+daca +vrei +poti

Banca şi Ordinea Mondială

Că există Dumnezeu?!..
De sunt bani! EL nu contează,
Fie vorba intre noi,
Giganţi bogaţi...
Te au în pază.

E obosit si demodat,
Ingerul tău păzitor,
In corpul tău ţi-aş implanta,
Un microcip nemuritor.

La trezit de dimineaţă,
Ai un ceas fără sirenă,
E setat sa te trezească,
Microcipul tău din venă.

Eu te ştiu şi cum respiri,
Sănătos sau cardiac,
Pentru mine nu contează,
Mă amuz puţin şi tac.

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Sbârcea (2020)
Adăugat de Vasile Sbârcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciorchini de omăt

Iarnă, ce frumoasă eşti
Când văile primeneşti
Cu haine imaculate
În lacrimi de brad spălate!
Şi cât de fermecătoare
Este prima ta suflare
Când împrăştie, în joacă,
Mugurii de promoroacă!

Iarnă, tu mă-nnebuneşti?!
Coborâtă din poveşti,
Cu ifose de crăiasă
Vrei să-mi intri iar în casă.

Şi-mi zici că, de sărbători,
Pe geam ai să pictezi flori!
Bine! Fie-aşa cum spui,
Dar vreau floarea de gutui
Pe suflet să-mi desenezi.
Vreau şi pomi cu mere verzi

[...] Citeşte tot

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 126

O, drag băiat, ce Timpul îl supui
Sfidând şi coasa şi clepsidra lui;
El e o roată, nu poţi s-o opreşti,
Iubiţii tăi se trec, tu înfloreşti.
Dar dacă Firea, ce n-o controlezi,
Te trage-n spate când înaintezi,
Ea face asta, nu că i-ar păsa,
Ci sfidând timpul şi puterea sa.
Tu să te temi, eşti jucăria ei!
Te poate ţine, însă nu cât vrei,
Căci la final şi ea te va jertfi,
Că legea-i lege, n-o poţi ocoli.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte miroase galben-auriu

dacă vrei poţi să arunci la gunoi zilele în care ai fost puţin tristă, bijuteriile, aparatul de radio, rochiile transparente, tv-ul, pantofii cu tocuri, computerul, nopţile în care ai făcut dragoste degeaba sau
orice alt detaliu care te-a făcut să crezi că nu, nu ai fost vreodată singură
sparge femeie în astă noapte fereastra
ca şi cum ţi-ai sparge în sfârşit ochii
nu plânge
aşează-ti frunze lungi, flori galbene-aurii sau albe-n păr
te culcă de ţi-e somn

ar fi de-ajuns o singură sămânţă de Sânziană-albă
pentru ca tu să scrii într-o noapte primul poem de dragoste

poezie de Lavinia Micula
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu, puritatea

Ştiu, puritatea nu rodeşte,
Fecioarele nu nasc copii,
E marea lege-a maculării
Tributul pentru a trăi.

Albaştri fluturi cresc omizi,
Cresc fructe florilor în jur,
Zăpada-i albă neatinsă
Pământul cald este impur.

Neprihănit eterul doarme,
Văzduhul viu e de microbi,
Poţi dacă vrei să nu te naşti,
Dar dacă eşti te şi îngropi.

E fericit cuvântu-n gând,
Rostit, urechea îl defaimă,
Spre care o să mă aplec
Din talgere – vis mut sau faimă?

[...] Citeşte tot

poezie de Ana Blandiana din Persoana întâia plural (1964)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şatra

Fericirea e o pasăre.
Dar nu o pasăre ca oricare alta
Ci o pasăre plăsmuita din pulbere de aur.
Pasărea aceasta
Vine de undeva, de departe,
Vine şi ţi se aşază pe umăr,
Pe umărul stâng.
Deasupra inimii
Ţi se aşază pasărea fericirii.

N-o vezi,
O simţi numai.
Iar dacă vrei s-o prinzi
Nu poţi s-o prinzi
Nici cu mâna,
Nici cu lanţul,
Cu niciun fel de capcană
Nu poţi s-o prinzi.

Uneori pasărea fericirii

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stană de piatră

E absurd, e nedrept, e ciudat, e urât,
Marea bate în ţărm, cerul bate în ochi,
Parcă suntem cuprinşi de un fel de deochi,
Nu pot face un pas. Te iubesc şi atât.

Aş putea să ajung într-un timp şi-ntr-un loc,
Unde ştiu că poţi fi şi că suferi cumplit,
Aş putea testament sau scrisori să-ţi trimit,
Sau să vin să vă pun, plin de dragoste, foc.

Parcă sunt blestemat, parcă nu am puteri,
Consternat, retrăiesc tot ce e şi ce-a fost,
Nu mai ştiu dacă vrei să şi fac tot ce-mi ceri,
Să te las să te pierzi într-un trist adăpost.

Nu mai ştiu ce e azi, nu mai ştiu ce-a fost ieri,
Despre mâine nu cred că mai are vreun rost.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec vechi

Langa mare am facut cantarea asta
Ascultati sa i-o spuneti daca o s-o intalniti
E inalta, are ochi buni si linistiti
Si e blonda cum e iarba ce-a simtit fiorul coasei
O, te-ai dus, te-ai dus iubito intr-o iarna dupa masa
Si mi-e inima o floare ofilita
O hartie - poezie veche si demult mototolita
Si-aruncata in cutie sau sub masa
Tu ai vrut Marie sa-ti legi o franghie de gat
Fiindca mama ta te-a iubit
In haine de Duminica dansul a venit
Si ti-a sters de pe florile obrazului plansul.
- Luna e rosie Marie, noaptea cum sa fie - cenusie
Vino cu mine la mosie
O sa-ti plangi intai durerea toata, nesuparata
Intr-o odae veche si intunecoasa, intr-o odae linistita si curata.
Unde sa te poti desbraca in pielea goala
Ca sa dai suferintei desmierdari
Poate o sa vrei carti cu poezie pentru uitari
Sau papusa cu leagan si ingrijiri de boala.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbitor de vânt

Am stat de vorbă iar cu vântul,
Şi l-am pus gândurile să-mi ţină,
L-am rugat să accepte legământul,
Şi să le smulgă chiar din rădăcină.

Unele îmi sunt tăioase şi grele,
Şi-i cer scuze la vreun trecător,
Dacă se v-a împiedica de ele,
Căci ştiu ce tare rău mai dor.

Te rog pe tine viscol blând,
Să îndeplineşti dorinţa mea,
Şi să porţi întreg acel gând,
Ce trebuie să ajungă doar la ea.

Poţi să mângâi creste şi văi,
Să-i spui de lungul drum bătut,
Şi de cum paşii tăi
Au purtat al meu gând mut.

[...] Citeşte tot

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (6 iunie 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofii şi plugarii

Cu-ai săi sfetnici de la curte craiul s-a pornit odată,

Ca să facă p-o câmpie o plimbare-ndătinata.

Sfetnicii, nouă la număr, povesteau, şi fiecare

Înşira câte-o legendă, câte-un basm ori o întâmplare;

Craiul însă, dus pe gânduri, n-asculta vorbele lor,

Ci, tăcut, îşi păzea drumul călărind încetişor.

Sfetnicii, dacă văzură cum că craiul mereu tace

Îl lăsară-n draga voie, să gândească orice-i place,

Iară între ei se-ntinse ciorobor şi mare sfat:

Cine este oare-n lume omul cel mai învăţat?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!