+plante +si +animale]

Un bătrân pe malul fluviului

Nu vreau altceva decât să pot vorbi simplu,
să mi se acorde această graţie.
Cântecul ni l-am încărcat de atâtea muzici
că încetul cu încetul se scufundă
şi arta ne-am împodobit-o într-atât
că faţa îi e roasă de zorzoane,
şi trebuie să spunem puţinele noastre cuvinte
pentru că mâine sufletul îşi înalţă pânzele.
Dacă suferinţa este omenească, nu suntem oameni
doar pentru a suferi,
de aceea-n aceste zile cuget astfel
la marele fluviu,
acest sens care înaintează printre plante şi
ierburi,
animale păscând şi adăpându-se
oameni care seamănă şi seceră,
şi printre marile morminte şi micile lăcaşuri
ale morţilor.

poezie clasică de Giorgos Seferis din Cele mai frumoase poezii (1965)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea palidă

Port între buze viaţa unui ou
şi între pleoapele încă închise algele plânsului,
numai pustiul cunoaşte această teribilă ploaie
trecând odată cu păsările prin oasele feţei,
numai pustiul cunoaşte această zăpadă amară
în fiecare palmă deschisă, în umerii rupţi,
în fiecare gură a inimii.

Port încă în degete fumul, cuţitul şi floarea,
pielea cadavrului dulce ca braţele nopţii,
fruntea lui de ciorap de mătase,
baia umplută cu voaluri de frunze
unde mâinile lui atârnă în apele mării.

Nu am costum mai frumos, nopţile vara,
port pielea lui transparentă pe umeri,
cu zâmbetul scos peste o mască lichidă
asemenea părului rezemat de o stâncă
plimb corpul tău risipit în genunchii prăpastiei
şi paşii pe care îi pierd se continuă cu umbrele paşilor.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Paul Păun din Marea palidă (15 mai 1945)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crearea lumii

Când Isus, în săptămâna din toate mai fecundă,
A plămădit lumea, toată materia primă
Era deja acolo; El a vrut-o verde, mare şi rotundă,
Ca un harbuz copt, cu mireasmă plăcută de azimă.

El a făcut, ştiutor, din aproape-n aproape,
Soarele, luna şi-o mulţime nenumărată de stele,
Păsări în aer, animale pe suhat, peşti în ape,
A sădit plante şi-apoi spus: "De-ajuns cu muncile grele."

Am uitat să spun c-a mai creat, ăsta-i adevărul,
Omul – şi pentru om, o femeie, adică pe Adam şi Eva;
Şi le-a interzis să mănânce-un anumit fruct, mărul.

Apoi i-a văzut mâncându-l, sorbindu-i seva,
"O, Doamne," a strigat cât a putut de tare,
"Tocmai au dat-o-n bară generaţiile viitoare!"

poezie de Giuseppe Gioacchino Belli, 1791- 1863, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oul

"Ţi-aduci aminte cât de bine
Era în oul de pe ape
Unde eram zidiţi de-a pururi
Faptură singură, deplină
În care universu-ncape
Şi-şi este suficientă sieşi,
plutind lumină în lumină?

Ţi-aduci aminte cum pluteam?
Iubire fără dor de nimeni
Şi, oglindindu-se pe sine,
Izvorul fericit şi mut-
Durerea nu se născocise,
Singurătatea era plină,
Cuvântul nu era născut.

Cine-a greşit şi până când?
Oul perfect, tăiat în două,
S-a rupt în cer şi în pământ
Însingurând deodată-o lume-

[...] Citeşte tot

poezie de Ana Blandiana din Ochiul de greier (1981)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salvează planeta Pământ

Indiferenţa ta mă afectează atât de grav,
Încât, de la o vreme, mă simt tot mai bolnav.
Pericolul pieirii îmi e tot mai aproape,
Simt cum îmi dispar păduri, dispar cursuri de ape.
Zi de zi deşertul, mă sugrumă cu ghearele,
Pe pajişti întinse, mor de sete animalele.
În grădini şi livezi, plantele sunt pârjolite,
Câmpii, munţi şi dealuri, rămân tot mai dezgolite.
Prietenii mei, oamenii, suferă de foame,
Copacii se usucă şi nu le mai dau poame.
Stratul de aer, tot mai mult se rarefiază,
Soarele mă arde, când ziua-i la amiază.
Primesc caniculă în loc de rouă şi ploaie,
M-acoperă şi mă sufocă, prea multe gunoaie.
E tot mai multă murdărie de jur împrejur,
O astfel de viaţă, de loc nu pot să mai îndur.
De vrei s-aduni în hambare, bogatul rod al meu,
Ajută-mă omule! Va fi mai bun traiul tău.
De vrei prosperitate, salvează-mă pe mine
Şi vei avea tot ce-ţi doreşti, şi astăzi, dar şi mâine.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (16 februarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sahara s-a mutat la noi

Altădată, Sfântul Petre
ploua şi dădea cu pietre.
Astăzi, însă, n-a plouat.
În schimb, pe toţi ne-a bronzat.
Cu vreo patruzeci de grade
respiraţia ne scade.
Oameni, plante. animale
cad sub arşiţa de soare.
Este vai şi-amar de noi.
Sahara s-a mutat la noi.

poezie de Dumitru Delcă (29 iunie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata esenţă de viaţă

A fost odată un visător
care era cu gandul
în altfel de lume!
El prefera să trăiască
cu cărţile lui Sheakspeare,
ca un copil, căruia îi plăceau
filme clasice şi desene animate,
care i-au rămas în inimă!
Dar acestea sunt vise
aproape toate imposibile.
El a fost şi în căutarea
unor vise, în care banii
nu au importanţă
şi oricum el voia o lume
în care să fie liber,
să-şi urmeze pasiunea sa,
fără frică, fără resentimente.
O lume în care nu există umilinţă,
ci acceptare,
adevărata esenţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (10 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa... prinde... viaţă...!

Soarele, într-o fină vâlvătaie de culori,
Vântul aprig de munte, obosit, oleacă mai scade,
Ploaia curge liniştită din streaşina de sub nori,
Roua, pe micuţe petale, pură, cristalină, şade...!
Clar grăbită, noaptea-mpinge-n dimineţi.
Răsăritul, mai ieri palid, azi, bate în portocaliu,
Vântul călduţ, amarnic, nemilos, face ravagii în nămeţi,
Sub cerul senin, apare şi viaţa, peisajul, din mort, apare ca viu...!
Riscant, rândunelele zboară paralel, razant cu solul,
Vrăbiuţe, gălăgioase, se-mbăiesc în norul de praf,
Orăcăind, broscuţele, dau lacului zilnic, ocolul,
Natura toarnă un film, în noul şi modernul cinematograf....!
Bâzâind nervos, se siimte agitaţia albinelor,
În ochi îmi sare zborul anemic de cioară.
În picaj, un vultur planează, întregind al naturii decor,
în iarbă, un greiere ginerică ne-ncântă solist la vioară...!
Liliecii, zboară până târziu în noapte,
Greierii, ţârâie îndelung şi după miezul nopţii,
Peşti şi broaste, pe fundul apei, poartă discuţii în... şoapte,
Cocoşul, pe gard, mincinos ne anunţă, cum că ne-au invadat, coioţii...

[...] Citeşte tot

poezie de Gică Jalba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veghe interioară

Acest loc este un vis
pe care doar visătorul îl crede real,
apoi, asemenea zorilor, vine moartea –
şi tu te trezeşti râzând
de ceea ce ai crezut c-a fost durerea ta.

Dar mai există ceva legat de-acest vis;
orice faptă crudă şi nesăbuită
comisă în iluzia acestei lumi,
nu va dispărea la trezirea din somn.

Ea rămâne
şi va trebui interpretată.

Toate zâmbetele răutăcioase,
toate pornile carnale imediate,
toate veşmintele rupte-ale lui Iosif,
se vor preface-n lupi feroce
pe care tu va trebui să-i înfrunţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurt

Scurt, concis şi mult profund
e curat ca un coşar,
gândul domnului Einhund
ne influenţează rar.
Că-i precis, n-am îndoieli,
cu morala e mai slab,
discobolii-n carusel
îl salută ca pe-un ştab.
Personaj animalier
ştie a vorbi romand,
are zilnic caracter,
disconfort & redundant.
Cu umorul stă perfect,
ce gândeşte e invers,
el răspunde la obiect,
joacă şah în stilul pers.
Nici defuncţii nu-s iertaţi,
fiecare-i cu păcat,
din orbite ochii-i daţi
când vă spune ce-a aflat.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!