nu se stinge focul cu benzina

Cu bulgări de zăpadă-n mâini

Cu bulgări de zăpadă-n mâini
azvârl în focul veşnic.
O zână, ninsă săptămâni,
îmi ţine luna sfeşnic

când, aplecat şi încordat,
în focul veşnic bulgări reci
azvârl, mai alb, mai nepătat
decât au fost în veci.

Se stinge? Nu se stinge, nu!
El arde-n flame lungi şi iată
sprânceana mea-i de fum acu
şi fruntea încordată.

Apă şi foc, gheaţă şi fum, -
azvârl şi strig, azvârl şi strig:
Priviţi-mă, trăiesc şi sunt acum,
şi mă las nins şi nu mi-e frig.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă gândesc...

Când mă gândesc la motivul pentru care
mi-ai trimis acel evantai,
mă întreb dacă ai dorit
să-mi ostoieşti focul din inimă.

Dar cum aş putea stinge focul cu un eventai
Acolo unde lacrimile nu au reuşit?

folclor coreean, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa, focul, piatra

De multă vreme, apa urmează cursul ei.
De multă vreme, focul se-aprinde din scântei.
E de ajuns amnarul, odată să-l loveşti,
Că se aprinde jarul şi totul pârjoleşti.
Când e lovită, piatra scapără scântei.
Când e prea multă, apa părăseşte vadul ei.
Apa stinge focul, macină şi piatra,
Focul arde totul, cenuşă e vatra.
Fără ele, însă, nu poţi să trăieşti.
Cu piatra neîncinsă, poţi să construieşti.
Dacă şi apa şi focul, poţi să le-îmblânzeşti,
Ţi-ai găsit în lume locul. Meriţi să trăieşti.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânzâianaa! Ia spune-ne tu revista, sau cartea ta, din care a fost "furată" Trebuie să fie foarte veche. Văd că [...] | Citeşte tot comentariul

Cand pleoapele ti le-nchizi

Cand pleoapele ti le-nchizi si-ascunzi focul carbunilor aprinsii
Invie lacrima albastra din sufletul ranit
Apoi incet, incet se stinge in ochii tai - focul mocnit,
Cand pleoapele ti le-nchizi si ascunzi focul carbunilor aprinsii
Adoarme de nimeni nestiuta durerea-ti zbuciumata
Si incepi sa visezi - de parca nu a fost niciodata
Cand pleoapele ti le-nchizi...

poezie de Corina Berthier
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oboseala verii

De-acum, vara e obosită şi înfrântă,
În pomii desfrunziţi o pasăre nu cântă,
Vântul suflă, mereu mai sus cerându-şi locul,
Arde-n cămin focul scăpărând.
Acolo, cântăm pe rând
Noi doi. Inima mea şi focul.

Nu mai sunt crini. Nici trandafiri, nici muguri
Şi-acolo-i un paner cu struguri.
Flăcări dulci în galbene veşminte-şi fac jocul.
Unei părţi din sevă-n flamă îi dau vânt.
Ne înălţăm în acelaşi cânt
Noi doi. Inima mea şi focul.

Iubita vine să-împărtăşim o sărbătoare,
Se înalţă, privindu-ne prin arbori, la est, luna cu mirare,
În vreme ce-n tustrei dorinţele-şi desfac ghiocul;
Focul de-acum se stinge, îl privim cum scade;
Şi-o pace mare dezmierdările-şi sloboade.
Noi doi. Inima mea şi focul.

poezie clasică de Paul Heyse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo

Dincolo,
Nu te plouă, nu te ninge,
Vântul nu te mai atinge,
Soarele nu te mai frige,
Din inimă focul se stinge.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pipe

Întâia zorilor răcoare,
Un clopot bate rar.
Se stinge focul. Visul moare.
S-a stins şi lampa chiar.

E o mişcare-n aşternut.
Suspine. Storul tras ca
Sub faldul ne de tot căzut
Ziua să nu privească.

poezie clasică de Jean Pellerin din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Leonid Dimov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul iubirii

Am scăpărat amnaru-ntr-o privire,
Crezând că-i putem controla văpaia,
Focul ne-a-nvăluit într-o clipire,
Nu l-am oprit nici eu, nici tu, nici ploaia,

Ne-a mistuit şi primăveri şi toamne,
Deasupră-ne au plâns scântei albastre,
Au lăcrimat chiar sfinţii din icoane,
Înduioşaţi de chinurile noastre.

S-au strâns în nori invidii temerare,
Au fulgerat, mizând c-or să-l învingă,
Cercarea lor l-au înteţit mai tare,
Dar, cine focul dragostei să-l stingă?

Ne-am depărtat. Speram, în amăgire,
Că-i scrumul cel ce încă ne mai frige,
Dar, ce naivi! Aprins într-o iubire,
Doar moartea focu-acesta-l poate stinge.

poezie de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inflamarea secundelor

Duminica mea e o femeie
De al cărei dor sunt inflamat,
Îmi ajunge numai o scânteie
De la ea, să ard înflăcărat.

Şase zile mă lichefiez,
Devin mare de benzină pură,
În a şaptea, ca să explodez,
Mi-e de-ajuns doar o scăpărătură.

Duminica mea e o roşcată
Care tace şi se odihneşte,
Aşteptând să fie scăpărată
De la soarele ce dogoreşte

La opt minute-lumină
De păru-i, al cărui uz
Este, mării de benzină
Să-i dea foc, un mătăuz.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (1 februarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişte

Tulburarea bruscă
a tăcerii - şi iată dansatoarea
scrisul umed al corpului
când zambila alb-neagră a orchestrei
se stinge
- formă a liniştii pe fond de linişte
oglindă goală a muzicii:
dansul - ca un miros de fum
ca un gest de înţelegere
cu focul care în tăcere se agaţă
de tine.

poezie de Krzysztof Gasiorowski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!