Rondelul înţelepciunii

Înţelepciunea nu încolţeşte în teren fertil,
Născută-i din geamătul mării, în durere şi chin.
Aprinde cu grijă, al tinereţii noastre fitil,
Rodind în boabe de iubire pe ramuri de afin.

Iubirea şi durerea o cântă în vers alb dactil,
Mereu împreună pe al sufletului baldachin.
Înţelepciunea nu încolţeşte în teren fertil,
Născută-i din geamătul mării, în durere şi chin.

Înţelepciunea-i zămislită în gândul erectil,
E prezicere, regenerare, e-al nostru delfin.
Sămânţă păzită abil de al nostru cleoptil,
Sentiment şi gând împletite-ntr-un inel blilantin.

rondel de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindă a sufletului

Iubirea este ca un pom
Un verde crud si vrăjitor
Sădită în sufletul de om
Un teren fertil si hrănitor

Ai apărut în viaţă sau erai
Tu coroana mea imaculată
Ori rădăcini de mult aveai
In inimă ai fost instaurată

Te nalţă ca plopii către cer
Râuri de lacrimi sau format
Iubire înconjurată de mister
În rădăcina sufletului bogat

Frumoasă si seducătoare
Sufletul mi porti în lumină
Iubire tu nu esti muritoare
Oglindă a sufletului divină

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este ceva care moare. Iar când moare intră în stare de putrefacţie şi poate deveni teren fertil pentru o nouă iubire. Atunci iubirea moartă îşi trăieşte viaţa tainică în cea nouă şi astfel iubirea de fapt nu moare.

citat clasic din Par Lagerkvist
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Topaz

În sufletu-mi s-a zămislit durere
Şi am să te caut neîncetat,
Dorinţele-nspicate în cădere,
Lumina pură nu şi-au estompat.

Neatinsa lume de albastru,
Mă îngână azi, pe nesimţite,
Şi în taină rătăcesc un astru,
Ce încolţeşte în dragi cuvinte.

Acolo, în eterna mării rază,
Te întâlnesc, ecoul meu turcoaz,
Iar gândul tău suprem mă luminează,
În poezia noastră de topaz.

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Războaiele religiei au oferit teren fertil pentru fragilele seminţe ale raţiuni şi ştinţi.

Norman Davies în O istorie a Europei (27 martie 1997)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără umezeala pământului fertil, sămânţa nu încolţeşte, degeaba are miezul sănătos; la fel, copilul are nevoie de învăţătură pentru a prinde făgaşul cel bun al purtării.

aforism de Grigore Rotaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără umezeala pământului fertil sâmânţa nu încolţeşte, degeaba are miezul sănătos; la fel, copilul are nevoie de învăţătură pentru a prinde făgaşul cel bun al purtării.

aforism de Grigore Rotaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată plantată sămânţa bănuielii în mintea omului, aceasta găseşte teren fertil pentru a creşte.

Sandra Brown în Confruntarea
Adăugat de Cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama fiilor noştri

Fiecare picătură a sângelui nostru,
Primul nutriment din viaţă,
Prima bătaie a inimii,
Dulcea imagine
Ce o invocăm în orice moment,
Refugiul cel mai sigur
Al existenţei noastre,
Strada parcursului nostru,
E Ea, Mama fiilor noştri.
Totul din noi e al său
Să o iubim şi să o căutăm
În toate momentele bune şi rele
Cu fruntea plecată ode să-i cântăm!
Al nostru e gândul Ei, Iubirea infinită,
Rugăciunea Sa cotidiană
Şi ultima respiraţie de noi primită.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei feţe

Copilul râde:
"Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul".
Tânărul cântă:
"Jocul şi înţelepciunea mea e iubirea".
Bătrânul tace:
"Iubirea şi jocul meu e înţelepciunea".

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii
Adăugat de SFetnicul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămaşi peste timp

Aceeaşi dragoste rămâne
dincolo de toamna
ce leapădă frunze,
dincolo de norii
ce ne plâng cu lacrimi,
adunate din miile de nopţi
pline de patimi.
Rămânem noi în toamna vieţii
plini de culorile trăite
în anii tinereţii,
plini de regretele tăcerilor noastre,
de atingeri nefăcute
ce ne-au secat inimile
în nopţile negre
privind către astre...
Aceeaşi dragoste rămâne
e cuibul de iubire
mereu gol de noi
dar in suflete mereu împreună,
rămănem noi ce-am învăţat să iubim,
în alte braţe calde
prin sentimentele pe care acum ştim să le oferim.
Ne-am fost profesori
prin lacrimi, durere şi chin
dar acum privim inainte
cu inimi deschise,
bucuroşi că în iubire
am ınvăţat amândoi să oferim!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catren prozaic

.. te -ndragostesti numai de-un tot strein- iar ce e-al tău- iubeşti la nebunie

şi treci mereu prin armonii şi chin şi iar prin chin şi iar prin armonie

dar vine ş-un moment când te decizi să guşti din plin amar şi despărţire

chiar necătând la faptul că ucizi ce-a mai rămas din viu şi din iubire...

poezie de Iurie Osoianu (7 mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea e zămislită de înţelepţi prin înţelepciunea lor înţeleaptă...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de plângere

Ura clocoteşte-n suflet
Şi durerea se aprinde,
Nu cunoaştem pace, zâmbet...
Cine să ne mai alinte?!
Azi inima-i tăciune, jar,
Durerea-n mine încolţeşte...
Nici nu te-ai întrebat măcar
Cine-i acel ce te iubeşte...

Ura clocoteşte-n suflet,
Dragostea în noi se stinge,
Piere armonie, zâmbet
Şi de-o vreme-a jale ninge.
Ramuri bat, furtuna creşte,
Înţolite-s, generaţii,
În linţoliu-ntinăciunii.
Se urăsc fraţii cu fraţii!

Şi durerea se aprinde,
Pică lacrimă de jar
Şi durerea se întinde
În decor autumnal.
În incest, frate cu soră
Îşi dau mâna pe vecie,
Se urăsc soacă cu noră,
Sfântă, maică Românie!

Nu cunoaştem pace, zâmbet,
Pe pământ sunt semne triste.
Simt al timpurilor vuiet –
Clopot legilor nescrise.
Magma-n fierbere se-nalţă
Diavolească arătare.
Unde eşti?! Unde eşti viaţă?
Oh, de ce, Doamne, se moare?

Cine să ne mai alinte?!
Pe pământ mai e iubire?
Prunci cerşin sufletul mamei,
Nu cunoaşteţi fericire.
Mame ce sorbindu-şi lacrimi,
Îşi aşteaptă pruncii-n poartă.
Taţi în ale morţii patimi,
Fi-veţi fericiţi vreodată?!

Azi inima-i tăciune, jar,
Altoi arzând, de neputinţă,
Icoană devenind altar,
Aceeaşi ne-ntinată fiinţă.
Prin cei ce se vor naşte, trec
Bătrâni mereu înlăcrimaţi
Şi timpul vieţii şi-l petrec...
Voi în picioare îi călcaţi.

Durerea-n mine încolţeşte,
În vânturi, ram mă regăsesc
Şi dănţuind, luna priveşte,
Al vieţii, îndelung, grotesc
Periplu prin anale-n care
Etern dormi zmei de ametist,
Prinşi în lentile bifocale.
Oh, viaţa nu-i decât un vis.

Nici nu te-ai întrebat măcar,
Izvor de tainice istorii...
Tu mi-ai pus inima pe jar,
Zădărnicind nurii ninsorii.
Brazi au crescut la tâmpla mea
Şi ochiu-i munte de ninsoare,
Mă doare încă ura ta
Şi gândul, oh, de dor mă doare.

Cine-i acel ce te iubeşte?!
Cine-i acel ce m-a vândut?
Stai, adevărul cumpăneşte
Ş roagă-te la Duhul Sfânt!
Tu răsplăteşte cu iubire,
Cât în iubire eşti crescut
Şi dăruieşte fericirea
Părinţilor ce te-au avut.

Cine-i acel ce te iubeşte?
Nici nu te-ai întrebat măcar...
Durerea-n mine încolţeşte.
Azi inima-i tăciune, jar.
Cine să ne mai alinte?!
Nu cunoaştem pace, zâmbet
Şi durerea se aprinde,
Ura clocoteşte-n suflet...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pun pământ iubire doruri lacrimi şi durere
Mă ridic precum iarbă
încolţeşte se ridică
O mână de pământ în care au înflorit albăstrele
Un busuioc o levanţică o frunză de urzică

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eunucul către Donjuani

Deşi roade n-am cules,
Pentru voi am fost util:
Peste tot, unde-am purces,
Am lăsat… teren fertil.

epigramă de Ion Cuzuioc din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem doi copii ai mării

Suntem doi copii ai mării
tu sirenă şi eu val,
Ne-întâlnim în faptul serii
lângă farul de pe mal.

Luna se-oglindeşte-n apă,
pescăruşi-au adormit,
Întunericul îmbracă
cuprinsul nemărginit.

Liniştea nopţii coboară,
ascultăm cum cântă marea,
Iubirea ne împresoară
până se aprinde zarea.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

durere

Durerea este scoica în care se şlefuieşte înţelepciunea.

definiţie de Ioan Gyuri Pascu în În căutarea armoniei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred în iubire

Şi viaţa, şi iubirea

sunt urzite dintru începuturi.

Întregul Univers fiinţează în ele;

în mecanismul lui repetitiv,

şi una, şi cealaltă

se reinventează continuu.

În oglinda lor plină de ispite,

noi ne reflectăm în moduri diferite

şi sălăşluim aşa cum

provocărilor iubirii ne robim.

Oricât ar fi predeterminarea de bună,

ultima dorinţă a vieţii

– zăcământ de zădărnicie –

se ispăşeşte-n ordinea supremă:

cuibarul păsării Phoenix.

Pe când iubirea

– columnă de puritate morală –

este nemuritoare.

Chiar şi atunci,

când se strecoară în ochi

şi-apoi alunecă pe obraji,

rămâne generoasă;

se conectează spiritual în eternitate –

teren fertil pentru continuitate.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

geamăt

Geamătul

E-un sunet nearticulat,
La o femeie sau bărbat:
Bărbatul geme de durere,
Femeia geme de plăcere.

definiţie epigramatică de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (15 iunie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul sălbatic

Era acea zi cu o lumină nefiresc de lumină.
Era ceva ce nici cerul nu ştia de existenţa acelui eu luminat.
Nu-mi bătuse nimeni de mult la poarta sufletului meu, nu-mi sunase telefonul a bine de ani buni plecaţi.
Nu era nimic în dezordine în liniştea mea, mult adunată de mine.
Era totuşi ceva nou, să o numesc dorinţă, o dorinţă nouă de iubire neştiută, necunoscută sufletului meu.
Să fie oare gândul meu, trădat de alt gând din altă lume, o lume în care iubirea este fără odihnă, ca o duminică specială faţă de celelalte zile din săptămână.
Era în mijlocul zilei, o zi nu tocmai însorită, dar o zi cu o linişte greu de descris în săracele-mi cuvinte.
În amiza umbrită florile plângeau de durere dând în floare.
Lacrimile le curgeau în boabe peste boboci să se nască mai uşor, sub privirea încremenită a ochilor mei.
O poveste nescrisă începu să prindă viaţă o dată cu durerea înfloririi trandafirilor sălbatici.
În sufletul meu începu agitaţia din acea linişte adunată din mine şi tânjeam după acel ceva, fără formă, fără viaţă.
O şoaptă sfioasă coborâtă din durere se aşeză pe colţul buzelor mele şi-mi şoptea:
"Vrei să-ţi spun povestea trandafirului sălbatic"?

poezie de Maria Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!