Cartea pierdută
Un fir de grație este tors și țesat,
Binecuvântat fie el,
În lumina frumuseții strălucește,
Acolo e secretul puterii lui, al gloriei și exaltării,
Tandrețea iubirii, deci, să lăudăm inefabilul,
Mormăia serjantul în somn, DREPȚI, se auzi
În liniștea cazărmii, vrăjitorul se ridică în coate,
Inima i se trezi, păcatul îi apăsa greu inima,
Încercă să-și îngroape fața în pernă, de rușine,
În ochii lui se zărea o lumină arzătoare,
Duhurile rele, se foiau prin copacii Parcului Copoului,
DREPȚI, se auzi din nou strigătul,,
Străjerul nopții își desfăcu aripile întunericului,
Leii și vulturii se adăposteau sub aripile lui,
Cartea pe care o citeam la lumina lanternei
Îmi fu smulsă de serjant, am rămas singur,
jefuit de unicul bun, neconsolat nici astăzi.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre întuneric
- poezii despre vulturi
- poezii despre somn
- poezii despre secrete
- poezii despre rușine
- poezii despre prezent
- poezii despre parcuri
- poezii despre ochi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.