+iubire +bunatate

Deznădejde

Deznădejde
în aer pluteşte.
Ca ceaţa de dimineaţă...
tăcută, umedă şi rece.
În mlaştină nu poţi înota.
De eşti cu cineva,
te urci pe el
şi îl omori.
Să te salvezi.
Vezi???
Cât de mârşavă
e-a omului
fire.
Fără picătură de
iubire,
bunătate,
înţelegere....
Sunt toate ferecate
în a răului cetate.
Te-ai lăsa, TU!, muşcat de şarpe?

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Corman
Adăugat de Mariana Corman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai strigat... şi Ţi-a răspuns

Ai strigat în toiul nopţii
Când inima-ţi era plină
De adânca beznă-a morţii
Şi-ai primit pe loc lumină;
Domnul ţi-a îndreptat iar sorţii
Pe cărarea Sa divină...

De vrăjmaş întemniţat
Şi legat în întuneric,
Ai văzut când ai strigat
La Domnul Atotputernic,
Cum ţi-a fost iluminat
Iar sufletul cadaveric...

Ai fost groaznic înrobit,
Prins în cursă, la răscruce,
Cu tot sufletul zdrobit...
Dar când te-ai plecat la cruce
Dumnezeu te-a izbăvit
Şi ţi-a dat o pace dulce...

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Vasile Brendea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeii bătrâni ştiu încă să petreacă!

Iubiţi colegi purtând acelaşi hram!
Sunt patruzeci de ani - o veşnicie!
De când, întâia oară, ne porneam
De-aici, ca o superbă herghelie
De mânji neştiutori de bici şi ham.
Eram frumoşi: purtam văpaia pură
Care se-arată-întreagă pe figură.
Acuma, iată-ne - şi mai frumoşi;
De frumuseţe grea, interioară,
Care ne face - poate - mai sfioşi,
Căci n-are focul viu de primăvară
Al aştrilor puternici şi geloşi,
Ci doar surâsul palid care-înseamnă
Căldura blândă-a soarelui de toamnă.
Ei şi!? Înţelepciunea unei vieţi
E s-o trăieşti, pe fiecare treaptă,
Prin ceea ce-i e propriu, si să-nveţi
a-i da, necontenit, măsura dreaptă.
Să-i dăm, deci, acceptatei bătrâneţi
Prilejul de-a ne-ntineri, o clipă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martie

"1 Martie" a sosit,
Mărţişorul mult dorit
La cei dragi a şi venit,
Copiii îl dăruiesc
Celora care-l iubesc.
Mi-aş dori s-aducă-n dar
Fericire, bunătate,
Pace pentru cei ce plâng
Noaptea, în singurătate.
Pentru cei fără părinţi
Cereasca lumii iubire
Să aibă şi ei un strop,
Un mic strop de fericire....

poezie de Roxana Iacob din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi

A fi nu e totuna cu a exista.
A fi este mai mult decât a exista.
A fi este ceva desăvârşit.
A fi e faptul împlinit.
A fi este dorinţa realizată.
A fi este natura întrupată.
A fi e scorul minţii.
A fi e rodul muncii.
A fi e tot ce noi simţim.
A fi e tot ce construim.
A fi e viaţa oglindită.
A fi e timpul convertit în faptă.
A fi e absolutul.
Dincolo de a fi e nimic,
E vidul.

A fi om este mai mult decât
A fiinţa ca om.
A fi om înseamnă empatie şi dăruire.
A fi om înseamnă iubire.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Alionte (27 noiembrie 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de diamant

Inimă de diamant, apărută din neant
plină eşti de strălucire! Inimă, îmi eşti iubire!

Inimă de diamant, rană dulce din neant,
plină eşti de bunătate! Inimă, îmi eşti dreptate!

Inimă de diamant, în arome de Levant
fie-ţi cântecele line, revărsate peste mine!

Nu sunt inimă de piatră! Te iubesc cum niciodată
N-am iubit o inimioară, diamant de primăvară!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iubirea

Eu am crezut, de când mă ştiu, şi am simţit şi-am vrut şi am iubit
Ca, pestetot, pe unde am umblat, să am ceva de spus, de luat, de dat!
Eu am pretins, de când mă ştiu, că, a zidi iubirea, mi-e datorie castă,
Fără putinţă de refuz, prejudecăţi, tăgadă, pretext de inutilitate!
Ca şi cum Fericirea ar fi iubirea însăşi, Omul etern, credinţa, viaţa!
Dar dac-ar fi ca, toate-acestea să nu mai dea speranţei niciun credit,
Şi, mâine, între oameni, inoportună să devină, iubirea pe Pământ...
Şi, dacă singur-aş citi, cândva, îndemnuri la iubire, bunătate, omenie
Şi, nimeni să nu mai vrea să-adune în fiinţă Fericirea, fir cu fir,
Ca şi cum astăzi, Omenirea n-ar mai avea oameni adevăraţi pe Tera,
Eu, totuşi, aş rămâne-aici să dau, să întregesc, să cred, să împlinesc!
Aş sta aici etern, să semăn, să plivesc, să recoltez grăunţe proprii!
Dar, când efemeritatea, inutil, bizar m-ar sechestra eternităţii,
Ţărâna-mi, ireversibil, coagulant, credibil s-ar preface în iubire!
Ca şi cum, doar iubirea ar fi utilul, legitimul sentiment al omenirii!

poezie de Iulia Mirancea
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Botezul

Iubirea a bătut la uşa omului, încetişor,
Cu bunătate, a adus apă din sfânt izvor.
Însă omul n-a recunoscut al său Creator,
A pus al păcatului lacăt pe-al uşii zăvor.

Şi-a bătut din nou la uşă, Iubirea agape,
A venit, omul să-l scape de negre păcate.
Prin sfânt legământ la cruce a semnat,
Cu sângele Său Sfânt, al eliberării act.

De robia păcatului, oricât de mic pare,
Cine crede şi se botează, are salvare.
Cine crede şi face tot ce Domnu-i cere,
Spre cerul veşniciei aleargă, nu piere.

Pumnul de ţărână din glia azi dezrobită,
Găsi-va pacea vieţii, atât de mult râvnită.
Sufletu-mbrăcat în strălucirea veşniciei,
Îşi poartă veşmântul alb, haina bucuriei.

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Viorica
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, femeie

Când te-ai născut, în prag de primăvară,
Au uneltit şi zeii să le primeşti pe toate,
Un trup armonios precum o lăcrămioară
Scăldat în ploi cu soare de raze dantelate.

Ţi-au dăruit curaj să poţi să rabzi mereu
Furtunilor din viaţă cu-atâta demnitate,
Tăria unei stânci să nu-ngenunchi la greu
Când trebuie să stai prin ape-nvolburate.

Pe chipul de lumină − un zâmbet arborat
Blândeţe în privire şi-adânci sclipiri brodate,
În sufletul cât cerul şi-atâta de curat
Vărsat-a Dumnezeu, imensă bunătate.

Dar, dintre tot ce ai, nimic nu e mai sfânt
Ca sentimentul-mamă, pecetluit în tine,
Ni te-ai născut să dărui, iubire pe pământ,
Femeie, tu eşti rodul, creaţiei divine.

[...] Citeşte tot

poezie de Angelina Nădejde (28 februarie 2014)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi să mai vină şi mâine...

Şi-i trist, şi plânge Dumnezeu
Privind spre Pământ cu uimire
Cum oamenii îşi fac singuri rău
Orbiţi de furii, si lăcomii în neştire!

"Eu v-am creat cu iubire,
şi v-am suflat bunătate...
Voi, oameni cu ochii închişi
Vă duceţi grăbiţi către moarte!"

"Treziţi-vă cât încă se poate,
Cât încă miroase a pâine
Nu vă grăbiţi către moarte
Lăsaţi să mai vină şi "mâine"!

poezie de Elena Bulancea (2016)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!