Sonetul XXVII

Oare-i vremea aievea, nimicitoare?
Când, pe creste, cetatea fi-va sfărmată?
Inimă, pururi de zei, nu ţii tu oare?
Când demiurgul va să te-abată?

Suntem noi oare plăpânzi, plini de teamă,
precum destinul prea des o vădeşte?
Copilăria-adâncă, cum nu ia-n seamă
făgăduinţi din străfund – de ce amuţeşte?

Ah, trecătoare stihie!
Treci prin cel ce te-mbie
– încrezător – ca un fum...

Dar cei ce suntem, înfăptuim
ştiind că trecem, cât dăinuim:
unelte pe-al zeilor drum.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântarea femeilor către poet

Cum totu-nfloreşte: aşa suntem noi;
căci noi suntem doar astă desfătare.
Ce-n fiară beznă, sânge-a fost, şuvoi,
în noi crescut-a suflet şi chemare

de suflet-ecou. Pe tine te cheamă.
Pătrunde în privirea ta: o zare
lină, blând, fără jind de bună seamă.
De-aceea, pe un altul ni se pare

că-l strigă. Şi totuşi, nu eşti tu, de mult,
de cine fără-urmă-adânc pierim?
Şi-n altul, oare, ne împlinim mai mult?

Nouă, pe drum alături, nesfârşitul ni-i.
Tu, gură, fii, o, fii, să-l auzim,
cuvântătoru-ne, tu, însă, fii.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXIV

O, desfătare pururi nouă, lut zvântat!...
Abia ajutorate mâini, cutezătoare,
oraşe au durat pe golf înaripat
cu ape şi uleiuri încărcând ulcioare.

Pe zei îi plăsmuieşte-un cuget îndrăzneţ,
morocănos destinul iarăşi ni-l prăvale.
Dar ei sunt veşnici. Vezi şi-ascultă cu ce preţ
furiş pot dânşii să-ţi arate dreapta cale.

Noi, prin milenii generaţii, noi părinţi
mereu mai împliniţi prin pruncii aşteptaţi...
Cândva ne-or depăşi şi ne-or cutremura!

Noi, cutezat-am nesfârşit, întârziaţi...
Dar muta moarte drepte ştie-ne fiinţi:
cât ne-mprumută,-atâta poate câştiga.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final

Moartea e mare.
Suntem ai lui
râzândă gură.
Când ne simţim la mijlocul vieţii,
ea are curaj să plângă
între noi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt eu, Înfricoşatule. Nu m-auzi oare

Sunt eu, Înfricoşatule. Nu m-auzi oare
cum simţurile-mi bat spre tine, toate?
Privirile-mi, înalt înaripate,
stau feţei tale-alb înconjurătoare.
Nu vezi tu sufletul meu cum apare
în faţa ta în haină de tăcere?
Suava-mi rugă nu se coace, în putere,
pe căutătura-ţi, ca pe-un pom, mereu?

De eşti Tu visătorul, visu-s eu.
Dar de vrei să veghezi, sunt voia-ţi iară,
mă fac puternic pentru slava toată
şi mă rotesc – o linişte stelară –
peste cetatea timpului ciudată.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXIII

Mă cheamă dar în clipa ta de mâine
vrăjmaşă ţie ne-mpăcat;
Mă roagă tainic, cu priviri de câine
din nou apoi înstrăinat.

Ce nu s-a dăruit, îţi aparţine,
cuprins îţi pare în sfârşit.
Dar te dezleagă vorba: mergi cu bine
când semn aştepţi de bun sosit...

Spre reazăm temători vom năzui
prea tineri pentru vechea seamă,
prea vârstnici pentru ce n-a fost.

Noi, preţ dăm cui îl vom slăvi,
suntem, ah, creangă şi aramă
şi rod, primejdii, mreji cu dulce rost.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ziduri cad, şi blocuri se destramă...

... şi ziduri cad, şi blocuri se destramă
şi un popor devine iar popor
când oare răul dintre noi şi Mamă
va deveni pârâu interior?!

suntem cu veşniciile de-o seamă
pământul nostru-i de la Dumnezeu
când oare scumpa noastră Mamă
ne vei aduce iar la sânul tău?!

când oare n-oi mai sta la vamă
în drum spre bucureşti şi chişinău
când oare numele purtat de Mamă
îl vei purta şi tu, poporul meu?!

şi ziduri cad, şi blocuri se destramă
şi un popor devine iar popor
şi va veni o zi când peste noi şi Mama
va fâlfâi un singur tricolor...

poezie de Iurie Osoianu (30 august 2018, Moscova)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu socoţi că-i blasfemie ruga mea

Tu nu socoţi că-i blasfemie ruga mea:
parcă în cărţi bătrâne frunzăresc,
să văd cu tine cât de mult mă înrudesc.

Vreau dragoste să-ţi dau. Din care-ai vrea...

Oare pe-un tată îl iubeşti? Nu pleci, cum ai plecat
şi tu de lângă mine: aspru-ntunecat,
de lângă mâinile-i stinghere, goale?
Nu culci cuvântu-i ofilit şi moale,
în cărţi bătrâne, rareori citite?
Nu-i oare inima-i un stăvilar
Ce-l laşi şi curgi spre bine şi amar?
Nu-i tatăl, pentru noi, ce-a fost odat'?
ani ce-au trecut, străini de cei ce sunt,
gest învechit şi demodat veşmânt,
mâini veştede şi păr decolorat?
Şi chiar de-a fost erou pe vremea sa,
e frunza ce, când creştem, va cădea.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neam de zei

Noi nu suntem mancurţii nimănui,
Noi robi n-am fost barbarilor sălbatici,
Puneţi-vă cuminţi pofta în cui!
Popoare de nomazi şi de astmatici.

Expulsie de curve prin nisipuri,
Popor de hoţi ce-aţi rătăcit prin oaze,
Intoxicaţi mass-medii cu tertipuri,
Cu limbi spurcate în lins de găoaze.

Oricine are dreptul la pământ,
La viaţă, la tain, la cânt şi ţipăt,
Dar pe pământul nostru doar mormânt
Şi-o piatră vă vom aşeza la capăt.

Voi pielea de cămilă azi pe cap,
Vă străduiţi să ne-ndesaţi degrabă,
Să devenim mancurţi cu handicap,
De găozari ce ticluiesc corvoadă.

Şi cât o să vă rabde Dumnezeu?
Şi cât să vă mai suportăm hachiţe?
Noi suntem daci, iar voi popor ateu
Şi v-aţi născut din prea bolnave spiţe.

O să ne repliem iar pe Carpaţi
În sanctuare fără de stihie
Şi-o să vă botezăm cu noi scuipaţi,
Noi încă purtăm cuşmă, nu tichie!

Noi niciodată nu vom fi mancurţi,
Noi suntem neam de zei născuţi în munţi!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final

Moartea e mare.

Ai ei suntem
şi gura ni-e surâzătoare.
Atunci când viaţa-ne-o credem în toi,
moartea cutează să plângă
adânc, în noi.

poezie celebră de Rainer Maria Rilke din Cartea cu imagini, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVI

Rana pururi de noi scurmată,
însuşi zeul e, de-i vindecată...
Tăiş noi suntem, râvnind a şti –
iar el, seninul, se risipi...

Chiar daru-i sfânt în neprihană
îl smulge din lumea-i prea vană;
neclintit, nu-l primeşte decât
dezlegat, părtaş hotărât...

Doar mortul soarbe gând
din şipot susurând
sub zeiescul semn, mortului mut...

A noastră larmă sfărâmă ţelul!
Râvneşte spre dangăt doar mielul
din molcom freamăt tot mai tăcut.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puls

Mai are ţara vreo scăpare?
Mai suntem noi neînfricaţi?
Să-l întrebăm pe Ştefan oare,
Cum se-nfrunta cu cei spurcaţi!

Se mai promulgă legi rigide
La temelia astei stânci?
Mai anulăm porunci sordide,
Când ne omoară bieţii prunci?

Mai suntem noi încrezători,
Când flăcările-n iad lucesc?
Mai rătăcesc bravii eroi,
Pe biet pământul strămoşesc?

Mai este patria acasă,
Aşa cum am crezut cândva?
Renaştem din cenuşa arsă
Pentru potopul ce-o urma?

Mai suntem noi învingători,
În tinda ţării răvăşită?
Şi mai întindem pod de flori
Spre Basarabia iubită?

Mai suntem noi, români de soi,
Când ne conduce incultura?
Ne vrem căsuţa înapoi
Şi să dispară impostura!

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întreb

Îmi întreb al meu destin,
Oare eu de ce suspin?
Poate din prea mult alcool?
Sau mi-e sufletul prea gol?

De ce simt cum dintr-o dată,
Se preling stropii de apă?
O fi ploaia cea de vină,
Sau durerea din inimă?

Gândurile nu-mi dau pace,
Ma lovesc ca nişte ace,
În noapte am insomnii,
Oare tu când ai sa vii?

poezie de Cazacu Roxana Maria
Adăugat de roxanamariaj
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să stărui într-una. Lucrează. Treci peste toate

Vreau să stărui într-una. Lucrează. Treci peste toate,
cât poţi mai departe. N-ai format tu oare figuri
de păstori mai impunătoare decât au format
în sânul prinţeselor figuri de domnitori
necontenite stirpe de regi şi vitejii viitoare?
Dacă galioanele, în lemnul uimit de delicate ciopliri,
căpătau trăsături ale mării pe care tăcute pluteau,
o! cum să nu poată un om simţitor care vrea, care se smulge din sine,
cum să nu poată să-ţi semene ţie,
o! tu, ne-nduplecată Noapte!

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini

Străini suntem la noi în ţară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini şi pe afară
Ca într-un cântec de baladă

Străini suntem şi între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar şi nostimi

Străini suntem debusolaţi
Pe drumul vieţii pe trasee
Suntem străini şi printre fraţi
Aicea prin Calea Lactee

Străini suntem din tată-n fiu
Căci aşa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Şi foarte schimbători cu firea

Străini suntem de când ne ştim
Aici şi-n alte universuri
Suntem străini şi când iubim
În rime albe sau în versuri.

poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul VI

E de pe-aici? Nu; două-i sunt hramuri.
Întinsa lui fire, bogat s-a-mplinit. –
Îndoaie dibaci ale sălciei ramuri,
cine-n străfund rădăcini a ghicit...

Noaptea, pe masă să nu-întârzie
pâine sau lapte: pe morţi îi îmbie! –
Amestecă vraciul aflat pe-aproape,
sub milostivile-i pleoape,

şi pe toate cele văzute le drege,
vrăjite-n ţărână şi fum de vergea,
aievea să-i fie vedenia, lege!

Nimic nu-i poate icoana strâmba,
în iatac ori mormânt s-o-mpresoare,
preaslăvind inele, paftale, ulcioare.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XVII

În ce ferice grădini, cu pururi udatele coame
de arbori, pe ce gingăşii de lujer golaş
rodesc ale mângâierii ciudatele poame,
mustind? Sunt poate-n sărmanul plai nevoiaş

al mizeriei tale! Uimit eşti de vrajă!
De preabogatele boabe rămâi uluit:
neatinsă-i nespusa, frageda coajă;
nici păsări, nici viermi nu te-au gelozit

luându-ţi nainte! Oare-n pomi îngeri învie?
De blânzi grădinari tainici grijiţi,
rodind pentru noi, făr-ai noştri să fie?

N-am izbutit noi, umbrele, semnele serii,
seci şi copţi prea devreme, prea curând-ofiliţi,
să turburăm oare cumpăna verii?

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă aflu într-o vâltoare care mă stânjeneşte: m-am pomenit în viaţă fără încuviinţarea mea; trebuie să plec din ea şi asta mă face nenorocită. Şi cum voi pleca? Pe unde? Pe care poartă? Când fi-va asta? Şi în ce stare? Voi suferi oare mii de chinuri, murind în deznădejde? Voi avea o congestie la creier? Voi muri într-un accident? Fi-voi împăcată întru Domnul? Cum mă voi înfăţişa dinaintea Lui? Mă voi întoarce către el, din teamă, din nevoie? Oare singurul meu simţământ fi-va frica? Ce pot nădăjdui? Voi ajunge în Rai? Voi merge în Iad?

Madame de Sevigne în Scrisori
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când e viu, oriunde ar fi, un sentiment nu e prea departe.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii nimănui…

Trecem grăbiţi pe lângă ei
Şi nu avem nimic de spus
Copii uitaţi de către zei
Cu răsăritul în apus.

Strâmbăm din nas că sunt murdari
Ş-au haine rupte şi-s desculţi
Dar suntem, Doamne-atât-de-avari
Şi nu ne pasă de cei mulţi.

Uităm c-au suflete şi ei
Nu-s doar imagini în decor
Zicem scârbiţi că-s derbedei
Ce-s oare-atunci părinţii lor!?

Şi tot din carne sunt făcuţi
Iar rănile la fel îi dor
Loviţi de soartă de micuţi
Se chinuiesc în lumea lor.

Să alinăm pe cât putem
Al sufletului lor tumult
Şi chiar şi-atunci când bani n-avem
O vorbă bună, oare-i mult?

poezie de Ioan Gelu Crişan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!