În care-mi va fi cel mai greu
Voi pune-o în vechi calendare
Duminica trupului meu
Duminica trupului meu
Fiori prin mine umblă
Și nu am trebuință
Te rog pe tine umbră
Să redevii ființă
Flămând de iubirea întreagă
Pe vremi cu amurg mohorât
Când zorile noaptea-și dezleagă
Mă satur cu-o umbră și-atât
Mă satur cu-o umbră și-atât
Și sufletul meu te mai roagă
Magnetic catarg doborât
Tu umbră tăcută și dragă
Așează-ți fularul la gât
Așează-ți fularul la gât
O umbră se închide în mine
O umbră prin mine trecu
E-atâta de rău că e bine
E-atâta de mult da că e nu
Bacovia-și iese din sine
Și râde în "a" și în "u"
O umbră în viață mă ține
Și umbra aceea ești tu
Și umbra aceea ești tu
poezie celebră de Adrian Păunescu (1 ianuarie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Re-naștere
Mai naște-mă odată și-nc-o dată!
Nu pot trăi în ură și-n păcat!
Căci de păcat mi-e inima-ntinată
Și sufletul îmi e întunecat.
Și de voi fi un fulger în furtună,
Ori avalanșă, vaiet ori vulcan,
Să simt eliberarea, vreau, în urmă,
Căci de iubirea vieții simt alean.
Poate că n-am știut să strâng lumină
În pumnul fraged, de păcat umbrit.
Poate furtuni m-au smuls din rădăcină
Și renăscând, abia m-am mântuit.
Dar eu îți cer: mai naște-mă odată!
Un zâmbet vreau să fiu acum... atât!
Poate că de tăceri sunt vinovată,
Dar vreau să pot s-o iau de la-nceput.
Cerșesc, străin, la porți, o alinare,
Devin de-acum copacul fără umbră
Și nimeni nu-mi mai calcă la piciare
Și lumi de pace-n mine se surupă.
O vrajă în neant se risipește,
O lume nouă-n mine-a evadat,
Mai naște-mă odată! Și păzește,
Să nu mă pot simți... ne-vinovat.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbra
6. Umbra
Eu umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu
Cu milă si tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu
Voi duce-o cu mine mereu
Și-apoi intr-o zi oarecare
În care-mi va fi cel mai greu
Voi pune-o în vechi calendare
Duminica trupului meu
Duminica trupului meu
...
Fiori prin mine umblă
Și nu am trebuință
Te rog pe tine umbră
Să redevii ființă
...
Flămînd de iubirea intreagă
Pe vremi cu amurg mohorît
Cînd zorile noaptea-și dezleagă
Mă satur cu-o umbră și-atît
Mă satur cu-o umbră și-atît
Și sufletul meu te mai roagă
Magnetic catarg doborît
Tu umbră tăcută si dragă
Așează-ți fularul la gît
Așează-ți fularul la gît
O umbră se închide în mine
O umbră prin mine trecu
E-atîta de rău că e bine
E-atîta de mult da că e nu
Bacovia-și iese din sine
Și rîde in "a" și în "u"
O umbră în viață mă ține
Și umbra aceea ești tu
Și umbra aceea ești tu
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubiți-vă părinții!
Iubiți-vă părinții cu ardoare
Căci v-au dat viață pe pământ,
V-au zămislit dintr-o iubire care
I-a unit în tainicul legământ.
Iubiți-vă părinții cu intensitate
Ei sunt icoane ale sufletelor voastre,
V-au îndrumat pașii cu demnitate
Și v-au croit de mici aripi măiastre.
Iubiți-vă părinții cu candoare
Ei v-au pus mereu pe primul loc,
V-au plămădit cununi strălucitoare
Purtătoare de belșug și de noroc.
Iubiți-vă părinții cu recunoștință
Inima lor bate-n al vostru piept,
S-au sacrificat cu sfântă credință
Să vă protejeze de tot ce-i nedrept.
Iubiți-vă părinții cu responsabilitate
Nu-i osândiți aruncându-i în azil,
Nu mai furați bruma de identitate
Rămasă bătrânilor cu minte de copil.
Iubiți-vă părinții, nu trăiți în păcat,
Căci roata se întoarce și vă vine rândul,
Să fiți tratați așa cum voi i-ați tratat
Pe sfinții în mintea cărora sufla vântul.
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte
am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până și spațiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi și ne-au luat
cuvintele
am rămas muți, vorbesc doar ecranele
ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roșie de sângele celor care mor
legile nu mai funcționează
telefonul sună a întuneric, când plătești
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul și-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel
copii stau pe net și afară ninge, degeaba
căci săniile pentru ei au devenit inutile
au devenit albinoși
soarele a dispărut din obrajii lor
bună dragă, soțul sau ea îți spune
tu nici nu tresari, ești tot acolo
parcă și după serviciu, șeful te întreabă
când e gata?
noaptea spațiul dintre noi s-a mărit
salteua și patul au fost prea scumpe
și trebuie să ne odihnim
dimineața plecăm fără cuvinte
de parcă nici nu ne-am fi cunoscut!
poezie de Viorel Muha (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!