etaj

Ultimul etaj

Ceasul de pe perete a adormit,
Anii tăi nu vreau să-i număr,
Poate că ploaia te-a trezit,
Cu viruşi necunoscuţi...
Din inima ta culeg amintiri,
Să pot să te uit fericit,
Când pozele au doar priviri
Revino iar la început!
Cu dansuri absurde te caut,
În locuri stinghere păşeşti,
Şi pietrele râd azi de mine,
Căci tu nu mai ştii să...
Dăruieşti.
O carte e lumina din suflet,
Coperţile merg la machiaj,
Donează penultimul zâmbet,
Doar unui om ce merge,
La ultimul etaj!

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul catre perfect

cu fiecare treapta pe care urc,
simt ca mi-e din ce in ce mai greu sa respir
aerul devine tot mai fortat, chinuitor

cu fiecare treapta pe care o trec
simt ca e ultima,
picioarele au devenit inerte
la orice miscare de a mea, la orice incercare

cu fiecare treapta pe care ajung,
imi dau seama ca inaintez spre nimic,
totul din mine se pabuseste.
nimeni si nimic nu ma mai vrea,
peretii au devenit verzui-negri,
balustrada nu ma mai lasa sa o ating,
ultimul etaj e departe.

nici un simt al meu nu mai e in viata.

lumina s-a stins, inaintez,

[...] Citeşte tot

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acord 8

Arta... dragii mei!
se aruncă de la etaj
în braţele unui salcâm
numai de dragul
revederii
unei râme...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu seară

se face că nu
mă pot despărţi azi de tine
e zi
şi nicio umbră nu cade înflăcărată de la etaj (?!) –
a fi
sau a nu
fi de folos autorului, asta
e întristarea –
e zi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce inepţii a mai spus Marcel Ciolacu, preşedintele PSD? "Am obosit să am mereu dreptate!"

Când la etaj eşti "dereglat",
Spui inepţii, neîncetat;
Lipsit fiind de cerebel,
Nu-i o excepţie Marcel.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (18 iulie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nervi

vara expediez plicuri
cu timbre comemorative
din locurile în care am murit
singură şi neştiută

cineva etichetează
mereu flacoanele greşit
nebunia miroase a farmacie
şi a lipici ieftin

p e l o c r e p a u s

strigă de la etaj o boală
de nervi

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochean

Pe o fereastră largă la etaj,
Stăteai pitită şi-aşteptai,
S-apar nud crăias-o.
De ţi-am plăcut să-mi dai,
Un semn, că am şi restul.
Mirandinov mă mişc şi sper
S-apari, dar tu n-o faci,
Căci inocenţa ta duioasă,
Te-mpiedică să vi frumoas-o,
Eu te invit sperând că uiţi de asta,
Să facem ce visezi la geam.

poezie de Dragoş Nonciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

incinerezi
această formă de gură
în patul narcotic
conjugat la prezentul fluid.
îi rupi nuanţa polară a lenjeriei
şi o arunci pe podeaua oraşului pătrat
în cea mai mare
dezordine de dragoste.

din damnarea dezmembrată
în neuroni mecanici,
se închid în vena mansardei
două disecţii de puls.

e simplu
ca un ultim etaj al ideii.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristele armături

visez la un stat paralel
la un univers paralel paralel
în care să zbor şi eu paralel cu pământul
şi să nu
mă atingă nici chiar florile vesele din
jardinierele din balcoanele de
la ultimul nostru etaj
prăbuşit
pe moment pe motiv
de lene de tânguire de subţiere
a tristelor armături

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aversă

Se vede în zare clăbuc alb, se învolburând ca neaua-n avalanşă
Ce creşte, se avântând împins de-o mare în plumb topit, paloare vineţie
Şi din inertul de copaci, parcă aşteptând în linişte un dezastru,
Încet, încet frunze se mişcă şi parcă aer greu, mai greu, balanţa o declanşă,
Iar albul tot se face valuri de un asfalt ce linia nu o mai poate ţie,
Urmând, ca din neant, o hulă ce parcă ar rupe din Pământ, să-l facă meteor, un astru.

Întâi sunt flash-uri de sudură, de un roşu-alb, în linii iuţi şi frânte,
Ce dispar cum au apărut, lăsând un gol de sunet în impas, de aşteptare
Ce lasă brusc în urmă un zgomot, ca bloc se prăbuşind etaj după etaj,
O învălmăşeală crâncenă de lemn, cu tolele vibrând, se-arcuind, bătăi ca să înspăimânte...
E tunetul, ce rostogol se plimbă-n boltă, parcă-s mii de caleşti şi care,
Ca apoi să spargă în case, geamuri, plici de picuri, în tot mai iute ropotit tapaj.

E-o boare peste tot, incinte, până şi aerul e un vapor înăbuşit de rouă,
Crăpată într-un torent dezlănţuit de cer, se prăvălind pe lume... Plouă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!