anatemă

anatemă

Anatemă: Blestem cu patrafir.

definiţie aforistică de Tudor Muşatescu din Dicţionarul umoristic al limbii române
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O anatemă n-a ucis vreodată nici măcar o muscă.

citat din Achille Chavee
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anatemă

Se zbate lumea-n crunte carantine,
Iar lemnul mult prea verde pentru cruci,
Ce a umbrit sălaşuri de jivine,
E mut şi nu te-ntreabă un' te duci.

Aceasta nu e o Apocalipsă,
E crimă de război fără perdea,
Blestem pe neamul vostru de neoameni,
Aruncă, Doamne, anatema ta!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiune proprie

Aş vrea să mă restrâng celule
Ce m-am pierdut în timp, risipă,
Să mă reîntorc printre ovule,
Să plec din nou din start... O clipă.

M-aş proteja de gaspiaj,
Aş face totul un întreg.
N-aş mai fi simplu derapaj...
M-aş face piese, să mă dreg.

M-aş îngriji bucăţi de mine,
Nu m-aş lăsa din nou, uzură
La mâna altor-zis destine...
N-aş fi doar ultima frântură!?

Îmi caut cheile de genă
Să redeschid parcurs traseu,
Să fiu la moarte anatemă
Şi vouă, de exemplu... Zeu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atotştiutorul

Opiniile-s interzise
Şi orice subiect i-e cunoscut.
Ştie şi legile nescrise
Şi neagă, dacă-i spui, când te-ai născut.

Nu-i temă sau domeniu;
Le ştie precum nimeni, integral.
Explică tot, ca "geniu"
Cu aerul de-ndoctrinat şi teatral.

Cum deschizi gura, ţipă,
Întrerupe, neagă, fără jenă,
Răspunsul îl dă în pripă;
N-ascultă din ce-i spui, îi eşti o anatemă.

E-un panaceu universal,
Căci leac are la orice maladie;
Bârfa-i domeniul cultural...
Din horoscop îţi spune, ieri şi ce-o să fie.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negrul

E negrul lipsa de culoare
Sau e intensul la extremă;
Un interzis pastel de floare,
Blestem, simbol de anatemă?...

Sumbrul e gând de nepătruns
Întrezărit în zămislire
Sub masca de călău ce-n smuls
De cap dă suflet nemurire?...

Întunecat în ochi de orb
Se caută pierdut de creier
Să zboare în înţelept de corb
Să-şi cânte nopţile de greier?...

Închis în mantii monahale
Se pedepseşte corp în schisme
Din grotele neanderthale
Se prevalând de erotisme?...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare de urgenţă

frica mea de tine pictată-n ulei
a acaparat toată literatura pămîntului
mi-e somn
dar somnul meu
e un interminabil pelegrinaj
prin lungul tunel al aşteptării

spaţiul sufocant în care mă aflu
e o anatemă în limba latină
din care ieşim
împotriva unui univers demodat
trăgînd după noi un car mare
cu armament

oamenii neliniştiţi din acest tablou
trec prin linişte cu înfrigurare
deşi în ea joacă circul
şi rîsul acoperă orice urmă de plîns

veselia proştilor

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământuri şi ape între patimi şi ispite

Doar să-ţi apleci urechea
şi ţărmurile-ţi vor spune,
despre orizonturi de vitejie,
ca o fantomă, cu toate pânzele sus.
Pe-o mare nefiresc de albastră,
cu valuri te cheamă, îţi cântă,
şoptesc poveşti fermecătoare,
incantaţii magice neînţelese.
Departe,
gene purpurii de văzduh,
trombe de flăcări
spre orizontul altor lumi,
talgere cu nard, tămâie şi mirt,
fumegau înmiresmat
sub torţe de smoală.
Chiparoşi vechi şi neclintiţi
umflau umbre măiastre,
pe-un cer de ametiste,
cu ţipete răguşite
de păsări necunoscute.

[...] Citeşte tot

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumos... ce frumos este atunci când credinţa nu se negociază, nu se vinde, nu se "foloseşte" cu fudulie şi rea voinţă şi nici nu devine o povară ori mai rău, o anatemă în mâinile slujitorilor Domnului... nu avem nevoie mereu de intermediari, biserica nu este o instituţie şi nici un drept al celor ce-şi înfoaie staturile crezând că sufletele se păstoresc cu biciul şi cu ameninţările urgiilor cerului, e locul sacru în care intri să-ţi primeneşti sufletul şi să-ţi găseşti liniştea. Îmi pare că pe zi ce trece, credinţa devine un bestseller de care uiţi să-l mai reciteşti, fiind practic siluită de cei ce cred în adevărul propriu, în dauna iertării fără de patimă... în nemernicia mea, nedus de mulţi ani la biserică, am îndrăznit să-l caut în gânduri pe Dumnezeu, simţind mereu un înger păzitor pe umărul stâng... nu cred că cineva - oricine ar fi el - îmi poate interzice să-L doresc în fiinţa mea pe Dumnezeu, cu sau fără biserică între noi... Dar nu afirm că trebuie ocolită biserica ca şi instituţie, fanatismul însă şi mai ales, falsitatea cu care ne este "servită" credinţa, văzând făţărnicia celor numiţi să răspândească cuvântul Domnului (mai mult sau mai puţin) asta mă omoară! Clerul - dacă-l pot numi aşa - este cel care mie nu-mi inspiră încredere. Nu la monahi mă refer, realitatea este că cei din faţa norodului au POS-ul la purtator, nu degeaba se spune să faci ce zice popa şi nu ce face el!

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara

Câmpul alb, ca un cearşaf,
Până-n zări se desfăşoară...
Sus pe-un stâlp de telegraf,
S-a oprit din zbor o cioară,

Nemişcată-n vârf de par
Ca o acvilă pe-un soclu,
Oacheşă ca un hornar
Şi macabră ca un cioclu;

Neagră ca un as de pică,
Sub nemărginitul cer;
Singuratică şi mică
Cât o boabă de piper;

Gârbovă ca o feştilă
Într-un cap de lumânare;
Ca o mutră imobilă
De harap cu nasul mare,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu din Migdale amare (1928)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!