scutit

De-ar fi fost fericit în dragoste, Adam ne-ar fi scutit de existenţa Istoriei.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Vitalitatea dragostei (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu-i scutit de dificultăţile începutului, în special când se ia viaţa de la zero, la 40 de ani într-o ţară ca America.

Margareta Pâslaru în Un Crăciun de neuitat dăruit copiilor!
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun creştin nu este scutit, sub niciun chip, de crucea sa, pentru că e un dar de la Dumnezeu suferinţa.

Arsenie Papacioc în Ortodoxia în mărturisiri contemporane
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la viaţă să nu aştepţi nimic, dimpotrivă, tu trebuie să-i dai totul. Numai aşa vei fi scutit de deziluzii şi te poţi bucura de tine, de lupta, de independenţa şi de puterea ta creatoare.

aforism celebru de Lucian Blaga din Pietre pentru templul meu (1920)
Adăugat de Cabiaglia Savin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura s-a arătat darnică numai cu cei pe care i-a scutit de obsesia morţii. Dacă-i firesc să mori, nu-i deloc firesc să zaboveşti asupra morţii.

Emil Cioran în Eseuri
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât de inaccesibilă, de ideală ar fi o idee bună, e mai bine să năzuieşti la realizarea ei, să năzuieşti chiar fără rezultat, decât să-ţi pui mâinile în poală cu înţeleaptă resemnare şi să proclami: oamenii sunt ticăloşi. Prea lesne se crede omul scuzabil, prea îşi face iluzia că poate fi atât de lesne scutit de o activitate serioasă obligatorie (nu numai pentru a-şi prelungi viaţa, pentru a-şi acoperi îndatoririle – acest jalnic minimum - ; ci şi, în plus pentru semenii săi mai buni.

citat clasic din Titu Maiorescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 87

Adio! Eşti prea scump să te deţin
Şi tu probabil ştii cât valorezi;
De obligaţii eşti scutit deplin,
Iar eu nu-ţi sunt dator, după cum vezi.
Căci cum să te posed fără să vrei?
Şi cum să merit aste bogaţii?
Să-mi dai splendoarea ta n-are temei,
Acest hatâr nu se va consfinţi.
Când nu-ţi ştiai valoarea mi te-ai dat
Şi făcând asta, cred că ai greşit;
Măreţul dar, căci tu te-ai înşelat,
Se-ntoarce acasă, bine-ai chibzuit.

Atât cât te-am avut, a fost un vis,
În somn sunt rege, treaz sunt un proscris.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viză către asfinţit

Îngândurată, stau privind de la fereastră.
În zori de zi, într-o grădină,
Îmi cântă o pasăre albastră,
Într-o feerică lumină.
Eu o ascult şi văd cum creşte.
Străfulgerarea-i tot mai mare.
Lumina ei m-ademeneşte.
O lume nouă, la orizont mi-apare.
Scăpată să mă văd de orice trudă
De întuneric şi mistere,
De om, jivina cea mai crudă,
De zgomote... Nu vreau decât tăcere.
În mână stau cu-n paşaport
Cu viză către asfinţit,
De m-oi vedea în mult visatul port
De hoţi şi mincinoşi scutit.
Şi fiind astfel cu mulţumire,
Eu las pământul, lumea toată,
S-o duc-aşa fără de ştire,
La nesfârşit, numai să poată.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Gumann din Florile cireşului tânăr (2017)
Adăugat de Daniela Gumann
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile vieţii

Copile,
Eşti cea mai frumoasă făptură
Pe care am văzut-o vreodată!
Ochii tăi- stele strălucitoare,
Zâmbetul tău-Lumina Lumii.
Tu eşti îsăşi viaţa
Ce a rodit din Sămânţa celestă,
Eşti Îngerul ce a străbătut Cerurile
Pentru mine,
Pentru a-mi fi alături.
Deşi pari fragil, eşti pregătit
Pentru a salva viitorul,
Pentru că tu, porţi cu tine
Toată învăţătura Lumii
Şi Iubirea, izvor necesar omenirii.

În mileniul trei, tu porţi-
Credinţa
În mai bine
Şi în mai frumos,

[...] Citeşte tot

poezie de Floarea Cărbune (20 mai 2009)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul poetului

Înapoiez pământului tot ce-am primit de la pământ,
Las totul brazdei şi nimic pentru mormânt,
Lumânarea s-a topit, veghea spiritului a stins ultimul far,
Nu-i este dat privirii să urmeze visul, în zare e-un hotar.

Te părăsesc, dar sunetul atâtor cuvinte ale mele
Rămâne, vei auzi ecoul lor. Eu am cântat sub stele.
Exilul m-a eliberat, dintr-o lume-n alta m-a condus,
Prin toate lumile care există şi care, încă, nu-s.

Scutit de furii – ursitoarele-au fost cu mine blânde,
Am cutreierat catedralele minţii murmurânde;
Toate timpurile – prezentul meu, pretutindeni – acasă,
Fără teamă sau speranţă; invidia nu mi-a fost mireasă.

Bată vânturile! Adevărul a fost de la-începutul lumii-al meu –
Şi prietenia-încălzită cu vinul lui Noe, bun, sub curcubeu,
Şi râsul amintind de heruvimi, scuturând voios cu-aripa
Fotonii luminii şi lacrima muritorului trăindu-şi clipa.

[...] Citeşte tot

poezie de George Santayana,1863–1952, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!