+caldura +mare

Vara la ţară

Locuinţa mea de vară
E la ţară...
Acolo era să mor
De urât şi de-ntristare
Beat de soare
Şi pârlit îngrozitor!

Acolo, când n-are treabă,
Orice babă
Este medic comunal.
Viaţa ce aci palpită
E lipsită
De confort occidental.

Nu exista berărie,
Nici regie...
Doar un hoţ de cârciumar
Care are marfa proastă
Şi-o nevastă
Ce se ţine c-un jândar'.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă stelele variabile îşi schimbă strălucirea în câteva ore, zile sau luni de zile, trebuie să fie o cauză însemnată, deoarece ştim bine că toate acele puncte luminoase sunt în realitate tot atâţia sori, sori cari în mare parte sunt mult mai mari decât cel care ne dă nouă lumină, căldură, viaţă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 154

Zeul Amor dormea în iarba mare
Cu torţa care-n inimi foc aprinde,
În timp ce nimfe, pururea fecioare,
Vin lângă el şi una-n mână o prinde
Şi-o ia cu ea - mândreţe de fiinţă -
Căci legiuni de inimi încălzise;
Şi Generalul, ce sădea dorinţă,
Dormea când ea cu arma lui fugise.
Şi torţa într-un izvor o stinge bine,
Însă din foc el ia căldură vie,
Încât un loc de îmbăiat devine
Pentru bolnavi; dar mintea bine ştie,

C-am fost şi eu, crezând că lecuieşte,
Dar focul din iubire nu-l răceşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu pui mâna pe înger..

Să nu pui mâna pe înger
te sfătuiesc prieteneşte
el nu e de jumulit pentru perini
el se sfieşte
el n-are aripi aşa cum crezi tu că el are
aripile lui sunt numai la verb,
de-aceea el zboară superb,
prin creierul cel mic, prin creierul cel mare.
El tocmai ca privirea
atâta doar că pentru dânsul
suntem cu toţii de sticlă.
Vede tot ce se petrece dinapoia noastră
la o adică
creanga lui nu este creangă de alun
aerul lui nu este aer de vultur.
Cum e el niciodată n-am să pot să v-o spun
căci de frig şi de căldură, mă scutur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este Canicula? Arşiţa?

Timpul de la 12 Iulie până la 11 Avgust se numesc Canicula (căţeluşa; latin), care este constelaţie şi steaoa (Siriu) cea mai strălucioasă văzută numai cu ochii. Canicula, în acest timp, răsare tot de o dată cu soarele, de aceea s-au numit zile caniculare (câneşti). Arşiţa cea mare, în aceste 30 de zile ale Caniculei, se face pentru cea mai mare părută appropiare şi întârziare a soarelui peste Europa, de aruncă razele mai drept peste creştetu-ne, iar nu căci se împreună căldura caniculei cu a soarelui, răsărind de o dată amândoă aceste stele enorme, precum credeau Egiptenii, şi alţii. Ca să se arate cea mai mare putere a căldurei, s-a numit şi constelaţia Leul, pentru că el este cel mai vârtos animal, iar acea stelime cam seamănă şi cu făptura leului.

Iosif Genilie în Universu. Noătăţi din toată natura, cultura, literatura (15 iulie 1845)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul unei nopţi de vară

E vară, pretutindenea, acum e vară,
Ne toropeşte zilnic arşiţa de-afară,
Valuri de căldură, ca falduri de mătasă,
Ne-alungă din natură, fugim cu toţii-n casă.

Tot corpul parcă arde, setea ne cuprinde
Şi ni se pare că şi apa băută e fierbinte,
Tot căutăm mereu, răpuşi de disperare,
Un ochi de apă rece, o undă de răcoare.

Noaptea e călduroasă, aerul e greu,
Mă las ademenită, încet, de somnul meu,
Plutesc aievea, pe-o barcă, legănată,
Pe-o mare azurie, magică şi-nspumată.

Văd ţărmurile mării umbrite de verdeaţă,
Palate străjuite de arbori plini de viaţă,
Văd peştii ce înoată în ape cristaline,
Vibrez de fericire, mă simt atât de bine!

[...] Citeşte tot

poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce oamenii pe care mânia îi face să roşească sunt mai puţin de temut decât pe cei pe care-i face să pălească. Astfel, vedem că unele persoane pălesc sau tremură când se mânie, după cum vedem altele care roşesc şi uneori chiar plâng la mânie. Se crede îndeobşte că mânia celor care pălesc este mai de temut decât a celor care roşesc. Explicaţia este că atunci când un om nu poate sau nu vrea să se răzbune astfel decât prin mimică şi prin cuvinte, el pune în acţiune întreaga sa căldură şi întreaga sa forţă încă din primele clipe ale emoţiei, din care pricină se înroşeşte, pe lângă că uneori regretul şi mila pe care le simte omul pentru sine însuşi, pentru că nu poate să se răzbune îl fac să plângă. Şi dimpotrivă, cei care se abţin şi se decid pentru o răzbunare mai mare devin trişti, socotind că fapta care i-a mâniat îi obligă să se răzbune. Dar când trec apoi la făptuirea răzbunării se încălzesc cu atât mai mult, cu cât au fost mai reci la început, la fel cum febrele care încep cu frig sunt de obicei cele mai violente.

citat clasic din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin orice poţi cădea în lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci când iubirii tale i s-ar răspunde cu dispreţ sau indiferenţă, când toţi oamenii te-ar abandona şi când singurătatea ta ar fi suprema părăsire, toate razele iubirii tale ce n-au putut pătrunde în alţii ca să-i lumineze sau să le facă întunericul mai misterios, se vor răsfrânge şi se vor reîntoarce în tine, pentru ca în clipa ultimei părăsiri strălucirile lor să te facă numai lumină şi văpăile lor numai căldură.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vesperală

Femeia care mi-a vorbit aseară
De constelaţii fixe
Şi stele căzătoare
Avea figura lungă şi verde ca o pară
Şi ochii negri-galbeni ca un adânc de mare...

Femeia care mi-a vorbit aseară
De lucruri mici şi fără importanţă
Avea în glas căldura soarelui de vară
Şi-n gând accentuate propuneri de-alianţă...

Femeia care mi-a vorbit aseară
Avea idei frumoase, dar bizare...
Spunea că "plopii fără soţ" sunt vorbe de ocară,
Şi toţi Luceferii din cărţi sunt stele căzătoare...

Femeia care mi-a vorbit aseară
(Şi care o să-mi vorbească viaţa toată)
A fost odată Mamă,
Dar a rămas Fecioară...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balconul

Eşti mama amintirii, amanta mea perfectă
Sursa plăcerii mele şi singura dorinţă
Cum ai putea să uiţi atingerile tandre
Căldura casei tale şi focul din fiinţă,
Mamă a amintirii, amanta mea perfectă?

Şi-n fiecare noapte, pe când cărbunii ard
Stăm în balcon şi-acolo miroase a trandafiri
Ce moale îţi simt sânul, iar sufletul ţi-e cald,
Ce lucruri minunate ne spunem din priviri
În fiecare noapte, pe când cărbunii ard.

Ce mândru e apusul în zilele-arzătoare
Cât de adânc e spaţiul, şi inima se strânge
Dar când m-aplec spre tine, crăiasă a iubirii
Simt că respir parfumul ce-l are al tău sânge
Când mândru e apusul în zilele-arzătoare.

Noaptea în jur se lasă ca un perete gros
Iar ochii mei devin pupile pentru tine

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!