Descântă-mi ochii de umbre cu buze nesătule
frământă-mi trupul și pune de-o minune
să-ți cânt lasciv tăcerea dintre cele două eterne cuvinte
iar dansul celor șapte vieți să ne-mpletească mâinile
într-un inel de lună și de soare
printre poieni cu fluturi mov
se-mbrățișează aproape cald
în casa cea de piatră
pe unde aleargă jucăușe jurămintele
iar eu te strig cu teamă
să nu-mi dispari a nu știu câta oară
din tainițe de timp se strâng la nuntă clipe
un flaut celt respiră din adânc de inimă un cer
pe care preoți îmbrăcați în alb ne desenează
din jumătăți o lume doar a noastră
de-o parte-i ziua cea mai lungă
și-o rest o noapte de așezat la stele
precum în jurul gâtului un fel de perle
poate-adunate-n zori din flori de in
sau doar culese lucitor
din mult prea răsucite scoici
iar dintr-o altă parte
punctată cu adânc de atlantida
îmi plângi oceane și eu înalț la munți
cu acea-firească știință a pruncului
abia născut
m-adăp la sânii tăi
cu lapte care curge-n galaxie
doar gândul mă trezește ca din moarte
și-mi este parcă tot mai transparent
ca și cum s-ar strecura câte un univers
prin fiecare deschidere de pleoape
ca să ne umple lumea lumilor
cu basme
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nu mă căuta prea departe
nici prea adânc
nu am aripi albe
călăresc doar cai verzi
mâncători de cenușă
un fel de pegași absurzi
care prin deșertul roz
scurmă-n dune după atlantida
și găsesc doar oaze morgana
precum cactușii supuși înfloririi
inventează primăvara și în vara veșnică
pentru dospit de fluturi imenși
cât muzeul antipa
asemănători cu două pleoape amorțite de vise
parcă niciodată terminate
un fel de avortoni monstruoși
numai buni de pus în formol
dovezi peste vreme că există inefabil
precum îndrăznesc câteodată să presez sentimente
pe o filă de carte
nu mă căuta prea departe
nici eu nu mă găsesc întotdeauna
strig în mine cu disperarea înecatului
cuvinte ecou îmi răspund enervate
din visul meu prin visul tău
prin fiecare nouă viață
prin fiecare dulce moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fierbe asfaltul și se crapă țărâna
se tânguie în dungă clopote din frunze uscate
și e doar luna lui cuptor
ca atunci când visam la cerbi albaștri
mai știi pădurea
mai știi cărarea
mai știi ceva din luna aceea mult prea rotundă
sau doar visam de nebun într-o barcă goală
pe un lac mult prea adânc pentru moarte?
între timp am iscodit izvoarele
acum secate parcă de o lume mult prea lume
și-mi trag o parte din lacrimi
ca pe un târâș de lemne retezate de tinere
ca să nu le mai doară rădăcinile
ca să nu mai viseze aiurea la stele
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu...
Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puțin dintr-o privire în viața asta trecătoare!
Și nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am așteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!
Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Și-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Și-n nopțile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!
Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi ești perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Și-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerșim iubirea când apare Luna!
Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre șoapte!
Nici moartea nu alungă ce viața a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârșit în noapte!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea multe lupe și oglinzi atente
pe cerul acesta
mai mare decât o lacrimă de zeu
unde nu mai e loc de suspine din dragoste
nici de alte cereri de fericire
cum ar fi cele de câștig la bingo
sau loterie
prea multe obsevatoare pe munți
în deșert sau pe orbite circumterestre
prin care se disecă cerul acesta
care este uneori atât de aproape
alteori atât de departe
de parcă pulsează
ca o inimă de poet
un cer pe care cresc în devălmășie
miliarde de alte ceruri
și oricât m-aș plânge de singurătate
în jurul meu e o aglomerație sufocantă
ca într-un grămadă dezordonată
dintr-o partidă de rugby
doar într-o parte umbrită a orizontului
printr-un ciob afumat din copilărie
mai caut o cale de a evada
din acest cerc al risipirii
de mine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privesc în gol prin spațiul dintre cuvinte
din nefericire nu pot să-mi opresc și gândul
cum reușesc uneori să-mi țin respirația sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
precum un sfinx prins cu ochii pe cer
împărțind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsucește ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues
uneori spațiile dintre cuvinte
conțin povești infinite
taman despre limite
iar poeții sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dintr-un răsărit de soare
un cavaler de tinichea
o mie de alte mori de vânt
și doar o lance boantă
apoi
ca și când aș putea picta timpul
între două inimi și un zbor de libelulă
pe un cer oarecare
parcă niciodată de la un capăt la altul
doar atât cât îl pot cuprinde într-un curcubeu
dintr-o lacrimă așez o mare la poalele munților
în fața oglinzii albe dintr-o altă oglindă
strivesc sub pensulă toate valurile
să nu mai facă aiurea din munți nisip
la urma urmei de banalitate nu a murit nimeni
până și minunile știu asta
doar clipele care fac nemărginirea posibilă
sunt parcă din ce în ce mai puțin calificate
ca și cuvintele acestea așa de uzate
încât au nevoie de un miliard de repetări
pentru fiecare nouă lume albastră
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi sunt din ce în ce mai străin
în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniștea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine știe ce mister
mă înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiați
între două cuvinte de-alint
și-o promisiune
unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui să-i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecția cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceața de azi
în care măgar mă pierd
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La infinit se împart doar clipele născute moarte
înainte ca cineva să găsească pătratul ipotenuzei
pe nil trecea un crocodil
fără niciun trilu lilu
cu mult înaintea rețelelor de socializare
când încă mai creștea sub piramide timpul
așa ca o banalitate ocupată cu diverse minuni
aproape inutil
din șapte-n șapte număram duminicile
doar s-or întoarce păsările de foc la cuib
să pună de-un univers sub pene
cum fac uneori dumnezeii înainte de a inventa raiuri
între timp nilul se ocupă de agricultură
iar faraonii joacă la două capete nemurirea
ca într-o căutare absurdă de pokemoni
și nu pot să nu mă întreb
dacă păsările măiastre știu a glăsui
precum privighetorile
sau doar se străduiesc să nu moară
înainte de a se naște dintr-o piatră
prin daltă
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut
nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două nașteri
și o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
și paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-și aștepta spirala
apoi
ca și când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai știut nici măcar el
de unde începuse
și nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi și întrebarea
poate si filosofia
dar cum era așa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viața
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropați aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu mor în fiecare dimineață
mă las apoi îngropat de realitate
de la inimă în jos spre rădăcină
să-mi caut seva prin măruntaiele pământului
defect profesional-desigur
minerul din mine nu a uitat întunericul
doar partea aceasta care se visa marinar
mai strigă cerului sufocarea vieții
mă străduiesc să învăț tăcerea
nu mai șoptesc nici ierbii dorința
desfac doar piatra-n patru să-i caut centrul
între timp mă întorc în mine
din ce în ce mai adânc
până la înec
să-mi găsesc în sfârșit atlantida
să desfac minunea minunilor
în atomi
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privesc în gol prin spațiul dintre cuvinte
din nefericire nu pot să-mi opresc și gândul
cum reușesc uneori să-mi țin respirația sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
ca un sfinx prins cu ochii pe cer
împărțind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsucește ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues
uneori spațiile dintre cuvinte
conțin povești infinite
taman despre limite
iar poeții sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă strecor dintr-un univers într-altul
nu știu dacă iadul e pâlnia
îmi este din ce în ce mai strâmt în raiul acesta
parcă nu-mi mai ajunge doar o moarte
pentru câte durere este pe acest colț de lume
și tu știi doamne cum te sufocai aici
câte nevoie de spațiu ai avut
să mai respiri un cer pentru inima mea de poet
la urma urmei mă voi întoarce în liniștea ta
după ce-mi voi străbate întunericul
.................................
spațiile asigură limitele dintre două creații
și sunt mai totdeauna cel puțin infinite
trebuie să mă credeți pe cuvânt
oricum nimeni nu va avea destul timp să le măsoare
.................................
dintr-un univers într-altul prin găuri negre mă strecor
ca să vă scriu poezia ultimului refugiu
dar nu înainte de a asoma infinitul
să nu simtă durerea trecerii prin clipă
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deși inimile ne cântă la fel
pașii ni se împleticesc a depărtare
nu ne mai prind nici îmbrățișările
atârnăm parcă de-o parte și de alta a lumii
ca doi vestitori de primăvară abia spălați de iarnă
fiecare în emisfera sa
fiecare cu steaua lui polară
altfel zis fiecare în parte cu cerul său
parcă am fi unul luna și celălalt soarele
poate de aceea ne sărută așa frumos la răsărit
și atât de duios la apus
ca și cum s-ar frânge de fiecare dată lumea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a nu știu câta oară
Pentru a nu știu câta oară
Am dormit într-un copac
Îmbrăcat în sânii tăi
În culorile de mac.
Pentru a nu știu câta oară
Ți-am supt sânii din iubire
Pentru a nu știu câta oară
Înviat spre nemurie.
Pentru a nu știu câta oară
Am băut din vinul vechi
Fermecat de ochii tăi
Și de stele neperechi.
Pentru a nu știu câta oară
Te iubesc la infinit.
Seara îngână o chitară
Cerul s-a îndrăgostit.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate în țara minunilor ideal este normalul
și eu caut minunea
printre drepte infinite
paralele cu imaginația
perpendiculare pentru simetrie
cu inefabilul
precum iluziile în așteptarea penelului
sau gândul în așteptarea cuvântului
poate că doar așa
culoarea devine sentiment
roșu durere
galben toamnă
adânc turcoaz de atlantida
înalt albastru de voroneț
albul ca alternativă la rotund
unghiuri fără echivoc
educate să fie juste
pe alocuri plictisitoare
o lume plană
pătrat nelocuit de iubire
din care ridic dorința
piramidă
spre o stea care-mi poartă visul
dincolo de tridimensional
de niciunde spre oricând
prin timp
cine știe prin câte găuri negre trece lumina
înainte de a a se dărui florilor
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Manifestul călcătorului pe nori nu are nevoie de semnături
nici de autoritate nici de publicitate
de pe această platformă pot să-mi strig durerea
cu desăvârșire fără strop de îndoială
ca pe o imensă bucurie nimănui
ecoul ecoului va răsuci fiecare geamăt
ca pe o renunțare la moarte prin acceptarea ei
apoi îmi voi desena iubirea dintr-un curcubeu
iar tu nu poți să-mi iei viața
pentru că eu nu am așa ceva la purtător
sunt un suflet nemărginit dar schilodit de trup
mult prea liber ca să mă supun unui ritm
mult prea sălbatic ca să fie călărit
aproape alb aproape volatil aproape mut
la granița dintre două imensități
momentul embrionului
în lipsa dorinței niciun univers nu s-ar naște
sau ar fi la fel de schilod precum această poezie
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Desfac brațele și îmbrățișez tăcut orizontul
ca și cum dumnezeu s-ar tot naște acolo
din fecioare și fluturi albi
apoi îmi strig prin inimă iubirile
de se cutremură furnicile și pleacă
cumva aliniate
în cadență marș
spre vârful degetelor
de unde îmi place să te simt
ca pe o dovadă bătută în cuie
pe un perete veșnic nehotărât
......................
în mine doarme
lin de tot
o tăcere
pur și simplu
ca o frumoasă adormită
nesfârșire
.......................
de atâta tăcere îmi tot vin cuvinte
cum clocotește lava într-un vulcan
pe care încerc să le sufoc
cumva responsabil
precum un funcționar de la stat
care doar mimează
eficiența
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar dacă nu am răstignit toți fluturii
am presat totuși o floarea de colț lângă una de măr
și de aatunci mă doare fiecare fir de iarbă de sub vis
cum sufăr de golul fiecărei scoici adusă de lună
la poalele mării
dar știu că port vina pentru toate dezastrele
mai ales pentru cele ratate
de fapt apocalipsele acestea sunt cele mai grele
îmi amână tăcerea și nu-mi lasă loc de veșnicie
pentru că nu aș vrea să le ud cu uitare
înainte de a trece prin apa
care-mi va despărți trupul de suferință
și sufletul de apăsarea timpului
îmi voi sufleca amintirile
nu aș vrea să uit nimic din ce ți-am promis
poate că o să am o eternitate
sau poate că o să fie doar o clipă
cât să-mi aleg o altă lume în care se te caut
oricâte blesteme mi-ar brăzda mintea
voi culege de fiecare dată mărul să-l împărțim
cum altfel să-mi caut sub tâmple cerul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singura țară a făgăduinței e în inimă
niciun om nu e ales
cum nicio rasă nu e pură
nu există arieni cum nu există infinit
decât pentru cei care nu cunosc clipa
niciun univers nu poate ieși din matrice
nu există ieșiri din acest labirint
doar întoarceri
și din când în când iluzia
că poți desface nodul
unitatea este doar o axiomă
nicio regulă nu aduce eliberarea
orice evadare din cerc duce într-un alt cerc
iar gândul este centrul
în jurul lui se desenează totul
dar în inimă
totul este posibil
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Două cuvinte
tăcerile ard, înăutru se zbat
scoarța copacului scrijelită, nu le uită
în piatră sunt săpate, vântul le poartă
buze neștiute, din adânc le rostesc
bobul unei lacrimi, cu ele-n durere coboară
scrise și spuse, litere, formați doar două cuvinte
ochii le privesc, ce mult le doresc
genele le strâng, în izvoare zăgăzuite
sunt doar două, în inimi sădite
luciul apei, în oglindă le caută
pe chipuri din lumi, de altădată
pe-o bancă stau așezate, castanul suspină
curmătura răsăritului, le învârte într-un nor
cerul le citește, pe fețe însorite
apusul încet, în brațe le-adorm
noaptea le ascunde, printre trupuri dezvelite
căpițe de fân, cu miros de toamnă târzie
le păstrează-n tainice nopți, răsucite spre stele
și cateodată
o hârtie albă, mică, c-o lacrimă împăturită
zboară prin colbul drumului, uneori de vânt izgonită
cu ele, cele două cuvinte
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!