+menirea +omului

Analiză explorativă activă

Explorarea cerului
din spiritul muritorului:
Prin apele-adâncului
de pe arcadele psihicului,
cascadele adevărului
insuflă intelectului
din afluxul biruitului
puterea efectului
de drept, al statutului
de divin al neprihănitului.
Pe bolta orgoliului
sortită războiului,
sintagma argintului
destăinuie solului
menirea sfârşitului.
În ceaţa răsăritului
din galaxia eu-lui,
pe-o sinergie-a visului
de jar al ochiului
şi flacără a duhului

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii (9 martie 2023)
Adăugat de Carol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie cu ochii falşi

Fachir timp găunos
Prin iarba cu limbi de ceas
Te târâi în şarpe constrictor
Vânând secunde necruţător

Salivezi clipele cu limbă de pendulă
Te camumflezi in zile fără rost
Fluierând omului anost
In simfonii de cobră

Râzi saturnic cu greu ecou
Eşti ca un submarin cu un singur hublou
Ne aduci, ne întorci samsar
Cerând dobândă mereu

Abisale capcane făureşti
Neîncetat anunţi robia
Tardiv menirea ţi-o arăţi
Vuindu-ţi nemurirea

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament scris cu curcubeu

Cu băjanie lumii să nu fiu
Pentru că-ntro zi, nu vreau să ştiu
Voi pleca, aici să nu ma fiu.
Dar totuşi... mult mai mult o să fiu...

Decât am fost cu trupul de vânt
Ce lăsa curcubeu de tuş pe pământ
Din desaga de nouri de cuvânt
Ce-n senin nevăzut de voi-l cânt

Alergând după un puf de păpădie
Ce e a fericirii ciocârlie
După o picătură de ploaie
Ce cerul genunchiul il îndoaie

In sunet culori in mine
A sufletului rugăciune
Ca lacrimile lumii venine
Să fie curcubeie divine

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovaţii fără vină

Suntem bieţi spectatori ai marasmului cotidian, omul o expresie palpabilă a nimicului cotidian, înconvoiaţi de legi, fărădelegi, păşim inconştienţi, cu grijă, cu sfială, mereu înapoi, în groapa istoriei, expresie sublimă a lucrului bine făcut.
Privesc cu ce mai pot deprecierea morală a omului nou, biete conserve expirate înainte de a fi create, cioplite din nimicuri şi surcele.
ce poţi acum să faci cu ele...
Puteam să zburăm, am ales să mergem în cârje.
Nu, nu citim, cărţile zac aruncate prin ghenele istoriei moderne, de prost gust, nu scriem, doar mâncâm şi dormim, în linişte, nu...
Da, este bine pentru sănătatea noastră.
Da, ne distrăm, ce bine ne distrăm...
Aici nu-i nimeni, capete goale, creiere aruncate în coş, de gunoi poleit, cu noroi.
Aici totul tace, tace şi tace, ce bine tace..
Nimeni nu plange, doar geme şi suspină.
Aici este linişte ca într-un cimitir, este o lume fără lacrimi
in jur doar suspine, e o lume pierdută în propria neputinţă.
Vinovaţi fără vină, avem dreptul universal de a nu spune nimic.
Aşa, încet-încet am ajuns uneletele diavolului şi totul este bine, nu-i aşa...
Nu, nu auzim, nu mai simţim nici lacrima unui copil, aici, am uitat de mult să trăim,
Construim, construim pe hârtie castele, castele de hârtie.
Credeam, demult, odată că lumea asta era vie, azi am aflat că viaţa asta e târzie, aici nimic nu mai învie.
Eram un copil rătăcit, departe de drum, furtuna vieţii mă aruncase pe aici, pe undeva, aproape de nori, atât de departe de voi.
Strig în pustiu, un strigăt zadarnic şi trist, păşesc pe drum, dar drumul ăsta mai este un drum.
Cuvântul meu e strigăt inutil acum şi totuşi strig

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea lacrimilor

N-am găsit nici-o fiinţă
Nici în cer nici pe pământ
Să-i dau viaţa prin credinţă
Decât Fiul Celui Sfânt

Domnul este Dumnezeu
El Isus Hristos Mesia
Ce mă ia pe braţul Său
Şi-mi e pacea — bucuria

N-am găsit nici-o făptură
Pe acest pământ străin
A cărui învăţătură
Să ne abată de la chin

Omul gingaş să-l salveze
Curăţindu-l de păcat
Şi în rai să îl aşeze
Cu chipul imaculat

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 martie 2018, Betania Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos din Nazaret

Ca Isus Hristos Mesia
N-a fost nimeni pe pământ
El ne este bucuria
Al vieţii Viu Cuvânt

Ca Hristos din Nazaret
Nimenea nu a mai fost
Al Vieţii Sfânt Profet
Ne-a dat viaţă ne-a dat rost

Ca Isus Pâinea Vieţii
Nimenea n-a mai vorbit
Sfătuind mereu drumeţii
Cum Tatăl a poruncit

Precum Isus şi Mesia
Nimenea nu a trăit
Punând omu-n sfinţenia
Şi la locul rânduit

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca Isus din Nazaret

Nu pe-a mea înţelepciune
Eu viaţa îmi zidesc
Ci pe-a Lui Isus Sfânt Nume
Lui fiinţa-i dăruiesc

Prin credinţa în Hristos
Îmi zidesc mereu fiinţa
Şi eu umblu aici jos
Trăind viaţa şi credinţa

Numai El este lumina
Care ni s-a dăruit
Să ne fie-ntodeauna
Comoară şi mărgărit

Nu-i nimeni în Univers
Ca Isus din Nazaret
El de Tatăl cel ales
Să ne dea la viaţă drept

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (19 mai 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ne-a salvat

nu prin studii şi învăţătură
se nasc oameni pe pământ
ci se nasc după Scriptură
prin al Vieţii Sfânt Cuvânt

nu ştiinţa oameni face
nici măcar filozofia
ci Adevăru dacă-ţi place
îţi dă viaţa — veşnicia

a lumii învăţătură
uneori monştri crează
căutând altă alură
ea direcţia-şi gripează

nu ştiinţa e menirea
omului de pe pământ
ci sfinţenia — iubirea
voia sacră a Celui Sfânt

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (10 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor de lumină

într-o
lume colorată
cu atâţia ochi albaştri
cu zâmbete
şi flori de cuvinte
El
Cuvântul
s-a pogorât printre noi în
lumea aceasta
dar lumea
nu l-a cunoscut

într-o sfinţenie
mai sfântă decât
sfinţenia însăşi
la ai Săi li s-a arătat
însă
ai Săi nicidecum nu l-au primit
ci ei
de ei însăşi plini

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 octombrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasele frumuseţi, frumoase...

... Din sori ca stele ursite-n destin peste leagănul vieţii,
oamenii, născând, sunt scântei de lumină-n viu-n care-au venit,
ei... în câmp războinic crescând... leul tânăr, pe cel bătrân, învingând,
tinereţea, fermecător de dulce oricând câştigând, în miile de feţe
frumoasă prin ea însăşi, vigori nemăsurate în aripi largi, având,
cu zborul din gând, departe...

... primenind-o speţa spilcuind varietăţi de rasă şi clasă,
distinct, deosebit şi aparte... ramuri calificând un neam tipic ca
special... în soiuri, oricine îmbătrânind... zile doar să aibă, trăind... unic
si particular înţelegând viaţa, mostră şi spectacol în acelaşi timp
existând vieţuind, dintr-a sa perspectivă... însă... cine a cunoscut
muntele, e-un om, fericiri, câştigând,

munţii-aspirând fericiri... din rădăcinile de piatră... piscuri
colţuroase ridicând înspre ceruri osana... prin ere, răzbătând... cu
focul şi apa învăţând să fie pământ, înţelepciuni bătrâne, tineri, ţinându-i,
încremenind în esenţe milenii, ei, prima poezie sculptând-o planeta,
fiind, fiindcă, ei, prima dată, au fost, tu văzându-i, din adânc auzind
ere de trudă apuse c-un rost,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!