Întoarcere înainte
Când reprivești fost în imagini și doar din retrăiri trăiești,
E timp când ancoră-i mai grea, la fund te ține, nu mai ești!
Aluneci parcă, crezi himere ce din adâncuri gând salvează
Și uiți că-not retur sufocă răsuflu, gânduri îți retează!
Nu poate un trup, ce-i loc de corp și d-energie neinfinită,
Să urce iar din ou bătrân, matur copil; toate-s ispită!
Iar implacabil timp se scurge, permis ne cerând să marcheze
Piele-n definitiv traiecte... Vise căpoase rămân treze!
Cât încă-i termenul înscris un neștiut și-o zi-i din altă,
Să-ți smulgi din frâie neputința, trenul ținut uitat în haltă,
Să-ți porți gând nărăvaș cu "eul", bagaj de tine în vagoane
Din ieri, mâine să lași trecut, să înfrunți un viitor cu toane!...
Că doar parcursu-i hărăzit, cum lumea o știe, nu te minte
Și întoarcerea să-ți faci elan de zbor, spre abisul înainte!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Depresiv
Am suflet nor,
Sunt trist de plumb.
Gândesc să mor...
Mi-am pus în gând.
N-am meteor
Și ceru-i plin...
Sufoc în dor,
Mă sting în chin...
De singur... zac,
M-au lăsat toți;
Ca-necu-n lac
Când știi să-nnoți!
Mai am o șansă...
Dă-mi semnal
Să ies din transă,
Din letal...
Un colț de zâmbet,
O esență,
Tremuru-ți, zumzet
D-existență.
De mă refac
Să-ți fiu covor,
Poți să mă calci
Și să-ți fiu zbor.
Umbră să-ți fiu
Îmi e de-ajuns...
Talpa să-ți țiu,
De toc străpuns!...
Doar să mă ai
Să mor de tine
Să-ți faci alai...
Din mii... de mine!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Divină
Oriunde gând mi-absoarbe trup
Și ochi, din trupu-mi, iau lumină,
Ești numai tu! Timp ce-am, mi-l rup
Să-ți fac eternul dar... Divină!
În visul zilei te am sor
Și-n nopți, lunatic, stau planton
Să-ți fiu de scut și eu să mor...
Să te apăr, chiar de rău-i zvon.
Sunt tot un cald fluid, mă curg
De mintea mi te dă adiere.
M-aș face cum pământ în amurg;
Să mă arzi, soare, de plăcere!
Doar rază de ți-ai îndrepta
Din mijlocul caldului iris,
Pe veci aprins m-aș aluma...
Mi-ai fi eternul, din vis... Vis!
De ce oare exiști, din cine
Te-ai pogorât ca o cometă
Și cum de ești al lumii bine
Doar tu... și singura-n planetă?
Mă rog la îngeri să-ți păzească
Sufletul și timp să-ți țină
În puful lor; să nu-l rănească
Nici secole trecând... Divină!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Boală
Când ești în culmea fericirii, fără griji
Ș-instantul făr-aviz îți face rozul... alb de coală
Și plan nu mai există, vise se transformă-n schiji...
E-un inefabil yang, un început de boală!
... Și n-ai control, nu mai ești tot, corp, craniul,
Te doare eul ce-l credeai al tău,
E-un altul, mintea nu-nțelege straniul
Păcat de blestemat ce-ți ești... sursa de rău!?
Te diseci singur cu scalpelul vinei
Ce-o treci tardiv pe-un fals de expertiză
Să-ți redescoperi ce-ți cerșea subconștientul milei...
Și-ai ignorat semnal... somat cu-aviz de criză!
Ești?... Nu! Te lupți cu tine, ce-i un altul
Neiertător, paradoxal dușman de propriul sine!?
Cu ochii tulburi -sticle goale- doar implori înaltul,
Ce-ți amintești subit... și faci prieri de bine.
Ți-ai rupe trup bucăți, s-arunci bolândul,
Ești o mulțime și-n fond singur contra toți.
Te tângui și-ntinzi mâna cu-i uitaseși, blândul
Mereu alături, nevăzut acolo... Când nu poți!?!
Te scurgi în ape-n flu torid cu-nghețuri umbre
Și mintea-ți fuge fără frâu printre himere;
Devii un nimeni, amalgam de gânduri sumbre,
Doar înțepate... un soi de fizic masochistic de durere.
Și trece timp și viața trece acalculată,
Doar mîna-ntinsă stă să cadă-n deznădejde;
Că-n veci, de-ar fi, să fi n-o să mai faci ca altădată...
E oare-ntâia dată când juri sincer și te-agăți... nădejde?!?
Noroc cognostic lâng-amor de dragi, de-aproape,
Ți-ndreaptă trup și mai mult suflet, penitență
Ce crezi c-o ai, s-o dai în schimb la nedreptate
Ce-ai adunat în timp... să-ți iei în troc convalescență.
Te-ntorci la tot, ești încet tu, bucăți tot mai știute
Și-n uvertură ești mai cast... dar uiți curând de rău
Iar te-amăgind; crezând că viețile-s mai multe...
Uituc sărman, n-ai învățat că singur ți-ești călău!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești...
Ești ca un gălbenuș de floare-n tei,
Ești ca un puf de-un pui de-o zi...
Nu mă mai știu pe mine de-unde-oi fi
Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei.
Ești ca o ciută tremurând pe glezne fine,
Ești roza-n vânt de-o lume de petale...
Nu mă mai știu, somn n-am, îți dorm în poale
Doar când cosițe-ți simt, mă mor de TU, de bine.
Ești ca un copoțel ce-și cântă pasul lin,
Ești o priere de genunchi în inul rochii...
Nu mă mai știu de-s orb, de nu-ți văd ochii
Doar când te-adulmec și te-aș bea de amor-venin.
Ești ca dulceața de salcâm cursă din spini,
Ești ca un zbor în corp de libelulă...
Nu mă mai știu, de mine, îs o patrulă
Doar să-ți fac pază, nori de-azur senini.
Ești ca un înger cu căpșor de bucle,
Ești ca o stea din mii de diamante...
Nu mă mai știu, n-am har de Byron, Dante,
Dar gând și trup îți dau... pân' n-or să mai răsufle!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Invitație
Haide, vino-mi în gând.
Adu-mi timp din trecut.
Redă-mi vis ce-am avut,
Când trăiam zile-n rând.
Haide, vino să stai,
Timp să-ți iei, vis să fie...
Mâna-mi pernă să-ți ție...
Cap să pui, corp să-mi dai.
Haide, lasă-ți privire
De ochi calzi și căprui;
Ce-ai promis nimănui...
Mi i-ai lăsat... nemurire.
Haide, buze de sânge,
Zâmbet fin ca de nimfă.
Sunt doar sevă și limfă;
Căci arcaș mă străpunge.
Haide, acoperă-mi față
Cu fuior de-adiere
Din șuvițe de miere;
Părul dă-mi ca dulceață.
Haide, puneți obraz
Roz, de freamătul vrerii...
Catifea dă-i plăcerii;
Fă-mi din simțuri talaz.
Haide mâini de liane,
Ia-mi ce aer respir...
Suflul făți-l un fir;
De miresmi diafane.
Haide, coapse în potir,
Lasă-mi iris să zboare.
În coloritu-ți de floare;
Să mă pierd în delir.
Haide, trup de mistere,
Dă-mi atingerea fină
De corp suplu, de albină;
Cu venin de plăcere...
Haide, dă-mi al tău salt,
Pune-mi aripi, picioare...
Dă-mi elan de încercare;
Să învăț zbor, spre înalt.
Haide, stai, nu pleca,
Fii din nou lângă mine.
Viața e goală de tine;
Fă-mi din azi... ce era.
Haide, du-mă de vrei
Pe tărâm ce te ține...
Fă-mă extaz, din suspine
Și ofrandă; de ai, zei.
Haide, dă-mi iar fior.
Inima-mi vreau s-o frâng...
Nod în gât, dă-mi să plâng...
Suflet dă-mi, să nu mor.
Oh, destin ce se cerne!?
Nici nu-i vis, e aieve...
Tot sublimul de Eve
Lângă mine... se așterne!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.Întruchipat în așteptare
Pe unde mergi, să-ți calc pe urme
Și unde gânduri îți rostești,
Să ți le prind din zbor, trupești
Să le adulmec, să mă îndrume?
În care timp, din calendar,
Îți pui amprente de solstiții,
Să-ți caut ierni din dispariții,
Să știu când vara o porți dar?
Pe care pagini le citești,
Să-ți pătrund literă în pupilă,
În priviri caste de-o idilă
Trupul de iris să-mi clătești?
În care anturaj te învârți,
Să-și sorb din dulcele de albină
Din zbor floral de balerină,
Să mă încânt, când taci și asculți?
Pe când să te aștept, senină
Ca Soarele spălat de nori,
Cu raza să-mi topești fiori,
Să mă aprind... cum Luna, plină?
În care stea sălășuiești
Și când cobori, din nou, lumină,
Să-ți ating luciu-n cer, ce-anină
Privirea mea, de mă zărești?!
Neștiut sunt, ca noua floare
Din fulg de iarnă... în așteptare.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dedicație
De m-ai uitat, e că ți-ai pierde mintea
Ce-am sechestrat-o-ntr-un seif de gânduri
Ce-l țin în palme și ascult când murmuri
La altul, tot ce te-nvățasem... Rugămintea.
Să nu mă uiți că ce-i mai rău e-a pierde
Când ți-a luat timp să mă ai fără pretenții
În lumea asta unde numai delicvenții
Pot să te-ncânte mimetind... Dezmierde.
Șă știi că sunt lipit de mine, te păzind
Și nu-mi rămâne liber mult, doar o fărâmă
Ce-o țin în așteptare, o exersând... iubind,
Să-ți fie cum un ruj, ce-l pui de vrei... Pe gură.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alooo?!?...
- Bună, ce faci?...
Ți-e dor de mine
Sau m-ai uitat definitiv?...
Te rog! E un imperativ
Să te revăd... Ce mult îmi placi!...
Mi-e gândul zilnic doar la tine,
Nu pot să mai trăiesc de taci.
Nu-nchide!
Te rog mult ascultă...
Că nu te costă, eu plătesc!
Din suflet mă-nvinovățesc
De tot ce crezi gânduri perfide...
Mi-e inima dragoste multă
Și șoaptele îmi sunt livide,
Te rog mai stai!
Dă-mi o speranță
C-o să mă ierți de ce crezi tu!...
I-ați de la "nu" mică vacanță,
Întreabă-ți sincer sufletu'...
Nu-ți cer nimic să pui, să dai,
Doar să m-accepți și-n viu să tai!...
... Te las să mă rănești de vrei,
Doar să te văd încă odată!...
Ești perla mea, breloc de fată,
Și-o să-ți fiu doar de-aproape vrei
Și de-s departe
să mă chemi!...
I-ați numai bine, dă-mi ce temi!...
Vreau sluga ta!... Înger mă iei!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căutare
Sunt iar un gând, pe strada
Dintr-un oraș himeric,
Acum, visând balada
De amor, trăit feeric.
Mi se topește piept
La glas de sub timpane.
În vele-n vânt... mă-ndrept
Spre forme diafane.
Cu sufletul la gură
Aștept din nou apel,
Să pier în aventură...
Fără, în minte, țel.
Doar să-ți simt iar parfum,
Amestecat cu tine
Și să te-ajung din drum,
Pe unde-oi fi, cu cine...
Și nu mai dorm, sleit,
De-atât extaz să-nviu
Suflet, de atunci murit
Și trup, în trup să-ți fiu.
Dar gândul nu-i îndeajuns
Că-i doar un vis, neființă
Și-aștept să-mi iau răspuns,
Să-mi caut suferință...
... Și pășesc tremurând
Pe strada de-un oraș,
Cu drog de tine-n gând...
Un sniff de pătimaș...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A revela ție
Ce revelație trăiesc în plin lugubru
Deodată păcălit de propriul ego
Încrezător imaginii non stop, placebo
De zi cu zi, visând mizeria-n picaj salubru?
Sunt de-un ceva timp însumi eu cu mine
Atât de strâns că nu remarc schimbare
De suflet nevăzut, simțit, de fizic un atare,
Crezând că zboru-i infinit și tot ce-i roșu sunt rubine!
Nu, timp nu trece de nu-i ceas sau nu e limbă
Să miște sau să-ți strige, sau șoptească
Pe-ascuns, să-ți dezgolească falsa mască
Ce-o porți, o măsluind că nu se schimbă!?
Așa-i o zi când brusc nu ști ce ești
Și răul ți se-nfige-n minte-n cărnuri
Definitiv ș-imunul piere, visu-i fum pe hornuri
Mânjind din negru-n gri spre alb!... Întinerești?
Cum, oare toți au fost la fel deodat' pârâți
De-o fără vină în trecere de timp, neștiind
Și nu dintr-un 'năuntru?... Nu-i "îmbătrânind";
E "în jurul" doar ce-ți fluieră pe margine... Niște amărâți!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hristos
"Hristos a înviat!", să nu fie o rutină
Cum "Ce faci?", "Bună ziua?, "Bine!", ori "Te salut!"...
E timp să stai pe gând, să-l pui într-un trecut,
Să devii un apostol, din alt tărâm... O să vină!
Este singurătatea de corp ce suflet poartă
Cu spiritul, întreg cu tot cu întuneric
Ce-așteptă o scânteie, apoi extaz feeric,
Că ești la fel... Ofranda de tine, cea deșartă!
Hristos e mai presus de un real-rutină,
E simbolul de mine, de tine... la perfect!
E cel ce nu vei fi de nu-ți impui proiect
Să ierți, să judeci mult, preluând... Nedând neghină!
E-o zi când poți să uiți tot ce-i în jur anost,
Să pleci în pelegrin ca să-ți inviți apoi
Ce-ai drag, mai drag de orice, să spui "Veniți și voi!"...
E zi când tot învie, din ce n-ar fi... De toast!
Eu vreau să fiu prezent lângă al-meu simbol, "EU",
Cu ale mele tare, cu gafele ce-mi știu...
Să le întind cu palme curate, zicând "Viu!
La Tine Doamne, pur! Mă renaște, al meu Zeu!!"
Iisus Hristos 'mi fi lângă... Nealteratul "MEU"...
Luați-vă timp, scurs gol, ușurați suflet greu
Singuri, sau în lăcaș și n-așteptați... Mereu!!!
Îl veți întâlni într-o zi... Îți va spune "Tu, ești EU!!!....................
08.04.2018
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 aprilie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îndemn de bun... simț
Să nu te pierzi în prea mult dor
Să omori din timp, elan din zbor,
Mărginind lumea într-o speranță
Pe-un individ, sau pe-o vacanță...
Să știi; nu-i unic! E alternanță!
Părtaș să-ți cauți, să te asculte
Senin, din ce-ai adunat, multe,
Să-ți pui pe umăr 'n sprijin capul...
Vei simți straniu; drag ți-e și-altul!
Nu e partaj fără împărțire,
Cum suflet nu-i fără simțire,
Și schimbul nu se cere; dă
Mai mult de cât o zici... doar fă!
Doar crezi, dar cald îl simți, răzbate
Din pur profund... fragilitate
Răsfântă-n vorbe caste, dulci,
Cum iarna... buze topesc fulgi...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jurământ
Sunt infectat de dragoste -intim
Te-am sângele ce zilnic mă-ncălzește-
Mi-ești fiecare puls de bioritm...
De nu te văd și trup mi se topește.
Îmi sparge pieptul inima când bate
-Cum clopotul-colos de Notre Dame-
De nu ești tu, e doar singurătate...
Nimic nu vreau pe lume să mai am!
Am capul un vârtej de spin galactic;
Ești astrul meu, giganticul de sor
Și spațiu-i doar al tău, faci timpul static...
Ești luciul lunii-n fin-cristalul, după nor.
Mi-am făcut tălpi, potcoave de Pegas,
S-alerg în lume, să-ți adun comori
Și palme-n diamant, de puf, le-am tras;
Hamac să-ți fac, moale cu dur, din flori.
Vreau eu să fiu altar de mânăstire,
Unde să-ți lași eterne rugăminți;
Sunt cor de îngeri într-o răstignire
Cum o Mesie-n rugăciuni fierbinți...
Te-aș vrea să-mi fi mireasă-n pururi voal,
Să te-nalț castă printre frescele de dom,
Să-ți fie viața-n dans, perpetuu bal...
Să-ți fiu străjer de vise, majordom!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între meridiane
Pe țarina, meleag natal, când vii să stai,
Căci o visai cu gând copil, sau tânăr
Și nu-i ce-a fost; nu ți-e la cap, un umăr...
Nu poți fi doar o țintă, să tot dai!
Și întors, în lumea largă acceptat,
Așa cum ești, cu tot, cu tarele etniei,
Revii căutat, știi- doritul meseriei;
Măcar ești roata lipsă, din mers, neșchiopătat!
Doar gândul, iar himeră, îți tot spune
În zile de amurg, cu altă, altă boltă,
Că suflet ți-ar mai cere din nou, o altă voltă
Și dor, uituc de toate, stupidul, te răpune?!
Iar vis, ca orice vis, îl crezi un schimbător
Și lași un zi de zi, câștig, amici leali,
Zburând cu minți zălud, spre paria reali,
Din țara, toată rană, ce-și fură viitor...
Și nu găsești, iar, cine să-ți fie ascultare,
Că nu-i decât mocirlă piscina de înot
Și furtul de căciulă, cu mâna pân' la cot...
Nu e, decât narcisic, o rută... ci cărare!
Revii scârbit de tine, te pipăind ce ești
Și-ți juri, a câta oară, doar logică să fii,
Îmbrățișând pe-ai tăi și alți ferici, că vii
În țara ce te așteaptă; doar tu să o primești!?!
... Uitând de măscăricii, din naștere... prostești!!!
PS
Când țară n-are grijă de mine, individ
Și Stat de vorbe goale, ce tot eu țin, mă fură,
Iar un popor, ce-și zice că e, e-o făcătură,
Căci se complace, vrea, să-i vină rând rapid
Și "lui" să-i fie sus, la rându-i, să jupoaie...
Refuz, ca un berbec, să-i fiu în turmă... oaie!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vrute speranțe
Când drum întins e-n așteptare
De pas știut, se înfrigurând
Când nu e semn de călătoare,
E precum gând te vrând, de vrând.
Când pista-i doar o decolare
De vise în dor, le acumulând,
Te aștept din zbor să-ți cer iertare...
Mă frâng privind, te vrând, de vrând.
Când marea are gustul tău,
Din pielea atinsă, îți înotând
O vară... îți jur, m-afund în hău,
De n-am să sper, te vrând, de vrând.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Play back life"
Suntem în zorii omenirii
Când doar aflăm despre viteză
Și-ncet în ciclul primenirii
Tot micșorăm din paranteză!
Se întrevede în timp schimbarea,
Căci zilnic răsturnăm recentul,
Ce-i tot mai des reinventarea
De-un ieri... ce i-am trecut prezentul.
Și mâine este-un prea târziu,
Căci va fi deja ieri curând;
Când viitorul o să-l știu
Din viitor... Ce-i ieri trecând!
Am fi imenși, cum gând, oriunde,
Căci lung, imens va fi pasajul;
Când timp va fi femtosecunde
Și an va fi întreg bagajul.
La Lună am fi-n juma' de fir
Din păr... și nu ne-am mai uza;
Mileniu' o mie am fi-n deșir
Și-am ști de-atunci... când vom pleca!
Când nou va fi vechi, perimat
-Că ce-ar fi fost, a fost va fi-
Nu vom mai face rău, păcat,
Căci am muri... pân-a fi vii!
Trăim accelerat cu greu,
Căci numai noi trăim lentoare;
Maiașii au fost la Dumnezeu
Și noi deja am distrus soare!...
Și-atunci, acum este deja
Un ieri, ce-l recreem cu ștaif
De crez c-am descoperi noi ceva...
Și-n fond toți facem "play back life"!
Vă explicați atunci norocul
Ce alții-l au pentru că-l știu;
Că la ei șanse-i i-e sorocul,
Ce-a venit mâine... Ieri târziu!?
Deci cumz? Eu, nici n-a fost să fiu???...
E cum de singuri ne-am privi
'n abis și-am și ajuns... târziu!?!
Nici nu mai suntem, măi copii!!!...
... E doar un gol!... Deja ne-am plâns
Privind imagini din străvechi!
... Doar întrebări! C-am dat răspuns
Și refuzăm gândul, zevzechi!
Vom reveni, iar, Perseide
Căzând din vechile ulcele...
De-abia atunci, efemeride
Vom ști că suntem... Ce-au fost ele!!!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să-ți amintești de mine
Să-ți amintești de mine atunci când voi pleca,
Când voi pleca departe, într-un ținut tăcut,
Când să mă iei de mână tu nu vei mai putea,
Nici eu ca să mai stau, cu toate c-aș fi vrut.
Să-ți amintești de mine când zi de zi de-acum
În van vei încerca de viitor să-mi zici
Vreau doar să-ți amintești că e sfârșit de drum
Și nu mai este timp de rugăciuni și frici.
Dar dacă tu mă vei uita o vreme
Și-apoi îți vei aduce-aminte iar
Nu dispera, că totu-i necesar,
Căci prin aceste gânduri eu persist
Dar e mai bine să le-alungi devreme
Decât să-ți amintești și să fii trist.
poezie de Christina Georgina Rossetti, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis liber
Mi-ai apărut din gânduri, nărăvaș,
atât de mândru, falnic și... mai altfel,
părând zburdalnic, vesel, buiestraș,
așa cum te-am visat demult, dealtfel.
Și-ai devenit real sub mâna mea
din tot ce mi-a adus în brațe râul,
căci tot ce-mi trebuia, deja avea,
dar nu mi-a dat nimic să-ți fie frâul.
A vrut să fii cum ești, să fii doar tu,
s-alergi în voia ta, în libertate,
să poți, atunci când vrei, să pleci c-un "Nu!",
iar eu am fost de-acord: avea dreptate!
Tu nu poți fi al nimănui. Ești doar
adus de ape, adunat din spume,
din visul meu, din gânduri în zadar
cât timp nu reușesc să-ți dau un nume.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Partaj
Te-am împărțit felii fugare,
Mi te iau una la dejun...
Să nu te-mpart cu oarecare
Te tartinez cu ce-am mai bun.
Mi-ești hrană zilnică pe veci,
Te sorb, te gust, nici nu te-ncerc...
La masa-mi zilnic te petreci;
Sunt câștigat, am suflet cerc.
Sunt un rotund de binefaceri;
M-am șlefuit să nu rănesc.
Din sufletu-ți mi-am făcut carceri
Să-ți dorm din vise, îngeresc.
De te consumi, nu mă mai vrei,
Îți dau retur zilele mele;
Să-ți iei un Pantheon cu zei,
Să ai zeițe santinele.
Să-mi fi doar gând, să îmi fi muză
Eter să-mi fi, o veșnicie,
Să-ți fiu veninul de meduză;
Să-l vărs, la cel ce-ar vrea să-ți fie!
Te-mpart, la rându-ți să mă-mpărți
Așa-ntre noi. Ne disecăm
Și ne citim, cum file-n cărți;
Din gusturi, ne adulmecăm...
Ne contopim, ajungem unul,
Suntem un lanț de ADN-euri...
Mă las, să-ți fiu sursa de "bunuri"
EU... să-ți fiu sursa de eseuri!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viitorul, mereu trecut...
Să nu uităm, că ieri am fost,
Suntem și azi, dar mâine nu se știe de vom mai fi,
Noi înșine.
Pentru că timpul ne transformă
Hai să lăsăm să moarădoar trecutul!
Iar noi, pășind spre viitor în timp,
Cu Timpul prieten,
Într-o clepsidră a vieții,
Să plutim particule de iubire.
Căci noi datorăm lumii însăși respect
Și nu ne vom justifica în fața nimanui,
Pentru cum am parcurs o bună bucată din viață,
Din verbul "a face" și "a fii" conjugate la trecut.
Oh, viața se scurge ca o ploaie chiar și pentru tine,
"Judecătorul meu"! Pic... pic... pic...
Fără să -ți dai seama de inundația ce s-a creat...
Dar barca regăsirii pe tine însuți te salvează.
Aș înfrunta chiar și furtuni
Așa cum am mai înfruntat!
Ploaia, mi-ar fi doar o cafea în dimineață.
Iar visul, val!
Răsăritul, coșmar al dimineților mele, mereu și mereu.
Pentru un timp mi-ai fost chiar Galaxie, mai mult, Univers
Iar azi ești doar un vuiet aspru
Ce-mi sună în minte
Și mă cutremură
Precum pământul, zguduit de un vulcan de sentimente,
La gandul că ți-am "donat " chiar și iubirea mea
Spre a te face să exiști.
Totul, pentru tine!
Iar eu, acum, mă găsesc gol și fără acoperiș,
Sub ploaia gândurilor regăsirii iubirii ce-am trăit, doar eu.
Căci tu te-ai pierdut
În cețurile durerii
Și ale păcatelor ce-am săvârșit în vis,
Cândva, la început...
Dansez în gând!
Visez cu ochii deschiși!
Iubesc dormind!
Trăiesc și înșel cu Speranța...
Realitatea sumbră a omenirii...
Un trandafir alb m-a învățtat să lupt pentru ce îmi doresc...
Dar până când? Până când?!
Nu știu... pentru că de azi, ziua de azi, mâine va fi trecut!
Spinii tăcerii descarnează lumina,
Iar eu, din Luceafăr, mă transform în quasar.
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!