osandit

Acoperământul

Te plouă-n nopţi cu praf de stele,
Tu însetata umbră-ţi treci
Şi fiecărei clipe grele
Durerea-i înjumătăţeşti.

Te-ntreb, străin bătut de vânturi
Şi-atât de aspru biciuit
De soarta crudă, frig sau foame:
"Cine mereu te-a osândit?!"

- E omul, Doamne! Frământarea...
El pe Iisus l-a osândit!
De el mi-e tulburată fiinţa!
El m-a scuipat, el m-a jignit

Întocmai, Tată, ca pe Fiu-Ţi!
Dar Tu-mi eşti acoperământ,
Tu-mi potoleşti foamea şi setea
Prin pace, lege şi cuvânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alege una din crucile ce le vezi pe Calvar,
Dar alege cu înţelepciune, căci este necesar
Să suferi, fie ca un sfânt, fie ca un penitent,
Fie ca un osândit, pentru totdeauna nefericit.

catren de Sfântul Grignon de Montfort
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

XL

La noi sunt forme, forme toate!
Suntem creştini, ferească Domnul.
Noi nu mai cugetăm nimic,
Şi-un cap deştept, care socoate,
Infam e, căci ne strică somnul,
E proclet eretic.

O, Crist, tu osândit de soarte!
De te-ar renaşte noaptea gropii
Şi de-ai veni şi-ai explica,
Te-ar condamna la moarte popii,
Ca pe-un nebun te-ar da la moarte
Că-ţi tulburi legea ta.

sonet de George Coşbuc
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatul originar

Am greşit.
Mi-am însuşit lucruri
Am cedat ispitelor cărnii
Am invidiat
Am minţit
Am încercat să mă mântui singur
Am căutat veselia
Am reparat şi-am refăcut
Am ispăşit
Cât am putut de mult spre mai mult
Dar pata cu care m-am născut a rămas
Osândit pentru că exist
Fără speranţă
Nu e vina mea
Nu e vina ta
E o supremă manipulare
Propagandă
Suntem nevinovaţi

poezie de Kelly Kurt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pahar sau o fată

Ziua era noapte

Ca la orice sfârşit de scenariu

A duce un pahar sau o fată la gură

De acum încolo nimeni
nu va mai salva pe nimeni

În carnea apei spălăcit albastră
munţilor li se chirciseră genunchii

Debarc limbaj osândit
azvârlind cu o cupă din mână în mână
azvârlind cu lovituri provizorii
din voci în voci de călători

Copii ce plâng în turn.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felinarul

Neadormit veghează felinarul,
În taina nopţii osândit să vadă,
Tovarăş are colţul vechi de stradă,
Singurătăţii sfetnic — trotuarul.
El vede-a vieţii nesfârşită pradă,
Asfaltu-i spune patima ş-amarul,
În faţa lui îşi plimbă-ntreg calvarul
Întunecata veacului baladă...
În tremur lin lumina i se frânge,
Clipind încet cu licărire rară,
Îţi pare-un ochi îndurerat ce plânge.
Şi parc-aud oftarea lui sihastră:
"De ce m-aprindeţi fiecare sară,
Să luminez nenorocirea voastră?..."

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fantomă - I. Tenebrele

În văgăuna tristă şi urâtă
În care Dumnezeu m-a surghiunit,
Şi unde nici o rază n-a zâmbit
Iar noaptea mi-este gazdă mohorâtă,

Par un zugrav de soartă osândit
Perdeaua beznei s-o picteze, oarbă;
Un bucătar funebru, pus să fiarbă
Şi să-şi mănânce inima, silit.

Din când în când, luceşte, creşte, -apare
O stafie cu trupul minunat,
Cu dulce, -orientală legănare;

Şi când întregul trup s-a-nfăţişat,
Îmi recunosc vedenia divină:
E, neagră, EA, cea plină de lumină.

sonet de Charles Baudelaire
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa lacrimilor mele

…Omul, terminând cu vorba,
Nu ştiu ce-am mai întrebat,
Dar am plâns, am plâns întruna
Până când s-a înnoptat.

Apoi... am plecat spre casă,
Năucită de durere,
Lacrimile mi-au stors ochii,
Iar gândul, orice putere.

Ajungând pe strada noastră,
Câinii pe la porţi lătrau
Iar pe o bancă patru tineri
O romanţă fredonau:

-“In satu-n care m-am născut,
Nu-i cine să mă plângă,
Cei dragi de mult m-au părăsit
Chinul să le ajungă.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, România...

Oh, România mea scindată,
Te lasă hoţii-aceştia fără puls,
Te-mpleticeşti ca o drogată
Şi încă nu le este de-ajuns!

Te-au terfelit de două mii de ani,
Pe rând, tătarii, turcii, hunii
Şi le-ai zâmbit infamilor golani,
Iar azi te-njosesc, din nou, nebunii.

Bogată şi fecioară ai fost,
Dar inamicii încă te-au pândit
Şi-ai îndurat, fără vreun rost,
Destinul inuman de osândit.

Oh, România mea frumoasă,
Batjocorită de jivine,
Recheamă-ne pe toţi acasă,
Să te refacem din ruine!

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua aceea

ecoul primului strigăt
se ascunde în şirul de zile (cine să le numere)
până ce depărtările vor fugi în necunoscut
şi odată cu ele
punctele negre din lumea închisă în urmă-le pe vecie
sumă a tuturor nopţilor

liniştea se ciocneşte de fereastra închisă
precum umbra lividă de cel
osândit pentru un soare
ivit dintr-o fântână de aur în ziua aceea
venită dinainte de născare
când întunericul e-n toi
îngăduitor fără să ştie nici el nimic

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!