bajbai

Vreau să fiu faust

care se-neacă în şliboviţa
unde hangiu pune apă
în fiecare noapte udă vii
prin ceaţă şi priveşti felinarele
care afumă ţânţarii obosiţi
de umezeala din casele dărâmate
cu tristeţea care te aşteaptă
la fiecare uşă te topeşti
de băutură prin întuneric
bâjbâi după trupul femeii bete
şi mă reîntorc la zidurile ude
de nimic nu-mi pasă
când simt poezia ca substanţă
vreau să fiu faust mai degrabă
cad în apa care trece peste umeri
chipuri groaznice trec pe lângă nas
le simt mirosul de catran
mă cutremur ridicat şi dus
apoi depus în cârciuma plină de fum

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi

Zeci şi mii si sute de cioburi,
Strapung prin frageda carne,
Adanc...
Printre coaste,
Către nimic.

Cioburi de sticlă,
De gheaţă,
Ce se topesc
Si picură incet
În balta de roşu şi durere.

Zeci si mii si sute de amintiri.....
Arse, de focul mistuitor al durerii,
Mă sufocă, precum o funie in jurul gâtului,
Îmi inundă traheia
Şi îmi şopteste culori de gri la ureche.
Precum şi vioara.
Ce îmi şoptea ducli şi suave
Petalii de hortensie.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Caluian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mister de beznă

O ceaţă deasă mi s-aşează peste ochi,
Ei se mişcă haotic căutând, dar fără rost.
O lumină, o mişcare, puţină culoare
Dar nu, mă aflu într-o beznă îngrozitoare.

Pătrunsă-n necunoscut, bâjbâi pe nesimţite.
Ia-mă de mână, de parcă-ar fi o plimbare,
Prin parcul unde domneşte doar mirare
Şi-n care misterul nu stă la pândă pe-ocolite.

Atunci vedeam misterul, dar nu-l înţelegeam,
Îl simţeam în spate, gândirea mi-o îngheţa
Acum însă mă înconjura, inima abia-mi bătea,
Simţul cel mai de preţ îmi fura.

Stătea în faţa mea, când nu-l puteam vedea
Aproape că-i simţeam arzând pe piele,
Privirea lui flămândă, nebună.
Ţeapăn mă fixa, întunecat şi fără inimă.

poezie de A.I. Raluca Băceanu (8 februarie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret

Când voi pleca, am să regret doar versul -
Un clopot viu de inimi sfărâmate...
Să-mi plângă peste umeri universul
Însângerat de răsărituri sparte.

Să-mi cânte umbra vânt de nemurire
În plânsul meu de înger ceruit,
Căci am păşit tăcut spre fericire,
Dar fericirea iar m-a părăsit.

În ploi de frunze şi în vânt de seară
Să-mi picure tăcut câte-un poem,
Să tăinuiţi iubirea mea de mamă,
Să fiu cu voi alături la tandem...

Să-mi regăsesc în trecerea modestă,
Dorul de poezii universale,
Să uit de existenţa mea celestă,
Să bâjbâi înapoi spre re-creare.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă condamn

Mă condamn pentru orice eroare
De care aud la tot pasul
Lumea îmi pune în cârcă impasul
Că viaţa mea devine o teroare
Şi-şi pierde legitatea lui, compasul

Nu mai sunt acelaşi care sunt
Nu mai sunt acelaşi care-am fost
Rostul meu e să fiu luat la rost
Pentru toate relele de pe pământ,
Asediat şi fără adăpost.

Sunt la fel ca voi un muritor
Abonat la trudă pentru-o pâine
De care am nevoie azi şi mâine,
De care nu mă pot lipsi în viitor
Ceea ce în fond cere şi-un câine

Nu mă întrebaţi că n-am răspuns
Cât vor putea nervii să-mi reziste

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Individul care, plimbându-se, abia dacă ştie unde se duce, cu toate acestea nu rătăceşte drumul şi ajunge la destinaţie fără a bâjbâi. Pianistul exersat lasă să-i cadă degetele, fără a reflecta, pe clapele potrivite. Fireşte că i se poate întâmpla să greşească, dar dacă actul automat ar fi de natură să sporească şansele de eroare, atunci tocmai virtuozul al cărui act, ca urmare a unui exerciţiu îndelungat, a devenit pur automat, ar trebui să fie şi cel mai expus greşelii. Dimpotrivă, vedem însă că multe acţiuni reuşesc îndeosebi atunci când nu constituie obiectul unei atenţii speciale, iar greşeala se poate produce tocmai atunci când ţinem în mod deosebit să reuşim o execuţie perfectă, adică atunci când nu are loc o abatere a atenţiei. În acest caz, putem spune că greşeala este efectul "emoţiei". Dar de ce emoţia nu ar mări mai curând atenţia îndreptată spre o acţiune căreia i se acordă maximum de interes?

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

E drept că ne pătimim din furia unui noiembrie
ce nu se mai sfârşeşte, dar ce idee,
ce idee ciudată să-mi spui că de atâta ploaie
nu ştii ce să mai faci să nu ni se infesteze iubirea
aşa că trimiţi uitarea în stoluri de pradă
să-mi devoreze sanitar visele pe care cu eleganţa
spleenului tău le sfâşii metodic primăvara,
să-mi bea mai apoi toată apa din ochi,
ciugulindu-i până la ultima picătură în care-ţi păstrez surâsul.

Îmi crapă privirile de la atâta deşert
în vreme ce tu îţi scrii rubicond poezia
curcubeielor din irişii altei femei
Îmi marchez discret orbirea cu un surâs de Ganika
şi caut un centru sigur de care să-mi reazăm
tristeţea, aşa că bâjbâi prin mine,
cu o mână strângându-mă în singurătatea mea,
Ca un copil speriat în fusta mamei,
cu cealaltă pipăind un flash din ziua în care
ne-am întâlnit pentru prima oară şi m-ai tras surâzând spre tine.

poezie de Simona Iagăr
Adăugat de Simion Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia se dezveli şi se ridică uşor. Deschise bine ochii de data aceasta, dar tot întuneric era. Constată, pipăind, că pătura nu era deloc pătură, pentru că avea mâneci, capse şi fermoare. Iar ea nu era în pat, ci pe jos. Asta explica faptul că solul era tare, colţuros... Vai, ce sol denivelat! Unde se afla oare? Nu reuşi încă să-şi dea seama, dar auzi încă o dată acel strănut, de data asta şi mai clar, însă tot nu realiza ce se întâmpla. Bâjbâi nedumerită prin întuneric, în jurul ei, să găsească totuşi ceva, orice, un indiciu care să o determine să înţeleagă ce se petrecea acolo. Tot bâjbâind, atinse un obiect metalic, rece, micuţ, delicat, pe care-l apucă. Pipăindu-l cu atenţie, constată după contur că era o lanternă mică. Nerăbdătoare, o aprinse, iar la lumina ei slabă observă locul în care se afla. Deodată totul îi deveni clar. Îi reveni în minte tot ceea ce se petrecuse. Cum putuse oare să uite?

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc cu iluzia drumului lung

Cuvintele m-au dat jos de pe pagină,
mă poartă pe file îngălbenite de vreme,
flămânde mă macină-n înţelesuri ascunse,
fără să stabilească puncte de convergenţă.

Tu nu mai încerci să-mi alungi umbrele,
peste soare s-au strâns norii şi plouă,
poate o să mă regăseşti odihnind în vorbele tale
cu gânduri cu tot
fără să-ţi pierzi cumpătul,
noaptea ta s-a făcut albă, dar prin a mea bâjbâi,
nu mă mai recunosc,
trăiesc cu iluzia drumului lung
care nu duce nicăieri.

Lumea e întoarsă cu faţa spre păduri,
ele s-au împuţinat mereu
şi aduc nenorociri.
Nu mai e nimic sălbatic cum a fost,
animalele flămânde coboară peste oameni,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!