roata vietii

Roata vieţii, roata sorţii se întoarce în altă soartă...
Cum se întorc stelele-n ceruri, roată, roată,
Spre renaşteri minunate sau nimicuri câteodată,
Răul fără rău se iartă.

catren de Valeria Mahok (6 august 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata morii

fragment

Stăteam pe gânduri, eu si gloata.
La roata morii ne uitam
Si de-n zadar ne framântam,
Ca de-adevar noi tot nu dam:
De ce sa-nvârte roata?

—"Pai, nu-ntelegi tu româneste?
—Vezi scocul?"—"Vad."—"Si ce-i pe scoc?"
—"E apa." —"Bun! Sta apa-n loc?"
—"Ba vine." —"Ei, acum cioc-poc
Si roata sa-nvârteşte!"

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor copilăresc

Roata morii se-nvârteşte,
Copăcelul mustăceşte,
Iepuraşii-s hărnicei
Cu zâmbet de farisei...
Şoricelul se zdrobeşte,
Cu ciocanul el loveşte
Şi învârte roata toată
Pentr-un zâmbet şi o fată...
Peste iarba gogoneaţă
Stă fetiţa ştrengăreaţă,
Floricica o-nvârteşte,
Roata morii ea opreşte...

poezie de Liviu Reti (24 februarie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata vieţii şi roata Olarului

Timpul mă ridică la Lună
Mă frânge apoi la pământ
Mă înmoaie în lacrimi şi tină
Să-mi rup limba strigând la Dumnezeu.

Timpul mă frământă în răni
Mă arde în foc şi în pierderi
Mă leagă apoi fedeleş
În mirări născute de-atâtea suferinţe.

Toată viaţa e o neînţelegere
O roată ce se învârte încontinuu
Şi nimeni nu ştie drumul
Ori sensul în care doreşte să ne-ameţească.

Timpul mă ceartă şi-mi spune
Să nu caut a înţelege viaţa
Să-ndur şi să tac pe genunchi
Pe roata olarului şi nu a vieţii.

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (3 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata vieţii

De-aş întoarce timpul înşelându-mi soarta
N-ar fi decât tristă amăgire-n van,
Ispitindu-mi gândul ce-ar învârte roata
N-aş găsi cărarea să ies la liman.

Şi de-ar fi destinul lunga rânduială
Tot aş vrea a-ntoarce timpul înapoi,
Să trăiesc vremelnic clipa temporală
Cu speranţa oarbă de-a strivi nevoi.

Hărăzitei urme de-amintiri deşarte
I-aş vâna secretul ce-a topit arzând,
Vinovata clipă ce uşor desparte
Viaţa de-a ei moarte într-un cer flămând.

Nu renunţ la visul de-a opri odată
Timpul în secunda marelui trecut,
Răsucind clepsidra lutului în roată,
Cu prezentul zilei dintr-un început.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata Norocului (Sonet Tarot)

Roata se-nvârte, timpul şi destinul
Te prind în hora lor ameţitoare
Urci, te făleşti, apoi vine declinul,
Iar faima ta va trece în uitare.
Oriunde arunci privirea e o roată,
Căci orice lucru are-un ritm anume
Şi nimeni şi nimic nu o să poată
Să împiedice schimbările din lume.
De-aceea, dacă roata e-n urcare
În viaţă totul îţi va merge bine
Dar când o vezi că începe să coboare
Nu te lupta, pe loc nu o poţi ţine.

Cicluri încep şi cicluri se termină
Când le înţelegi, trăieşti doar în lumină.

poezie de Octavian Cocoş (20 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de roată

Trăgeam de steaua aceea cu toate mâinile
cu toate mâinile mâinilor
până am răsucit o şină de cale solară.
El stătea între două boţuri de stânci
încurcat
cu două vagonete
unul la apus altul la răsărit. Scurgea!
Scurgea cercul. Şerpii pe roată
trăgeau alţi şerpi
cu o roată în spirale
deraiată.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata

aşa cum văd
cu ochiul meu de sticlă
în nopţi ce curg spasmodic
peste zăgazuri cosmice
mi se arată
milenii obsesiv compulsive
în albia singurătăţii

copilul împinge o roată

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am venit, de unde? Unde duce drumul?
Care-i rostul vieţii? Tainele sugrumu-l.
Câte inimi pure — Roata de Azur
Arde-n scrum şi pulberi! Spuneţi, unde-i fumul?

catren de Omar Khayyam
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strălucirea

Divina strălucire a iubirii
pluteşte-n adâncul puţului
dintr-un izvor cristalin
ce pătrunde-n fiinţa Pământului.

Izvorul se înalţă spre rodire
ducând cu el roata timpului
răsucind spiralele puterii vieţii
în roade ce curg din cornul fericirii.
Praful strălucitor al iubirii
izvorăşte din adâncul Luminii
aşezându-se pe roua dimineţii
inundând clocotul vieţii
şi al Infinitului.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!