amanet

Viaţa e ca o casă de amanet, vinzi şi cumperi nimicuri...

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am lăsat amanet sufletul şi numele pentru atunci când copilul meu îmi va spune: Te-am iubit, tata!

aforism de Teodor Dume din Potcoave pe suflet
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

***
Mi-am lăsat amanet sufletul şi numele pentru atunci când copilul meu îmi va spune: Te-am iubit, tată!

Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasornicul meu

Am un Longines. Ceas excelent!
N-a stat un an nici un moment.
Odată doar a stat - regret -
A stat... la Marcu - amanet!

epigramă de George Ranetti
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Circuit

Singurateca măsea a unei prostituate,
care a murit necunoscută,
avea o plombă de aur.
Celelalte au ieşit ca-n urma unei paşnice învoieli,
Pe asta a smuls-o paznicul cadavrelor
o lăsă amanet şi apoi plecă la dans
Căci, spunea el,
numai pământul trebuie să devină pământ.

poezie clasică de Gottfried Benn
Adăugat de Mademoiselle Simone
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut...

Trecutul nu-mi dă pace,
Amintirile mă pun ca pe ace,
Fizic par indiferent,
Dar sufletul e dus la amanet.
Prezentul îmi zice că ai murit,
Dar amintirea ta încă e vie,
Trecutul îmi aminteşte că m-ai iubit,
Dar sufletul nu ştie.
Umbre din trecut încă se arată,
Noaptea, când inima cade îngândurată,
Cioburi de amintiri se sparg,
Tăindu-mi sufletul adânc,
Iubirea îmi curge pe prag,
Iar eu adorm plângând.

poezie de Miron Iustin (28 octombrie 2015)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul mutilat al tinereţii

garda pretoriană fusese inculpată de un inchizitor plictisit şi îmbătrânit înainte de
vreme,
întrebările au săpat gropi adânci în livada de caişi,
atât de adânci încât pânza de apă a izvorului minciunii a fost tulburată.
comandantul a fost adus şi torturat în faţa oamenilor ce cândva îi executau ordinele,
ţipetele lui au declanşat avalanşe modeste pe crestele unor munţi aparţinând unor zei
cu nume uitat.

fecioara de albastru a îmbrăţişat picioarele stăpânului şi a început să plângă
neconvingător,
martorii s-au mirat de îndrăzneala convenţională a unei fete neştiutoare
şi au aruncat cu suliţe fără vârf în visul mutilat al tinereţii.

lăsat amanet unor cocori fără aripi,
cerul s-a întunecat
mult prea târziu.

poezie de Eduard Dorneanu (30 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închisori cu ferestre spre cer

Rătăciţi printre vremi
Mereu trişti, obosiţi
Încărcaţi de nevoi,
Suferinţe şi boli -
Suntem prinşi în hăţiş.
Prizonieri pe pamânt
Plini de ură şi-n gând,
În vârtej ne rotim
Într-un cerc vicios.
Nu mai ştim ce e jos
Nu dorim decât sus.
Suntem tot mai flamânzi
De putere şi bani,
Nu mai ştim de cuvânt
Am uitat ce e sfânt.
Ne ucidem părinţi
Şi ne vindem copii,
Pe bâtrani îi lăsăm
În azile zălog.
Nu privim către cer

[...] Citeşte tot

poezie de Angelina Nădejde (20 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ordin

Să mă refugiez în cortul pădurii,
Întunecatul April e pe urmele mele,
zornăitoare lanţuri târăşte
şi un cuţit în mâini să mi-l înfigă în coaste.

Cai verzi, purtaţi-mă repede ca fulgerul,
izbăviţi-mă de rău, de harapnicul groazei,
mi s-a făcut părul măciucă, pielea e o năframă de sânge,
fuga, fuga
prin ploaia de sânge, ud leoarcă,
doar voi ajunge la sfântul aşteaptă.

Ia-mă la tine în trib,
îi strig ca din gaură de şarpe,
dă-mi simbrie amară, amară,
fă-mă calfă de înger, zelosul tău scrib.

N-am defăimat niciodată amurgul şi tăcerea
care sosesc hămesite din peşteri, din grote,
dar acum le insult şi iară şi iară le strig:

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia si apusul

Apusul roşiatic se-mbină-n violet
Cu galbenul jăratic şi-albastrul amanet,
Mai ia tăcerea-n dreapta şi frumuseţea-n stânga,
Apoi se pierde-n noapte, cu stele-şi joacă fuga.

Negrul se-aşterne-n grabă pe cerul plin de nori
Şi ploaia cade sumbru prin văi şi lacuri ori
Pe câmpul ars de soare şi munte întristat,
Peste pădurea care pe mine m-a uitat.

De dimineaţă cerul e vesel şi haios,
Soarele străluceşte şi astăzi cu folos,
Doar eu mă pierd şi zarea, în amintiri ce dor,
Căci ploaia şi apusul erau al meu amor.

E cald şi-mi arde visul, mă pierd în raze dulci
Ce mişună pe trupul fierbinte, dar m-arunci
În nepăsarea-ţi rece ştiind că te ador,
Să moară ploaia veche ş-apoi şi eu să mor.

[...] Citeşte tot

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!