bajbai

Viaţa seamănă cu un labirint al visurilor noastre. Până reuşim să ieşim din el, a expirat timpul. Farmecul acestei aventuri haotice şi misterioase constă în a bâjbâi încoace şi încolo, fără putinţa de a conştientiza adevăratul sens al experienţei terestre.

citat din romanul Ţărmul sculptat de Dorina Georgescu (2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginaţi-vă cum ar fi dacă s-ar stinge tate stelele şi mintea dumneavoastră şi-ar bâjbâi drumul pe un cer complet negru, lovindu-se din când în când de grămezile de cenuşă întunecată, invizibile ale fostelor stele...

citat din Thomas Hardy
Adăugat de Denissa Rogoz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars

rimelul curge pe gâtul
ispititor şi cald
în camera cu pereţi reci
de unde răzbate igrasia
e frig în sufletul meu
sânii tăi împung dorinţe
bâjbâi după respiraţia care promite
ne-mbrăţişăm
ne manipulăm
şi ne minţim
negăsind dovezi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea literelor

Desigur că alunec pe A
şi bâjbâi prin B
şi seara mă ascund în conducta lui C
de
frigul din F.
Desigur că pun puncte puncte
până la P
şi mă gândesc la tata pe la T
sub crucea lui lăsată pe la X...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu îl vezi pe Dumnezeu, aceasta nu înseamnă că El nu există. S-ar putea să însemne că tu eşti orb. Orbirea nu e o calitate. Este numai absenţa luminii. Astfel, ateismul este absenţa cunoaşterii adevărului. Vei bâjbâi, dacă nu-L cunoşti pe Dumnezeu.

Richard Wurmbrand în Îmbătat de dragoste (1992)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt

Mi-e sufletul un strigăt de ajutor în noapte,
Ecoul mi se-ntoarce – ascuţit bumerang,
Noian de stele-asistă, nepăsătoare-n ceruri,
Deşertul deznădejdii de-a pururi m-a cuprins!
Prin bezna fără margini, zadarnic caut calea,
O mână salvatoare nimeni nu vrea să-ntindă,
Umbre-ameninţătoare ades îmi taie drumul,
Cu paşi nesiguri bâjbâi, să nu m-arunc în hău!
M-agăţ de-un fir de iarbă şi unghiile-n stâncă
Înfig, până la sânge şi tot n-am să renunţ:
Cât eu respir, iubirea, nu voi lăsa să moară!
Mi-e sufletul un strigăt de ajutor în noapte!...

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau şi mă întreb

încercam să îmi acopăr sufletul cu o haină scumpă
dar lacrimile-mi ieşeau pe la cusături
şi lumea privea dar nu-mi înţelegea urmele

am zis apoi că o haină simplă nu va da de bănuit
dar iubirea se destrăma ca tivul nefăcut
şi lumea râdea de neterminarea mea

m-am acoperit cu o pânză veche
dar sufletul meu se strecura printre petice şi găuri
părăsindu-mă asemeni vântului prin sălcii

mi-am acoperit uitarea cu o tăcere
şi viaţa gemea trăgându-şi sufletul cu greu
oare dincolo o fi aprins cineva o candelă
sau trebuie să bâjbâi căutându-mi sufletul?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numaidecât şi puse la cale cele de trebuinţă pentru o călătorie mai lungă. Mă-sii îi spuse că se duce la vânătoare. Plecă şi dete şi pe la zână, căreia îi spuse ce avea de gând să facă. El ştia, vezi, că sfaturile ei îi prinsese mult bine. Zâna, după ce îl învăţă cum să facă să izbutească, îi dete un săpun, un pieptene şi o perie, ca să-i fie de slujbă. El plecă şi merse, merse, până ce ajunse la o pădure deasă şi întunecoasă, de abia putea să răzbească. Bâjbâi el p-acolo până ce dete de ghizuina scroafei. Cum să se apropie el? Căci ghizuina era încongiurată de buşteni şi de rascote, de nu se putea atinge nici pasăre măiastră.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duse şi cel mic. Cutreieră lumea până ce ajunse la pădurea cea mare unde se lăsase săgeata lui. Bâjbâi el şi orbăcăi p-acolo prin bunget, până ce dete de copaciul în care se înfipsese şi săgeata lui. Acest copaci era nalt şi gros şi bătrân, de când urzise Dumnezeu pământul. Se încovrigă el de dânsul, şi se urcă până ce ajunse de se agăţă de o ramură. Şi din ramură în ramură, când atârnat cu mâinile, când cu picioarele încrucişate şi încleştate, ajunse până în vârf. Acolo puse mâna şi-şi luă săgeata. Se dete jos cu sufletul plin de obidă şi de mâhnire, socotind că este sec de noroc, căci, se gândea el, ca ce era să găsească în acel copac?

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp util

respiraţia ta uitată
undeva pe fundul genţii mele cu de toate
şi cele 5 minute rămase

mersul meu de la un capăt la acelaşi
într-o cameră ca un peron
privirile mecanice ale falşilor călători
îmbarcându-se în imaginaţii deficitare
în fapt colţii scoşi de această singurătate

5 minute în care

îmi refac fardul
sun un prieten... poate un vecin
urmăresc hoţul de lumină personală
simt soarele înainte să se prăbuşească

nimic din toate acestea!

scap o scamă precum o iluzie cosmică

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!