Aerul era iarăşi pur, răcoros şi subţire, aşa cum rămăsese peste noapte. Soarele încă nu răsărise.
Oamenii îşi isprăviră treburile de dimineaţă din gospodării: îşi dădură în stavă caii, scoaseră sub
biciul lung al ciurda- rilor vitele, fugăriră porcii flămânzi în uliţă când răsună cornul porcarului. Dar
caprele? Cine avea, şi nu prea mulţi aveau, trebuiau să se scoale cu noaptea în cap: căprarul tutuia
mai întâi din corn, scurt şi subţire, numai în falseturi, cât se trezeau câinii din somn şi lătrau ca la
alte alea.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea mirosea încă mereu a iarnă, văzduhul părea îmbâcsit cu praf fin de
cenuşă. Oamenii purtau căciuli şi clicine peste pieptare, pogănicii — băieţii care mânau vitele pe
brazdă — aveau buzele crăpate şi mâinile îngroşate, roşii ca racul, dar tot aveau inimă să pocnească
din bici şi să strige vitelor pe nume.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul părea că nu mai bate, nu mai mişca nici o buruiană uscată, dar era încă viu şi ardea obrajii
tineri, ca o flacără nevăzut de subţire.
Câteva zile soarele nu se arătă din bolta sură şi neclintită. în lumea aceea mohorâtă, nu-i venea
nici unui fecior de la coarnele plugului să cânte; întinderile — lanurile, luncile, dealurile — păreau, nu
ştiu cum, ca de fier. Parcă toate răsuflau încă a iarnă.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate jucăriile erau drăgălaşe, dar cea mai drăgălaşă era o fetiţă care stătea în uşa castelului; era făcută şi ea din hârtie, însă avea haine frumoase şi pe umeri o panglică subţire şi albastră, chiar ca o broboadă. Pe broboadă, drept la mijloc, era o stea strălucitoare, cât faţa ei de mare. Fetiţa stătea cu braţele ridicate, fiindcă era dansatoare şi îşi ridicase şi un picior, dar aşa de sus încât departe soldatul de plumb nu vedea unde-i şi credea că fata are ca şi el numai un picior.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocazia pentru care voiam să fac drumul era foarte rară şi cu atât mai frumoasă; dar parcă palpitaţia întârzierii îi dădea o încă şi mai mare importanţă. Parcă şi semafoarele, cufundate într-un somn agitat, îmi resimţeau emoţiile, pentru că tresăreau, din când în când, parcă speriate. Căsuţele de la marginea oraşului erau învelite într-un întuneric odihnitor, ca nişte paturi de dormitor. Curbele străzilor îşi dezveleau genunchii de femeie, netezi şi catifelaţi, ca într-un vis din care ar fi vrut să evadeze. Încă era noapte. Aerul de afară era proaspăt, pentru că lumea îl respira numai pe cel din case.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

mai întâi aici parul, a putut să îngrădească pământ după plac.
Din gospodăria asta mare plecaseră de mult bărbatul şi nevasta, cu un cumnat şi o cumnată, cu
sapele în spate; mai aveau mult porumb nesăpat a doua oară şi trebuiau să înceapă peste câteva zile
şi la secerişul orzului.
Trei copii — doi băieţi de şapte şi de cinci ani şi o fetiţă de trei — rămăseseră încă dormind, în
grija bunicii Safta, mama bărbatului.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa era mama mea

Mama se scula de noapte,
Ne cosea hăinuţe rupte,
Ne fierbea în oală lapte,
Treburi termina prin curte.

Apoi, lua la umăr sapa,
Bocceluţa cu mâncare,
În cofă îşi punea apa
Şi pleca în câmp să are.

Îşi purta paşii pe brazdă,
Prin pământul răscolit,
Avea grijă să nu cadă
Până dă în asfinţit.

În miezul zilei se-odihnea.
Ştergea fruntea de sudoare.
Mânca acolo, ce avea.
În câmp. Sub arşiţa de soare.

Ducea calul să-l adape.
Să-i răcorească sufletul.
Apoi începea să sape,
Potolindu-şi umbletul.

Tot aşa muncea în viaţă.
Alerga pe câmpuri vara,
De cum da în dimineaţă.
De cu zori şi până seara.

Cu truda câmpului în spate,
În curte, calul dehăma.
Ne lua pe fiecare-n parte
Şi cu grijă ne-ntreba:

- Oare, v-a ajuns lăpticul?
Era prima grijă a ei.
Îşi lua din cap baticul,
Ne săruta oe toţi trei.

Apoi, ne băga în casă,
Ne pregătea mâncare bună,
Ne-aşeza cu drag la masă
Şi ne spunea:-Poftă bună!

Când ne aşeza în pat
Ne închina perna întâi.
Uita mama de oftat
Când ne veghea la căpătâi.

Aşa era mama mea.
Ea făcea din noapte zi.
Prea puţin se odihnea.
Muncea mult pentru copii.

poezie de Dumitru Delcă (29 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul pe gheaţa subţire

De ce m-ai părăsit, de ce m-ai părăsit? îi strigam
Îngerului care dansa pe gheaţa subţire,
Dar el nu auzea, era beat de lumină,
Era beat de muzică, era beat de iubire.

Eu al cui sunt, pe mine cine mă apără?
Cine va sta în preajma mea ca un scut?
Întrebam mereu, dar el nu spunea nimic
Şi din când în când se făcea nevăzut.

Valsa nebun cu femeia aceea albastră,
O pământeancă neînchipuit de frumoasă,
Ningea sălbatic peste gheaţa subţire,
Voiam să plec, dar nu mai ştiam drumul spre casă.

Când dintr-odată îngerul m-a privit,
A întrerupt dansul şi a venit aproape de mine,
M-a mângâiat pe faţă şi doar atât mi-a spus:
Ţine tu aripile şi ai grijă de tine.

poezie de Mircea Florin Şandru
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

O recunosc mai subţire

Ruptă din coastele fragile
o recunosc mai subţire,
mai verde decât copacul furtunii
cu rădăcinile în aerul
pământului gras,

ea îşi pune amprenta
pe inima pietrelor de mustesc,

privirea-i se înalţă
cu tandreţe subtilă.

Se furişează în lucruri,
vorbeşte cu ele
de mă subjugă cu dragostea
ruptă din trup.

Tot ce pot să mai zic, nu zic.

Surâsul ei luminos
şi aura-i celestă
mă cuprind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara are caii împiedicaţi

Mi se spune, vine primăvara,
în fiecare dimineaţă privesc peste dealuri
şi nici un semn sau poate unul foarte mic,
nişte flori grăbite au început să-şi scoată colţul
chiar la mine-n grădină.

Şi iarba parcă ar da semne,
numai ghioceii aplecaţi zâmbesc
ca după un somn lung şi odihnitor,
noaptea-mi trimite frig şi îngheţ
şi cuvinte bolovănoase la şlefuit.
Primăvara are caii împiedicaţi
şi dimineţile cu genele stufoase pe ochi.

Se va trezi un anotimp sublim,
îl voi simţi cum urcă prin mine
şi voi aştepta tăcut,
prin somn mă străbat încă iernile
şi lupii flămânzi
care-mi urlă-n urechi
dragostea rămasă departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica Safta era văduvă de zece ani şi împlinea în vara asta, la Sfântă-Maria-mare, şaptezeci şi
cinci. Toată viaţa ei a fost o femeie înaltă, uscăţivă, iute în mişcări, neodihnită la lucru, pornită spre
mânie repede, învolburată, dar îi trecea degrabă, se liniştea şi izbucnea în râs.
Se mira toată lumea cum a putut rămâne aşa de subţire şi frumoasă, şi acum, la bătrâneţe, aducând în lume cinci copii: patru băieţi şi o fată. Altele, cu atâta prăsilă, se îngraşe, se lăbărţează, se urâţesc, se încreţesc la obraji, de nu le mai cunoşti, când le-ai ştiut de fete.
Ei, iată, Safta a rămas tot mlădioasă şi subţire, atâta doar că nu mai este aşa de înaltă ca
odinioară.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi ceilalţi îşi dădură seama primii de ceea ce Alice şi Mattia aveau să înţeleagă numai după mulţi ani de atunci. Intrară în cameră ţinându-se de mână. Nu zâmbeau, iar privirile lor urmăreau traiectorii divergente, dar era ca şi cum corpurile lor curgeau neîntrerupt unul în celălalt, prin braţele şi degetele împreunate.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poziţia demnitarului faţă de proteste

Când haina pe mulţi e subţire
Şi lumea îşi iese din fire,
Cum port a căciulă domnească,
Pe mine mă doare la bască.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa că îşi văzură nestingheriţi de noua lor ocupaţie, deşi nu prea erau îmbrăcaţi ca pentru o petrecere, ci în uniformele acelea albastre, sobre. Regretau că în rezervele cu iniţialele numelor lor nu aveau încă haine particulare, dar în lipsa acelora, mergea şi aşa. Ce conta în ce erau îmbrăcaţi? Principal era că arătau bine! Poate doar comandantul misiunii avea acolo, în rezerva lui, ceva haine particulare, anume cele purtate în acea dimineaţă, dar n-ar fi îmbrăcat din nou rupturile acelea; prefera uniforma, arăta mult mai bine, mai îngrijită!

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O aduseră cu nepusă în masă, căci ei nu-i prea era voia să se dea la iveală îmbrăcată în pielea de măgar. Dară cine o ascultă! Cum o văzură slugile, se umflară de râs. Ea, cu capul plecat şi plină de ruşine de batjocura tutulor slujitorilor, veni şi cu sfială se apropie. Cum îi puse inelul, parcă fu de acolo; şi de unde să nu fie aşa! Cum auzi fiul împăratului că s-a potrivit inelul, odată răsări ca din somn. Porunci de o aduse în faţa împăratului. Acestuia nu prea îi venea a crede că fiu-său să fi căzut la boală pentru o aşa netrebnică, şi cât p-aci era să-i oropsească. Fiul împăratului şi mumă-sa căzură cu rugăciune la găinăreasa ca să se facă cum era la nuntă. După mai multe tăgăduiri, se înduplecă şi, ducându-se în cocioaba ei, se îmbrăcă şi apoi veni sus, îmbrăcată şi frumoasă ca o zână. Împăratul bleojdi ochii la dânsa şi rămase mult timp uimit de frumuseţea ei. Văzu şi el acum că bună bucăţică îşi alesese fiul lui. Atunci împăratul îşi scoase stema din cap şi o puse în capul fiului său; tot aşa făcu şi împărăteasa, puind stema sa în capul găinăresei.

Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă

când venea de la câmp
muica îşi spăla părul negru şi lung
cât o noapte polară
cu cenuşa rămasă
(de la cocenii de porumb)
fiartă în apa de ploaie
şi-l pieptăna
cu dinţii rămaşi din curcubeul
viselor noastre
şi îşi ungea volbura neagră cu gaz
să nu se prindă blestem nici deochi
tata-mare zâmbea cum numai el ştia să o facă
din ţigara de foi răsucită în colţul gurii
sub mustaţă, ca o adiere ca o mângâiere zâmbea
şi se lăsa noaptea şi noi visam coşuri cu fructe
mirosind a pământ reavăn, a rouă sub cleştarul
răbdării dus de muica pe cap
visam pân-am crescut dârdâind
în focul nenaşterii noastre

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încăpăţânată

Încăpăţânată,
vedeam oamenii din jur
îmbrăcaţi în haine
croite în mintea mea,
din încredere!
Era o sărbătoare-n veşminte,
fiecare cutā fiind însăilată
cu încrederea trasă
prin fiecare gaură de ac,
cusături ce trebuiau să reziste
peste ani,
dar curios.... prea grăbiţi
şi doritori de a rămâne mereu în trend
au considerat încrederea mea
demodată,
iar viaţa şi oamenii din ea
mi-au dovedit încă o dată
că lumea în care trăim
îşi alege veşminte moderne,
eu căutând prin buzunare ascunse
încrederea mea acordată,
scotocind să o găsesc
zi de zi....
la fel de
încăpăţânată.

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea şi ceasul

Cartea asta groasă citeşte o carte subţire.
Ceasul acela întoarce o mână lăsată!
Cu câtă uimire oglinda toarce
o fire subţire şi fermecată!
Sună ceasul cărţii
paginile rupte
se-oglindesc în mâna
ce le-a scris odată.
Litera îşi lasă semnul pe secundă
în oglinzi poeţii se îmbrăţişează
şi mai ies din ea doar cât să se-ascundă
după cartea care
citeşte o carte subţire
iar ceasul oftează!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era mulţumit de condiţia lui, de geograf al echipajului; îşi îndeplinise cu bine rolul, spera el, mai ales pe suprafaţa Proximei. Rămăsese burlac, dar acest lucru nu era un dezavantaj... Ce dacă rămăsese astfel? Doar nu era cine ştie ce mare pagubă...

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul împăratului până să se scoale baba, se apucă de îngropă cada în pivniţă. După ce se deşteptă baba şi auzi că nescine a venit şi vrea să se întâlnească cu dânsa, se duse numaidecât în cămara unde o aştepta fiul împăratului; vezi că acolo voia să vorbească ea cu cei ce veneau la dânsa. Aoleo! era să uit a vă spune că în curtea zmeoaicei era de jur-împrejur pari înfipţi în pământ, şi în fiecare par câte un cap de om din cei ce îi trăgea aţa la moarte şi îi împingeau păcatele să-i calce hotarele. Numai unul mai rămăsese fără de cap, şi acela striga babei: cap! cap! Nu e vorbă, fiul împăratului o cam băgase pe mânecă de frică, dară îmbărbătat de fata, slujnica babei, îşi luă inima în dinţi zicând: "vei mai căpăta şi tu cap la moşii ăi verzi, ori la paştele cailor".

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii cosaşi isprăviră şi, ridicându-se din iarbă, îşi umplură teocurile cu apă, le încinseră cu sfoară
în jurul mijlocului şi, luând cutea udată în teoc, începură să ascută coasele.
în clipa asta se ivi şi soarele de după măgura de la răsărit şi străluci în toate limbile de oţel pe
care le ascuţeau cosaşii. Ca săbii şi suliţe de lumină fulgerau în toate părţile deasupra luncilor, şi
cântecul nou al ascuţitului cu cutea copleşea pe cel ce se înfiripa din bătutul ciocănelelor pe nicovale.
în lumina soarelui se aprinseră deodată roiul picurilor de rouă din iarbă şi culorile florilor
sălbatice care împestriţau luncile.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, La coasă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!