Dormi, dragostea mea

Plânsul în oraş: mâini fricoase îşi schimbă într-ascuns culoarea –
şi încă o noapte Izabela va fi a dreptăţii, a nisipurilor
(respiraţia cavalerului printre cavaleri e cea mai galbenă).

Şi spre dimineaţă la castel – dacă s-ar auzi cântece: o cheie pe buze, oho,
şi pe trădare. Dulce strigăt. Sarea depusă la porţi. Spera să se
joace mai frumos (cavalerul, în depozite mari e sânge).

Tu dormi, dragostea mea. Sunt singur, am inventat poezia şi nu mai am inimă.

poezie clasică de Virgil Mazilescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei auzi din nou: fii inima mea

vei auzi din nou: fii inima mea
simplu: deschizi doar nişte canale
care din obişnuinţă nu mai duceau nicăieri
apoi îţi arzi hainele

o piele febril descheiată
încă om
mâine poimâine doar mărturia lui poate amintirea
cu haosul ei frăţesc: şi mai mic uriaş inima şi
aşadar aşadar devii a doua mea inimă
apropie-te

la toate acestea ce vei răspunde? fără un cuvânt
vei părăsi la noapte oraşul
şi absenţa ta: o cicatrice pe un perete de aer
micşorându-se din ce în ce

poezie de Virgil Mazilescu
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi...?

Auzi... cum dragostea palpită
În fiecare dimineaţă?
De câte-i lumea ostenită,
Dar tot respiră drag de viaţă.

Auzi... cum dragostea recită
Poemul vieţii-foileton?
E primăvară-nmugurită,
Harul Scripturii în amvon.

Auzi... cum dragostea ne cântă
În inime la unison
În ochi scăldând lumină sfântă
Şi dând putere de Samson?

Auzi... cum dragostea aleargă
Strâmte cărări spre Paradis
Că jertfa sa o dà întreagă
Pentru un colţ de Cer promis?

Auzi... în slavă rugăciune
Către Cel bun şi nesfârşit?
Îngerii toţi fac plecăciune
Către Iubirea-Infinit.

Auzi, auzi, auzi... Iubirea?
Pământu-ntreg l-a colindat
Punând în ochiul orb privirea
Spre calea dreaptă de urmat.

Auzi, auzi... Iubirea?

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 februarie 2016)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cavalerul

Sunt cavalerul
Fără de armură... gol,
Am sentimente-adânc
Crestate-n sânge
Şi... supărarile
Pitite-ntr-un subsol,
Pentru-a-nvăţa uitările,
A plânge.

Sunt cavalerul
Clipelor fugare... trist,
Îmi port destinul demn
Prin astă lume.
E poate
Un miracol... că exist
Şi tot renasc
În reverii postume.

Sunt cavalerul,
Nopţilor de taină... hoţ
Mă tot feresc de lună
Şi de stele.
Luceferii-s
Mereu fără de soţ,
Provocatori, hârşiţi
Numai în rele

Sunt cavalerul,
Ultimei ispite... dor
Eu în iatacuri
Re-ntrupez furtuna.
Dulci amăgiri
În suflete cobor
Si din... ispite
Îmi aleg... doar una

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castel părăsit, castel bântuit, castel cu vedenii. Imaginaţiile vii şi arzătoare l-au populat curând cu fantome, acolo se ivesc strigoi, iar duhurile se întorc la ceasuri de noapte. Tot aşa se petrec lucrurile în unele ţinuturi superstiţioase ale Europei, iar printre ele Transilvania poate năzui la un loc de frunte. De altfel, cum s-ar fi putut rupe satul Vereşti cu credinţele supranaturale?

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei a căror minte bolnavă le hrăneşte curajul însetat de sânge s-ar putea, la un moment dat, să aibă chiar puterea de a răzbate prin ziduri de fier, dar negreşit vine o vreme când setea de sânge li se potoleşte şi simţămintele li se schimbă. Dimpotrivă, o inimă puternică e neclintită şi nu se schimbă niciodată.

citat din Suzuki Shosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi, iubito...

auzi, iubito, florile pe câmp
cântă cu iarba şi pământul,
cântă şi pomii rând pe rând,
în frunza lor cântă şi vântul

pe cer aleargă printre nori
un stol de păsărele,
se prind de aripi, se cobor
şi urcă iar spre stele

dar cerul n-are nici o stea,
doar ele ştiu unde sunt ele,
la noapte noi le vom vedea
împresurate de inele

auzi iubito, greierii,
orchestră fac de dimineaţă,
dorinţele cu unduiri
ni se citesc, în ochi, pe faţă

eşti mai frumoasă ca oricând,
iubita mea cu buze coapte,
dă-mi mâna să cântăm râzând,
aceste clipe ale noastre

când te întinzi peste pământ
eşti floarea cea mai înflorită,
parfumul tău îl simt prin vânt,
vreau să-ţi respir clipa dorinţă

întinşi pe iarbă printre flori
îţi simt căldura, o chemare,
am ameţit de-atâtea ori
sub trupul tău uşor de floare.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Române, frate române!

Somnoroase parlamente
Stau la cârma ţării încă,
Din motive evidente...
Noapte-adâncă!

Unii spun că nu prostia,
Ci străinii sunt de vină
Pentru ce-i în România...
Noapte lină!

Când subţire-ţi este ciorba,
Când adie vântu-n pungă,
Tu, române, ţine-ţi vorba,
Noapte lungă!

Peste plai frumos de ţară,
Pleacă şefii să se culce,
Dacă viaţa ţi-e amară,
Noapte dulce!

Mulţi români, e evident,
Dorm prin cârciumi, când se-adună,
Dorm aleşii-n parlament,
Noapte bună!

Şi-alţii-n lume-o fac de oaie,
Căci prostia e dibace,
Şi, cum sunt, mereru, războaie,
Dormi în pace!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar fi

Dacă ar fi mai presus de egoism sentimentul
şi s-ar plânge necazul în cânt de corale,
poate în viaţă orice drame -pierdut, accidentul...-
s-ar zdrobi în fărâme, uşurând zile amare.

Dacă ar fi bucuria împărţită în plicuri
şi depusă la porţi în căsuţe poştale,
ar fi zâmbetul veşnic şi plâns rare picuri,
doar să spele obraji înfloriţi în petale.

Dacă ar fi numai bun şi binele în lume,
nu s-ar pierde nici rău-n balanţa dreptăţii,
doar un praf disipat bântuiva, între dune
se urcând în deşerturi... dat singurătăţii.

Dac-ar fi pus pe masă tot avutul planetei
şi-n conclavul tăcerii am fi apostoli de-o Terră,
n-ar mai fi sărăcie, nici norocul flaşnetei
împărţit de-un peruş, pe cristalul de-o sferă.

Dacă ar fi mai presus de orice doar iubire
şi amorul etern n-ar cunoaşte uzură,
n-ar mai fi nici copii suferind despărţire
şi omenirea ar fi iarăşi... o pură natură!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacăra sărutului

Sunt flacăra sărutului sălbatic,

desprinsă dintr-o lume ireală

în care timpul a rămas ostatic,

iar muzica a devenit carnală.

Mereu arzândă, veselă şi vie,

cu frica doar a jarului mocnit,

dansez, atât cât viaţa va să-mi fie,

preludiul unui drum spre infinit.

Dar şi atunci, în zboru-mi de scânteie,

voi căuta o cale spre o viaţă

în care un sărut să-mi fie cheie

ce va deschide porţi de fortăreaţă.

Voi reaprinde focuri prin uitare

şi am să fiu păcatul de pe buze

ce-l vor şi-l cer în rugi ca o chemare

din jarul încă viu de printre spuze.

Eu, flacăra sărutului, acum,

pe-o muzică ce pâlpâie-n surdină,

îţi caut pe sub vălul de parfum

iubirea, focul meu să întreţină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce, dacă nu dragostea

Ce, dacă nu dragostea,

când ajungi acasă înfrânt

după încă o zi printre animăluţele urbane,

ce altceva

atunci când totul e pierdut,

ai vreun mort

pe care nu ştii cum să îl plângi,

un om mare, puternic,

pe care îl iei în braţe şi ţi se preface în lacrimi,

ţi se scurge printre degete.

Ce altceva rămâne

în toată bezna asta,

simple obiecte de teroare şi fantezie,

păpuşi aşezate

pe o bandă rulantă, zâmbind frumos în poze,

ce altceva,

dacă nu dragostea,

cu lumini de nave spaţiale jucându-ni-se prin păr,

urmărindu-ne

transfigurarea.

Într-un orăşel din nord,

cu case din turtă dulce şi oameni răi,

se poate trăi, se poate

să fii fericit.

Cum, dacă nu cu dragoste,

cu reflectoarele ei puternice

sub care palpităm,

ne chircim,

ne adăpostim unul în altul.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada cercului închis

Aici am trăit, am iubit şi am plâns,
Cercu-i încă închis, fânu-i încă nestrâns
Toamna-mi bate în geam dar de ce s-o primesc?
Încă nu sunt sătul de ce am sau privesc,

Încă simt, încă ard, încă pot auzi
Paşii tăi, strecuraţi printre noapte şi zi,
Până ce nu mai ştiu dac-ai fost, dacă eşti,
Prea de cât mă robesc unor paşi femeieşti,

Unor ochi, unor sâni, unor glezne şi-apoi,
Unor semne, mai vechi, de pe umerii goi,
Despre-al căror trecut cine poate vorbi,
Dacă nu cel sortit să te poată iubi?

poezie de George Ţărnea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artă

Am făcut o artă din tot ce am făcut.
Am aprins lumină unde n-am ştiut.
M-a iubit plăcerea, şi atunci mi-a plăcut
Să fac poezie din tot ce am avut

Am dansat în noapt cu un univers
M-a dansat erotic, într-un mod pervers
Am pictat un strigăt, noaptea mi la şters
Mi-a spus să fac din strigăt cel mai frumos vers.

Am pus în poezie gând şi inima ruptă
Versurile plâng la poezia sfântă.
Marea se agită la vocea mea flamandă
De strigăt de durere şi de inimă frântă.

poezie de Ionela Hondreac (17 martie 2017)
Adăugat de Ionela Hondreac
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dacă aş bea o cafea lângă tine,
Şi rujul pe buze mi-ar tremura.
Aş sorbi, iubite, cafeaua în rime
Şi la încă o noapte-aş spera.

O noapte senină şi plină de-amor,
O sticla de vin şi pielea ta fină.
Atât aş mai vrea înainte să mor,
Să mi te scurgi, ca versu-n retină!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucureştii anilor '50 şi '60 era (încă) un oraş plin de rezonanţele civilizaţiei interbelice, cu dulceaţa şi cu ironia lor inteligentă, un oraş cu varietate, cu o mândrie a sa, cu o anume poftă de viaţă (de "savoir-faire"), un oraş în care se putea creşte.

Virgil Nemoianu în Cum poţi să fii român? Variaţiuni pe teme identitare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna din sânge

ninge tăcerea pe ramul ce plânge
dezgolit de frunze tremurând în ger
vitralii pictate cu roua din sânge
pământul trimite suspine spre cer.

ninge pe alei cu sensuri interzise
umbre de felinare tremură în viscol
iubirile din parcuri sunt proscrise
de-aş mai iubi un an şi încă un secol.

ninge pe biserici cu lacrimi de smirnă
timpul geme bolnav în spital
fericirea lumii de Dumnezeu atârnă
şi eu depind mereu de un extaz vital.

cerul îi schimbă culoarea absent
un vis mă străbate cu ritmul cadent.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Înfăşoară-mă cald în toate culorile regretelor tale,
Cântă-mi râsetele de la prima întâlnite
Şi plânsul meu de atunci când ai plecat,
Spune-mi în cuvinte tot ce buzele noastre împreunate şi-au şoptit,
Tot ce trupurile noastre lipite au strigat,
Tot ce n-am înţeles şi mai era de înţeles.
Dar n-ai mai stat.
Pictează-ţi liniştea şi durere-mi într-un singur tablou
Şi agaţă-l deasupra patului,
Să pot să te privesc în timp ce dormi,
Să ştii că voi veghea.
Aruncă un ochi prin mine fără să clipeşti
Fără să-ţi strângi pleoapele de teama,
Printre ruine şi flăcări mistuitoare,
Printre concerte de Bach şi ţipete,
Printre doruri amare şi furtuna de lacrimi sărate
Se mai află încă o inimă care zvâcneşte.
Uscată.
Veştejită.
Putrezită.
Sfârşită.
A mea.
Pentru tine.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai şti

Dacă ai şti
Câtă încredere am eu în tine,
Dacă ai şti,
Că-n ochii tăi mă văd pe mine,
Dacă ai şti
Că-n toate doar chipul tău îl văd,
Dacă ai şti
Că zi şi noapte gândul la tine-mi zboară,
Dacă ai şti
Că-mi eşti în suflet şi dorul mă doboară,
Dacă ai şti
Că florile au chipul tău,
Dacă ai şti
Că păsările cântă dorul meu,
Dacă ai şti
Că eu vorbesc cu tine mereu
Dacă ai şti
Că eşti ascuns acolo, în sufletul meu,
Dacă ai şti
Că am întrebat despre tine vântul,
Dacă ai şti
Că ţi-am trimis ocrotitor gândul,
Dacă ai şti
Că te îmbrăţişez în fiecare ceas,
Dacă ai şti
Că vreau să fii fericit la fiecare pas,
Dacă ai şti
Că sufletul tău, sufletul mi-a atins,
Dacă ai şti
Că versuri de dragoste până acum nu am mai scris,
Dacă ai şti
Că versul în inimă mi s-a născut
Din simbol şi frumos la început,
Dacă ai şti
Că versu-mi a apus cândva,
Când viaţa carte şi scenă devenita,
Dacă ai şti,
Că versul a reînviat de dragul tău,
Dacă ai şti
Că e stângaci, dar scrie mereu,
Dacă ai şti
Ce frumos sărută vântul florile,
Dacă ai şti
Ce cald sărută soarele zorile,
Dacă ai şti
Ce pură e dragostea ce botează un suflet,
Dacă ai şti,
Că dragostea nu vrea nimic, decât să fii fericit,
Dacă ai şti,
Cât de mult eu te iubesc,
Dacă ai şti
Că-n fiecare clipă îţi vorbesc,
Dacă ai şti
Că nu-mi doresc decât să te ştiu fericit,
Dacă ai şti
Că m-am îndrăgostit de-un suflet cald,
Dacă ai şti
Că toate gândurile-mi spre tine sunt atât de pure,
Dacă ai şti
Că nimic întunecat nu poate atinge inocenţa,
Dacă ai şti
Poate ai opri clipa în loc,
Dacă ai şti
Veşnicia s-ar naşte ca-ntr-un joc,
Dacă ai şti
Poate ai vedea frumosul acolo unde el de fapt îşi are casa,
Dacă ai şti
Şi gândul tău spre mine ar veni,
Dacă ai şti.

poezie de Ana-Cristina Popescu (20 iulie 2022)
Adăugat de Elzumina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cavalerul

Călare şi tăcut, mascatul cavaler,
Dezastrul, m-a străpuns cu suliţa de fier.

Şi sângele-mi ţâşni cu-o roşie vigoare,
Evaporându-se apoi, prin flori, la soare.

Mi-nchise ochii umbra, de-un strigăt năpădit,
Bătrâna-mi inimă muri, fior cumplit.

Şi cavalerul Dezastru veni aproape,
Descălecă, mă-atinse pe pleoape.

Prin rană degetul metalic şi-l petrece
Pe când cu vocea dură-enunţă a sa lege.

De degetul de fier abia atinsă, iată
O inimă am iar, trufaşă şi curată.

Şi credincioasă curăţiilor divine,
Bătu iar inima poruncilor în mine.

Stam tremurând şi necrezând şi ameţit,
Cum e un om ce cu vedenii-i dăruit.

Dar bunul cavaler, din nou încălecat,
Se-ndepărtă, făcându-mi blând un semn din cap

Şi îmi striga (mai aud încă glasu-i rar):
"O dată-n viaţă-i cu folos Prudenţa, dar!"

poezie celebră de Paul Verlaine, traducere de Mihai Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acorduri de vioară în noapte, tăcute...

Trece timpul încet şi repede.
În mine urlă sunetul unei cascade...
O inimă mai doare,
Un gând de sus mă plânge...
O albă clapă de pian
O strigă-n noapte pe ce neagră,
Să poată să îmi spună "noapte bună",
Dormi uşor, căci mâine dimineaţă,
La uşa vieţii tale va bate,
O altă viaţă!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menestrelul

Pentru că pe gura mea
Se întinde râsul,
Pentru că din gâtlej
Ies cântece duium,
Tu nu crezi
Că mi-am stăpânit plânsul
Şi durerea
Până acum.

Pentru că pe gura mea
Se întinde râsul,
Tu nu auzi
Plânsul care ne desparte:
Pentru că picioarele mele
Iubesc dansul,
Tu nu ştii
Că sunt pe moarte.

poezie clasică de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!