unelte

Gorila – poem diamant

Această
primată inteligentă
rudă a oamenilor
ce locuieşte în junglă
se foloseşte de mici unelte
pentru a-şi atinge scopul
să mănânce miezul
nucii de
cocos.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alternative

Uneltele sunt parcă nişte fiinţe vii,
Sunt palpitarea cugetării noastre.
Şi se rotesc exact, ca nişte astre
În circuitul unei galaxii.

Ele-şi clădesc, cu vremea, un destin,
Familii de unelte se stabilesc în case,
Sunt, dacă vreţi, ca viermii de mătase
Elaborând un templu imaculat şi fin.

Frumoase când stăpânul lor le spală
Ca pe un trandafir un bob de rouă,
Sunt rele, slute şi se crapă-n două
Când zac într-o stupidă trândăveală.

poezie clasică de Virgil Teodorescu din Poezie neîntreruptă (1976)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alternative

Uneltele sunt parcă nişte fiinţe vii,
Sunt palpitarea cugetării noastre.
Şi se rotesc exact, ca nişte astre
În circuitul unei galaxii.

Ele-şi clădesc, cu vremea, un destin,
Familii de unelte se stabilesc în case,
Sunt, dacă vreţi, ca viermii de mătase
Elaborând un templu imaculat şi fin.

Frumoase când stăpânul lor le spală
Ca pe un trandafir un bob de rouă,
Sunt rele, slute şi se crapă-n două
Când zac într-o stupidă trândăveală.

poezie clasică de Virgil Teodorescu (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie pentru doamna doctor

Doctoriţa noastră "rea"
Mă-ngrijeşte şi pe mine;
Tratament, de ziua sa,
Un cadou i se cuvine:

Termometru, stetoscop,
Seringi, ace, microscop,
De prim ajutor o trusă,
Sticle cu sirop de tusă...

Mănuşi, ser, medicamente,
Perfuzoare, pansamente;
Rivanol, penicilină,
Spirt, iod şi ampicilină.

Cutiuţe cu pastile,
Eprubete, ustensile,
De unică folosinţă;
Toate-i sunt de trebuinţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pepite

sunt la masa de scris
vine o lumină peste cuvinte
o întreagă lume
şi eu o şterg cu guma
dar ea se aşază din nou caligrafic
se scrie şi se mărturiseşte
cu har mă simt
undeva în cernelile muzei
botezată
se miră oamenii de albastru
vin prin degetele mele
pe fereastră nişte păsări
cu aripile strânse pe trup
să le scriu pădurile cerul marea iubirea
dispar sub norul de cuvinte
gros cât nedreptatea de a fi poet
om cu atâtea unelte
de săpat în adâncul celorlaţi

pentru pepite de poezie

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXVII

Oare-i vremea aievea, nimicitoare?
Când, pe creste, cetatea fi-va sfărmată?
Inimă, pururi de zei, nu ţii tu oare?
Când demiurgul va să te-abată?

Suntem noi oare plăpânzi, plini de teamă,
precum destinul prea des o vădeşte?
Copilăria-adâncă, cum nu ia-n seamă
făgăduinţi din străfund – de ce amuţeşte?

Ah, trecătoare stihie!
Treci prin cel ce te-mbie
– încrezător – ca un fum...

Dar cei ce suntem, înfăptuim
ştiind că trecem, cât dăinuim:
unelte pe-al zeilor drum.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă arsă

Viaţă arsă, drum parcurs
Labirinturi şi zăvoare
Şi speranţa care moare
După ultimul discurs.

O povară din destul
Ne-a purtat printre meandre
Fericite Alexandre,
Ne întoarcem la Catul!

Libertate cu zăbrele
Ţintele devin factice
Dacă nici măcar în vis
Noi nu mai privim la stele

Plâng albinele de ceară
Neputinţa din unelte
Tinere păduri, ce zvelte
Creşteaţi voi, odinioară!

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Scara interioară (2007)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arunc stindardul în talazul vocii

În van zâmbeşti cu şarm, de în greşeli te
apleci cu-nverşunare de furtună,
şi fulgerele-ţi cântă-aiurea-n strună
pe noi arpegii-n ruginii unelte.
Când scuipi duios, ţi-e mintea o fântână
şi ochii-apar pe chip ca două delte;
în van posezi sclipirea unei zvelte
făpturi, iubind, când ţii pumnale-n vână.
Arunc stindardul în talazul vocii
că-i alb ca varul, hâd ca fruntea albă;
privesc cum norii îşi golesc bojocii,
şi-n suflul tău mai tipăresc o jalbă,
să fiu lăsat în urmă, căci prorocii
mi-au spus demult că voi iubi o halbă.

sonet de Ionuţ Popa (19 decembrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vrem

În mintea noastră este un întreg sistem,
De vrem, putem atinge luna în pustie,
Fără să avem la îndemână drum, unelte şi maşini,
Noi ne croim un drum spre lună.

De vrem am merge şi în spaţiu,
Prin găuri negre spre infinit pierdute,
Dar mintea noastră, este ancorată,
În planuri grele pământeşti.

De vrem în viitor să mergem,
Şi planuri, noi vom făuri,
Dar mintea noastră este îngreunată,
De un sistem despotic fantezist.

De vrem putem atinge orice-n lume,
De mintea noastră înzestrată ar lăsa,
O viaţă simplă şi cinstită,
Ca să trăim o lume în esenţa sa.

poezie de Mihaela Dolores Balaj (ianuarie 2019)
Adăugat de Mihaela Dolores Balaj
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul din sufletul meu

se risipeşte târziu precum ceaţa la orele amiezii
e cald
miroase a linişte
imposibilul doarme în mintea mea
timpul nu mai are strălucirea galopului
cât e ireal
cât e materie
nu ştiu
nici o palpare nu mă face să tresar
e rotunjirea fiinţei
de care vorbeau înţelepţii lumii

adevărul e că mă săturasem să car în spate
unelte nefolositoare
să mă opresc la jumătatea drumului
şi să sap până în adâncul fiinţei
după un EL ce mă tot lovea

întunericul din sufletul meu
se pierde în văzduh

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!