Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

uliță

Serioase/triste despre uliță, pagina 2

Bărăganul

Ceas de seară. După molima frigului fumigații.
Ultimii coceni, un braț de lemne ude.
Satul cască. Gura-i înghite întârziații.
Un țigan, moș din timpuri crude -
Din fructul lor proaspăt mușcau popoarele
În veacul de aur liniște și pace –,
La un colț de uliță, suge cu-ncetul soarele,
Pentru Stăpână, ceru-n cerneală preface.
Merg mai departe. Bărăganu-nsetează.
Mlădițele pâinii, ca niște copii rugători,
Îmi cer mie ploaie sau poate visează
Că Dumnezeu se-ntoarce cu pași muritori.
Înșirate pe haturi, doar cumpene de puțuri
Mai cântăresc dreptatea pe aceste câmpuri.

poezie de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionel Teodoreanu

Ulițile de căpetenie ale târgului au slujitorii lor: măturători care le piaptănă, stropitori care le spală, meșteri care le sulimenesc cu smoală și asfalt.
Ea se slujește singură. Își toarnă apă de ploaie prin uluce; își potrivește părul cu vrăbii; și chipul ei firesc e.
Trufașe de numele lor, celelalte uliți au silit porțile caselor să li-l învețe și să li-l rostească statornic. Și porțile, cu guri de tablă sau de lemn, îl au în toată clipa pe buze.
Ea a șoptit doar casei noastre numele ei. Ploile l-au șters; poarta l-a uitat! Și ea l-a uitat.
E o umilă și neștiută uliță de margine de târg.

în Ulița copilăriei
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "La Medeleni Vol. 3" de Ionel Teodoreanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 5.99 lei.

Toamnă-ntre noi

În inima ta e răcoare,
S-așterne a toamnă-ntre noi;
Mă tem să mă-ntreb "de ce oare?"...
De ce mi-e în suflet noroi?

Secunda inertă mă doare;
Mă doare privind înapoi
Iubirea-i o rază de soare
Ce nu mai răzbate prin ploi.

Prin minte mi-e vifor de șoapte,
Pe uliță hurui-un dric,
Iubirea, doar miere și lapte,
Se urcă să șadă un pic.

Întinde în grabă o mână
Să ții acest dar efemer! -
O mână pe soartă stăpână,
Căci dricul se urcă la cer...

[...] Citește tot

poezie de (10 octombrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Cercel

Dor

De-aș fi eu cumpănă-n răscruce,
I-aș iscodi pe trecători,
De unde vin și-unde s-or duce,
De au văzut dorul în zori;

De-aș fi troiță în cărare,
Pe babe, pân’ s-or închina,
Le-aș pune-aceeași întrebare:
Văzut-ați dorul pe-undeva?

De-aș fi eu pod, pe râu, în vale,
I-aș strânge apele ce-i curg,
Să-mi spună albiile-i goale,
Unde e dorul, în amurg,

Iar pe-noptat, ca și o fată,
Aș întreba Luna mereu,
Sub care boltă înstelată
Visează-acuma dorul meu (?);

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Valeriu CercelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De Crăciun

De Crăciun, sub fulgi zglobii,
pe Isus din nou vestindu-L
trec pe uliță copii
cu colindul.
Și din zori până-n apus,
pe-o steluță cu făclie,
ei duc lumii un Isus
de hârtie.

*

Dar tu, frate credincios,
porți tu Pruncul ce trăiește?
Duci în tine un Cristos
care crește?

Nu-i vreun gând ce te-a-nșelat,
un simbol sau o icoană?
Simți că-i viu cu-adevărat?
Cere hrană?...

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Hans Christian Andersen

În piață, băieții își prindeau uneori săniuța de câte o căruță și se duceau așa o bucată de drum. Era minunat. De data asta a trecut pe acolo și o sanie mare, vopsită cu alb, și în sanie ședea cineva înfășurat într-o blană albă și cu o căciuliță albă pe cap. Sania a făcut de două ori înconjurul pieței și Karl, când a văzut că vine iar, și-a prins repede săniuța de ea și a pornit în urma ei. Sania cea mare aluneca tot mai repede și mai repede și a cotit într-o uliță alăturată. Vizitiul întorcea din când în când capul și-i făcea semn prietenește lui Karl, parcă l-ar fi cunoscut, și ori de câte ori băiatul voia să-și desprindă săniuța, cel care stătea în sanie făcea din cap și Karl rămânea așa cum era. Au ajuns la barieră și au ieșit din oraș.

în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.
cumpărăturiCartea "Classic Fairy Tales by Hans Christian Andersen" de Hans Christian Andersen este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -75.00- 30.99 lei.
Jules Verne

Bine numărate, vreo șaizeci de case povârnite care încotro pe singura uliță, împodobite cu un acoperiș năzdrăvan, a cărui coamă depășește pereții de chirpici, cu fațada privind spre grădină și având drept etaj podul cu ferestruică, iar drept acaret un hambar părăduit, un staul strâmb de-a binelea, acoperit cu paie, ici și colo un puț străjuit de cumpăna de care atârnă găleata de lemn, două trei bălți care "o iau din loc" pe timp de furtună, pârâiașe cărora vaduri întortocheate le înseamnă albia, așa arată satul Verești, ridicat pe cele două laturi ale uliței, între talazurile piezișe ale trecătorii. Dar totul e proaspăt și atrăgător; flori la porți și la ferestre, perdele de verdeață căptușesc pereții, ierburi ciufulite se amestecă cu aurul vechi al stufului, plopii, ulmii, fagii, brazii, arțarii, se cațără deasupra caselor "pe cât de sus se pot cățăra". Mai încolo se înșiruie treptele intermediare ale lanțului muntos și în ultimul plan, albăstrite de depătare, vârfurile cele mai înalte ale munților se pierd în azurul cerului.

în Castelul din Carpați
Adăugat de NemoSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Around the World in 80 Days & Five Weeks in a Balloon" de Jules Verne este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.99- 6.99 lei.
Lucian Blaga

Pod peste Mureș

La vad, un pod de lemn, cu coperișul de șindrilă,
lung cât o uliță de sat,
se-ntinde peste MUREȘ. Mal vrea la mal în veci să lege.
Astfel țara moștenitu-l-a din leat.

Își au mărețele-mpliniri și lucruri cântăreții lor,
dar podului îi cântă numai apa, ce subt el se-ndeasă,
despre toți și toate-i cântă, câte au trecut
pe el ca printr-o casă, lungă dreaptă casă,

ca printr-o casă la al cărei prag
sfârșește drumul, ca să iasă
la celalalt capăt iarăși drum, drum vechi - în lume
precum pravila îl vrea - lăsat în voie să pornească.

Oști trecură-n veac pe-aci, și Radu cel Frumos,
roți ferecate, robi domnești, comori și lacrimi,
moți cu ciubăre, turme, vânturi,
răpuși și-nvingători, stindarde, patimi.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.

Înțelepciunea strigă pe uliță și în piele își ridică glasul său. Ea propovăduiește la răspântiile zgomotoase; înaintea porților cetății își spune cuvântul: "Până când, proștilor, veți iubi prostia? Până când, nebunilor, veți iubi nebunia? Și voi, neștiutorilor, până când veți urî știința? Întoarceți-vă iarăși la mustrarea mea și iată eu voi turna peste voi duhul meu și vă voi vesti cuvintele mele. Chematu-v-am, dar voi n-ați luat aminte! Întinsu-mi-am mâna și n-a fost cine să ia seama! Ci ați lepădat toate sfaturile mele și mustrările mele nu le-ați primit. De aceea și eu voi râde de pieirea voastră și mă voi bucura când va veni groaza peste voi, când va veni peste voi necazul ca furtuna și când nenorocirea ca vijelia vă va cuprinde. Atunci mă vor chema, dar eu nu voi răspunde; din zori mă vor căuta și nu mă vor afla, pentru că ei au urât știința și frica de Dumnezeu n-au ales-o, fiindcă n-au luat aminte la sfaturile mele și cercetarea mea au disprețuit-o. Mânca-vor din rodul căii lor și de sfaturile lor sătura-se-vor, căci îndărătnicia omoară pe cei proști și nepăsarea pierde pe cei fără minte; iar cel ce mă ascultă va trăi în pace și liniște și de rele nu se va teme".

în Pildele lui Solomon, Cum se dobândește și se pierde înțelepciunea - 1:20-33
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Octavian Goga

Apostolul

Ca o vecernie domoală
Se stinge zvonul din dumbravă,
Pleoapa soarele-și închide
Sus, pe-o căpiță de otavă.
Norodul a cuprins podmolul
Lângă frăgarul din uliță -
De cârjă sprijinit răsare
Bătrânul preot la portiță.
Moșneag albit de zile negre,
Așa îl pomenise satul,
Pe pieptărelul lui de lână
Purtând un ban de la-mpăratul.
Domol, în mijloc se așează,
Și sprijinind încet toiagul,
Clipind din genele cărunte,
Începe-a povesti moșneagul.
Întreg poporul ia aminte,
Ascultă jalnica poveste,
Și fusul se oprește-n mâna
Înduioșatelor neveste.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poezii" de Octavian Goga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

<< < Pagina 2 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
În acest moment mai sunt 194676 de citate care așteaptă un vot. Fii primul care își exprimă părerea!