+copil +interior

Certitudini

Nu am nevoie de certitudini; eu sunt un om
preocupat de propriul său suflet.
Nu mă îndoiesc că, pe lângă chipul şi mâinile
pe care le cunosc, de sub tălpile mele mă
privesc chipuri pe care nu le cunosc,
chipuri liniştite şi reale.
Nu mă îndoiesc că măreţia şi frumuseţea lumii sunt ascunse
în orice nimic din lume.
Nu mă îndoiesc că sunt nemărginit şi că universurile
sunt nemărginite, dar, în zadar mă gândesc
cât sunt de nemărginite.
Nu mă îndoiesc că astrele şi sistemele astrale aleargă
prin cosmos cu un scop şi că într-o zi voi fi
şi eu ales să fac tot atât cât fac ele, ba
chiar mai mult.
Nu mă îndoiesc că aranjamentele provizorii continuă
şi continuă milioane de ani,
Nu mă îndoiesc că interiorul are un alt interior,
că exteriorul are un alt exterior, că vederea
are o altă vedere, că auzul are un alt auz şi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Walt Whitman
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihil Sine Deo

Vin pe furiş în primăvara vieţii tale,
Să-i fac cadou, o rază de culoare şi splendoare,
Nu îmi doresc putere, faimă, ori bogăţie...
Lumea ar fi mai bună, doar Bunul Dumnezeu să le deţie.

Dumnezeul iubirii veşnice este lumina conştiinţei noastre,
Să Îl conştientizaţi trebuie să vă uitaţi în sufletele voastre.
Visele albastre şi senine îs blânde ca de vară,
Culoare ca nestemata de opal, tot sufletul îl spală.

Aduc comori culese dintre astre,
Lumea ca să se bucure de nopţile albastre,
Pe toata lumea aş vrea s-o fac ferice,
Oamenii niciodată ca să nu se oftice.

Femeia-i dulce de-ţi vine să-i dai Luna,
S-o cucereşti e imperativ să îi araţi şi să-i explici natura şi scriptura.
Frenetic zboară fluturi coloraţi şi albi prin iarbă,
Nunta de vis, nimeni în veac să nu le-o şteargă.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interior etern

Soarele pătrunde tiptil, pe şoptite, în camera goală şi se reflectă în ochii ei de copil.
Vântul adie uşor în interior şi zboară frunzele de pe podea, direct in părul fetei.
Soarele se amestecă printre frunze, cu vântul, cu părul, cu rochia, cu ochii.
Se simte in aer miros de bujor
Ceva delicat, precum un pui de rândunea ce stă între două palme, temător, încrezător...

poezie de Giulia Mara
Adăugat de Bombastic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conflict interior

E tare gheaţa, ştiu — şi nu ne este bine,
E tare gheaţa, ştiu — n-am ascultat de tine!
E frig acolo, ştiu — şi este şi-ntuneric,
Iar singurul câştig: Par proştilor puternic.

Dacă aş fi rămas copilul ce-l ştiai,
Sau cel puţin naiv — încă mă mai aveai...
Dar nu, nu am rămas naiv şi nici copil.
Nu mai e ca atunci, e tot mai dificil!

Nu mai pot să mă-ncred în tine ca atunci,
Chiar dacă îmi promiţi numai momente dulci;
Nu-mi mai permit să cred în nicio fericire —
Pân' nu mă văd cu ea, departe, în neştire!

Aşa că, mă-nţelege şi nu mai fi de gheaţă!
Lasă să vină totul, cum ne e scris în viaţă...
Sau dacă nu, măcar, hai să ne împăcăm
Şi poate, cine ştie, n-o să mai eşuăm...

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conflict interior

E tare gheaţa, ştiu - şi nu ne este bine,
E tare gheaţa, ştiu - n-am ascultat de tine!
E frig acolo, ştiu – şi este şi-ntuneric,
Iar singurul câştig e că par mai puternic!
...
Dacă aş fi rămas copilul ce-l ştiai,
Sau, cel puţin, naiv - încă mă mai aveai...
Dar n-am rămas deloc, nici naiv, nici copil.
Nu mai e ca atunci, e tot mai dificil!

Nu mai pot să mă-ncred în tine ca atunci,
Chiar dacă îmi promiţi, numai momente dulci!
Nu-mi mai permit să cred în nicio fericire -
Pân' nu mă văd cu ea, departe, în neştire!

Aşa că, mă-nţelege şi nu mai fi de gheaţă!
Lasă să vină totul, cum ne e scris în viaţă...
Sau dacă nu, măcar, hai, să ne împăcăm
Şi poate, cine ştie, n-o să mai eşuăm!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (23 iunie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea lui Gaspar Gaitan

... putem recupera acele zile blânde precum duminicile caniculare înşiruirea acelor ore, perle egale de un alb molcom, acele îmbrăţişari cuminţite în tolăneala lor, putem redobândi acel soare rege bun pe sub care vor râde acei oameni povestitori, acolo unde atingerile tale ca spicul de papură, unde pielea ta de porţelan Cătălina albă, luminată din interior de firea ta, putem recâştiga liniştea din ramurile pomilor, sufletul nostru comun să bea apă câtă vrea, să nu grăbim secunda de miere, să diluăm poezia vieţii noastre Cătălina, vocea ta ca vântul dogoritor printre lanurile înalte de secară, ochii tăi albaştrii confecţionati din cozi de libelula albastră, mereu afirmativi să zâmbească mereu ca un ulcior aşezat pe-o parte, numele meu mic să adoarmă în buzele tale cum adormeam eu copil în muşchiul gras al pădurii de fag, putem readuce aici Cătălina acea dragoste cât un bob de muştar, pe cât de mică pe atât de firească ca un cântec în livada de porticali parul tău blond să imi odihnească mâinile, putem repara cât mai avem timp crăpăturile inimii, reînnoi totul. AMIN.

poezie de Mihai Amaradia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

Te naşti în lume cu noroc, dar nu există doi pe-un loc,
nu judeca, nu pizmui, de ai puţin nu jindui!
Fii vrednic de atât cât ai că poţi şi altuia să dai!
Vrei să fii bine înţeles, dar ce tovarăşi ţi-ai ales?
Or fi toţi pe potriva ta? Pe-acelaşi loc nu pot doi sta.
De eşti ţâfnos, mereu calic, greşeşti şi nu rezolvi nimic,
mai pune unul, altul lasă, se poate-ntemeia o casă,
priveşte mândru înapoi: curg aparenţele şuvoi
de zâmbete prieteneşti, să le accepţi, să te fereşti?
Să-ţi aminteşti că viaţa ta ar fi putut să fie-a mea!
Adesea greu m-am exprimat, gândind ce spun, am judecat
că ştiu ce zic, să pot privi, fără tăgada de-a strivi.
În fine, ştiu c-acelaşi sunt cu vise, spaime, păr cărunt
şi mă privesc interior, cu ochi valoric mă-nfior,
că gesturi sunt cuvintele rămase-n cord ca sfintele,
n-am cunoscut audienţă, doar răutate sau clemenţă,
copil fiind, am remarcat cum râdeau de-un handicapat,
dar nu vedeau că mintea lor era handicapatul chior,
că râde ciob de oale sparte cum umbră-om nu se desparte,
durerea o simţim la fel, necazul – trecem peste el,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi pici

Trăieşte ca şi cum nu ai avea nicio posesiune,
Nimic pe care imperiul minţii tale să pună sechestru.
Gol precum vântul, translucid şi efemer precum gândul.

Ce ţi se poate întâmpla rău, atunci când mergi în tandem cu potopul?
Îţi surâde norocul, dacă pe cerul minţii tale stau agăţate întrebări existenţiale,
Ca: "De unde vin?", "Unde mă duc?", "Pentru ce mă aflu aici, pe bucata asta de pământ?".

Ca un pici, pierdut de mama sa în magazinul mare,
Ce năpădit de lacrimi reci şi grele, o caută disperat printre mormanele de haine.
Aşa sunt şi adulţii, care deşi înalţi ca munţii,
Tot îşi mai plâng de milă, dezorientaţi cum e zapada atunci când vede o cămilă.

Salvarea nu stă în următorea pastilă,
Care precum un cântec de leagăn, te mai adoarme pentru înc-un veac.
Ce păcat, că ne adormim copiii din cinci în cinci secunde, în loc să-i lăsăm liberi să zburde.

Copilul interior, la fel ca cel de-afară,
Nu vrea decât să urce-n pomul minţii, să-şi urmărească de-acolo părinţii.
Gândurile nu-l doboară, stolurile de emoţii nici că reuşesc să-l dea afară.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipostaze

Ipostaza I
întotdeauna fusese curios în privinţa direcţiei
pe care grupul avea să o urmeze...
curiozitatea- o nerăbdare copilărească
alimentându-i frisoanele de ură şi pesimism.

depindem de noi înşine, îşi spunea
şi i se părea o normalitate
să devină nesociabil în mod sistematic.

pe ce alt drum al desăvârşirii
putea să apuce?

ningea de câteva zile
iar liniştea se răsucea deasupra
ca într-un spectacol din cirque du soleil
"o inimă de om şi-n clopot bate"
îşi spunea amintindu-şi de îndepărtatele
şedinţe de partid.

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Sibechi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Silvia, Secretar General în retragere

(la prima suflare)

"Încurajare"
când mă gândesc la ideea asta de încurajare
o simt cum mă trage dinspre Interior înspre Exterior.
Este un îndemn de a ieşi din tine însuţi.
De a te scoate din minţi cumva.
Câte minţi? De ce "minţi"?

Curaj. De exemplu când vezi un politician vorbind la televizor
să crezi pentru o clipă că el e de fapt un prinţ din poveste
visător, curat, iubitor, pur, sincer, credul, îndrăgostit
dar blestemat de o vrăjitoare
şi transformat în spurcăciunea care gâlgâie acum pe ecran.
Iată curajul.
Să patinezi adică pe fundul prăpastiei întunecate
pavate cu muci de copii. Copilule.
Copilotule al meu.
Rătăcitor.

[...] Citeşte tot

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!