alpinism

Alinare-n alpinism

Petrec cu ochii zarea
Şi-i liberă ca valul,
M-apucă iar visarea,
Sunt eu, nisipul, malul

S-aprinde asfinţitul
Şi luna reapare,
Iar cerul ca lignitul
Mă chinuie-n visare.

O muzică răsună
Prin garduri şi alei,
Iar dame cântă-n strună
Cu dor de câţiva lei.

Un felinar se-nclină,
Rugina l-a ajuns.
Ce vremuri de salină!
Nimic nu e de-ajuns.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (1 octombrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alpinism (1928)

Pe piscuri goale, fără viaţă,
Unde nici vulturi nu s-avântă
Eu mi-am târât povara sfântă
A trupului flămând de viaţă.

Cu patimă m-am strâns pe stâncă
Strângând spasmodic piatra tare...
Şi-i drept că gura-mi, nu arare
Cerşea un sprijin de la stâncă.

Prăpăstii mi-au surâs sarcastic,
Guri de-abia înfiorătoare,
Dar prins de culme cu ardoare,
Am râs şi eu – la fel – sarcastic...

poezie clasică de Ion Pena din SO4H2 (15 aprilie 1932)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alpinism în sine...

Doamne... te-am tot căutat prin intangibil,
ca să te citesc în mine, mai unită cu cea de azi...

Doamne... şi cât de îndepărtată îmi eram
celei de ieri sau de niciodată...

Doamne... m-am rătăcit prin gândul că te mai caut,
mai singură decât mine, copila, cândva înlănţuită de cei care nu te căutau...

Doamne, oare mai am de spart piatra aşteptării
cu lacrima împlinirii prin a te striga?

poezie de Diana Ciugureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu înţeleg

aş
zice că nimeni nu înţelege
dar asta e minunat
unele
fecioare cu certificate de viol valabil - în lege -
se caţără-n ochii mei cu tampoanele
în lentilele mele puţin
misogine... iar asta
neapărat
se cheamă alpinism insurgent (?!) ah
nu
voi şti niciodată
cât var cât ciment câtă piatră
arsă ca o bucată de carne cu mucul
de-calibrat de ţigară
se surprinde în univers
iar nisipul
face volute în vânt face volute
...
nu

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

Am stat în gerul arzător al iernii pe
piscul cel mai înalt şi m-am confesat
din nou munţilor pentru a mă elibera
de tristeţi. Tocmai cădeam de pe pământ

în bolta cerească, când i-am spus demonului,
"Nu vreau nimic mai mult şi niciodată
din nou." Am atârnat cuvintele în acea
linişte concretă şi expresivă. Am atârnat

liniştea în aer. Am înţeles sensul ei în
sine, precum şi sensul ei contrar. Cuvintele
şi liniştea erau precum găurile negre şi
stelele. În acea ardere spirituală

provocată de ger, mi-am găsit visele
insomniace ale destinului, precum şi
visele mele lucide aparţinând unui fatal
destin deturnat. Datorită Ţie, ele au putut

[...] Citeşte tot

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!