poteci

Rugă cu poteci în cer

Văluri de lumină sfinţesc poteci în cer,
Pe ele umblă Domnul în clipe de eter.

Noi, îngerii iubirii privim în duhul său
Spre floarea fericirii ce-o dorim mereu.

Se deschid altare în biserici nalte,
De-am greşit vreodată păcatele-s iertate.

Noi nu greşim în rugă, găsim sprijin în cer
Pe unde umblă Domnul în clipe de eter!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe poteci de fum

Pe poteci de fum se pierd
zilele-mi una câte una
nu e nici fumul canceros al ţigării
nici aburul translucid
bahică dulce pomadă pentru oasele rebegite
e o pâclă de pucioasă ce aşterne uitarea
peste fărămiturile lăsate-n urmă
pentru a-mi regăsi drumul
spre zilele-n care
negru era doar culoarea cu care-l desenam pe bau-bau
negru era părul mamei
şi negri ochii ei
celei dintâi

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteci de Sânziene...

Zburdă luna pe câmpii,
Lăsând vers în poezii,
Printre gene argintii,
A poeţilor copii.

Mângâind frunţi frământate
Şi versuri desculţe în şoapte,
Muza mândră şi făloasă,
A poeţilor nănaşe,
Prinde vrăjile în cuvinte,
Şi florile-n amintiri,
Descântând pân'la moarte
A iubirilor simţiri.

Şi într-o linişte adâncă,
Cum doar visele pot fi,
Se zbenguie între Drăgaice,
Pe-ale nopţilor câmpii,
Valuri de dorinţi în şoapte,
Într-un fluviu de simţiri,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (21 iunie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul veştedelor frunze

Când frunzele veştede cad,
Oftând, pe umblate poteci,
Ţi-aud trena rochiei când treci
Şi paşii-ţi ce lasă nou vad.

În zile senine şi reci,
Mă simt un bătrân retrograd,
Când frunzele veştede cad,
Oftând, pe umblate poteci.

Şi-mi pare c-ating fund de iad,
Dar nopţile-mi sumbre şi seci.
Vor face din mine nomad,
Iubito, de tu vrei să pleci,
Când frunzele veştede cad.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteci azurii

copacii ridică în slava cerului pădurea
loc de odihnă şi cuib
păsărilor să le fie mai aproape izvoarele cântecelor
la capăt de drum adunate
de ochi omenesc nevăzute
văzute de păsări acomodate în noaptea dintre stele

locuri îşi dorm pe mai departe somnul lor gri
în miasme şi primăveri negrăbite
păsările cerului se duc şi se întorc continuu
şlefuind triluri între ceruri
o limbă nemaiauzită anină de vârful copacilor
iarba se pregăteşte să încolţească
pe poteci azurii pentru cei ce le-au cunoscut

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu!

O parte din noi ne-am invins
Greseala, minciuna si groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Pana-n zarea ce-si leagana oaza.

Generatii secate se sting,
Tinerii rad catre stelele reci.
Cine-si va pierde credinta-n izbanda
Pe-aceste mereu miscatoare poteci?

Cine din noi va muri
Inainte ca trupul sa-i moara?
Cine-o sa-si lepede inima-n colb –
Insuportabil de mare povara.

Generatii secate se sting,
Tinerii rad catre stelele reci.
Cine-si va pierde credinta-n izbanda
Pe-aceste mereu miscatoare poteci?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treceri

Albe poteci ce nu duc nicăieri,
Într-o lume de diamante-n lumină,
Prieten tăcut doar vântul de ieri,
Acum rătăcit pe-o colină.
În aer, risipite de frig,
Siluete desprinse din mine
Respiră din plin argintul topit,
Îmbrăţişate de verzi ace fine.
Totul e azi, petrecut dintr-un ieri,
O lume închisă în ape,
Fără timp, fără zbor, fără ecou,
Doar şiruri de poteci neumblate.
Mă simt ca-ntr-un vis, căutând neîncetat
Sufletul – despărţit de lumină –
Alături de vântul ce-şi poartă pribeag
Paşii rătăciţi într-o mină.
Deschid ochii, într-un târziu,
Ca un orb ce nu vede nici negrul,
Pe buze, din nou, m-ai sărutat,
Sunt alb în tunelul perpetuu...

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri O avalanşă de tandreţe (octombrie 2014)
Adăugat de Andreea Stein
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

din cauza ta
iarna-i caldă
iar caniculele-s reci
nici fagurii de lumină
nu mai vin ca lumea pe poteci
ci de-a valma

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai ivit ca o romanţă
Dintr-un Cer cu stele reci,
Floare albă de speranţă,
Floare albă de poteci...

catren de Pavel Coruţ din romanul Să vii ca o părere...
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, se aprind făclii,
ne trec prin inimă poteci,
cât jar e-n clipa care vii,
cât foc, în clipa-n care pleci!

catren de N. Petrescu-Redi din Nopţi albe în Laconia
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!