+despre +inceput

A doua zi uitam

Visam ceva catifelat despre adâncul pământului;
un căluţ vorbitor, de un galben aprins,
făcea semne da şi nu din coamă;
coama lui era acoperită de pene strălucitoare,
încerca să comunice cu soarele;
visam, precum spuneam,
până când un preot m-a îndemnat să văd
în cuvinte;
atunci am început să vorbesc cu rădăcinile din mine
timp în care
mă căţăram cu greu pe nişte stânci abrupte,
pământul îmi tăia suflarea în pauze lungi,
între respiraţii eram perfect de acord cu natura,
natura goală ce defila prin faţa mea fără încetare;
înţelegeam totul ca şi cum nimic nu ar fi fost ascuns;
a doua zi uitam şi nu mai ştiam
ce-au simţit ochii mei, de pildă,
atunci când au fost atinşi de împrejurimi.

poezie de Camelia Petre
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada şi vocea

După ce Bestami a murit, s-a întâmplat
ceea ce el spusese că are să se întâmple, Bu'l-Hasan
a devenit şeicul comunităţii
şi în fiecare zi mergea la mormântul lui Bestami
pentru a primi poveţe.

Lui Bu'l-Hasan i se spusese într-un vis,
de însuşi Bestami, să facă astfel.

În fiecare zi, în zori, el mergea şi stătea în faţa gropii
până la prânzul mic. Acum, ori spiritul lui Bestami
venea şi-i vorbea, ori îi răspundea
în tăcere la întrebări.

Dar într-o zi s-a aşternut o zăpadă înaltă.
Locurile de veci fiind apropiate
erau de nerecunoscut.

Bu'l Hasan s-a simţit pierdut.
Atunci a auzit vocea şeicului.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză şi ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ţi se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din faţa casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâşietor la lună
şi toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlţâia patul şi casa

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa s-a tocmit cu moartea, chiar în prag de amiază nimeni nu i-a ghicit traseul, Klara dansa între viaţă şi moarte pe un stâlp de telegraf

Pe la zece plus sfertul academic
pe când soarele tolerase în preajmă
câţiva nori zmeurici şi jucăuşi
s-a desprins de sin
ca o capsulă autocomandată
fără să-i pese de comenzile destinului
/ mai întâi şi-a verificat nervii
trecându-i prin beregata dracului său păzitor
şi prin vastitatea întunericului
ca printr-un borcan cu marmeladă
l-a chircit pe caldarâm
ca pe un pui de bogdaproste
/ prin urechi, prin ochi, prin colţul gurii
a început să i se prelingă sufletul
negru ca smoala încinsă
era mare desfătare în jur
organele intraseră într-un joc de pantomimă
acompaniate fiind de-un râsu-plânsu
şi câteva gânduri
uitate la presat printre vaite

[...] Citeşte tot

poezie de Lucian Alecsa din Ţinutul Klarei (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sub uşă

Ziua de azi
Mi-a fost vârâtă, ca de obicei,
Pe sub uşă.

Mi-am aşezat pe nas ochelarii
Şi-am început
S-o citesc.

Nimic deosebit,
După câte văd.
Cică pe la prânz o să fiu cam trist,
Nu se specifică motivul,
Şi-o să continui să iubesc lumina
De unde-am rămas ieri.

Pagina exterioară informează
Despre tratativele mele cu apa, cu munţii, cu aerul,
În legătură cu pretenţia lor absurdă
De-a-mi intra în sânge, şi-n creier.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îndrăznit să fiu copil o clipă

Cât de nefericită poate fi viaţa fără copilărie.
Clipa se făcuse sferică după trebuinţa viselor mele.
Ce pot fi visele dacă nu o stare fără senzaţie dureroasă?
Urcă şi coboră din soare, îmbrăcând câte o aureolă fiecare pentru cât de mult mă apasă suferinţa acestei lumi.
Lumea aleargă spre idealuri false pentru a deveni strălucitoare mai mult decât îi este dat să fie. Oamenii trăiesc într-o permanentă tensiune, remarcând insuficienţa ca pe un sentiment al sfârşirii lor, o agonie ultradimensională şi epuizantă care nu aduce nimic bun acestei lumi.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut lumea aşa cum e.
Am găsit în clipă strălucirea desăvărşită – copilăria ca un privilegiu al vieţii, copilăria ca o mare purificare a sufletului între viaţa cosmică de dinainte şi un nou început organic al său.
Cât de nefericit poate fi un suflet fără copilărie, cât de nefericit ar fi un fluture fără floare, cât de nefericită ar fi o floare fără ploaie, cât de nefericit poate fi omul fără raţiune.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut cum se irosesc oamenii. Nu mă plâng de nimic. Aştept o ninsoare abundentă să înflorească pământul ca într-o primăvară polară. Albul acoperă întunericul din oameni şi am mai multă vreme să vorbesc cu mine despre mine.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă ca să nu pierd încrederea în oameni. Am văzut prăbşirea lor între frământări şi obsesii
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut o lume fără fundament, înstrăinată de Dumnezeu.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă când am aflat semnificaţia timpului şi mi s-a făcut frică de necunoscut.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut avarul din care nu mai rămăsese nimic decât banul.
Cât de nefericită poate fi viaţa fără copilărie...
Cât de nefericit poate fi copacul fără frunze, izolat de iarnă într-o halucinaţie albă.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi n-am mai simţit pământul sub picioare: eram melancolie, speranţă, zbor, nevinovăţie, transparenţă, luciditate...
Ce fericit este copilul, trăindu-şi fantezia într-o inocenţă totală, ce fericit poate fi îngerul în conştiinţa lui: aşa simte şi el zborul dincolo de orice imaginaţie odată cu copilul – când în cer, când pe pământ într-o armonie perfectă.
N-aş fi ştiut toate astea dacă n-aş fi îndrăznit să fiu copil o clipă, o aripă de vânt –moneda convertibilă a oricărui vis.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (27 noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul

Într-o zi Ochiul a spus, "Văd dincolo de-aceste văi un munte
învăluit de-o ceaţă albăstruie. Nu-i aşa că-i frumos?"

Urechea a ascultat câteva clipa cu atenţie – şi-a spus,
"Unde-i acel munte? Eu nu-l aud."

La rândul ei Mâna a luat cuvântul şi-a spus,
"Încerc în zadar să-l simt sau să-l ating, nu-i niciun munte."

Iar Nasul, "Nu există niciun munte, nu-i simt mirosul."

Atunci Ochiul şi-a văzut de drum, iar ceilalţi
au început să-şi dea cu părerea despre ciudata iluzie a Ochiului:
"Ochiul are probleme, ceva nu-i în regulă cu el."

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unchiul Dan despre viaţă

Nu gândi în exces,
visează la lumina zilei;
astfel vei deveni mai inteligent.
Einstein este dovada.

Nu fi exagerat de umil şi de respectuos,
ai putea sugera că te simţi atât de măreţ şi de deosebit
încât este necesar să te porţi în felul acesta.

Nu fi prea înţelept,
asta deranjează pe mulţi;
mai degrabă faci un pas înapoi –
astfel vei părea mai deştept decât eşti.

Nu căuta să arăţi prea bine,
oamenii vor crede
că eşti bun doar pentru aşa ceva.

Fă-ţi un prieten
sau doi;

[...] Citeşte tot

poezie de Lonie Hicks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

George Trimble

Vă mai aduceţi aminte când stăteam pe treptele
Curţii de Justiţie şi vorbeam despre conceptul monetar Free-Silver
Şi despre impozitul unic promovat de Henry George?
Vă amintiţi apoi că, atunci când Inegalabilul Leader
A pierdut prima bătălie, am început să vorbesc despre prohibiţie
Şi că am devenit un militant al bisericii?

Asta s-a întâmplat din pricina nevesti-mii,
Care-mi prezisese că mă paşte pieirea
Dacă nu-mi dovedesc moralitatea celor din jur.

Well, ea m-a distrus:
Pentru că radicalii au devenit suspicioşi în ceea ce mă privea,
Iar conservatorii n-au avut niciodată încredere în mine –
Iar acum zac aici, de nimeni plâns.

poezie clasică de Edgar Lee Masters din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER, editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, n-am isprăvit!

Doamne, n-am isprăvit
cântecul pe care mi l-ai şoptit.
Nu-mi trimite îngeri de gheaţă şi pară
în orice seară.

Nu pot pleca. Arborii îmi şoptesc;
florile calea-mi aţin şi mă opresc.
Despre toate-am început o cântare
de laudă şi naivă mirare.

Oamenilor voiam să le las
sufletul meu, drept pâine la popas,
drept păşune, livadă şi cer.
Tuturor acelora care nu mă cer
şi nu mă cunosc, am vrut să le fiu
o candelă pentru mai târziu.

Căutam în iarbă şi-n mohor
tainele ascunse tuturor;
Mă uitam în fântână şi-n iaz,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Magda Isanos (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!