Inexistent

Când uiţi de existenţă, d-orice gând,
Le pierzi în haosul nimicului total;
Timpul s-opreşte şi trăieşti imponderal...
Eşti pururi punctul zero, nu exişti, e doar străfund.

Alunecarea n-are nicio pârtie, culoare;
Nu eşti, n-ai fost, e vidul absolut,
E fracţie, e-un vis de-o zi sub un minut...
E doar extazul pur, necăutat, opreşti numărătoare.

Din tresărirea la real, nu-ţi faci iluzii;
E doar pasaj nedefinit de încercare
Tradus prin diabolica sintagmă de trădare
Ce-o ascunzi totalitar de muritori, creând confuzii.

Lumină îi eşti umbrei, negru-incandescent
Cum golul aspirant al gravităţii;
Uitata tentativă de-a exista a umanităţii...
Creaţia absentă, lipsa de bun simţ, inexistent!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plictis

De câte ori n-aţi obosit de silă
Când nu mai este ţel, de tine nu ţie milă
Ş-ai lăsa tot, doar timpul ca să treacă
Fără ambiţii, sau valori, de sex ţi se apleacă.

Când totu-i în zadar, la bine şi la rău
Şi viitor şi muncă au destin de hău...
Furat d-agoniseală, de speranţă
Devine-un joc de-a pierde-n lipsă d-importanţă.

Te pierzi printre străini - tu ce-ai crescut copii-
Uitat, n-ai zi de-aniversare, nu eşti din cei vii,
Părinţii te-au dezmoştenit pe vorbe ticluite...
Nici şcoala nu-ţi serveşte-n diplome-nvechite.

Nu ai oricum acces, n-ai dreptul la salut
Eşti paria, refuz anticipat, un neştiut,
Trăieşti înşelăciuni de la prieteni şi hoţie;
Nu vrei să mai exişti, vrei lenea-veşnicie.

Eşti o depresie, o decădere de moral
Un inutil recunoscut, un nul universal
Şi nu ai vină, e-un concurs de circumstanţe
De mii d-eşecuri, cu-nceputuri în speranţe.

Paradoxol nu eşti nicicum sinucigaş
Ai doar simptom de emetic, nu eşti un laş,
Eşti un cobai al sorţii, ocazional
În insuficienţă, cu eventual sfârşit fatal.

Eşti tare-n caracter de te-a menţine
Ce poate-ntoarce fatalismul înspre bine...
Cu multul stoicism, tot, poate să reînvie...
Rămâne sila.... Pentru altă dată, fă-o să se ştie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti...

Eşti ca un gălbenuş de floare-n tei,
Eşti ca un puf de-un pui de-o zi...
Nu mă mai ştiu pe mine de-unde-oi fi
Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei.

Eşti ca o ciută tremurând pe glezne fine,
Eşti roza-n vânt de-o lume de petale...
Nu mă mai ştiu, somn n-am, îţi dorm în poale
Doar când cosiţe-ţi simt, mă mor de TU, de bine.

Eşti ca un copoţel ce-şi cântă pasul lin,
Eşti o priere de genunchi în inul rochii...
Nu mă mai ştiu de-s orb, de nu-ţi văd ochii
Doar când te-adulmec şi te-aş bea de amor-venin.

Eşti ca dulceaţa de salcâm cursă din spini,
Eşti ca un zbor în corp de libelulă...
Nu mă mai ştiu, de mine, îs o patrulă
Doar să-ţi fac pază, nori de-azur senini.

Eşti ca un înger cu căpşor de bucle,
Eşti ca o stea din mii de diamante...
Nu mă mai ştiu, n-am har de Byron, Dante,
Dar gând şi trup îţi dau... pân' n-or să mai răsufle!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ce-i

Din fiecare cupă-n floare
Tu-mprăştii lumea de nectar,
Din stele eşti o călătoare
Regină, în stupul planetar.

Din munţii albi de spumă castă
Eşti piscul ce vor toţi s-atingă,
Din închisori eşti o fereastră
De-azur ce dorul vrea să stingă.

Dintre petrecerile lumii
Tu eşti dorita parteneră,
Din nestematele minunii
Tu faci brăţară viageră.

Din tot adâncul de mister
Eşti mina-n pietre preţioase,
Din tot ce-n zbor este pe cer
Eşti flacăra de rugi pioase.

Din fundul de abis marin
Tu eşti lumina călăuză,
Din glas eşti sursa de suspin,
Din scris doar tu te-aşterni, o muză.

Din toate viile-nsorite
Tu eşti esenţa de licoare,
Din tot ce-n lume sunt ispite
Eşti singura ce dă candoare.

Din dor de-a fi, de-a exista,
Doar ochii tăi dau strălucire;
Sunt perle din ocean, din nea,
Ce-mpodobesc o omenire.

Din tot ce-avem divinizat;
Ce-i simţ, auz, vorbit, privit,
Din visul de-o eternitate,
Doar tu s-ai drept de moştenit.

Din toate zilele ce am
Cele mai scumpe sunt cu tine,
Din nopţile ce nu dormeam
M-ai îmbătat de miresmi fine.

Din fiecare clip-a vieţii
Doar tu-mi faci ore de nesaţ,
Din anii dulci ai tinereţii
Doar tu mi-eşti chip de vis la braţ.

Din tot ce nu-i şi din tot ce-i
Să plămădeşti ce nu există;
Dintre fărâme să mă iei...
Să-ţi fiu ingredient pe listă!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Tu de unde vii? Hai spune!
Din ce univers? Ce lume?
Prea eşti altfel... diferit,
Prea iubeşti şi eşti iubit

Sau te pomeneşti, că oare,
Ce-i uman nu te mai doare?
Şi cum faci? Care-i secretul?
Poezia? Menuetul?

Îmi furi teama, îmi dai vise,
Îmi scrii poezii nescrise,
Îmi zâmbeşti, ce zâmbet ai!
Şi nu-mi ceri nimic... doar dai

Nu ştiu cum... de ce exişti
Printre cei ce sunt prea trişti?
Poate eşti o amăgire,
Doar o stare, o trăire

Tu eşti... oare? Eşti real?
Am uitat tot ce-i banal...
Simt un freamăt, existenţă,
Poate vis... dar ce prezenţă!

Eşti doar sufletul oftând,
Mă alini, te port în gând,
Eram ieri fără un mâine...
Mulţumesc, mă simt mai bine!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Accident

Cu fiecare clipă dăruirea ţi-e totală,
Eşti propriilor vise un eşafodaj,
Eşti zbuciumiul perpetuu, al destinului linşaj...
Pretinsa-ţi nemurire o invoci normală.

Şi trup şi suflet eşti un tot integru;
Echipamentul trofic "pic", sofisticat..
Te lupţi o viaţă-ntr-un necunoscut tenebru,
Te-adori, te-aduni îmbogăţit, eşti unicat.

E-un paradox -cum o clipită de nimic
Din viaţa-ţi o fărâmă infinitezimală-
Te pierzi, te rupi... Ce imprudet eşti, doar un pic!...
Devii o simplă victimă-n hazard sau caz de boală.

Nimic nu e întâmplător, e-o consecinţă,
Scăpare-i; gând şi suflet, lipsă... raţiune.
Balanţa ţi se înclină brusc înspre nefiinţă;
E prea târziu, nu-ţi mai serveşte nicio-nţelepciune.

Doar semenii ţi-aleg formula de regret;
Finalul e d-un "nimeni" sau "păcat"...
Din chinul d-exilat al vieţii ce sfârşeşti secret
Eşti simplu obiect sau ştiri mondene, caz televizat.

În trecerea prin viaţă sigur e-o morală;
Garant la banca vieţii e divinul!
Prudenţa ţi-e asociata ocazională;
Un joc al întâmplării de-a fi tu, nu altu-n faţă cu... destinul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfat

Misterios este traseul
Când nu ştii unde mi te duce;
N-ai sens şi nu-i nicio răscruce
Şi eşti însinguratic, Eu-l...

Te uiţi uimit la act de dramă,
Erou şi simplu spectator;
Cum credincios crezând în strană
Că-n rugi eşti Christ, nemuritor.

Eşti doar produs de cărţi, atlase
Ce-ai studiat, ştii pe de rost
Pe itinerar de şcoli, din clase,
Să te conduci... Copil agnost.

Dar nu te-ai pregătit 'ndeajuns
Spunându-ţi că nu tu decizi;
Că poţi fi rege sau de plâns,
Călcat de mii de indivizi.

E ca-ntr-un mixer, o morişcă
Ce nu ştii cine-o mânuieşte;
Nu eşti cireaşa de pe frişcă...
Eşti blatul, cred, cel ce nu creşte.

Misterios traseul este
Doar într-atât cât nu-l cunoşti
Şi-ai scop ascuns... De se zăreşte...
Să nu te numeri printre proşti!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stop cadru

Se-opreşte câteodată curs
neaşteptat;
rămâne timpul suspendat,
doar ţie... Fără vreun recurs!

Fără aviz, decis,
conştient,
eşti desemnat de repetent;
pierzi sensul... Eşti pe interzis!

Nici fan, din jucător nu eşti;
spectator
priveşti la propriul rol, actor,
jucând zadarnic... T-iroseşti!

Şi tot se mişcă fără tine;
paria,
nu sare nimeni. Eşti avaria
acum... Şi-ai făcut bine!...

Aşa de singur eşti, nu ştii
regulament;
o simplă chestie de-antrenament
pe tuşă... Îţi mai revii?

Te-nchini degeaba
mistic,
te păcăleşti cu biblii, paroxistic;
habar n-ai care-i treaba...

... Cum se decide, ce, de cine
unicitatea...
Am vag senzaţia că inechitatea
e într-adins creată; "merde", "shit", "rahat"... Fără nicio ruşine!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt

Se umple timp de tine, spaţiu-i vid
Dacă nu eşti, mi se opreşte totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e ţel... cenuşă este focul.

Nu mai e sunet de-ţi dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai eşti un sunet
Şi nici speranţă nu-i când bun rămas
Nu-ţi laşi... nici fulger nu-i de nu eşti tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Şi amprentă-şi caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Eşti poezia vieţii din neantul prozei.

Cum un cristal de gheaţă nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulceşti
Sorbind sarea şi amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... eşti gesturi îngereşti.

Eşti nevoia-n sine de-a fi parte într-una
Ca într-un Univers fără de planete,
Existenţa însăşi cum lumea-i doar una
Ce-o ţi tu... în dulceag, sorbit pe-ndelete.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti

sunt într-o poveste neadevărată
tu nici nu exişti,
n-ai existat vreodată.
doar freamăt venit din albastru,
ecou evadat
la trecerea mea prin galbenul toamnei,
eşti goana mea după cuvintele muiate-n cerneală,
picătura de apă atunci când mi-e sete,
eşti dor amestecat din albastru cu verde.

o lungă aşteptare pentru ziua aceasta
când raţiunea îmi mută pământul,
o contopire între tălpile mele
iarba fugară şi vânt.

apari în lumină şi tulburi eternul,
eşti sunet de gând zvâcnindu-mi în tâmplă,
îmi eşti dorul ce doare,
îmi eşti neexistând.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire totală

Când nu mai e dorinţa, în sine, egoistă
Şi nici privitul scoarţei în sclipire,
Atunci, târziu, doar dragoste există
Într-un profund... esenţă de iubire.

Când nu mai ai nevoie în spusul de cuvinte
Şi doare un celălalt, lovit, în depărtare,
Atunci e amorul aburul fierbinte,
Ce umple piept, iubind pe cel ce-l doare.

Când nu mai vezi că eşti, nu mai exişti
Decât să fii întruparea altui gând,
Atunci în dăruit şi Universu' îl mişti
Şi-iubirii îi eşti îngerul... se pogorând.

Când nu mai ai nimic, nici trup să dărui
Şi suflet, dintr-un gram, eşti un halou,
Numai atunci, îndrăgostit să stărui
Să ceri iubirea, ce doar tu o strigi, ecou!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tren

Se scurge gând pe şine drepte
De-un paralel concomitent,
Pierdute-n halte de-accident
Dintr-un vagon, pe uşi, pe trepte.

Coboară-n ritmul sacadat
De reuniri, de despărţiri
Trecute din sosiri, porniri
Prin gări, în ritm d-accelerat.

E-un foc continuu d-energie
Se încărcând printre duete
Ce nu se ştiu... Doar din tichete
Se combinând, fie ce-o fie!

Este-un ecran de peisaj
Ce-aleargă-n spate, se rotind...
E-un dor de-a sta într-un colind
Regretând stop într-un triaj.

E-un drum deja prestabilit,
E locul de-a cunoaşte lume;
Să bei o bere-n ritm de spume...
Să te laşi dus de-un "vagon lit".

E visul în miriapod,
Un ascunziş de-o aventură
Aşa-ntr-o doară, doar o tură...
E-o amintire-n timp... Un pod.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... De-apoi

Viaţa de-apoi sigur există
Prin gând, cuvinte de urmaşi
Ce fac că EUL îţi persistă,
Dar nu participi tu... Îl laşi.

De-abia atunci eşti... spiritual,
Nepreocupat de existenţă,
Subiect, obiectiv, total
Sclipitor, tocmai prin absenţă.

Şi nu mai plictiseşti defel,
Căci doar arar eşti, amintire
În scris; "DECES" în carneţel...
Util la act de moştenire.

Noroc că totul e o roată,
Cât Universul sau Planetă,
În care amintiri se-ngroapă
În acelaşi ton vechi, de flaşnetă.

Şi tot n-ajunge, chiar de ştim
Să fim mai respectuoşi, mai buni,
Când sigur e că toţi murim;
Şi genii şi săraci, nebuni.

Deci de-i-nainte-i şi-napoi,
Căci niciodată nu-i final;
După sfârşit e start şi toi...
Ultimul act... e teatral!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea pe bucăţele

Cu orice moarte, a altuia, din mine se tot moare,
În gânduri, amintiri, palpabil, vise spuse, chiar iubiri;
Rămâne un vid, cum golul în stomac şi-n mintea schizofrenic...
Nu mai e timp s-anini pe-un spaţiu! Numai remuşcare
Apare brusc, tardiv pierzi zilnic contur firii,
Ce-o mutilezi în conuri de retină, în nodul frenic.

Se pierde din ce e, ce-ai adunat cu tine, ce-ai,
Lăsând încet, încet, un fluviu cumulat în amnezie,
Căci cei ce pier, te ştiu, te iau fărâme, pleci,
Eşti tot mai rar în vorbele-n eter; doar "vai,
Pe unde-o fi şi el, nu l-am zărit de mult, de-o veşnicie"...
Se strânge cercul pân-a fi doar "mine", te tot treci.

În straniu paradox te izolezi, cu ştiinţă, n-ai repere,
Că nu mai e punct, sprijin, glume nu-s la fel, nici drame
Şi trena-n urma nemişcării reci e tot mai scurtă, introvertită
În resemnare surdă, lacrimi seci... Îţi pierzi avere,
C-o dai -şi-ai alergat-o o viaţă- vrei doar ceva drame,
Atât cât să-ţi faci ultimul voiaj, fără împrumut... că lumea-i oropsită!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decizie mortală

Cu moartea hazard, viul ţi-l tot creşti, i-l făgăduieşti;
i te faci dator chiar din prima zi, îi eşti o obişnuinţă,
că aşa-i ea de drept, pentru orice lucru, pentru orice fiinţă
şi îşi face rondul ca pe-un cart de veghi... Toţi dumnezei... eşti!

... Doar că-i crudă moartea, o tâmpă, veşnic infantilă,
total făr' de minte, rece, fără suflet, o neaşteptată
atunci, pe nepregătite! La orice, oricine, îi este o ustensilă;
curăţă de-a valma, rade fără scrupul... chiar de-i blestemată.

... Şi în plus, ea moartea e fără morală, fără echitate;
timpul nu-l cunoaşte, căci nici nu-i există, e nemuritoare,
deci nu-şi face un calcul, n-are etalon, nu ştie etate
nici de rău sau bun, sărac sau bogat... Doar numărătoare!

... Are un "scop"; pe toate, toţi, să îi adune, să dispară rânduri,
rând pe rând, toţi leat din sfera neantă din aceleaşi ere,
obligând orice-i bun, seminţii, să înnască singurele gânduri
cum să nu şomeze, angajată sieşi, morţii... din plăcere!!!

Doar mister rămâne, de nedezlegat; cine în fond conduce?
Dacă nu cumva moartea e Supremul, căci doar ea decide;
tot ce e, ce naşte, va dispare odată sub un semn de cruce...
Deci îi suntem fii; Univers, tot, Om... nişte efemeride!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar un joc

Să-ţi pui în evidenţă lenea, blazarea, sila, chiar prostia,
Când te întreci s-ajungi un scop, ce e şi altuia, acelaşi,
N-ai nici respect, nicio ruşine, de aşteptări, în bagaj ce laşi...
Nu-i alt răspuns, mai idiot; "că-i doar un joc", acefalia!

Şi când eşti simbol de-o speranţă şi la mulţimi înflăcărate
Ce te adulă, îţi cântă imn, îşi dau şi pic ce au, un vis,
Nu-ţi cer să lupţi cu munţi, cu mări, să te vinzi prin vreun compromis...
Iar tu laşi baltă, fugi, te ascunzi, zici că nu poţi... e-o laşitate!

Când oricine deasupra e, mai bun, înalt, deştept, frumos
Şi nici ales de-un miliard, se luptă pentru-ai săi, o mână,
Iar tu, cu-ai tăi neisprăviţi, te porţi ca o lichea, n-ai vână...
Deşi cei mulţi, din sacrificiu te ţin, s-ai... Puţi, jegos!

Când n-ai mândrie să te arzi, de dor, de drag, cu ardoare, foc,
Să te emancipezi mereu, s-ai ţel înalt, măreţ să fii,
Să laşi orice... un altruist să te dai tot, cu ce deţii...
Nu meriţi să mă reprezinţi, pe mine, ţară... "doar un joc"!

Nu ştiu nici Africa de are, arabii, triburi de Amazon,
Mai mult dezgust de muncă, trudă, de stăruinţă să învingă,
Decât o şleatcă de beţivi, putori, ce sticla ştiu să lingă...
Cu aşa o lipsă de onoare, de cinste goi... cu prost blazon!

Speram să fiţi mai mondiali, să-mi scrieţi nume-n Pantheon...

PS
Dedicat unei adunături, la care minte-i e-un balon gol,
Conduşi de laia eminenţă, ţâfnos π... ţurcă... Fanfaron!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma...

Mi-e dor de degete-ţi prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ţi din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.

Nu mai am aura de pui
Şi nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăţi, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.

N-aud iubirea-ţi în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...

Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparţin, eşti parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, eşti eu, a mea ma... ma

Visez cu ochi deschişi şi plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
Că n-am nici bucurii să strâng!

Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exişti
Eşti încă trupu-mi, mai persişti
În sânge-n gând, cât n-am murit...

Că n-am ştiut să te păstrez
Adorm sleit de remuşcare...
Uitasem: naşterea se moare!
Mă ierţi ma... ma, eternul crez...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet în oglindă

Zâmbeşti, cu-acelaşi gând de altădată,
privind oglinda care-ţi spune: "Tu
eşti tot frumoasă, ştii, eşti neschimbată!"
şi îi răspunzi: "Da, da!", în loc de "Nu!"

Ai fost frumoasă-n vremurile-acelea
când te simţeai iubită şi-ai fi vrut
ca timpul să nu-ţi încreţească pielea,
să îţi rămână cum era-n trecut.

Ai vrea şi ochii să îţi strălucească
sub arcul ce îi străjuie frumos,
iar buzele în roşu să lucească
şi să îţi poarte zâmbetul duios.

Erai frumoasă, da, şi încă eşti,
dar ce să ştie ea, doar o oglindă,
de sufletul pe care-l găzduieşti,
căci n-are cum, în tine, să descindă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că eşti mare, că eşti mic...

Când eşti mic, asculţi de tata.
Când mai creşti, îţi croieşti soarta,
Tot muncind vară de vară,
De cu zori până în seară.

Prea mult nu agoniseşti,
Doar atât cât să trăieşti.
Muncind din greu ai obosit,
Timpul te-a îmbătrânit.

Cam des cerul îl priveşti.
La viaţă nu mai gândeşti.
Aştepţi ceva şi nu ştii ce,
Dar ştii că locul, sus îţi e.

Ai fost copil şi nu mai eşti.
Roata vieţii n-o opreşti.
Asta-i viaţa omului.
Este vrerea Domnului.

După cum se vede treaba,
Muncim şi muncim degeaba.
Că eşti mare, că eşti mic,
Când te duci, nu iei nimic.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diavolul

Zâmbete perfide neînţelese
ce le vrei sincere şi nu-s;
le-asculţi, doar aparent, eşti dus...
Lăuntru-s răbufniri perverse.

Eşti fericit, cum îţi doreai,
când fără ştire pici în transă;
nu îţi explici, nici pasa proastă
nici pierderea, din ce aveai.

Prietenilor, vechi de-o viaţă,
brusc le atribui doar defecte;
zeci d-amintiri devin infecte...
Impenetrabil eşti, de gheaţă.

Iubitei, ce-o adori pe veci,
nu-i mai aduci cadouri, flori;
în gând, te chinui s-o omori...
O laşi în lacrimi, vrei să pleci.

E straniul răului profund;
te lupţi cu el, îl simţi prezent,
e propriul tău subconştient...
Te vrea zăcând, vise-ngropând.

E Samuel, Behemot, drac,
e-Aspida, Belzebut, Leviatar,
e-Azazel, Asmadeu, e Beliar,
e-Alcor, Satan, e tartor, peste veac!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet rătăcit

De ce... te chem?
Auzi sau doar mă simţi?
De ce mă arzi?
Sau doar te... stingi!

De ce imi eşti în... ochi?
Doar zâmbet rătăcit?
De ce doar taci
Şi-mi eşti doar vis?

De ce totuşi mai mă simţi
Când vrei să mă alungi!
De ce-ţi mai pasă....
İnimă îngheţată?

De ce sunt Tot?
Un Tot de... tine!
De ce-mi eşti... clipă?
Clipa ce-mi rămâne!

De ce te simt în piept?
Doar n-ai rămas în mine!
De unde atâta dor acum
Când nu-ţi mai sunt demult?

De ce rămâi, de ce nu pleci?

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!