plenitudine

Eliberarea de gânduri

Mintea rămâne indecisă în marele Vid.
Aici cea mai înaltă cunoaştere este neţărmurită.
Cel care face ca lucrurile să fie aşa cum sunt nu poate fi izolat de lucruri.
Astfel, atunci când vorbim de ‘limite', rămânem închişi în lucruri limitate.
Limita nelimitatului se numeşte ‘plenitudine.'
Nemărginirea a ceea ce este limitat se numeşte ‘vacuum.'
Tao este sursa amândurora.
Dar el însuşi nu este nici plenitudine şi nici vacuum.

poezie de Chuang Tzu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plenitudine

Într-o zi te voi ierta
Când stropi de rouă
Îţi vor mângâia
Tălpile
Când nu te vei mai teme
De ploaia ce
se rupe din cer
De îngerii ce pictează
curcubeie
De trupuri dezgolite
de mândrie
De suflete
greu încercate
Ce ştiu să ţeasă
mătăsuri de zâmbet
De sloiuri
de cristal...
Ca-n iarna trecută.

poezie de Adriana Szilagyi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în carnea lui azi e totul
s-ar putea ca mâine să fie sfâşiat
de vreun gând
revoltat
fă bine şi dă-i acestuia
plenitudine
carnea lui azi e fragedă
până când
timpul nu-i va schimba
culoarea şi gustul
opreşte-l pe azi să devină
mâine

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Înfumurat ţipăt,
margine a solitudinii
înhumîndu-mă -
solfegiu homo
arzîndu-şi dezbrăcările
pe altarul caznelor feministe.
Minţi îngheţate binecuvîntează
ecumenia mulgîndu-şi ghearele
în hora globală:
proiect de clonă divină...
Îmbălsămarea colindelor,
obraznic obicei
al desfrîului lăfăindu-se
în pauza de contrabandă
dintre morminte.
Pe coapsele amintirilor
interzise albumelor de familie
prooroci în schiloadă plenitudine
scriu testamentul
pustiului

[...] Citeşte tot

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plenitudine

Când mă gândesc la tine devin un visător
Prin aburii-aşteptării, când stelele mă dor,
Simt că din ochii tăi o noapte-mi curge-n cuget,
Fără vreo apăsare, fără poveri în suflet.

Îţi simt infinitatea din răsăriri divine,
Căci soare străluceşte-n privirile-ţi saline.
Când mă gândesc la tine devin zeu în cuvânt,
Nu este bucurie mai mare pe pâmânt,

Şi nicio lacrimare nu este-o apă pură,
Ca gând ce bea lumină din frageda-ţi făptură.
Şi vie mi-este lumea pe care-am strâs-o-n mine,
Din adâncimea zării sălăşuită-n tine!

poezie de Aurel Petre (19 august 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii tăcerii mele

În tine eu am tăcut...
Inima lumii e în ochii tăi, care zboară departe, privindu-mă.

Nu vreau să ies de sub fruntea ta roditoare,
unde visul meu este-acela de mă urmări pe mine-n sufletul tău.

Mă simt un fel de copil al iubirii care se crede pasăre.
Tânjesc de moarte în anii mei de nelinişte să stau în tine,
o corolă abia înflorită-n strălucirea soarelui...

Nu există o singură briză care să nu-mi cunoască umbra,
nici plimbare care să nu-mi înalţe cântecul spre cer.

Cântec amuţind în plenitudine!
În tine eu am tăcut...

Cea mai sigură oră pentru a te iubi este aceasta,
ora în care eu trec prin viaţă îndurerată de zorii zilei.

poezie de Julia de Burgos, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miros, pieptene, lingură

Chiar şi "ar-fi-putut-fi" revine.
Cel mai simplu lucru – miros, pieptene, lingură –
se întoarce învolburând o pulbere strălucitoare-n aerul însorit,
o confuzie care se cere şi trebuie cunoscută,
o sete insistentă de istorie, o foame a sufletului.
El aşterne ideea pe hârtie,

rememorând cum ei priveau odată două nurci –
acele jurubiţe sinuoase mai fluide decât însăşi apa.
Gândul şi sentimentul sunt oare la fel de întreţesute,
o elice-n spirală arzând timpul?
Acum apa s-a liniştit,
reflexia şi pierderea rămân egale cu ele însele.

Dar, unde se duc, de fapt, se întreabă el,
sau de unde vin;
este vorba de nişte mijloace de reînviere,
de un pâlpâit al celulelor, de o nevoie de simetrie?
Renunţă la o dimensiune şi... despre ce a fost vorba?
Ticul nervos al ironiei lui e doar o scurtătură:

[...] Citeşte tot

poezie de Jan Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsată singură

iubirea o să ţipe
cu patima păsării uitate în cretacic
neavuţii pui se vor pierde din realitate
în afara destinului ignorând consecinţele lipsei zborului

starea va întâlni cuvântul despuiat
va dispune de el... unica fiind prin împrejurimile cunoscute
se va scrie codul genetic, zestrea omului cufundat în amnezie şi frică

cu gest de copil iubirea sau pasărea... o să spargă mai-multe-uşi-către-mamă din nou ignorând
mutaţiile inexorabile ale speciei... răsturnarea perversă a raporturilor ancestrale

anxietăţile nu vor permite parcurgerea fazelor necesare
până la copac... până la înger... până la noi
dezlipiţi... cu simulacre de ochi mimând viaţă vom contrazice
ziua facerii omului... inevitabila întâmplare a căderii-în-paradis

vom păstra din încăperile sufletului pivniţa
şopârlele mov/ sângele îngheţat al dispreţuitorilor de metafore
în loc de fiinţă, alienare va rosti pământul din dreapta!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile Vieţii

Înmuguresc zorii vieţii în era smaraldului,
A primăverii tandre şi înmiresmate.
În fragedă pruncie, lăstar firav creşte în pomul vieţii
La adăpostul mamei şi cu dragoste se hrăneşte.
Are fragezimea petalei albe a bobocului de floare
Şi puritatea de cristal al lacrimei dimineţii
Chicotul gângurit al sufletului înviorează
Chipul mamei, crispat de-atâta duioşie şi candoare
In lumina născătoare, bobocul se deschide
Etalându-şi splendoarea fluorescenţă pastelată
În, sute, mii şi mult mai multe calde şi dulci culori
Şi-şi poartă cu mândrie ancestrală portul.
Identitatea lor e una şi eternă vrea să fie.
Tinereţea este o harfă acordată să cânte la orice adiere
Şi păşeste în tăcere –n dimineţi prin ale ei cărări rătăcitoare.

În ambra galbenă a chihlimbarul, anii maturităţii se grăbesc sa vină
Şi vara definesc, când se coc la focul de jăratec al soarelui usturător,
Când în clocot dau dorinţele ascunse şi cantecul se cantă pe sine însuşi
În înalturi se ridică şi-n uniune dansantă cu natura se îmbrăţişează,

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!