+ionut +popa

Luigi Farao: Noi ştim totul chiar şi despre oamenii care încă nu s-au născut.
Cezar Codreanu: Este posibil acest lucru? Glumiţi sau...?
Luigi Farao: Bine, nu în sensul în care te gândeşti matale. Nu suntem şi nici nu vrem să părem prezicători. Ideea este că noi ştim cum vor evolua oamenii de la naştere şi până la moarte chiar înainte ca ei să se nască, cu unele marje de eroare, în funcţie de mediile în care se nasc, mă înţelegi? Lucrăm cu studii de probabilitate. Dar rezultatul este, grosso modo, cel pe care am încercat să-l concentrez în aforismul pe care l-am împărtăşit adineauri cu matale.
Cezar Codreanu: Şi prin totul... să înţeleg că ştiţi de pe-acum traiectoria celor mai mici mişcări pe care noii oameni le vor întreprinde în decursul vieţilor lor?
Luigi Farao: Prin totul mă refer la tot ce contează, fireşte. Avem birocraţia, în primul rând, pe care o folosim aşa cum doctorul foloseşte stetoscopul pentru a asculta bătăile inimii unui pacient, însă diferenţa este că atunci când noi aplicăm instrumentul nostru, pacienţii ne ascultă pe noi. Mai ales cei care nu doresc să ia pulsul închisorilor.

replici din romanul În pregătire de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lască Ştiuio: Ia să vedem ce mai zic ăştia...
Prezentatoarea din icoană: "Bucureştenii inveteraţi, sătui de promisiunile deşarte ale demagogilor de cursă lungă, au ales, în cele din urmă, calea cea mai simplă întru soluţionarea conflictului interminabil dintre aceştia şi propriile fantasme, votând pentru operarea modificării necesare (şi în acord cu realitatea spaţiului dâmboviţean) asupra unui proverb latin care nu numai că a încetat să mai fie literă de lege pentru sus-numiţii, dar a devenit o adevărată ofensă la adresa lor şi a prietenilor lor cei mai buni. După lungi dezbateri şi câteva perdafuri trase de păr, noul slogan poate răsuna acum nestingherit din pieptul fiecărui sufletist: «Ubi canis ibi patria». Oficialii primăriei au declarat că acest demers va spori încrederea cetăţenilor în autorităţile competente în scărpinatul puricilor în talpă şi va arunca o lumină favorabilă asupra relaţiei dintre om şi originile sale animalice. Şi acum, doamnelor şi domnilor, o ştire de ultimă oră: în jurul orei 6:66 p. m., la puţin timp după lăsarea întunericului la vatră, câţiva evadaţi din întunecimea minţii, înarmaţi până în dinţi, au muşcat trei maidanezi care circulau regulamentar pe raza localităţii Prăpădişteni. După derularea unei anchete amănunţite, organele responsabile cu restabilirea şi menţinerea ordinii au conchis că patrupedele trebuie să se prezinte de urgenţă la cea mai apropiată unitate sanitară pentru administrarea vaccinului letal, aceasta fiind cea mai sigură şi mai rapidă modalitate de protejare împotriva virusului mortal «CaducX»."
Lască Ştiuio (apăsând pe butonul roşu): Că bine zicea vorba aia, curat murdar!

replici, scenariu de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lască Ştiuio: Lasă puţin paharul din mână şi haide să facem un exerciţiu de gândire!
Septimiu Birlic (trânteşte paharul pe masă şi scoate un sunet specific celor care vor să comunice indirect că băutura este de calitate superioară şi suficient de rece): Despre ce este vorba?
Lască Ştiuio: Uite, îi vezi pe cei doi de la bar?
Septimiu Birlic: Te referi la barman şi la chelneriţă?
Lască Ştiuio (ştergându-şi fruntea de sudoare cu un şervet): Da. Oricum, ei sunt singurii de la bar, însă nu contează identitatea propriu-zisă a subiecţilor, puteau fi alţii în aceeaşi formulă, cadrul contextual ne interesează mai mult.
Septimiu Birlic: În fine...
Lască Ştiuio: Aşadar, ce crezi că ar deveni acele persoane dacă le-ar creşte aripi peste noapte?
Septimiu Birlic (stătea cu privirea aţintită spre uşa de la intrare): Da, înţeleg ce zici, dar vezi tu, întrebarea trebuie reformulată. Iată la ce mă gândesc: bunăoară, spune-mi negreşit... vezi tabloul acela ilustrând două păsări -lucrare neinspirată, în opinia mea- deasupra uşii de la intrare, pe bucata de perete ce desparte partea superioară a uşii de tavan?
Lască Ştiuio: Da!
Septimiu Birlic (luându-l pe Lască de după gât şi arătând cu degetul): Uită-te cu atenţie la ele, analizează-le contururile, penajul, formele capetelor, gândeşte-te la ideea de pasăre, nu aşa cum apar pe perete, îngheţate, artificiale, prinse în plasa artei-kitsch, ţesută de om, ci imaginează-ţi-le pe membrana boltită şi albastră cum se pierd în turma de nori cumulus.
Lască Ştiuio:...
Septimiu Birlic: Şi spune-mi apoi, dacă ai vreo idee, ce crezi că ar deveni acele două păsări dacă le-ar creşte, peste noapte, două membre superioare în loc de aripi?
Lască Ştiuio (după un scurt moment de tăcere): Animale de povară?
Septimiu Birlic: Neîndoios!

replici, scenariu de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leonid Pavelescu: Iubirea-proiecţie este întâlnirea dintre un perete şi un proiector care îmbracă peretele în textura propriilor imagini şi cuvinte, acoperindu-l aproape în întregime; deşi peretele are o imagine proprie, de multe ori aceasta este modificată de imaginile care vin dinspre proiector.

replică din romanul În pregătire de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leonid Pavelescu: De când m-am născut a doua oară sau, mai bine zis, de când m-am ridicat deasupra negurii intracraniene, scopul meu în viaţă a fost să plantez câte o scânteie în minţile oamenilor pe care i-am considerat capabili s-o întreţină şi chiar s-o înteţească. Paradoxal, n-am reuşit să ajung la această performanţă decât prin tertipuri dezinteresate, adoptând în mod voit o manieră pompieristică de-a mă adresa ascultătorilor mei. Prin scurtele şocuri pe care le primeau de la impulsurile lor nervoase în momentele în care ascultau cu atenţie ceea ce le spuneam, îi făceam în mod subtil să-şi dorească să atragă şi ei atenţia şi să fie ascultaţi aşa cum eu eram ascultat atunci când mă angajam în câte-un discurs cu o tematică prestabilită. Altfel spus, cei mai inteligenţi şi taciturni găseau în mine un refugiu în care puteau exersa şi experimenta în mod proiectiv - eu însumi fiind un mediator între ei şi capcanele mele discursive - viitoarele metode şi tehnici de a da din mâini şi de a spune în mod indirect: "Sunt aici, veniţi la mine şi vă voi vindeca de voi înşivă!"

replici din romanul În pregătire de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lască Ştiuio: Omul nu rămâne niciodată neatins de ideea că îşi pierde o bună parte din timp încercând să trăiască; totuşi, mobilul care-i lipseşte acestuia din încercarea de a descifra gravitatea situaţiei este starea METAfizică alimentată de frământarea gratuită la care nu va obţine niciodată un răspuns, cu atât mai puţin o pâine pentru a-şi umple... timpul. Trebuie să recunoaştem: un disconfort epidermic nu poate fi decât reconfortant în vremuri de cumpănă. Astfel, ştiind că îşi pierde timpul, având noţiuni vagi despre ceea ce înseamnă "a pierde" şi "timp", atenţia lui este deturnată de la adevărata stare de lucruri: cum ar putea cineva să piardă un bun pe care nu-l are în posesie? Cum ar putea omul să-şi piardă timpul, dacă nu a reuşit încă să pună sub semnul întrebării, nici măcar preţ de o milisecundă, puterea sa de înţelegere a unei himere de-o asemenea anvergură? Dacă nu are timp, omul nu are ce pierde. Dar dacă nu ştie să piardă? Atunci natura timpului va fi pentru el cu atât mai străină cu cât imaginea-i reflectată în oglinda nopţii îi va ascunde umbra care se învârte după soare întocmai ca orele după lumină. Pentru că nu timpul este entitatea care se scurge, ci omul însuşi, cu tot ce are el de oferit seamănului său: sufletul în schimbul unei pâini şi pâinea ca fisă, aflată în mâinile celor care se pot juca ore în şir, zile la rând, ani interminabili la aparatul cu marionete.

replici, scenariu de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cezar Codreanu: Vreau să lansez un manifest spontan. Vreau să strig de pe cea mai înaltă culme din lume că viitorul nu este aproape niciodată. Vreau să strig la un microfon conectat la toate timpanele din lume, în toate limbile pământului, că această perspectivă este cel mai îndepărtat punct de ceea ce suntem şi cel mai apropiat de ceea ce vom fi, şi când vom putea spune că "suntem" atunci când vom fi, nu vom putea privi spre viitor decât în zare... şi-aceasta doar cu ochiul minţii. Vreau ca vocea mea ascuţită să scrijelească în membrana eterică următoarele cuvinte: "Fiinţa poate fi reprezentată de ea însăşi, dar niciodată definită de ea însăşi, întrucât, şi-aceasta doar prin puterea imaginaţiei, nu ne putem cunoaşte decât ca DEVIINŢĂ." Deviinţa curge în timp ca o lacrimă a nimănui pe obrazul tuturora.
Luigi Farao: Ete, fleoşc!

replici din romanul În pregătire de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!