prefaţă

Preşedintelui Uniunii Epigramiştilor din România, George Corbu

Ca şi vulpea, cu ardoare,
I-aş fura ce are-n faţă,
Dar mă chinuie-o-ntrebare:
Caş o fi, sau o prefaţă?

epigramă de Celarian Bucuroiu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefaţă

Mă uit la mine şi m-amuz
Ce fraged sunt şi ce hurmuz!
În răsfăţări candide-înot.
Atât venin, de unde scot?

Şi ce hazliu îmi este-acest
Timpan al inimii, ce gest!
Şi sufletul răsfrânt ca un
Larg evantaliu de păun.

Dar lumina respirând trudit
Mă fierbe-n duhu-i şi mă schimbă,
Când atârnat de infinit
Mă face pentru clopot limbă.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablete pestriţe

( PREFAŢĂ )

Dacă niscai cititor
Ţanţoş şi bănuitor
S-ar simţi, mă rog frumos,
În vreo slovă de mai jos,
Trebui' spus de la-nceput
Cunoscut, necunoscut,
Într-un fel sau într-alt fel,
Că nu-i vorba despre el,
Cum nu-i nici de cozi de mături,
Ci de altul de alături.

poezie celebră de Tudor Arghezi (1967)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că uneori

Că uneori încă-ţi mai scriu
Nu e decât un obicei,
Un gest făcut fără temei
Pe un târâm deja pustiu.

Că uneori încă deschid
O poartă foarte ruginită,
Cu o poemă rătăcită,
Îţi va părea cumva stupid.

Că uneori încă visez
Nu e decât o întâmplare,
Am fost o clipă trecătoare,
Un pas în valsul vienez.

Îmi pari distant ca un străin
Şi rece ca un sloi de gheaţă,
Dar undeva într-o prefaţă
Încă există cer senin.

[...] Citeşte tot

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefaţă

Desigur că un demon sălăşluieşte-n mine
Pătrunzându-mi gândul ca un ac.
Îmi spune că e rău tot ce-am crezut că-i bine
Şi-mi pune întrebări la care tac;
Sădeşte-n suflet, ca într-o grădină,
Răsadul îndoielii, din truda fără glas,
La fel ca şi o umbră ce creşte din lumină,
La fel cu vlaga nouă ascunsă în popas.
Adesea, piscul negru în furtună,
Îmi pare strălucind pe zări senine
Şi-njurătura-mi pare vorbă bună.
Desigur că un demon sălăşluieşte-n mine.

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefaţă

Gingaş întâi, un ger îmi creşte-n oase
O iarnă rea, cu-aromă plumburie.
Din piscuri mari de piatră şi trufie
Mă râd, bălane, stele somnoroase.

E chinul meu trudind între hotare
Nelimpezi înainte, nici în urmă
Ca să culeg din vreme ce se curmă
O zestre-abea, cu boabele amare.

Visai un pod pe veacuri şi pe spaţii
Sub care-o lume proaspătă să crească
Dar mărginit în coaja lui firească
Se sparse visu'câteva vibraţii.

Drumeţ, bătrân acuma de înfrângeri,
Întorc în umbră aripile-acasă.
Poema strâmbă doar le e rămasă.
Te simt, citită, inimă cum sângeri.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Universul literar", an I, nr. 42 (24 octombrie 1942)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefaţă la cântece din temniţă

În aprigele mele belciuge,
piatra mă-nfulecă, fierul mă suge.
În bezne m-afund, zi de zi, şi-n urât,
întâi pân-la glezne, apoi pân-la gât.

Curând, o să-mi treacă de gură, de frunte,
lespedea temniţei, cu gângănii mărunte,
şi-am să dispar în grozava ei guşă,
în mugetul ei subteran şi-n cenuşă...

Dar, hămesit, sub lacăte, chei şi zăvoare,
de tine, sălbatice, viule soare,
din carne îmi rup, din dogorâta mea smoală,
aceste cântece în pielea goală,

şi-n tine le-arunc, în năpraznice-amieze,
s-alerge, să tropăie şi să necheze,
slobode, aspre, neţesălate deloc,
ca nişte cârlane fugare în stepe de foc...

poezie celebră de Radu Gyr din Sângele temniţei
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi

Am sărutat cu genunchiul
lespedea de piatră
într-o rugăciune
am deschis poarta sărutului
şi m-am aşezat la masa tăcerii
vorbea cuminţenia pământului
şi creştea piatra lipindu-şi
de obrazul meu somnul
toate rosteau numele
un singur nume
reverberând în tăcere
într-un târziu, cu fâlfâit
de aripi incolore,
l-a prins în cioc măiastra
şi l-a urcat
în înaltul coloanei fără de sfârşit

Am sărutat cu genunchiul
lespedea de piatră
într-o pioasă rugăciune

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefaţă pentru Notă de sinucidere - Volumul XX

Am devenit de curând familiar cu felul în care
Pământul se deschide şi mă-învăluie
Ori de câte ori îmi scot câinele la plimbare –
Sau cu muzica aceea galopantă şi confuză pe care-o face vântul
Atunci când alerg după autobuz.

Aşa au ajuns lucrurile.

Iar acum, în fiecare noapte număr stelele –
Şi în fiecare noapte obţin acelaşi rezultat.
Iar când nu se ivesc pentru a fi numărate,
Număr găurile lăsate de ele.

Nimeni nu mai cântă.

Astă noapte m-am apropiat în vârful degetelor
De camera fiicei mele şi-am auzit-o
Vorbind cu cineva, iar când am deschis
Uşa nu era nimeni acolo....
Doar ea în genunchi, privindu-şi

[...] Citeşte tot

poezie de Imamu Amiri Baraka, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În operă, o uvertură este ceea ce este prefaţa la o carte. În prefaţă ideile sunt creionate lejer, la fel şi uvertura oferă doar o sugestie a ceea ce va urma. Materia muzicii e făcută din sunet şi tăcere. Compozitorul este cel ce poate să integreze sunetele şi tăcerea, să le unească. La operă sunt fascinat în primul rând de tăcerea de dinaintea momentului în care dirijorul ridică bagheta. Acel moment de imobilitate, de suspensie, de pauză, e plin de mister. Când repet operă, încerc să-i conving pe dirijori să prelungească pauzele între note, dar unora le e teamă. Se tem că spectatorii devin nervoşi când e prea multă linişte. Dar tăcerea are intensitate, are urgenţă, e activă. Pentru unii e nelinişte, pentru alţii mângâiere. Viaţa cântecului se naşte apoi spontan.

Andrei Şerban în articol (1 februarie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!