+casa +parinteasca

Surorile vrură să o mângâie, dar cu nişte cuvinte atingătoare, care îi făceau mai mult rău decât bine. Fata cea mică a împăratului, dacă văzu că nici surorile nu o cruţă, îşi puse nădejdea în Dumnezeu şi se hotărî să plece unde mila domnului o va duce. Îşi luă deci din casa părintească un rând de haine proaste şi vechi şi pribegi din sat în sat, până la curtea unui alt împărat.

Petre Ispirescu în Sarea în bucate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de-acasă...

Aş vrea să ştii că îmi e dor
De apa lină de izvor,
De fetele-mbrăcate-n ie,
De vatra cu miros de pâine...

De un cuptor cu cozonaci,
De câmpul învelit cu maci,
Mi-e dor de strugurii din vie
De tot ce-a fost şi n-o să fie...

De ochi-nlăcrimaţi ce-aşteptă
Şi de cireşul de la poartă,
De mămăliga din ciaun,
De ţurca ce-o jucam pe drum...

De florile de pe terasă
De glia noastră strămoşească,
Mi-e dor să-mi spui că mă iubeşti
Şi seara să mă înveleşti...

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haine vechi

Rămîn prin casă nişte haine vechi,
Un fel de moştenire părintească
Şi umbre ale tragicei perechi,
Că posesorii nu mai vor să crească.

Părinţii ajung din ce în ce mai mici,
Îi părăseşte calcaru-n derivă
Şi, dintr-o dată, nu mai sunt aici
Şi hotărîrea e definitivă.

Paltonul mamei nu mai are rost.
Încap în el aproape două mame,
Şi-acel voal, ce potrivit i-a fost,
Începe, dărîmat, să se destrame.

Cît despre tata, ce să vă mai spun.
Costumele, absenţa i-o îmbracă.
Parc-a suflat un croitor nebun,
În toată garderoba lui săracă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor de apă vie

(fragment)

Când Prier-alb, feciorul lui Tulnic Împărat,
Din casa părintească la taberi a plecat.
În alte lumi, să caute pierduta lui drăguţă,
A dat lui Prier-negru atunci o năfrămuţă
Şi-a zis: În toată ziua poţi şti de soarta mea!
Priveşte-mi năfrămuţa, şi tu când vei vede
Pe mijlocul ei dungă de sânge, dungă lată,
Să ştii, iubite Prier, că-s mort! şi zilnic cată
Năframa-i Prier-negru, iar când a opta zi
De sânge lata dungă pe mijloc o zări,
E mort! a zis şi-n clipă a-ncălecat feciorul.
Pe Vânteş, cal sălbatic, să-şi caute frăţiorul.
Găsindu-l într-o silhă de fagi, în stan schimbat,
La sfânta Luni se duce şi sfânta Luni i-a dat
Învăţ, să ude stanul cu stropi de apă-vie...
Aşa spun din poveste bătrânii. Din vecie
Aşa le-a rămas rostul în basme şi poveşti
Că mulţi viteji năzdrăvani şi fii împărăteşti

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am avut din copilărie o antipatie de neînvins întotdeauna contra înstrăinării. Eram legat cu atâta duioşie şi dragoste de patria mea, de casa mea părintească, că îmi cădea întotdeauna greu să mă îndepărtez de ea chiar pentru scurtă vreme... Că această patrie, această casă părintească... mi-a devenit tot mai scumpă, se înţelege de la sine.

citat celebru din Ciprian Porumbescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea

Un cer fierbinte, fără de culoare,
îmbrăţişa pustiul ars de soare.
Cu chip aprins, cu haine zdrenţuite,
prin spinii frânţi de vânt şi de copite,
prin nori de praf, prin mirosul de cloacă,
goneau porcarii slujba să şi-o facă.
Dar dintre toţi, mai copleşit de chin
era un tânăr, un sărman străin.
Plecat de la părinţi cu-averea-n brâu,
el o pierduse-n cârciumi şi-n desfrâu,
o risipise pungă după pungă,
crezând că mii de ani o să-i ajungă.
Şi-acum, în zdrenţe, muribund aproape,
el nu avea pe nimeni sa să-l scape!

Doar marea cu împărăţia-i sumbră
de taină, de tăcere şi de umbră...

În zare, pe sub crengi d-eucalipt,
venea o caravană din Egipt.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este un poem neterminat

Casa părintească este rădăcina rădăcinilor mele;
Acolo, copilăria mi-a întins mâinile pentru despărţire.
Timpul insista să trec în vremurile următoare,
Am trecut până m-am îndepărtat de părinţi.
Nu ştiu cum e Paradisul, dar inima lui
A rămas în sufletele părinţilor mei.
Ridurile lor sunt nevăzute,
Ca multe altele,
De parcă ar avea tâmplele de piatră.
Cât despre tata,
Nu l-a surprins nici moartea:
Avea braţele însângerate de maci şi spice.
În palmele lui creştea grâul ca o pâine dospită
Pentru iertarea morţilor noştri.
Era la fel ca mai ‘nainte;
Zâmbea în ruga lui tăcută,
Călca peste morminte.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când mor părinţii, nu le vinde casa,
Ei au trudit în Raiul lor cel sfânt,
Din când în când, mai pune-acolo, masa,
Păstrează-le bucata de pământ,

Când mor părinţii, nu te duce-n pripă,
Să calculezi cât iei pe truda lor,
Ci construieşte încă o aripă,
Şi ai să vezi că nu le-a fost uşor,

Păstrează demn, tot ce a fost frumos:
Masa, la care-ai stat, cu trei picioare,
Lampa ce arde încă, lin, duios,
Covorul, patul, cele trei ulcioare,

Aşterne iute, scoarţele din lânâ,
Mâinile mamei te vor mângâia,
Şi stai pe prispa veche, chiar bătrână,
Să mai asculţi concertul din vâlcea,

[...] Citeşte tot

poezie de Beatrice Silvia Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este un poem neterminat

Timpul insista să trec în vremurile următoare...
Casa părintească este rădăcina rădăcinilor mele;
Acolo, copilăria mi-a întins mâinile pentru despărţire.
Timpul insista să trec în vremurile următoare,
Am trecut până m-am îndepărtat de părinţi.
Nu ştiu cum e Paradisul, dar inima lui
A rămas în sufletele părinţilor mei.
Ridurile lor sunt nevăzute,
Ca multe altele,
De parcă ar avea tâmplele de piatră.
Cât despre tata,
Nu l-a surprins nici moartea:
Avea braţele însângerate de maci şi spice.
În palmele lui creştea grâul ca o pâine dospită
Pentru iertarea morţilor noştri.
Era la fel ca mai ‘nainte;
Zâmbea în ruga lui tăcută,
Călca peste morminte.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa părintească

Casa din lut bătut cu pleavă,
Acoperită cu draniţă de brad,
Grădina cu meri şi cu otavă,
Unde mă-ntorceam cu drag.

Ochii blânzi ai mamei nu erau,
Trecuţi demult în nefiinţă,
Eu totuşi îi vedeam mereu,
Şi îi purtam în conştiinţă.

Fântâna din larga ogradă,
Săpată de nu ştiu care bunic,
Este aproape de livadă,
O ştiam de când eram mic.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!