Lăsată singură

iubirea o să ţipe
cu patima păsării uitate în cretacic
neavuţii pui se vor pierde din realitate
în afara destinului ignorând consecinţele lipsei zborului

starea va întâlni cuvântul despuiat
va dispune de el... unica fiind prin împrejurimile cunoscute
se va scrie codul genetic, zestrea omului cufundat în amnezie şi frică

cu gest de copil iubirea sau pasărea... o să spargă mai-multe-uşi-către-mamă din nou ignorând
mutaţiile inexorabile ale speciei... răsturnarea perversă a raporturilor ancestrale

anxietăţile nu vor permite parcurgerea fazelor necesare
până la copac... până la înger... până la noi
dezlipiţi... cu simulacre de ochi mimând viaţă vom contrazice
ziua facerii omului... inevitabila întâmplare a căderii-în-paradis

vom păstra din încăperile sufletului pivniţa
şopârlele mov/ sângele îngheţat al dispreţuitorilor de metafore
în loc de fiinţă, alienare va rosti pământul din dreapta!

ar fi trebuit să ştim... măcar să nu uităm!
din când în când şi neluminii să-i facem loc
astfel să delimităm iubirea de moarte!

scriem cuvinte... le privim ciudat:
selfie-ul este conceptul impropriu pentru epocile revolute
neanticipând individualismul timpurilor intrate în singurătăţi

rupem legăturile cu orice formalism
(chiar dacă unii ne-ar putea suspecta de neprieteni)
interiorul reconfigurează semnificaţiile/ felul în care
omul este atât de anapoda fără Dumnezeu

dâra de căinţă concepe un poem... Poemul...
până la casa pelerinului ostoindu-şi tristeţile
prin creditul acordat florii în stadiu de proiect
şi asta se cheamă speranţă!

marea glaciaţiune se va pune de-a curmezişul cuvintelor
suficient de tandru cât înţelesurile să nu abdice
până la desemantizarea ultimă copacii mai au o şansă
chiar şi omul!

între timp vom merge goi
lăsându-ne posedaţi de sentimente

între alb şi nimic
siluetele acestea subţiindu-se-n umbră
altfel privind la nimicnicie şi plenitudine

! ne vom face fărâmiţe
hrana cosmosului religios!

o pasăre va cuprinde
sub cortul aripilor iubirea
confundând-o probabil cu puii ei
cuminte ne va aştepta din-nou-întruparea

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!