+de +doua +ori

Două capre

Două capre cu trei iezi,
În genunchi la o tulpină,
Ţi se pare că le vezi
Că se roagă şi se-nchină.

În giubele lungi, de par,
Şi cu bărbi, ai da să zici
Că sunt chiar, într-adevăr,
Cinci monahi ori ucenici.

Şi-i şi altă-asemănare:
Ciute şi-n suman sărac,
Înţolite-s, fiecare,
Roşcovanele-n şiac.

S-au sculat şi rumegând
Stihuri mute şi litanii,
Scapă, rupt din când în când,
Şirul negru de metanii.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Năravuri scribăreţe

Când colinzi
două luni
a naturii splendoare,
căutând flori şi stele
prin oricare cotlon,
e de neînchipuit
cum natura ţi-apare
ca o carte
de telefon.
Pretutindeni-
Caucazul de-ar fi,
e de-a surda,
sau că-s ţărmii Crimeii
în soare,
pe un petec de cer,
la W. C,
sau pe burta
telegarului lui Petru cel Mare,
ori în praful din drum,
ori pe-a vântului roză,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Vladimir Maiakovski din Versuri (1926), traducere de Cicerone Theodorescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adrian Năstase, fost premier, condamnat de două ori la închisoare pentru corupţie, şi-a lăsat barbă în puşcărie, se pretinde un deţinut politic şi pozează ipocrit în contele de Monte Cristo, care a fost închis pe nedrept (pamflet)

Omule, decenţa-ţi cere
S-ai un lucru în vedere,
Ce ţi-l spun pe şleau, abrupt:
Contele n-a fost corupt.

pamflet de George Budoi din Dicţionarul corupţiei (21 august 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec I

Azi dimineaţă eram rouă.
A venit soarele şi m-a băut
Viaţa împărţindu-mi-o-n două.

Azi la amiază eram nor,
A venit soarele şi m-a băut
Picătură cu picătură, uşor.

Astă seară stea voi fi, stea,
N-am să clipesc de multe ori.
Marea mă cheamă, vrea să mă bea.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo...

Am plecat spre cer, căci digul s-a rupt
Şi am sperat în visuri, chiar dincolo de credinţă,
Dincolo de zbor
Am creat valuri în ape tulburi
Am zâmbit pentru frumuseţea libertăţii cuvântului
Am pierdut trenul vieţii de două ori
Probabil că voi pierde tot ce nu mi-e de folos
Am să zbor cu visuri cu tot,
Dincolo de creaturile veacului 21.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Increat

Cu Treptele supui văditei gale
Sfînt jocul în speranţă, de pe sund,
Treci pietrele apunerii egale
Supt văile respinse, ce nu sunt.

Ţi-e inima la vârste viitoare
Ca şarpele pe muzici înnodat,
Rotit de două ori la mărul-soare,
În minutare-aprins - şi încrestat.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre împărţirea unui soţ

Să se ducă dracului acea soartă
care te face să împarţi cu altă femeie un bărbat.
Una se alintă sub pături de bumbac;
celeilalte-i este frig.
Din când în când, mda, poate da sau poate nu,
o dată sau de două ori pe lună, oh, ca şi cum n-ar fi.

Cauţi să te agăţi ca musca de fiertura de orez,
dar orezul e mucegăit. Munceşti ca o servitoare,
dar fără a fi plătită. Dacă aş fi ştiut cum vor sta lucrurile,
cred că aş fi ales să trăiesc singură.

poezie de Ho Xuan Huong , 1772–1822, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine un ceas

Vine un ceas, când ridicând privirea
descoperi în azurul beat ivirea
unor cumplite păsări: nu pot fi
decât acvile de la miazăzi,
reflexul la zenit al faptei tale.
Adormi sub zborul lor. Ca să te scoale,
un zeu la pândă a tocmit pigmei.
Şi te trezeşti în zori, te uiţi la ei,
Şi – "parc-au mai crescut..." – îţi spui deodată.
Te uiţi în sus, în zarea fără pată:
şi păsările au crescut. Le sorbi
cu ochii mari, înspăimântaţi: sunt corbi.
Ai vrea să-ntrebi, apoi renunţi. Mai bine:
pigmeii sunt de două ori cât tine...

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marile tăceri

La geamul sufletului tău
Se-ngrămădesc părerile de rău.
Le uiţi un timp, dar ele se adună
Şi se şoptesc alături împreună.
Voiai să uiţi de tot, să uiţi de toate,
Şi, încercînd, văzuşi că nu se poate.
Să fie leac? Să ţi-l aducă cine?
Că morţile, şi ele, se-ngrămădesc în tine.
Şi lacrima-i amară,
O lacrimă de rouă şi-o lacrimă de ceară.
Că am aprins în geam o lumînare
Şi-o candelă, la ce-a mai fost şi doare.
Au tremurat ca două stele,
Într-o-ngînare mută între ele,
Mîhnirilor şi vieţilor trecute,
Răbdate pe tăcute.
De cîte ori, trăite, ai murit?
Mîhnirile ascunse le-ncepi şi n-au sfîrşit.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Nu, nu plâng, mi-a răspuns
Măicuţa bătrână,
Cu brâul de lână.

Numai uneori simt că obrazul meu
E pământul
Pe care s-a prăbuşit Meşterul Manole
Şi-atunci, după obiceiul din vechime
Trebuie să-l însemn
Cu două izvoare.

Aşa a fost într-o zi
Când l-am trimis la oaste
Pe fiul meu Tudor,
Primenindu-l, că era duminică dimineaţa,
Cu cămaşa morţii.

Aşa a fost când
A căzut de pe mănăstirea lui
Aurel Vlaicu,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!