+casa +parinteasca

Casa părintească este rădăcina rădăcinilor mele.

Camelia Opriţa în Viaţa este un poem neterminat (8 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surorile vrură să o mângâie, dar cu nişte cuvinte atingătoare, care îi făceau mai mult rău decât bine. Fata cea mică a împăratului, dacă văzu că nici surorile nu o cruţă, îşi puse nădejdea în Dumnezeu şi se hotărî să plece unde mila domnului o va duce. Îşi luă deci din casa părintească un rând de haine proaste şi vechi şi pribegi din sat în sat, până la curtea unui alt împărat.

Petre Ispirescu în Sarea în bucate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în Câmpia Română

Laudă Domnului pentru că eu,
În casa părintească de lângă fântână,
La ceas sfânt, rostit de Dumnezeu,
M-am născut în Câmpia Română.

De atunci, anii trecut-au mereu,
Destinul nimic nu amână –
În tot ce mi-e scris în frunte, e-al meu,
Eu, cel născut în Câmpia Română.

Nu uit niciodată clipa cea sfântă
Şi simt asupră-mi o Cerească Mână,
Care în orice clipă mă binecuvântă,
De când născut sunt în Câmpia Română!

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie rătăcită

Din copilărie, cât am colindat,
N-am întâlnit iubirea sufletească,
Ce i-am dus doru-n casa părintească,
Unde orice sentiment a îngheţat.

În piept duceam povară nefirească,
A fiului nedorit şi aruncat
În vâltoarea vieţii, care l-a marcat,
Doar din mila Domnului să trăiască.

Un chip firav, de copil maturizat,
Se îndârjea să supravieţuiască
Lângă mamă cu destin împovărat.

Statut umilitor să-şi depăşească,
La şcoală, an de an a fi premiant,
Învăţa noaptea, ziua să muncească.

poezie de Maria Filipoiu (12 februarie 2022)
Adăugat de Maria Filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi mesenii într-o glăsuire găsiră cu cale că pe nedrept a fost fata gonită din casa părintească. Atunci tatăl fetei mărturisi că n-a ştiut să preţuiască duhul fetei sale şi şi-a cerut iertăciune. Fata, şi ea, i-a sărutat mâna şi şi-a cerut şi dânsa iertăciune dacă fapta ei l-a supărat. Şi se puseră pe o veselie şi pe o petrecere de se duse vestea în lume. Tatăl fetei se veselea, nu se veselea, dar socrul ştiu că se veselea şi se mândrea că a dobândit o aşa noră, şi de viţă bună, şi înţeleaptă şi harnică.

Petre Ispirescu în Sarea în bucate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haine vechi

Rămîn prin casă nişte haine vechi,
Un fel de moştenire părintească
Şi umbre ale tragicei perechi,
Că posesorii nu mai vor să crească.

Părinţii ajung din ce în ce mai mici,
Îi părăseşte calcaru-n derivă
Şi, dintr-o dată, nu mai sunt aici
Şi hotărîrea e definitivă.

Paltonul mamei nu mai are rost.
Încap în el aproape două mame,
Şi-acel voal, ce potrivit i-a fost,
Începe, dărîmat, să se destrame.

Cît despre tata, ce să vă mai spun.
Costumele, absenţa i-o îmbracă.
Parc-a suflat un croitor nebun,
În toată garderoba lui săracă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om care caută căsătoria doar pentru a-şi spori averea nu se va căsători niciodată cu o fată bună. Ştie asta, dar rareori îi pasă pentru că nu are alt scop decât să-şi ducă la îndeplinire planurile ambiţioase. După luna de miere, casa lor se transformă într-o cafenea unde toată lumea se distrează. Soţia lui devine Messalina, şi Dumnezeu ştie cum se nasc copiii lor, iar când au atins cele mai înalte culmi ale corupţiei, sunt trimişi la Londra să studieze Literatura şi Arta.
Copiii lor, lipsiţi de învăţătură morală şi neîntăriţi prin virtuţi şi exemple de cinste dobândite în casa părintească, când ajung la porţile Occidentului, cad în mâinile femeilor şi junilor nesăbuiţi, care îi corup şi mai rău; iar când se întorc în patrie, în loc să aducă cu ei focul culturii şi strălucirea Europei civilizate, nu aduc decât decât vicii şi atrocităţi, sau, dacă vreunul dintre ei reuşeşte să înveţe câte ceva, această cultură intelectuală, care se instituie fără morală, produce mai mult rău decât bine pentru ţara care hrăneşte aceste fiinţe la sânul ei.

Camelia Opriţa în Poştaşul păpuşilor (decembrie 2012)
Adăugat de Jimmy Somerville - Citatepedia.Ro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am avut din copilărie o antipatie de neînvins întotdeauna contra înstrăinării. Eram legat cu atâta duioşie şi dragoste de patria mea, de casa mea părintească, că îmi cădea întotdeauna greu să mă îndepărtez de ea chiar pentru scurtă vreme... Că această patrie, această casă părintească... mi-a devenit tot mai scumpă, se înţelege de la sine.

citat celebru din Ciprian Porumbescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor de apă vie

(fragment)

Când Prier-alb, feciorul lui Tulnic Împărat,
Din casa părintească la taberi a plecat.
În alte lumi, să caute pierduta lui drăguţă,
A dat lui Prier-negru atunci o năfrămuţă
Şi-a zis: În toată ziua poţi şti de soarta mea!
Priveşte-mi năfrămuţa, şi tu când vei vede
Pe mijlocul ei dungă de sânge, dungă lată,
Să ştii, iubite Prier, că-s mort! şi zilnic cată
Năframa-i Prier-negru, iar când a opta zi
De sânge lata dungă pe mijloc o zări,
E mort! a zis şi-n clipă a-ncălecat feciorul.
Pe Vânteş, cal sălbatic, să-şi caute frăţiorul.
Găsindu-l într-o silhă de fagi, în stan schimbat,
La sfânta Luni se duce şi sfânta Luni i-a dat
Învăţ, să ude stanul cu stropi de apă-vie...
Aşa spun din poveste bătrânii. Din vecie
Aşa le-a rămas rostul în basme şi poveşti
Că mulţi viteji năzdrăvani şi fii împărăteşti

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea

Un cer fierbinte, fără de culoare,
îmbrăţişa pustiul ars de soare.
Cu chip aprins, cu haine zdrenţuite,
prin spinii frânţi de vânt şi de copite,
prin nori de praf, prin mirosul de cloacă,
goneau porcarii slujba să şi-o facă.
Dar dintre toţi, mai copleşit de chin
era un tânăr, un sărman străin.
Plecat de la părinţi cu-averea-n brâu,
el o pierduse-n cârciumi şi-n desfrâu,
o risipise pungă după pungă,
crezând că mii de ani o să-i ajungă.
Şi-acum, în zdrenţe, muribund aproape,
el nu avea pe nimeni sa să-l scape!

Doar marea cu împărăţia-i sumbră
de taină, de tăcere şi de umbră...

În zare, pe sub crengi d-eucalipt,
venea o caravană din Egipt.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!