Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

+oameni +de +nimic..

Replici despre oameni de nimic..

Rezultate pentru +oameni +de +nimic.. în replici, în ordinea relevanței și a calității:

Valeriu Butulescu

Samson: Dumnezeu s-a grăbit să mă vadă! Rețineți! Nu s-a dus la guvern! A venit direct la noi, la sindicat! Iată ce mi-a spus! Citez (Patetic): Fiule, așa nu se mai poate! Scoate poporul tău din robie și mântuiește-l! Am dat totul unor oameni de nimic! Ai grijă de scaunul ceresc!

replici din piesa de teatru Samson (Valea din Deal), scenariu de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Nerva (deschide frigiderul): Deșertăciunea deșertăciunii... Totul este deșertăciune... Iar bogăția este o scurtă iluzie deșartă... Totul se topește și alunecă în neant... Lichidele nu mai au formă proprie, deci curg... Și nu e vina mea... Nu eu am inventat stările de agregare ale materiei. Într-o economie solidă ca a noastră, lichiditățile se evaporă. Trec imediat în stare gazoasă... Banii devin sublimi, deci sublimează... Și acum să vedeți, comedia erorilor! Când statul câștigă, toată lumea are de pierdut... Populus pierde banii la poker, Guță își pierde capitalul circulant, partidul pierde un militant de nădejde, iar domnul Poporan pierde mult din inepuizabilul său capital electoral... Acesta e capitalismul cu față umană... (Trist). Dar ce pot să fac eu, un amărât de funcționar public, într-o asemenea dilemă istorică? Lozul cel mare mi-a scăpat! Eu l-am tras, dar mi l-a subtilizat tânărul acesta fără minte. Noua generație a luat caimacul... Mie nu-mi rămâne decât aureola de bărbat incoruptibil! Și o plasă cu roșii... Vedeți câtă inechitate există în țară? În zadar, atâția oameni și-au jertfit viața pe baricade! Ce pot eu să fac? Nimic! Trebuie să mă mulțumesc cu niște legume, donate de un simpatizant al partidului, în Piața Obor! (Cu invidie). În timp ce alții se scaldă în numerar... Câtă ipocrizie! Și mai au tupeul să afirme că revoluția a creat șanse egale pentru fiecare... (Se aud bătăi timide în ușă) Câtă ipocrizie!

replică din piesa de teatru Partidul Național al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de (2010)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Don Siempre (aruncă în Vas diverse medicamente): Aur potabil... Argint orizontal... Iată apa celor doi frați scoasă din soră! Arbore metalic, cer mijlociu! Inima lui Saturn! În casa Soarelui, pe furiș intră Luna, braț la braț cu Sulful și Mercurul... Aceasta nu mai e nuntă, ci adevărată orgie chimică! Câtă nemurire zace în acest grăunte de elixir roșu! Rugina nu va atinge, nici oameni, nici metale! Bolile se ascund… Moartea fuge, speriată de moarte... Piatră animală, pământ adamic. Rouă feminină de martie, rouă bărbătească de septembrie... Iată oul filozofal! Fix și volatil în aceeași cochilie! Trup și suflet, materie și spirit... Acum se va porni vârtejul eteric, vântul turbat al sudului. E nevoie de foc! Un fulger, Tată, sau măcar o scânteie divină! Că fără foc, nimicul va fi în veci nimic. Unde v-ați ascuns, voi, trepăduși ai lui Prometeu? Foc de roată! Foc filtrat! Foc de reverberație. Șapte vulturi abia țin piept leului dezlănțuit... Ajunge! Lăsați focul să se întoarcă la cer, vipere de gheață! E ceasul la care nevăzutul prinde contur și poemul trece în cristal. Aur esențial, eliberat de zgura cuvintelor! Aerul e rece și subtil, iar zăpada, mai albă decât ea însăși. Argint! Argint zburător! Eu ning, eu ning! Eu ning!

replică din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de (2005)
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Toma: Crezi tu or toate sufletele de pigmei ce mă-nconjor — cred ei oare că mă cunosc? Ei văd niște membre de om, fiecare-și croiește câte-un interior cum îi place pentru acest biped îmbrăcat în negru și omul lor e gata. "E un nebun", zice cutare. "E fantast", zice cutare. "Așa! vrea să treacă de original", zice un al treilea — și toate aceste individualități croite pe seama mea, atribuite mie, nu au a împărți cu mine nimic. Eu sunt ce sunt, destul că sunt altceva decât ceea ce cred ei. Lauda lor nu mă lingușește, pentru că ei laudă o individualitate care nu-i identică cu a mea -batjocura lor nu m-atinge, pentru că ei batjocuresc un individ pe care eu nu-l cunosc... Îi disprețuiesc pe oameni... m-am săturat de ei.

replică celebră din Geniu pustiu de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Iisus Hristos: Voi sunteți sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.

replică din Sfânta Evanghelie după Matei, Predica de pe munte. Fericirile. Adevărata împlinire a Legii. - 5:13-16 de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Bertolt Brecht

Peachum (spre public): Ceva nou - asta trebuie să aducem. Misiunea mea e una foarte complicată. Vedeți voi, sarcina mea este aceea de a încerca să stârnesc mila. Există unele trucuri care pot trezi mila în oameni, nu multe, dar problema e că după ce le folosești de câteva ori, nu mai servesc la nimic. Specia umană are oribila înclinație de a-și împietri inima la comandă. Așa se întâmplă, de pildă, că un trecător care vede la colțul străzii pe unul cu brațul ciuntit, va fi într-atât de șocat prima dată, încât îl va milostivi cu niscai bani. A doua oară, abia dacă îi va mai arunca trei parale. Iar dacă îl vede și a treia oară, îl dă pe mâna poliției fără să clipească. La fel e și cu armele astea psihologice.

replică din piesa de teatru Opera de trei parale, Actul I, Scena 1, scenariu de (1928), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiSunt disponibile și textele în engleză, spaniolă, portugheză, italiană și germană.
cumpărăturiCartea "Opera de trei parale" de Bertolt Brecht este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -39.90- 29.99 lei.
Valeriu Butulescu

Dracula: Freamătul unui cimitir în devenire. Natură moartă cu oameni vii. Dinamismul lucrurilor cufundate în nemișcare. Toate acestea, într-o notă optimistă, pentru că, repet, e vorba de un carnaval. Asta mă așteptam să văd! Asta înseamnă teatralizarea sentinței, domnilor! Și ce-am văzut? Ochii sticloși ai morții mă sfidau printre ramuri. Ridicol! Totul era inert și rece. Neființa umpluse pădurea și era doar ora nouă dimineața. O tăcere de gheață, pe care nici corbii nu îndrăzneau să o tulbure. Ici-colo, bălți de sânge închegat, ireal, dubios, ca o pastă de tomate. Ce-ați făcut? Unde e vitalitatea acestei scene? Au nu trebuia să faceți voi spaima să vibreze? Moartea este tot artă, domnilor! N-ați înțeles nimic din estetica morții! Asta numiți voi vizualizarea durerii? Unde era muzica? De ce nu s-au auzit câinii urlând? Unde erau poeții? Ah, poeții, aceste spirite minunate care știu să facă durerea să rimeze.

replică din piesa de teatru Dracula (Carnavalul durerii), scenariu de (2001)
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tina Modotti: Eu nu cred în căsătorie. (Mulțimea râde.) Vorbesc serios, chiar nu cred. Să vă explic de ce. Cred că în cel mai rău caz este un act de politică ostilă, un mod prin care bărbații înguști la minte își țin femeile închise în casă și departe de calea lor, totul învăluit într-o aură tradițională și în prostiile normelor religioase. În cel mai bun caz, este o iluzie a fericirii - despre acești oameni care se iubesc cu adevărat și care habar nu au că sunt pe cale de a-și face viața un chin unul celuilalt și, totuși, se hotărăsc să se căsătorescă, nu cred că este nimic tradițional sau iluzoriu. Dimpotrivă, cred că este o decizie curajoasă, radicală și foarte romantică. În cinstea lui Diego și a Fridei.

replică din filmul artistic Frida, după Hayden Herrera
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iisus Hristos: Pe acești doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor și zicând: În calea păgânilor să nu mergeți, și în vreo cetate de samarineni să nu intrați; ci mai degrabă mergeți către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Și mergând, propovăduiți, zicând: S-a apropiat împărăția cerurilor. Tămăduiți pe cei neputincioși, înviați pe cei morți, curățiți pe cei leproși, pe demoni scoateți-i; în dar ați luat, în dar să dați. Să nu aveți nici aur, nici arginți, nici bani în cingătorile voastre; nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălțăminte, nici toiag; că vrednic este lucrătorul de hrana sa. În orice cetate sau sat veți intra, cercetați cine este în el vrednic și acolo rămâneți până ce veți ieși. Și intrând în casă, urați-i, zicând: "Pace casei acesteia". Și dacă este casa aceea vrednică, vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi. Cine nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieșind din casa sau din cetatea aceea, scuturați praful de pe picioarele voastre. Adevărat grăiesc vouă, mai ușor va fi pământului Sodomei și Gomorei, în ziua judecății, decât cetății aceleia. Iată Eu vă trimit pe voi ca pe niște oi în mijlocul lupilor; fiți dar înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii. Feriți-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriștilor și în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. La dregători și la regi veți fi duși pentru Mine, spre mărturie lor și păgânilor. Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, nu vă îngrijiți cum sau ce veți vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiți; fiindcă nu voi sunteți care vorbiți, ci Duhul Tatălui vostru este care grăiește întru voi. Va da frate pe frate la moarte și tată pe fiu și se vor scula copiii împotriva părinților și-i vor ucide. Și veți fi urâți de toți pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârșit, acela se va mântui. Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiți în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: nu veți sfârși cetățile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului. Nu este ucenic mai presus de învățătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său. Destul este ucenicului să fie ca învățătorul și slugii ca stăpânul. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe casnicii lui? Deci nu vă temeți de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală și nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneți la lumină și ceea ce auziți la ureche, propovăduiți de pe case.

replici din Sfânta Evanghelie după Matei, Chemarea apostolilor și trimiterea lor la propovăduire. - 10:5-27 de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Poporan (patetic): Să creăm o nouă ordine internațională! Să zdrobim această inegalitate cruntă, care sfidează algebra mondială. Un milion de milionari de carton poartă în lesă șapte miliarde de oameni! Înțelegi?
Nerva: Înțeleg! Sunteți șeful meu! Orice-mi spuneți, eu trebuie să înțeleg!
Poporan: Ce-ai înțeles?
Nerva (încurcat): Nimic!

replici din piesa de teatru Partidul Național al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de (2010)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook