Frumoasele frumuseţi, frumoase...

... Din sori ca stele ursite-n destin peste leagănul vieţii,
oamenii, născând, sunt scântei de lumină-n viu-n care-au venit,
ei... în câmp războinic crescând... leul tânăr, pe cel bătrân, învingând,
tinereţea, fermecător de dulce oricând câştigând, în miile de feţe
frumoasă prin ea însăşi, vigori nemăsurate în aripi largi, având,
cu zborul din gând, departe...

... primenind-o speţa spilcuind varietăţi de rasă şi clasă,
distinct, deosebit şi aparte... ramuri calificând un neam tipic ca
special... în soiuri, oricine îmbătrânind... zile doar să aibă, trăind... unic
si particular înţelegând viaţa, mostră şi spectacol în acelaşi timp
existând vieţuind, dintr-a sa perspectivă... însă... cine a cunoscut
muntele, e-un om, fericiri, câştigând,

munţii-aspirând fericiri... din rădăcinile de piatră... piscuri
colţuroase ridicând înspre ceruri osana... prin ere, răzbătând... cu
focul şi apa învăţând să fie pământ, înţelepciuni bătrâne, tineri, ţinându-i,
încremenind în esenţe milenii, ei, prima poezie sculptând-o planeta,
fiind, fiindcă, ei, prima dată, au fost, tu văzându-i, din adânc auzind
ere de trudă apuse c-un rost,

de dincolo de neguri acoperind timpul, vorbind, fără sfârşire,
veşnice cuvinte, încrustând, în adânc de piatră, un hrisov, întineriri şi
renaşteri în simţire vibrând... trezite, dorinţa de zbor nutrind, spre înalturi,
fără alt scop decât... să cutreieri... descoperind adevăruri... umblând,
găsind lucrurile deosebite... frumoasele frumuseţi... crezute departe,
aducându-le-aproape, prin gând...

învăţând, că... nimic nu-i departe, nicicând... la capăt de fluvii
aflând estuare spre mări şi oceane viaţa ducând, sub aceleaşi ceruri
albastre... cuvântul senin surâzând cărnii tale, vie, pe drum ostenind... lină
cărare descoperind, urcând înspre creste... fiecare fir de nisip fiind la
începuturi un munte, vânturi şi ploi erodând o poveste, tu numai... să
o citeşti, şi-ai să te miri, altfel, ajungând să-ndrăgeşti

mireasma din ploi... în vatra dintâi s-o simţeşti fără vârstă, aşa,
mirosind, piatra... uitări fără umbre-n temei nelegând a omului gânduri,
în a viului rânduri tinereţea în plus desfătarea având, vlăstare cu glasuri firave
din mărunţiş evenimente făcând... o vârstă fără minte provocând ca în
joacă intense trăiri, o nenebunie iniţiind cu nebunie impulsuri, tinereţea,
dorindu-şi răspunsuri, iuţi, ca şi firea...

cu zarvă-n mijiri omul influenţând răsărituri, minori, mult mai târziu
găsindu-şi menirea, delirul vârstei uitând... amintirii lăsând şi-a dragostei
porniri clocotitoare cu încleştări prăbuşite-n răzvrătire şi uri fără noimă, plătind
cât nu fac lupte şi-ncrâncenări, le lasă zilei de ieri cu focul privirii şi cu-al
nechibzuinţei curaj... într-un miraj, de care, vor... râde... tinereţi paparude
şi răzbunări de păcălici cu sclipici cu

anii ingraţi ţinând... pân-aici, o minte coaptă luându-le locul, sfârşind
cu struniri şi cruţări... ca flori stinghere prin ghimpi lăsând fâşii din ei înşişi
cu eroi prăvăliţi în răscrucea grăirilor mute învăţând să aibă de spus nu de zis, clipa
ne-ndurată trecând cu durata tinereţiii durând sub zmalţul de patimi şi vis,
fiecare fiind o scânteie cu propria lumină dorind să-şi înscrie propriul soare
pe-orbită, oricine putând cunoaşte şi-un munte,

ce... munte, îl ajută, să devină, din flăcări ce l-au consumat, cenuşa
tresărind în urna de pe stâncă veac după veac în prospeţimi topite în aburi
de ceaţă... tinereţi râzând mustind din abis ecoul vârstei chemând altă vârstă care
promite să facă primii paşi spre-o toamnă cu vin vechi, esenţe tari şi bucurii
reale, un munte cunoscând... barbare tinereţi surâzând dintr-un april hoinar
în începuturi de vieţi, colateral marginal, miresme din suflet

împrumutând bătrâneţii întinerind în inimi tulpina, flori ningând albe,
în plete... aninâd în bucle roua frunzelor ce stau să cadă printre ramuri ca
clipite descântând cu glas de înger peste piatra cea bătrână, tânără, ca să rămână
chiar desfrunzită-n ani, de... ani, din ea... o livadă înmugurind în suflet, cu
rădăcinile-n munte lăstărind... oamenii... născând ca scântei de lumină în
câmp războinic crescând,

leul tânăr pe cel bătrân învingând, tinereţea... fermecător de dulce
oricând... însă... cine a cunoscut muntele... împiedecându-se în piatră pe
povârniş călcând sfios ca-n catedrală, urcând înspre înalt, a dat de urma tinereţii
milenară, frumoasele frumuseţi frumoase în bogăţia pietrei grăind, piatra
răbdare având să devină nisip, tu, privind-o, cu sufletul şi gândul cinstind
a pietrei vârstă, mai mult iubind-o, încă,

muntele fericiri aspirând, al tinereţii chip, fermecător de dulce trecând
primenind pietrei îngemănat desăvârşiri... trainice-adevăruri în deveniri întărind
în poala-nţelepciunii crescând...

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!