Veghe interioară

Acest loc este un vis
pe care doar visătorul îl crede real,
apoi, asemenea zorilor, vine moartea –
şi tu te trezeşti râzând
de ceea ce ai crezut c-a fost durerea ta.

Dar mai există ceva legat de-acest vis;
orice faptă crudă şi nesăbuită
comisă în iluzia acestei lumi,
nu va dispărea la trezirea din somn.

Ea rămâne
şi va trebui interpretată.

Toate zâmbetele răutăcioase,
toate pornile carnale imediate,
toate veşmintele rupte-ale lui Iosif,
se vor preface-n lupi feroce
pe care tu va trebui să-i înfrunţi.

Răzbunarea de azi,
lovitura iute întoarsă-n răspuns celuilalt,
sunt doar o joacă de copil
faţă de ceea ce urmează să se întâmple.

Ceea ce aici este-o simplă tăiere împrejur,
dincolo e castrare!

Iar aceste vremuri tulburi pe care le trăim
sunt precum:

Un om adoarme în oraşul
în care locuieşte de când s-a născut
şi visează că trăieşte în alt oraş;
în vis nu-şi aminteşte oraşul
în care doarme adâncit în pat,
el crede în realitatea celuilat oraş, a oraşului visat.
Lumea este un astfel de vis.

Pulberea multor oraşe năruite
se-aşterne peste noi ca aromeala unei uitări,
însă noi suntem mai vechi decât acele oraşe.

Noi am început
ca nişte minerale. Ne-am înălţat într-o viaţă de plante
şi-apoi de animale, şi-apoi de oameni,
şi-întotdeauna am uitat de stările noastre anterioare,
exceptând venirea primăverii timpurii când, încet-încet,
parcă ne-amintim ce înseamnă să fii iarăşi verde.
Acesta este felul în care un tânăr
se întoarce către învăţător.
Acesta e felul în care un bebeluş se apleacă
spre sân, fără a cunoaşte secretul
dorinţei lui – şi totuşi aflându-l instinctiv.

Omenirea merge pe un drum care se tot lungeşte
printr-o pulbere de inteligenţe
şi deşi ni se pare că dormim
există o stare interioară de veghe
care îndrumă visele

şi care, poate, ne va atrage
înapoi spre adevărul a ceea ce suntem.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!