uliţă

Satul Vereşti e o uliţă, numai o uliţă largă, ale cărei pante repezi fac destul de neplăcut suişul sau coborâşul. Uliţa slujeşte drept drum natural între frontiera valahă şi cea transilvană. Pe aici trec cirezile de boi, turmele de oi, porcii, negustorii de carne proaspătă, de fructe şi cereale, rarii călători care se încumetă prin trecătoare, în loc să ia drumul de fier spre Cluj şi valea Mureşului.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot un curaj pe uliţă, ca şi-n război.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram la stânga, împotriva forţei brutale şi a brutelor, împotriva demagogiilor, a demagogilor şi a mistagogilor, împotriva oricărei şarlatanii, împotriva oricărui ecxorcism, împotriva maidanocraţiei cu toate cohortele ei înarmate, zbârlite şi zgomotoase, împotriva lozincarilor de uliţă şi a evangheliştilor, cu capetele lor patibulare, în deliruri de ură, de asmuţiri şi de prigoane...

Leon Kalustian în Conspiraţii sub cer deschis, postfaţă (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crini răi

Rodul săptămânii
Cade-n palma mâinii

Şi mi-l iau, răi, crinii
Şi mi-l duc departe,

Roua mi-o desparte
De cântec şi carte,

Lumina mi-o plimbă
Pe-o uliţă strâmbă,

Flaut schimbă-n drâmbă
Ţipând a ruşine,

Şi-mi rupe din mine
Aripile fine...

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Cupidon, ferindu-şi nudul,

A trecut pe uliţă.

Inima, mi-o poartă, crudul,

Într'un vârf de suliţă.

Chipul cui îmi vine'n minte?...

Mâna cui îmi flutură?...

Stau şi-aştept, ca mai'nainte

Sub castani, pe butură.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Ciubotăraşu din "Însemnări ieşene", Anul I, nr. 23, 1 decembrie 1936, p. 436
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare pasăre dormea un munte...

În fiecare pasăre dormea un munte.
Din fiecare mână şarpele sfânt
mânca sare. Şi-n fiecare uliţă din port
un bătrân episcop punea-ntrebări unui copac.
Gol, goluţ era vinul şi aproape de fluviu,
jelite, savanele dispărute
din timpul când întâlniseră zăpada.
Nu era pic de foc, şi vrăjitorul
şi-a luat nevastă, -atunci, oraşu-n flăcări.

poezie clasică de Alain Bosquet, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile se grăbiră să pună masa pentru prânz, să prindă oamenii o mâncare caldă, căci, la hotar,
la lucru, nu putea fiecare gospodină să se îngrijească de fierturi. Şi care putea nu lăsa dimineaţa să
plece oamenii nemâncaţi. Era lege: dimineaţa, la prânz, mămăligă caldă cu o ciorbă, cu o zeamă.
Acum începură să iasă pe portiţe, în uliţă, bărbaţi, femei, fete, copilandri, veseli toţi şi lărmuitori,
cu uneltele în spate, unii purtând şi traiste pline sau desagi.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea mea

Eu ştiu că tu nu meriţi dragostea
şi-mi place totuşi să ţi-o dăruiesc;
dar parcă bolta merită vreo stea,
şi totuşi câte-ntr-însa s-oglindesc...

Nu meriţi iarăşi clipele de-acum
şi gândurile bune câte ţi le-am dat,
dar parca merită noroiul de pe drum
petalele ce peste el s-au scuturat?

Iubirea însă e ca soarele,
care ramâne pururea curat
şi dupa ce milos i-a sarutat
leprosului, pe uliţă, picioarele.

poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bea apă din puţul tău şi din pârâiaşele care curg din izvorul tău. Să nu se risipească izvoarele tale pe uliţă, nici pâraiele tale prin pieţe. Să fie numai pentru tine singur, iar nu pentru străinii care sunt cu tine! Binecuvântat să fie izvorul tău şi să te mângâi cu femeia ta din tinereţe. Cerboaică preaiubită şi gazelă plină de farmec să-ţi fie ea; dragostea de ea să te îmbete totdeauna şi iubirea ei să te desfăteze.

Solomon în Pildele lui Solomon, Ferirea de desfrânare. Îndreptarea spre curăţie - 5:15-19
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul era iarăşi pur, răcoros şi subţire, aşa cum rămăsese peste noapte. Soarele încă nu răsărise.
Oamenii îşi isprăviră treburile de dimineaţă din gospodării: îşi dădură în stavă caii, scoaseră sub
biciul lung al ciurda- rilor vitele, fugăriră porcii flămânzi în uliţă când răsună cornul porcarului. Dar
caprele? Cine avea, şi nu prea mulţi aveau, trebuiau să se scoale cu noaptea în cap: căprarul tutuia
mai întâi din corn, scurt şi subţire, numai în falseturi, cât se trezeau câinii din somn şi lătrau ca la
alte alea.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!