antrenament

Senryu

în faţa porţii -
trage mai mult din sticlă
la antrenament

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea

Tristeţea a venit tiptil,
S-a aşezat ca o rugină,
Umbrind şi pata de lumină
Din adevărul inutil.

Tristeţea m-a privit duios,
Fără să-mi ceară explicaţii,
De la ghişeul "informaţii"
Zâmbea un soare caraghios.

Tristeţea-a mai rămas o zi
În visu-acela imprudent,
Un clandestin antrenament
Între-a uita şi a iubi.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuia să asambleze

un pistol sub balonzaidul gri
şi să tragă în duşmanul
naţiunii îmbrăcat în uniformă
printre glasuri de sirenă şi
ovaţiile unor conaţionali aduşi
să facă atmosferă caldă
simţea gloria în vene cum creşte
este cursul istoriei influenţat
de gloanţele pistolului montat
sub haina largă purtată pe mână

trebuia să se apropie de duşman
şi să asambleze pistolul cum făcuse
de zeci de ori la orele de antrenament

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duc

un rucsac în spate
şi unul în faţă
le car după mine cu cerbicie
eu
nu mă plâng de drumul ane
voios îl par
curg apele de la ultimul efort
el
mă priveşte cu dis
preţul unui om suplu
sunt un atlas care urcă
muntele cu greutăţi pentru antrenament
pun o pietricică în bocancul drept
şi
o pietri
cică în bocancul stâng
carnea sfâşiată provoacă răni
duc totul cu mine
zi de zi în fiecare zi acelaşi drum

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugă eşuată

Fuga e ruşinoasă,
dar e sănătoasă...
Tu, prietene,
ai fugit ca un laş
din trecerea timpului
şi te-ai salvat,
pentru o clipă.
Oare, când te vei salva definitiv?
Nimeni nu poate şti niciodată...
Eu am încercat, doar o dată
şi m-am poticnit mortal
poate din nepricepere, de nemurire
sau din lipsă de antrenament asiduu...
dar, când nu mă mai aşteptam,
am fost strivit fulgerător
între două clipe.

poezie de Dumitru Gherghina din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armistiţiu

... mi s-a acordat pe neaşteptate
un armistiţiu
legat de sănătate;
nu ştiu, pân' la alt solţstiţiu?...
... parcă nu s-a-ntâmplat nimic,
n-am fost eu suferind
şi stau chitic,
neobservat, să nu mai scormonesc scrâşnind
de care-n dinţi m-am agăţat
de eul meu -în care-am tot crezut
că încă nu-i epuizat-
se pare-i cum am vrut...
... hm, cum am uitat iute
durerea, multă deznădăjduire
când doar cerşeşti să te ajute
celui ce-l uiţi să îi mai dai de ştire
şi derutat total
tot crezi că tot se reîntoarce
ca un val,
c-ai nouă vieţi precum pisica, cea ce toarce...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două hăuri destul de abstracte

calea de mijloc e doar o frânghie subţire
pe care unii filozofi dansează step
pe când sărmanii o petrec în jurul gâtului
doar doar vor atârna mai drept
în bătaia gândurilor în mângâierea dezastrelor
fiecare încercare de a măsura adâncurile
ca dealtfel toate acele încercări disperate
de a delimita într-un fel răul deşimairău
(ca pe o bănuială ciudată numită dumnezeu)
nu este altceva decât un antrenament al îngerilor
de a nu cădea sau de a nu se da la fund
înainte de a împleti lumina cu lacrima într-o cărare mai largă
..................................
dansăm în jurul macului din centrul universului
uite îţi promit că muzica va cânta la infinit
nu băga în seamă toate tristeţile mele
oricum fericirea se numără din doi în doi
rotund sferic elicoidal
din elipsă în elipsă
precum cască ciocul puiul păsării albastre

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gimnaştii cu breton

exerciţiile s-au terminat
cu aplauze, departe de
istovirea noastră cea de toate zilele,
de arena ochilor
ori zburătoarele, zburătoarele...
suprarealismul însuşi a răbufnit
înspre
- o tornadă de Bunuel şi Dali -
se vedeau paşii lui Breton
peste covorul din sala de gimnastică,
se murea în zile de antrenament,
eram exuberanţi...
purtam breton cum porţi tu
(cruci întoarse,
pentagrame,
miligrame de rădăcină
înviat din somn...
tot mai aproape de farul din port
unde mergi să vezi cum putrezesc...
rugina lor nu se spală,

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea

Te trezeşti în fiecare dimineaţă, şi chiar acolo, în momentul dinainte de a deschide ochii şi a ţi se porni mintea, este pace şi linişte. E acea moţăială plăcută, o stare pe muchia dintre vis şi realitate.

Unii ar putea numi-o lene, dar e ceva mai mult de atât - o stare de o potenţă incredibilă; o stare în care totul pare realizabil, în care greşelile sunt doar reuşite deghizate. Poate că de asta ne place atât de mult să stăm acolo - e cald şi bine, ca în braţele bunicii sau ale mamei, genul acela de invincibilitate şi vulnerabilitate deopotrivă.

Cum ar fi oare ca totul să ia naştere din acea stare? Să luăm decizii şi să creăm din acea stare. Cum ar fi?

Ştim amândoi însă, că oricât ne-am strădui, nu o putem convinge să rămână - ca o persoană iubită pe care ai rănit-o, şi căreia orice i-ai spune, tot nu te va ierta.

Pe măsură ce mintea se trezeşte la viaţă, această stare începe să dispară. Cu primul gând apare prima dorinţă. Ceva ne acaparează încetul cu încetul lumea - un fel de nemulţumire, o încordare ce ne menţine într-un antrenament continuu, dar care în loc de muşchi, ne dezvoltă mai degrabă confuzia, neliniştea şi neîncrederea în propriile forţe.

Ne ridicăm din pat, şi înainte de a ne aşeza tălpile pe pământ, ne amintim brusc de toate planurile pentru ziua respectivă. O mulţime de obiective, principale şi secundare, oameni de întâlnit şi lucruri de pus la punct, toate încep să ne bâzâie din ce în ce mai zgomotos în minte, ca albinele unei colonii ce se trezeşte la viaţă. Din acel punct, deşi fizic ne-am trezit, ne prelungim în continuare somnul. Doar că ăsta nu e un somn obişnuit, nu e deloc ca locul din care am venit. În somnul ăsta durerea pare să ne ajungă până la oase, care ne dor; ne trecem mâinile prin foc, în joacă, dar focul de data aceasta nu ne mai iartă. În somnul ăsta singurătatea nu mai e deloc melancolică, poetică şi dulce, ci mai degrabă ne-nfioară; parcă nici iubirea nu mai e aşa uşoară, ne uităm în jur şi aflăm că în acest somn putem răni cu "iubirea" noastră. Mergem pe stradă, iar în vitrinele librăriilor vedem cărţi întregi despre această "iubire". Manuale groase de instrucţiuni - ce să faci, ce să nu faci, cum să-l atragi pe cel pe care-l placi.

Ah, ce iubire complicată; cine ar fi crezut că mierea poate fi amară?

Nu înţelegi nimic din toate astea şi sincer, nu te pot învinovăţi. Ce te-nfioară însă şi mai tare, este că îţi dai seama că poţi trăi aşa o viaţă-ntreagă - mulţi din jurul tău încă o fac. Pentru că nimeni nu e dispus să-i ia locul altcuiva în poveste, toţi sunt prea ocupaţi să îşi rezolve propria dilemă. Aceeaşi dilemă, de fapt: Unde este iubirea? Nu "iubirea", ci Iubirea.

Unde este simţul acela al siguranţei dincolo de siguranţă, al zborului neîntrerupt, al dansului în care ştii deja muzica şi paşii? De ce nu este aici?

Ce rost mai are viaţa, dacă nu poţi cânta chiar dacă nu ai voce?

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbarea

După lupte sângeroase pe linii consolidate
Care au durat mai mult de trei luni şi jumătate
În schimb de foc alternativ şi rare, ori simultan
Cu intenţii reciproce de-a nimici pe duşman,
A venit în sfârşit ordin să trecem şi noi la odihnă,
Adică să putem face războiul ceva mai în tihnă.
Schimbul a venit de seara, cum s-a-ntâmplat şi-alte ori,
Dar schimbarea se produce abia-n revărsat de zori
E atâta forfoteală, un nesfârşit vino-du-te
De parcă nu ne-am afla pe teribile redute.
E o figură de stil, dar nu-s decât simple gropi,
Numai c-avem în plus viaţa, şi-n minus făclii şi foc.
Inamicul, dacă-i treaz, este foarte cum se cade,
Pentru că-n aceste clipe nici un proiectil nu cade,
Nici un glonţ nu ne-spăimântă cu şuierul său sinistru
Ca şi cum ar priveghea pe un renumit ministru.

E frumos! Este sublim! Este peste-nchipuire!
Parc-a eclipsat de-odată orice gând de războire.
Aaaaa!... de-ar veni odată vremea noi şi ei să ne sculăm

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!