Zburătorul
Vezi, mamă, ce mă doare! și pieptul mi se bate,
Mulțimi de vinețele pe sîni mi se ivesc;
Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,
Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!
Ah! inima-mi zvîcnește!... și zboară de la mine!
Îmi cere... nu-ș ce-mi cere! și nu știu ce i-aș da;
Și cald, și rece, uite, că-mi furnică prin vine;
Îm brațe n-am nimica și parcă am ceva.
Că uite, mă vezi, mamă? așa se-ncrucișează,
Și nici nu prinz de veste cînd singură mă strîng,
Și tremur de nesațiu, și ochii-mi învăpăiază,
Pornesc dintr-înșii lacrămi și plîng, măicuță, plîng.
Ia pune mîna, mamă, -pe frunte, ce sudoare!
Obrajii... unul arde, și altul mi-a răcit!
Un nod colea m-apucă, ici coasta rău mă doare;
În trup o piroteală de tot m-a stăpînit.
Oar' ce să fie asta! Întreabă pe bunica:
O ști vrun leac ea doară... o fi vrun zburător!
Ori aide l-alde baba Comana, ori Sorica,
Ori du-te la moș popa, ori mergi la vrăjitor.
Și unul să se roage că poate mă dezleagă;
Mătușele cu bobii fac multe și desfac;
Și vrăjitorul ala și apele încheagă;
Aleargă la ei, mamă, că doar mi-o da de leac.
De cum se face ziuă și scot mînzat-afară
Ș-o mîi pe potecuță la iarbă colea-n crîng,
Vezi, cîtu-i ziulița, și zi acum de vară,
Un dor nespus m-apucă și plîng, măicuță, plîng.
Brîndușa paște iarbă la umbră lîngă mine,
La rîuleț s-adapă, pe maluri pribegind;
Zău, nu știu cînd se duce!, că mă trezesc cînd vine,
Și simț că mișcă tufa, auz crîngul trosnind.
Atunci inima-mi bate și sai ca din visare.
Și parc-aștept... pe cine? și pare c-a sosit.
Acest fel toată viața-mi e lungă așteptare,
Și nu sosește nimeni!... Ce chin nesuferit!
În arșița căldurei, cînd vîntulețu-adie,
Cînd plopul a sa frunză o tremulă ușor
Și-n tot crîngul o șoptă s-ardică și-l învie,
Eu parcă-mi auz scrisul pe sus cu vîntu-n zbor;
Și cînd îmi mișcă țopul, cosița se ridică,
Mă sperii, dar îmi place- prin vine un fior
Îmi fulgeră și-mi zice: «Deșteaptă-te Florică
Sunt eu, viu să te mîngîi...» Dar e un vînt ușor!
Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica:
O ști vrun leac ea doară... o fi vrun zburător;
Ori aide l-alde baba Comana ori Sorica,
Ori du-te la moș popa, ori mergi la vrăjitor.
Așa plîngea Florica și, biet, își spunea dorul
Pe prispă lîngă mă-sa, ș-obida o-neca;
Junicea-n bătătură mugea, căta oborul,
Și mă-sa sta pe gînduri, și fata suspina.
Era în murgul serii și soarele sfințise;
A puțurilor cumpeni țipînd parcă chema
A satului cireadă, ce greu, mereu sosise,
Și vitele muginde la zgheab întins păștea.
Dar altele-adăpate trăgea în bătătură,
În gemete de mumă vițeii lor striga;
Vibra al serii aer de tauri grea murmură;
Zglobii sărind vițeii la uger alerga.
S-astîmpără ăst zgomot, și-a laptelui fîntînă
Începe să s-auză ca șoaptă în susur,
Cînd ugerul se lasă subt fecioreasca mînă
Și prunca vițelușă tot tremură-mprejur.
poezie de Ion Heliade Rădulescu
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre dor
- poezii despre visare
- poezii despre tauri
- poezii despre sperieturi
- poezii despre seară
- poezii despre sat
- poezii despre păr
- poezii despre lactate
Citate similare
Zburătorul
"Vezi, mamă, ce mă doare! și pieptul mi se bate,
Mulțimi de vinețele pe sân mi se ivesc;
Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,
Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!
Ah! inima-mi zvâcnește!... și zboară de la mine!
Îmi cere... nu-ș' ce-mi cere! și nu știu ce i-aș da;
Și cald, și rece, uite, că-mi furnică prin vine,
În brațe n-am nimica și parcă am ceva;
Că uite, mă vezi, mamă? așa se-ncrucișează,
Și nici nu prinz de veste când singură mă strâng,
Și tremur de nesațiu, și ochii-mi văpăiază,
Pornesc dintr-înșii lacrămi, și plâng, măicuță, plâng.
Ia pune mâna, mamă, - pe frunte, ce sudoare!
Obrajii... unul arde și altul mi-a răcit!
Un nod colea m-apucă, ici coasta rău mă doare;
În trup o piroteală de tot m-a stăpânit.
Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica:
O ști vrun leac ea doară... o fi vrun zburător.
Or aide l-alde baba Comana, or Sorica,
Or du-te la moș popa, or mergi la vrăjitor.
Și unul să se roage, că poate mă dezleagă;
Mătușele cu bobii fac multe și desfac;
Și vrăjitorul ala și apele încheagă;
Aleargă la ei, mamă, că doar mi-or da pe leac.
De cum se face ziuă și scot mânzat-afară
S-o mâi pe potecuță la iarbă colea-n crâng,
Vezi, câtu-i ziulița, și zi acum de vară,
Un dor nespus m-apucă, și plâng, măicuță, plâng.
Brândușa paște iarbă la umbră lângă mine,
La râuleț s-adapă, pe maluri pribegind;
Zău, nu știu când se duce, că mă trezesc când vine,
Și simț că mișcă tufa, auz crângul trosnind.
Atunci inima-mi bate și sai ca din visare,
Și parc-aștept... pe cine? și pare c-a sosit.
Acest fel toată viața-mi e lungă așteptare,
Și nu sosește nimeni!... Ce chin nesuferit!
În arșița căldurei, când vântuleț adie,
Când pleopul a sa frunză o tremură ușor
Și-n tot crângul o șoaptă s-ardică și-l învie,
Eu parcă-mi auz scrisul pe sus cu vântu-n zbor;
Și când îmi mișcă țopul, cosița se ridică,
Mă sperii, dar îmi place - prin vine un fior
Îmi fulgeră și-mi zice: "Deșteaptă-te, Florică,
Sunt eu, viu să te mângâi..." Dar e un vânt ușor!
Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica:
O ști vrun leac ea doară... o fi vrun zburător!
Or aide l-alde baba Comana, or Sorica,
Or du-te la moș popa, or mergi la vrăjitor".
Așa plângea Florica și, biet, își spunea dorul
Pe prispă lângă mă-sa, ș-obida o neca;
Junicea-n bătătură mugea, căta oborul,
Și mă-sa sta pe gânduri, și fata suspina.
Era în murgul serei și soarele sfințise;
A puțurilor cumpeni țipând parcă chema
A satului cireadă, ce greu, mereu sosise,
Și vitele muginde la zgheab întins pâșea.
Dar altele-adăpate trăgea în bătătură,
În gemete de mumă vițeii lor striga;
Vibra al serei aer de tauri grea murmură;
Zglobii sărind vițeii la uger alerga.
S-astâmpără ast zgomot, ș-a laptelui fântână
Începe să s-audă ca șoaptă în susur,
Când ugerul se lasă subt fecioreasca mână
Și prunca vițelușă tot tremură-mpregiur.
Încep a luci stele rând una câte una
Și focuri în tot satul încep a se vedea;
Târzie astă-seară răsare-acum și luna,
Și, cobe, câteodată tot cade câte-o stea.
Dar câmpul și argeaua câmpeanul ostenește
Și dup-o cină scurtă și somnul a sosit.
Tăcere pretutindeni acuma stăpânește,
Și lătrătorii numai s-aud necontenit.
E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei
Veșmântul său cel negru, de stele semănat,
Destins coprinde lumea, ce-n brațele somniei
Visează câte-aievea deșteaptă n-a visat.
Tăcere este totul și nemișcare plină:
Încântec sau descântec pe lume s-a lăsat;
Nici frunza nu se mișcă, nici vântul nu suspină,
Și apele dorm duse, și morele au stat.
.....................................................................
"Dar ce lumină iute ca fulger trecătoare
Din miazănoapte scapă cu urme de schintei?
Vro stea mai cade iară? vrun împărat mai moare?
Or e - să nu mai fie! - vro pacoste de zmei?
Tot zmeu a fost, surato. Văzuși, împelițatu,
Că țintă l-alde Floarea în clipă străbătu!
Și drept pe coș, leicuță! ce n-ai gândi, spurcatu!
Închină-te, surato! - Văzutu-l-ai și tu?
Balaur de lumină cu coada-nflăcărată,
Și pietre nestimate lucea pe el ca foc.
Spun, soro, c-ar fi june cu dragoste curată;
Dar lipsa d-a lui dragosti! departe de ast loc!
Pândește, bată-l crucea! și-n somn colea mi-ți vine
Ca brad un flăcăiandru, și tras ca prin inel,
Bălai, cu părul d-aur! dar slabele lui vine
N-au nici un pic de sânge, ș-un nas - ca vai de el!
O! biata fetișoară! mi-e milă de Florica
Cum o fi chinuind-o! vezi, d-aia a slăbit
Și s-a pălit copila! ce bine-a zis bunica:
Să fugă fata mare de focul de iubit!
Că-ncepe de visează, și visu-n lipitură
Începe-a se preface, și lipitura-n zmeu,
Și ce-i mai faci pe urmă? că nici descântătură,
Nici rugi nu te mai scapă. Ferească Dumnezeu!"
poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre somn, poezii despre foc, poezii despre iubire, poezii despre frunze sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Îmi spuse
îmi spuse: « Nu poți să știi cînd vine....
de ce nu faci puțină ordine?
Nu poți să știi cînd te găsește
poate e-n tine, poți ști...
Nu poți să știi cum arată...
Și dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer și trece chiar prin tine
și nu are nimic înfricoșător, ci doar un răcnet
la sfîrșit, cînd
cei ce rămîn în urma ta l-aud... »
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre înot, poezii despre păsări, citate de Eugen Jebeleanu despre păsări sau poezii despre aer
Versuri descălțate
Ce stai, omule, în ruinele acestea singuratice și plîngi?
Plîng berzele zilelor ce trec cu-o aripă neagră, cu-o aripă albă,
Plîng zilele care trec moarte,
Plîng copiii fără părinți,
Plîng ființele flămînde în pădurile nopții, fiarele, șerpii, vietățile
crude și blînde.
Plîng femeile înșelate, plîng bărbații mințiți,
Plîng oamenii supuși,
Plîng oamenii fără speranțe,
Plîng păsările și vitele ucise ca să fie mîncate,
Și-mi plîng toate multele subtimpuri pierdute,
Îmi plîng păcatele. Plîng că timpurile nu se mai întorc.
Plîng că omul se duce și se întoarce uitîndu-se numai în pămînt,
Ca și cum își caută mormîntul.
Mă plîng pe mine cel cîntat de tine.
poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980 (1960)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zile
- poezii despre timp
- poezii despre șerpi
- poezii despre versuri
- poezii despre singurătate
- poezii despre păduri
- poezii despre poezie
- poezii despre noapte
Cînd inima...
Cînd inima odată de cer îmi va fi plină,
în ceasu-acela mare și binecuvîntat,
să vie peste mine o rază de lumină
și sufletul la Tatăl să urce împăcat.
De mi-ar săpa o groapă și mi-ar înfinge-o cruce,
de m-ar svîrli în flăcări ori sub un dîmb stingher,
cenușă rece-n urnă, ori țărnă sub uluce,
tot una-mi vor fi toate cînd voi privi din cer.
Peste cîmpii și codri va trece iarăși luna.
Veți asculta izvorul și aripa de vînt.
Iar eu, în zări de taină, voi fi întotdeauna
cu Cel ce-a pus pe-orbite și stele și pămînt.
Uitarea nu mi-i dragă dar nici nu mă-nspăimîntă.
Că nu visez cunună în lumea de păcat.
Dar voi primi-n vecie prietenia sfîntă
a celor ce din lume spre cer i-am îndemnat.
Aducerile-aminte pe mine nu m-or cerne,
ci va lupta disprețul să șteargă tot ce-am spus.
Dar slava lumii trece, ca frunza-n lut se-așterne
și va rămîne veșnic iubirea lui Isu
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre suflet, poezii despre stele, poezii despre prietenie, poezii despre lut sau poezii despre lumină
Monotonie pe vioară
De cînd nu mi-ai mai cîntat
Sînt, vioară, întristat.
N-ai putea ști ce mă doare
De tot cad într-o-ntristare?
Întristat de ce să fiu?
Că-i devreme, că-i tîrziu?
Și n-am cine să mă-nvețe,
De mi-e dor sau mi-e tristețe,
Ca să știu, la întrebat,
Că ceva s-ar fi-ntîmplat.
Dor de ce-ar putea să-mi fie?
De-altă nevinovăție?
Nu-mi dau seamă ce-ntristare
Negrăită, iar mă doare.
Întristările ți-s multe.
Cine să ți le asculte?
Cine ți le înțelege
Întristările pribege?
Că nici eu nu le-nțeleg,
Să le-nșir, să le dezleg.
Te-ntristează cînd și dacă
Alții cîntă, rîd și joacă?
Scripcă veche, mai de mult,
Doar tăcerea ți-o ascult,
Nu-mi dau seama ce-ntristare
Decît altele te doare,
Oare trebuie să-mi pară
Că-a murit ceva-n vioară?
Ori, vioară, simți mai bine,
N-a murit ceva din mine?
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, citate de Tudor Arghezi despre tristețe, poezii despre vioară, citate de Tudor Arghezi despre vioară, poezii despre tăcere, citate de Tudor Arghezi despre tăcere, poezii despre nevinovăție, poezii despre jocuri, citate de Tudor Arghezi despre jocuri sau citate de Tudor Arghezi despre dor
Leagănul de piatră al legendei, muntele din care izvorăște Oltul, se vestește peste larga desfășurare de priveliști a Ardealului cu o forță fascinantă și covîrșitoare. Magnet de granit, el atrage privirile din prima clipă, iar privirile se întorc mereu într'acolo, de parcă ar fi ace de busolă, ori de cîte ori s-au îndreptat, din greșeală, în altă parte. Sub farmecu-i violent, oamenii nu încetează sa-l vadă, și îl văd întruna, chiar și atunci cînd își privesc holdele, chiar și atunci cînd, privindu-se în ochi, stau de vorbă unul cu altul. Totdeauna prezent pe retina și în conștiința celor ce trăiesc în raza lui, punînd în umbră restul firii, așa ia chip părintele orgolios al Oltului.
Geo Bogza în Cartea Oltului, Hășmașul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre violență, citate despre viață, citate despre prezent, citate despre orgoliu, citate despre munți, citate despre magnetism, citate despre greșeli, citate despre forță sau citate despre conștiință
Dragoste
Miroasă iarba pătulită a sinziană ș-a sulcină,
Miroasă dulce, cum miroasă un așternut păstrat de zestre;
Și-n mine, cînd e întunerec și cînd se face iar lumină,
Ca-ntr-o odaie-n care-apune ori bate soarele-n ferestre.
În depărtări s-afundă zarea cu năluciri de munți în cladă,
Și vîntu-i bălsămat și dînsul ca o năframă cînd o scuturi;
Purcede-un cînt din creangă-n creangă ș-un susur blînd din mladă-n mladă,
Pe unde trece el pe gînduri urmat de-alaiul lui de fluturi.
Tu dormi sub paza unei feregi, ferega, mișcat-alene,
Pe somnul tău ș-alintă-n aer gingașa ei apărătoare.
La vîrsta ta tihnit e somnul, și ochii-adorm curînd sub gene
Cînd are cine să le-nchidă pleoapele c-o sărutare.
Tu dormi, și eu visez pe gînduri, că trec și zilele de vară
Și că la anul, poate, fruntea ce-acum așa de blînd ți-o razimi
De brațul meu, n-o s-o mai razimi, și gîndul ăsta mă omoară,
Că drag mi-i sînul tău cel dulce și alb ca miezul unei azimi
Cu iarba ne-a crescut amorul, și cade-acum cu ea sub coasă!
Ah! gînd mîhnit, ce vrei tu? Spune Nu vezi c-afară e lumină
Și că-și deschide draga ochii ca două flori de somnoroasă,
Ș-aruncă-n mine cu mănunchiuri de sinziană și sulcină?
poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre ochi sau poezii despre munți
Pădurile Înțelepciunii
Pentru ori de câte ori am pierdut,
Pentru ori de câte ori am dat-o-n bară,
Pentru ori de câte ori am spus "Îmi pare rău",
Pentru ori de câte ori n-am spus
Pentru fiecare inimă care a suferit din pricina mea,
Pentru ori de câte ori n-am întors și celălalt obraz,
Pentru fiecare om căruia i-am provocat pagube
Datorită faptelor sau vorbelor mele:
Nu, nu sunt un ratat.
Știu că nu sunt o cauză pierdută.
Unele lecții se învață mai greu.
Acum am toate lucrurile puse-n ordine.
Regrete? Am multe.
Dacă mi-a fost uneori silă de mine? Mi s-a-întâmplat.
Am plecat de multe ori departe,
Încercând să mă apropii de ceva inedit.
Știu încotro mă-îndrept, știu și calea.
Poate călătoria durează un pic prea mult,
Dar nu toate regresele sunt eșecuri,
Ci doar ocolișuri prin Pădurile Înțelepciunii.
poezie de Aaron Stone, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre învățătură, poezii despre pagubă, poezii despre lecții, poezii despre inimă, poezii despre eșec sau lecții de engleză
Ori la bal, ori la spital
Pe cînd popa-n frunte-i pune
Aurite pirostrii,
Mirele în barbă-și spune:
-Doamne, fie ce o fi!
epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre nuntă, epigrame despre medicină sau epigrame despre aur
Fior
Poate-am visat ceva rău și-am uitat,
Poate-i doar pentru că vișinii s-au înflorat,
Poate-i doar vântul ce limpede sună,
Ori pentru că au mușcat astă noapte din lună
Vârcolacii, ori stele prea multe pe față
Mi-au picurat o otravă de gheață,
Ori poate e dimineață.
Cine ești, ori ce ești,
Abur ori duh străveziu de povești,
Care-ai pătruns și îmi macini mereu
Trupul și sufletul meu?
Privesc în oglindă același mi-i chipul
Și buzele groase tăiate ca-n lemn.
Pe pavăza frunții văd bine că nimeni
N-a scris, încă nu, nici un semn.
Dar vorbele-mi murmură: sună-ne,-ncearcă-ne,
Sufletu-și pâlpâie albe chemări,
Ochii îmi ard rotunjiți peste cearcăne,
Inima-și bate ecoul de zări.
Cine ești, ori ce ești,
Abur ori duh coborât din povești,
Undă prelinsă să mă învenine,
Stea fulgerată în mine?
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vârcolaci, poezii despre vânt, poezii despre vișine sau poezii despre trup și suflet
De câte ori...
Mă pierd zile la rând... cu capu-n nori!?
Privesc cu ochii goi chipuri prin sticlă
Și-i strig în van; aivea nu se-aplică
De câte ori, de câte ori...
M-avânt cu gând d-elan în fiecare zori,
Trăiesc clipite de tumult de vis;
Sunt un torent de reușite, nedescris
De câte ori, de câte ori...
M-afund în misticism ce-mi dă fiori
Cu închinări la țeluri destrămate;
Invoc în van pe Dumnezeu la pietate
De câte ori, de câte ori...
Mă simt rănitul d-exterminatori
Și-mi vreau răscumpărări de libertăți și bunuri
Furate de la viața-mi, cu mentalele străbunuri,
De câte ori, de câte ori...
Mă resemnez în cânt de coardă de viori
Înghesuit în mine, adâncul... Îmi deplâng
Destin de începuturi cu piciorul stâng
De câte ori, de câte ori..
De câte ori mă știu prin amintiri cu nori,
De câte ori mă văd plângând săruri de mare,
De câte ori am dăruit sau am primit o floare?!?...
De câte ori, de câte ori...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre viață, poezii despre religie sau poezii despre picioare
Bator se zdrobește rău pe povîrniș, și ciolanele așa de tare-i împung în piele, cînd ici, cînd colo,
de parc-ar căuta un loc să iasă din trupul bătrîn și ostenit. Corfele, desăgite în spinare, bleoncăne în
toate părțile, dînd să se desprindă de pe șaua mică, de lemn, și pleoapele se lasă și se ridică mereu
de pe cele două răni alburii ce-nchipuie ochii, ca și cînd ar încerca să tragă-n sus o piele neagră ceacopere luminile stinse de mult.
citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ochi, citate despre negru, citate despre lumină sau citate despre lemn
Poezia la sate
Sunt aici în Leta Mare,
Beu din apa Letei, dar
Orișicîtă încercare
Să fac versuri, e-n zadar;
Căci de cumva prind a scrie
Vreo mică poezie,
Caut so-ntrerup de loc,
Căci deloc nu am noroc...
Palid fiind de mînia,
Nu pot scrie poezia!
Cînd aș sta să scriu mai bine,
Și am idei de a lucra,
Ce năpastă-atunce vine
Un fecior ce-mi zice-așa:
"Domnișorule, poftește,
Ca să dăm la porci mălaiu!"
Merg și cînd re-ntors, firește,
Nu mai știu ce plănuiam
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!
Cînd ușoară fantezia
Mi-arată un cer plăcut,
Și eu pînă de a scrie
Toate cîte am văzut:
Un vițel ce e prin curte,
Vine ca să-mi facă curte,
Și mi-o spune băunînd,
Cum că dînsul e flămînd.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!
Și cînd iar mă pun la masă,
Și a scrie începui:
Iată-o cloșcă vinen-n casă
Cu vreo douăzeci de pui,
Și-mi făcu zgomot foarte mare,
Apoi cînd voiesc să-i scot,
Cloșca chiar pe masă sare,
Varsă tinta mea de tot.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!
poezie de Iosif Vulcan (13 mai 1864)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre porci, poezii despre noroc, poezii despre idei sau poezii despre apă
De cînd îl iubesc pe Isus
De cînd îl iubesc pe Isus,
mai 'nalt mi se pare înaltul,
cărările urcă mai sus
și soarele-i altul!
De cînd îl iubesc pe Isus,
bujorii mai roșii se-arată,
iar stele cum ies în apus,
n-au fost niciodată.
De cînd îl iubesc pe Isus,
as vrea să-L ador ca Debora,
un cîntec, pe aripi adus,
ducînd tuturora.
Ca Iacov o scară aș vrea,
spre nouri de albe răsfrîngeri,
să urc tot pămîntul pe ea,
în murmur de îngeri.
De cînd îl iubesc pe Isus,
mi-e drag să văd oameni cum cîntă,
cu lacrimi de freamăt nespus,
pe cartea cea sfîntă.
Și-aș vrea, cît cu dorul cuprind,
cînd n-or mai fi arcuri și suliți,
s-aud lumea-ntreagă vorbind
de Domnul pe uliți...
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre roșu, poezii despre cărți, poezii despre creștinism, poezii despre bujori sau poezii despre aripi
Iubitei mele
Printre copacii morți de vremi,
Pe stratul frunzelor căzute,
Peste cărările pierdute,
M-ai tot chemat și mă tot chemi.
Dar azi, cînd dorul mă usucă,
Sunt osîndit numai să plîng,
Nu pot la piept să te mai strîng...
Fiind iubire-ai fost nălucă.
poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, citate de Tudor Arghezi despre prezent, poezii despre moarte, citate de Tudor Arghezi despre moarte, citate de Tudor Arghezi despre iubire, citate de Tudor Arghezi despre frunze, poezii despre copaci sau citate de Tudor Arghezi despre copaci
* * *
De câte ori m-alungi
Printre idei și vise
De-atâtea ori străpungi
Poeme interzise.
De câte ori mă vrei
În inimă și-n gând
De-atâtea ori mă iei
În zbor de pe Pământ.
De câte ori mă strigi
În noapte să îți vin
De-atâtea ori înfigi
Cuțitul în destin.
De câte ori îmi vii
Pe buze și în tâmple
De-atâtea ori tu știi
Că tot o să se-ntâmple.
De câte ori compui
Poemul printre vise
De-atâtea ori îmi spui
Cuvinte interzise.
Tot de-atâtea ori
Te voi iubi senin
În veșnicele ploi
Tu îmi vei fi destin.
poezie de Mirela Crâșmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie sau poezii despre interdicții
O noapte de amor!
Pentru Adriana Floare
Mulțimi de vânătăi pe sâni mi se ivesc
Și-un foc se-aprinde-n mine.
Răcori mă iau pe spate și buzele mă ard.
Obrajii se roșesc și inima-mi se zbate
și simt că vrea să zboare...
Îmi cere dragoste,
Și nu știu de i-aș da!
Mă zbat cu gândul meu, dar ce sa fac cu inima?
Cred că o voi lăsa că să decidă "Ea"!
Dedicată celei mai frumoase clipe.
poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sâni, poezii despre noapte de dragoste, poezii despre gânduri, poezii despre frumusețe sau poezii despre flori
Cine sunt eu?
Cine sunt eu? Sunt bucuria
din locu-n care m-am născut
când colindam odinioară
de la Bădeni pân' la Maxut.
Și sunt pământul ce-l călcară
părinții mei până-n Jiori
de la Scobinți la Pietroșica
de-atâtea ori, de-atâtea ori...
Eu vin din anotimpuri multe
și amintiri îmi port în spate
de la Hârlău pe Zagavia
de la Fetești prin alte sate.
Cine sunt eu? Unul ca tine
ce se întreabă zi de zi
de ce oare inima-mi mai bate,
de ce trăiesc?
Dar pentru ce-aș muri?!
poezie de Dănuț Cepoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre bucurie, poezii despre anotimpuri, poezii despre amintiri sau poezii despre Pământ
Ce bine mă simt...
Ce bine mă simt cînd în clipa cea grea
aud glasul Tău cum mă cheamă.
O, pune-mi în inimă liniștea Ta
și scapă-mă, Doamne, de teamă.
Apucă-mi Tu brațul, puternic, și ia-l,
cînd marea mă-nvolbură-n spume.
Rămîi lîngă mine la oricare val,
și scapă-mă, Doamne, de lume.
Ajută-mi privirea spre Tine să țin,
predat închinării depline,
așterne-o maramă pe tot ce-i străin
și scapă-mă, Doamne, de mine.
Ce bine mă simt cînd în ceasul cel greu
simt liniștea-n piept cum revine.
O, scapă-mă, Doamne, de tot ce-i al meu
și umple-mă-n totul de Tine.
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Costache Ioanid despre inimă, poezii despre frică, citate de Costache Ioanid despre frică, poezii despre ceas sau citate de Costache Ioanid despre ceas
Pierdut...
Sunt pe alee! Ieși din casă!
Mă vede-o lume, cum mă plimb!
Ori tu nu știi, ori nu îți pasă;
Că nu mănânc și... nu mă schimb.
De două zile am vedenii...
În minte, nu mai este loc.
Îmi zboară gândul la... tâmpenii;
Să nu mai fiu, sau să-mi dau foc.
De când ai spus că nu mai vii,
Alerg pe străzi... nu oarecare;
Ci doar pe cele ce le știi...
Căci des ieșeai, făcând plimbare.
Vecinii se uitau la mine...
Că nu îi văd, eu mă... făceam.
Mă pălmuiam peste picioare,
Să-i derutez; că le vorbeam!
Treceam în sus și iar în jos,
Cu mintea-n nori și ochii ficși...
Și era cald și timp frumos.
Tot mă întrebam, de mai exiști?
Și câinii toți, în curți fac zgomot...
Și iuțesc pasul... cum n-aș fi;
Aud în treacăt ca un hohot.
Aruncă pietre, mici copii!!!
Și-n loc s-apari, cum prevăzusem
Când poarta, iată, se deschide...
Bunica ta, ce-o mai văzusem,
Îmi dă în cap... cu o tingire...
Și de rușine, nu mă doare,
Zâmbesc prostește, către ea...
Îți mulțumesc mult, mamă mare;
De unde-o ai... că nu e grea?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plimbare, poezii despre zâmbet, poezii despre vecini, poezii despre schimbare sau poezii despre rușine