Dormi, dragostea mea
Plânsul în oraș: mâini fricoase își schimbă într-ascuns culoarea
și încă o noapte Izabela va fi a dreptății, a nisipurilor
(respirația cavalerului printre cavaleri e cea mai galbenă).
Și spre dimineață la castel dacă s-ar auzi cântece: o cheie pe buze, oho,
și pe trădare. Dulce strigăt. Sarea depusă la porți. Spera să se
joace mai frumos (cavalerul, în depozite mari e sânge).
Tu dormi, dragostea mea. Sunt singur, am inventat poezia și nu mai am inimă.
poezie clasică de Virgil Mazilescu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.