+vrajitorul +din +oz

Intrând în camările femeilor, bomboni la fiecare câte ceva din gură, şi pe fiecare le lovi uşor cu toiagul pe spinare, apoi ieşi. Una după alta ele născură până dimineaţă. Când veni împăratul a doua zi şi auzi orăcăitul copiilor de-i împuiase urechile, se luă cu mâinile de păr şi plecă îndată. Când să pâşească pragul porţii de la aceste case, ca să se ducă la palatul lui, vrăjitorul îl atinse şi pe dânsul cu toiagul, şi îndată se pomeni cu câţiva boboci de raţă măcăind după dânsul. Râseră şi împărăteasa şi sfetnicii când văzură pe împăratul cu bobocii după dânsul. Iară el se spăimântă de poznele ce făcuse Ţugulea şi, nemaicutezând să-i mai dea vreo poruncă, hotărî să-i dea fata. După ce se pregătiră tot ce trebuia de drum, Ţugulea luă pe fata împăratului şi porni, petrecându-i împăratul cu toată sila lui, cu trâmbiţe şi cu buciume, cu tobe şi cu surle până afară din cetate. Şi luându-şi ziua bună de la împăratul, Ţugulea îşi cătă de drum, lăsând pe fiecare din megiaşii săi pe la locurile de pe unde îi luase. Mergând el, băgă de seamă că fata împăratului stririlor era tristă.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrăjitorul care scoate dintr-un cărbune mort, stins, o piatră preţioasă, e un înţelept. Şi cei care fac cultura lumii sunt înţelepţi. Din păcate, cei care iau în mână o carte, nu se gândesc la munca meşterului.

Tudor Muşatescu în revista Teatrul (1970)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburătorul

"Vezi, mamă, ce mă doare! şi pieptul mi se bate,
Mulţimi de vineţele pe sân mi se ivesc;
Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,
Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!

Ah! inima-mi zvâcneşte!... şi zboară de la mine!
Îmi cere... nu-ş' ce-mi cere! şi nu ştiu ce i-aş da;
Şi cald, şi rece, uite, că-mi furnică prin vine,
În braţe n-am nimica şi parcă am ceva;

Că uite, mă vezi, mamă? aşa se-ncrucişează,
Şi nici nu prinz de veste când singură mă strâng,
Şi tremur de nesaţiu, şi ochii-mi văpăiază,
Pornesc dintr-înşii lacrămi, şi plâng, măicuţă, plâng.

Ia pune mâna, mamă, - pe frunte, ce sudoare!
Obrajii... unul arde şi altul mi-a răcit!
Un nod colea m-apucă, ici coasta rău mă doare;
În trup o piroteală de tot m-a stăpânit.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă

Cine eşti tu, vânzător de speranţe,
Ce şoapta-şi respiră prin sângele meu?
Eşti suflet-pereche, cu drept de creanţe,
Sau demon ce-şi vinde păcatul cel greu?

Tu, eşti vrăjitorul privirii pierdute,
Uitată de vreme, în goluri de timp,
Îmi scaperi scântei pe tâmplele-abrupte
Şi-mi faci din iubire un alt anotimp?

Felina ce-atacă, mereu la-ntâmplare,
Gustând carnea dulce de-un alb nepătat,
Drumeţul ce-oferă, zâmbind, la plecare,
Sărutu-i şi-o floare, c-un gest elegant?

Năluca din noapte, cu buzele-i calde,
Şi-atingeri divine'ntr-un joc voluptos,
Ce-mi mângaie cerul, nădejdilor moarte,
Şi-mi toarnă în suflet iubirea-i prinos?

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban (2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea pierdută

Un fir de graţie este tors şi ţesat,
Binecuvântat fie el,
În lumina frumuseţii străluceşte,
Acolo e secretul puterii lui, al gloriei şi exaltării,
Tandreţea iubirii, deci, să lăudăm inefabilul,
Mormăia serjantul în somn, DREPŢI, se auzi
În liniştea cazărmii, vrăjitorul se ridică în coate,
Inima i se trezi, păcatul îi apăsa greu inima,
Încercă să-şi îngroape faţa în pernă, de ruşine,
În ochii lui se zărea o lumină arzătoare,
Duhurile rele, se foiau prin copacii Parcului Copoului,
DREPŢI, se auzi din nou strigătul,,
Străjerul nopţii îşi desfăcu aripile întunericului,
Leii şi vulturii se adăposteau sub aripile lui,
Cartea pe care o citeam la lumina lanternei
Îmi fu smulsă de serjant, am rămas singur,
jefuit de unicul bun, neconsolat nici astăzi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare pasăre dormea un munte...

În fiecare pasăre dormea un munte.
Din fiecare mână şarpele sfânt
mânca sare. Şi-n fiecare uliţă din port
un bătrân episcop punea-ntrebări unui copac.
Gol, goluţ era vinul şi aproape de fluviu,
jelite, savanele dispărute
din timpul când întâlniseră zăpada.
Nu era pic de foc, şi vrăjitorul
şi-a luat nevastă, -atunci, oraşu-n flăcări.

poezie clasică de Alain Bosquet, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburătorul

Vezi, mamă, ce mă doare! şi pieptul mi se bate,
Mulţimi de vineţele pe sîni mi se ivesc;
Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,
Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!

Ah! inima-mi zvîcneşte!... şi zboară de la mine!
Îmi cere... nu-ş ce-mi cere! şi nu ştiu ce i-aş da;
Şi cald, şi rece, uite, că-mi furnică prin vine;
Îm braţe n-am nimica şi parcă am ceva.

Că uite, mă vezi, mamă? aşa se-ncrucişează,
Şi nici nu prinz de veste cînd singură mă strîng,
Şi tremur de nesaţiu, şi ochii-mi învăpăiază,
Pornesc dintr-înşii lacrămi şi plîng, măicuţă, plîng.

Ia pune mîna, mamă, -pe frunte, ce sudoare!
Obrajii... unul arde, şi altul mi-a răcit!
Un nod colea m-apucă, ici coasta rău mă doare;
În trup o piroteală de tot m-a stăpînit.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade Rădulescu
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrăjitorul din Oz către politicianul român (Ponta, Antonescu, Zgonea...)

Mai pe faţă, mai pe şleau,
Dar, desigur, contra cost,
Creier nu pot să îţi dau,
Dar de-o diplomă-ţi fac rost!

epigramă de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să-ţi dau creier, dar pot să-ţi ofer o diplomă.

Lyman Frank Baum, Vrăjitorul din Oz, 1900