real - fictional

Poveşti cu tâlc, poveşti adevărate...

Poveşti cu tâlc, poveşti de care
Cu haz ai vrea să-ţi aminteşti,
De domnul Iorgu Zăpăcitu,
Director mare la Scaieşti.

Acum, avea el, ani, o sută
Şi soaţa nouăzeci şi patru,
Iar nebunia îi cuprinse...
Pe ea, o ţintuise patul...

O ţintuise şi uitarea
În vremea anilor târzii,
Când patul, după ea, fusese
Un cuibuşor de nebunii.

Şi-i spuse:
- Ţi-aminteşti, bărbate,
În pat, când noi ne sărutam?
Cum făceam sex pe săturate?!
- Ce tânăr şi ce prost eram!

[...] Citeşte tot

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"High tech"...

... natura, inspirată în bronhii, caldă ca o cataplasmă pe cornosul derm,
sau rece în felieri ca de înfipte lame până la oasele ieşite fiare înspre afară,
privită în lăcrimat de ochi zdrobiţi de raze cum şarjele de laminoare,
ori plini de ţepi ca acele de brad cu vârf de gheaţă în stilete
şi păsări în planaj mijind, ca pensule-n culoare, azur, în nuanţe nepăstrate ferm,
cu un pierdut lătrat, ca înspre luna nouă, albă în spuma rochii de fecioară,
se dezvelind într-o felină în miorlăit dintre doi cocoşei Frantz Joseph, ochi de sclipitoare...
stând toate agăţate apăsat pe ierburile în sol mustind oceane... e acum metaforă şi epitete!...

... e pe-un ecran, pe-o masă, într-un pătrat ce arde obraz ca un neon din arcul de sudură,
fărâmiţat real în invizibile cristale puse praf sub sticlă, ca un insectar
călcat de-un transatlantic fără mare, o folie de celofan mânjită de zacuscă
uscată, fără niciun relief, cum rola de celuloid se derulând în cadre, poză,
ce ochii mişună să descifreze, doar ce-au să înmâneze spre traducerea ca o acupunctură
înspre creier, el, să-şi amintească tot ce-a fost odată, un fel de suvenir, abreviar
din şansa de aventuri de deplasări trăite la propriu, ori moşteniri... şi-o muscă,
de niciunde apare picotind pe sticla-coală minunatul sunet, relief, poeticul din proză...

rămâne gând înseninat, adulmecând frumos bondar, tot negru, viu pe-o aprinsă, fadă... roză!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o să fii bătrână

Când o să fii bătrână, lipsită de vigoare
Stând lângă foc, ia-n mâini această carte
Citeşte încet, visând, întoarsă pe o parte,
La ochii ce-ai avut, adânci precum o mare.

Câţi au iubit farmecul tău şi felul cum râdeai
Şi frumuseţea ţi-au iubit, real sau prefăcut
Însă doar un bărbat a fost care te-a cunoscut
Şi care te-a iubit şi-atunci când lângă el plângeai.

Aşa că să te-apleci şi focul să-l priveşti
Să-ţi aminteşti iubirea ce într-o zi s-a dus
Spre munţii înalţi din zări, ce se ridică-n sus
Şi chipul şi-a ascuns în stelele cereşti.

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mongan se gândeşte la trecuta lui măreţie

Eu am băut mied din Ţara Celor Tineri
Şi plâng – fiindcă acum ştiu deja tot:
Am fost copac, un alun*, iar ei fără niciun fel de reţineri
Mi-au atârnat pe ramuri Carul Mare şi Steaua Pilot.

Asta s-a întâmplat demult – n-avea memorie pământul:
Am devenit o urgenţă prin care trec roibii amurgului,
Am devenit un om, un om care urăşte vântul,
Un om care ştie un singur lucru, acela că fruntea lui

Nu va atinge sânii şi nici buzele părul
Femeii iubite vreodată, în niciuna din zilele rămase.
O, fiară a pustietăţii, pasăre a aerului, spune-adevărul,
Trebuie oare să vă-îndur toate strigătele amoroase?

* Mongan – rege irlandez mitic, fiul jumătate om al zeului mării, Manannán mac Lir; după unii
cercetători este vorba despre regele irlandez Mongan, mort în anul 625, un personaj real.
* Alunul, conform notelor lui Yeats, este simbolul biblic al Copacului Vieţii şi al Copacului Cunoaşterii,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnişoară, domnişoară

Domnişoară, mă scuzaţi
că vă tulbur meditarea.
Acceptaţi, vă rog cumplit,
să aflaţi că m-aţi topit
de cum v-am văzut la faţă
într-o joi de dimineaţă
coborând din Mercedes,
în sandale fără dres.

Minijupa, mai ales,
mi-a făcut cordul să bată
într-un ritm surprinzător
de era să fac anghină
pectorală
în toracele-mi sensibil
şi să mor, ah!
de amor
într-un fel indubitabil
de real, dar regretabil,
dacă nu cumva, aş spune,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbarea la faţă

Nu te schimba la faţă Doamne
căci apa dăruită pământului nu ia
forma tălpilor mele
şi doar teama lăţeşte soarele
pe tot cerul, imens,
cum e lipit de genunchii mei
un fluid verde
totul e real
când cuvintele mele sunt doar fluturi
împrăştiaţi peste tot-
toţi sunt nefericiţi
toţi sting luminile.

Nu te schimba la faţă Doamne
nepăsarea are forma
ochilor trişti.

poezie de Maria Anegroaie din Singurătate de înger (1997)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acorduri

Să nu te pierzi
cu inspiraţia amice
nici cu prlejul
de a compune
poeme cu temei
orice ocazie irosită
e o pierdere în plus
rămân numai
urme puierile
şi regrete adânci
uitari de-a valma
ca sincope stresante
căci inspiraţia risipită
dispare în eter
ca visul se destramă
cu zorile în cap
cu apusul în coadă
fără menajamente
sau puncte de reper
spulberând un vis

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (7 aprilie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adrese

În spaţiul real
Sau în cel virtual
Mintea e virtute
Trimisă în trecut
Ea evocă amintiri
Trăiri exterioare
Şi mai puţin interioare
Forme vag aluzive
Uneori diforme
În stare afectivă
La timpul prezent
Creează proiecte
Sau emană speranţe
În spaţii virtuale
Cât să acceseze
Viitorul din zbor
În formă de evantai
Deschis spre orizont
O suspensie latentă
Cu trimitere la adrese

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (3 ianuarie 2022)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 148

Ce fel de ochi mi-a pus în cap Iubirea,
Că nu pot să redea realitatea;
Sau dacă pot, unde-a fugit gândirea
Că schimbă ce-i real cu falsitatea?
Şi dacă ochii-mi spun că e frumoasă,
Ce-mi pasă că o lume se îndoieşte?
Căci un iubit o vede pe aleasă
Altfel decât mulţimea o priveşte.
Dar poate al Iubirii ochi să vadă
Când de atâta veghe lăcrimează?
De-aceea poate orişice să creadă;
Soarele-l vezi când se înseninează.

Cu lacrimi vrei să mă orbeşti, Iubire,
Să nu mai văd cât eşti de rea din fire.

sonet de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căciuliţă pe "a"

Dă-i un "sens" aparent la nimic,
Căci frumos, în urechile surde,
Oricum sună... – nu sunt flămânde
De real, de concret, de-autentic.

Sunt uşor de prostit, doar încearcă...
Căciuliţa pe "ă" nu o pune.
Să nu spui realităţii pe nume,
Nu le spune c-au găuri în barcă...

Fă-i să creadă c-acum sunt în arcă,
Nicidecum că urmează potopul
Să-i înghită pe toţi şi cu totul.
Nu le spune c-au mintea săracă.

Doar ce vor să audă – să spui,
Nu c-ar şti şi-altă limbă cumva...
Nu-ncerca să-i înveţi şi-altceva,
Că doar ştii cu cine te pui...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (25 februarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!